SFÂNTA  EVANGHELIE , DIN DUMINICA  A XI A DUPĂ  RUSALII !

                 

Zis-a Domnul: ascultati pilda aceasta: asemenea este imparatia cerurilor cu un imparat care a hotarat sa faca socoteala cu slujitorii sai. Si, incepand sa faca socoteala, au adus la el pe un datornic cu zece mii de talanti.

Dar, neavand el cu ce sa plateasca, domnul sau a poruncit sa-l vanda pe el si pe femeia lui, pe copii si toate cate avea, ca sa plateasca datoria. Atunci, acel slujitor, indraznind, a ingenunchiat si se inchina lui, zicand: Doamne, mai ingaduieste-ma si-ti voi plati tie tot. Iar domnul slujitorului aceluia, milostivindu-se de el, i-a dat drumul si i-a iertat si datoria. Dar, cand a iesit de acolo, slujitorul acela a gasit pe unul din tovarasii sai, care ii era dator cu o suta de dinari, si, punand mana pe el, il strangea de gat si-i zicea: plateste-mi ce-mi esti dator. 

                  

Atunci tovarasul acela, cazand in genunchi la picioarele lui, il ruga, zicand: mai ingaduieste-ma si-ti voi plati tot. El insa n-a vrut, ci, ducandu-l, l-a bagat in temnita pana cand va plati datoria. Atunci, tovarasii lui, vazand cele ce s-au petrecut, s-au intristat foarte mult si, venind, au spus domnului lor toate cele intamplate. Atunci, chemandu-l, domnul sau i-a zis: sluga vicleana, toata datoria aceea ti-am iertat-o, pentru ca m-ai rugat; oare nu se cadea sa ai mila de tovarasul tau, precum si eu am avut mila de tine? Si, maniindu-se, domnul sau l-a dat pe mana chinuitorilor, pana ce va plati toata datoria. Tot asa va face si Tatal Meu Cel ceresc cu voi daca fiecare din voi nu va ierta fratelui sau, din inima, greselile lui. (Matei 18, 23-35)

Evanghelia Duminicii a XI-a dupa Rusalii ne arata marea bunatate a lui Dumnezeu Care iarta oamenilor greselile lor si in acelasi timp datoria oamenilor de a ierta si ei la randul lor greselile altora. Din acest motiv, invatatura Evangheliei este urmatoarea: Dumnezeu ne iarta noua greselile si cere ca si noi sa iertam altora greselile lor. Daca noi insa nu iertam altora, Dumnezeu trece de la iertare la dreptate, pedepsind spre indreptare pe cel insensibil sau nesimtitor la darul iertarii, astfel incat acesta invata si implineste de nevoie, prin constrangere, ceea ce nu a facut de bunavoie si din initiativa proprie.

Evanghelia iertarii din aceasta duminica ne spune ca un slujitor era dator stapanului sau 10.000 (zece mii) de talanti, ceea ce insemna o valoare imensa (490,770 tone de aur, intrucat in vremea Mantuitorului un talant continea 49,077 kg de aur). Pentru aceasta datorie el trebuia sa fie vandut impreuna cu sotia, copiii, casa si tot ce avea in proprietate. Din punct de vedere spiritual, aceasta vindere inseamna o pierdere incalculabila, adica despartire de Dumnezeu, pierderea libertatii si a demnitatii umane, o moarte spirituala inaintea mortii fizice a omului.

De aceea, datornicul a cazut in genunchi si a cerut iertare, rugandu-l pe stapanul lui sa mai amane plata datoriei. Iar stapanul, plin de iubire milostiva si marinimie, nu numai ca a amanat plata datoriei, ci a iertat-o, a anulat-o, a sters-o complet. Insa datornicul caruia i-a fost iertata datoria nu a voit sa ierte unui datornic al sau o datorie foarte mica, de 100 de dinari, ci l-a aruncat in inchisoare, ca sa-i plateasca datoria, spune Evanghelia.

Slujitorul caruia stapanul i-a iertat marea sa datorie, dar care n-a voit sa-i ierte unui semen al sau o mica datorie, este numit "sluga vicleana" (Matei 18,32). Vazand slujitorii stapanului iertator si milostiv ca iertarea aratata de el nu a indemanat pe datornic sa ierte si el la randul sau, s-au intristat foarte mult. Indata ei au spus stapanului lor cat de viclean si rau era datornicul caruia stapanul milostiv i-a iertat datoria. Atunci stapanul iertator si milostiv a revenit asupra hotararii sale initiale si a trecut de la bunatate la dreptate, pedepsind pe datornicul caruia i s-a iertat datoria, dar care n-a voit sa ierte datoria unui mic datornic al sau. Sfanta Evanghelie ne spune ca stapanul
s-a maniat pe datornicul neiertator, l-a judecat si "l-a dat pe mana chinuitorilor pana ce-i va plati toata datoria" (Matei 18,34). Judecata sau pedeapsa aceasta poate fi inteleasa duhovniceste ca pedeapsa in timpul vietii pamantesti sau ca osandire a omului neiertator in ziua judecatii sale particulare, dupa moartea trupului, incat sufletul sau ar putea fi iertat doar prin rugaciunile altora pentru el.

Intelesul duhovnicesc al acestei pilde este urmatorul: imparatul sau stapanul care se socoteste cu slugile sale datornice este Insusi Dumnezeu, Care are o multime de datornici, si anume toti oamenii sunt datornicii Lui, pentru ca de la El au primit toti oamenii darul vietii, sufletul nemuritor si chemarea la viata vesnica fericita.

Cand noi insa folosim in mod gresit sau negativ darurile pe care El ni le-a daruit, savarsind raul cu gandul, cu cuvantul sau cu fapta, ne indatoram lui Dumnezeu cu insasi valoarea incalculabila a sufletului nostru care este mai de pret decat lumea intreaga (cf. Marcu 8,36). Deci, devenim datori pentru ca suntem risipitori ai darurilor lui Dumnezeu si pentru ca uitam de Dumnezeu si nu suntem recunoscatori Lui. Astfel, cu fiecare gand necurat, cu fiecare cuvant necugetat, cu fiecare fapta neroditoare de bine pe care o savarsim, ne indatoram, pentru ca folosim in mod pacatos si pagubitor gandirea, vorbirea si faptuirea noastra.

Multimea datoriilor noastre fata de Dumnezeu-Daruitorul este simbolizata, in pilda din Evanghelia de astazi, prin cei 10.000 de talanti. Dupa cum am spus mai inainte, in vremea Mantuitorului un talant continea 49,077 kg de aur, deci 10.000 de talanti insemnau 490.770 kg de aur, adica peste 490 de tone de aur. Iar 100 de dinari echivalau cu doar 450 gr de argint. Deci datoria imensa, infricosatoare a slujitorului catre stapanul sau simbolizeaza datoria pacatelor omului, savarsite ca risipire a darurilor lui Dumnezeu din viata sa si ca indepartare de la calea mantuirii.

Cand gandirea rationala a omului sau inteligenta lui este pusa in slujba pacatului, a raului, atunci omul se indatoreaza, intrucat pierde harul sfintitor al vietii si se scufunda in vidul neascultarii si despartirii lui de Dumnezeu. Cand vointa omului nu mai urmeaza vointei lui Dumnezeu, el se indatoreaza, fiindca pierde binecuvantarea conlucrarii si comuniunii cu Dumnezeu. Cand iubirea omului se leaga in mod patimas de lucrurile limitate si trecatoare, el se desparte de Dumnezeu Cel nemarginit si vesnic, indatorandu-se Lui pentru ca n-a raspuns chemarii Sale de-a participa la viata cereasca nelimitata si vesnica. Din acest motiv, nimeni dintre oamenii pacatosi nu se poate mantui (dobandi viata vesnica), daca nu i se iarta pacatele sau greselile, pentru a reface astfel legatura sa cu Dumnezeu izvorul vietii vesnice.

Din Evanghelia de astazi intelegem ca Dumnezeu este in acelasi timp milostiv si drept. Cand ne pocaim si cerem sa ne ierte pacatele, El este bun, milostiv si iertator. Cand noi insa nesocotim bunatatea Lui, si in mod viclean si egoist doar profitam de ea, dar la randul nostru nu aratam bunatate fata de semenii nostri, adica nesocotim iertarea Lui si nu o facem roditoare fata de oameni, atunci Dumnezeu ne arata dreptatea Sa spre indreptarea noastra si a celor asemenea noua. Deci, Dumnezeu este milostiv, dar si drept, iertator, dar si indreptator, in intelesul ca nu trece cu vederea pacatul, ci cheama la pocainta spre indreptare.

Astfel, Dumnezeu Cel milostiv si iertator il responsabilizeaza pe omul nemilostiv si neiertator, aducandu-i aminte cat de mult pierde spiritual daca nu este si el iertator asemenea lui Dumnezeu. Toti oamenii sunt creati dupa chipul lui Dumnezeu, dar la asemanarea cu Dumnezeu ajung numai cei ce traiesc in comuniune cu El si implinesc voia Lui, adica numai sfintii. Prin urmare, omul care nu iarta altora greselile lor nu poate dobandi sfintenia care vine de la Dumnezeu. Atat de mult ne asemanam cu Dumnezeu cata iubire sfanta, milostiva adunam in sufletul nostru, prin pocainta si iertare, prin rugaciune si prin fapte bune. Oamenii sfinti sunt milostivi ca Dumnezeu Cel milostiv, sunt iertatori ca Dumnezeu Cel iertator, insa ei sunt si drepti sau indreptatori ai altora, precum si Dumnezeu este drept si indreptator al celor ce ratacesc sau gresesc, cu voie sau fara voie.

Evanghelia ne mai invata ca iubirea milostiva a lui Dumnezeu preceda dreptatea Lui. Mai intai, din iubire milostiva, El iarta pe cei pacatosi, insa cearta pe cei ce nesocotesc iubirea Lui iertatoare si n-o arata semenilor prin iertare si fapte bune.

Intrucat Biserica a inteles valoarea sfintitoare si mantuitoare a iertarii, ea ii indeamna pe toti oamenii sa ierte greselile aproapelui lor. Pentru crestini, iertarea greselilor oamenilor este o conditie pentru a se impartasi cu Trupul si Sangele Domnului Hristos, Cel ce S-a rugat pentru iertarea pacatelor celor care L-au rastignit, zicand: "Parinte, iarta-le lor, ca nu stiu ce fac" (Luca 23, 34).

De aceea, mai ales in timpul perioadelor de post, cand unim mai mult rugaciunea cu pocainta si postul, Biserica ne indeamna sa iertam semenilor nostri toate greselile lor ca sa simtim mai mult cum sufletul nostru se elibereaza sau inviaza din legaturile pacatelor, ale egoismului si ale mandriei.

Iertarea acordata semenilor nu este totdeauna o lucrare usoara, desi, teoretic, multi oameni stiu ca daca esti crestin adevarat trebuie sa ierti altora greselile lor. Sunt insa unele situatii dificile in care iertarea sincera nu se realizeaza pur si simplu printr-o decizie voluntarista, formala, exterioara. Sunt oameni care au suferit mult din cauza semenilor lor, iar pentru a le ierta acestora greselile lor, in mod sincer, total si definitiv, adica "din toata inima", ei au nevoie de o schimbare interioara. Cu alte cuvinte, iertarea cere o lupta interioara, o rastignire a dorintei egoiste de razbunare, a tentatiei de a raspunde la rautate cu rautate. Insa Sfanta Evanghelie ne cheama sa nu raspundem la rautate cu rautate, ci sa lasam razbunarea pe seama lui Dumnezeu. El sigur cearta si pedepseste cu dreptate,  fiind Judecatorul si Mantuitorul lumii, al viilor si al mortilor.

Deci, o iertare sincera, totala, nu una de felul "te iert, dar nu te uit", se poate oferi altora numai daca Ii cerem lui Dumnezeu harul Sau care ne ajuta sa iertam din toata inima greselile altora. In acest sens, cerem Mantuitorului Iisus Hristos, Care a iertat pe vrajmasii Lui, ca iubirea Lui sa locuiasca in inimile noastre. Pilda de urmat in aceasta privinta ne sunt Sfintii martiri sau mucenici, care au fost daruiti de Dumnezeu cu harul sau virtutea de a ierta pe cei care ii chinuiau si-i duceau la moarte, asa cum au facut arhidiaconul Stefan, cel dintai dintre mucenici, dar si multi altii.

Din Vietile sfintilor martiri se vede ca acestia simteau in sufletul lor o putere deosebita in timpul suferintelor, o putere a prezentei iubirii jertfelnice si iertatoare a lui Hristos. De aceea, ei nu au raspuns la rautate cu rautate si la ura cu ura, ci au biruit ura ca rod al pacatului prin sfintenia iertarii ca rod al prezentei harului lui Dumnezeu in om. Sfintii mucenici sunt numiti Buni Biruitori mucenici, tocmai pentru ca ei au biruit duhul lumesc al urii, al razbunarii si al rautatii, dupa ce au primit in sufletul lor iubire milostiva din iubirea lui Hristos Cel milostiv si iertator.

Prin urmare, cand nu putem ierta semenilor nostri greselile lor, trebuie, mai intai, sa ne rugam pentru ei, deoarece foarte adesea vrajba intre oameni vine si din lucrarea diavolului care tulbura sufletul oamenilor. "aO diábolos" in limba greaca inseamna cel ce dezbina, cel ce desparte, cel ce asupreste si tulbura viata oamenilor si relatiile dintre ei. Adesea, el invrajbeste membrii familiei, vecinii si prietenii si ii impiedica sa faca impreuna o lucrare folositoare. Intelegem, asadar, ca iertarea sincera a greselilor altora presupune o modelare a sufletului nostru dupa iubirea milostiva a Domnului nostru Iisus Hristos.

In acest sens, trebuie sa ne rugam ca Hristos Domnul prin harul Duhului Sfant sa ne curateasca de toata intinaciunea si de toata rautatea. Sa-I cerem Lui sa ne daruiasca puterea sau virtutea de a ierta pe altii asa cum Dumnezeu ne iarta pe noi. Daca uneori, printr-o pedagogie divina, se intampla chiar sa savarsim si noi tocmai pacatele pentru care am judecat pe altii, trebuie sa intelegem din aceasta ca e mai bine sa ne rugam lui Dumnezeu pentru semenii nostri ca sa se ridice din pacate, decat sa-i judecam considerandu-ne superiori lor, adica fara greseli.

In concluzie, putem constata ca Evanghelia acestei duminici este una a iertarii, dar si una a responsabilizarii, o Evanghelie a milostivirii, dar si a dreptatii, o Evanghelie in care Dumnezeu, desi este milostiv si indelung rabdator, totusi nu trece cu vederea nerecunostinta noastra pentru iertarea primita de la El, adica nu este nepasator cand vede insensibilitatea noastra fata de iubirea Lui milostiva si iertatoare. De ce? Pentru ca El nu voieste ca iubirea Lui sa se opreasca la noi, ci doreste ca iubirea Lui sa ajunga prin noi la altii, ca noi sa devenim asemenea lui Dumnezeu Cel milostiv si iertator. Evanghelia ne indeamna, asadar, sa inmultim binele, nu sa-l limitam. Iar facand aceasta, crestem duhovniceste si ne sfintim, adica devenim cu adevarat oameni ai lui Dumnezeu, intrucat iubirea Lui milostiva se arata altora prin noi, cand iertam si noi altora greselile lor.

Sa ne gandim mereu ca iertarea noastra din partea lui Dumnezeu este conditionata de iertarea greselilor semenilor nostri de catre noi. Dumnezeu voieste ca noi sa fim milostivi, sa fim rabdatori si iertatori, iar cand iubirea milostiva si iertatoare devine lumina vietii noastre, atunci se schimba in bine si relatiile intre oameni. Astfel se opreste violenta, se stinge ura, se inlocuieste rautatea cu bunatatea si se schimba "iadul" vietii noastre in "bucurie a raiului", prin luminarea mintii si a inimii noastre inca din viata aceasta pamanteasca.

Sa ne rugam lui Dumnezeu ca sa ne daruiasca puterea de a ierta greselile semenilor nostri, gandindu-ne cat de mari sunt greselile noastre pe care ni le iarta El, in timp ce noi nu suntem in stare sa iertam nici greselile mici ale semenilor nostri. Avand lumina Evangheliei de azi adunata in sufletele noastre, sa ne rugam lui Dumnezeu Tatal zicand: "si ne iarta pacatele noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri. Si nu ne duce pe noi in ispita, ci ne izbaveste de cel viclean" (Matei 6, 12-13). Amin!

                               Cu dragoste,Maria.