luni, 30 mai 2022

AM VAZUT ÎNĂLŢAREA DOMNULUI , ASA CUM A FOST ACUM 2000 DE ANI ! ESTE UIMITOR !


                                                            Dragii mei, 



Astăzi  în zori de zi  o Lumină  albă orbitor de stralucitoare, asa ca un fulger, iar ceea ce vedeam dragilor, m-a uimit si am plâns de bucurie.      
Deci , vedeam cu ochii închişi dragii mei,vedeam un vârf de munte , iar aici în vârful muntelui, ÎL văd pe IISUS  HRISTOS îmbracat in vesmant alb ca Lumina.
Era un varf de munte plin cu, copaci de maslin.

Aici dragii mei, în mijlocul multimii  de  credinciosi , IISUS  HRISTOS  Îşi întinde Mâinile Sale lateral şi aşa de pe Pământ se înălţa  la Cer ,sub privirile uimite ale multimii de oameni.
Cu Mâna SA dreaptă si cu cele trei degete în timp ce se urca la CER, Iisus binecuvânta pe cei care-L priveau de jos. 
Aşa în carne şi oase, IISUS  HRISTOS  Se înălţa la Dumnezeu Tatăl Cel Ceresc, la TATĂL SĂU si DUMNEZUL nostru  se înalta tot mai mult .
Si tot înalţându-se precum frunza  în vânt, la un moment dat ,văd un Nor alb orbitor de stralucitor  din care ,se auzea un Cor de Îngeri , NOR care -L cuprinde  pe Mântuitorul şi-L ridică până la Bolta Cerească , după  care, dispare în Cerul Sfânt.
 
Dragii mei, în mod cu totul uimitor au apărut în faţa multimii de oameni, doi bărbaţi îmbrăcaţi în veşminte albe stralucitoare si care, vorbeau asa multimii de credinciosi:

                 "Bărbaţi  Galileeni !
           De ce staţi privind la Cer ?
            Acest Iisus care S-a înălţat de la voi la Cer, tot astfel va şi veni precum L-aţi văzut mergând la Cer."  
Da ! 
Tot la fel Îl veti vedea venind din nou pe Pământ."
Şi văd dragii mei, cum Norul alb orbitor de stralucitor cu IISUS  HRISTOS în mijlocul lui, se contopeste pur si simplu cu Cerul senin.
În clipa urmatoare, Cerul se inchide la loc si totul dispare.
Iar eu dragii mei,cu lacrimi de bucurie îmi notez in caietul meu de suflet toate cele văzute si auzite, după care, cu multa dragoste sufleteasca le-am scris aici si pentru voi. 
Acum ,veţi fi ferm convinsi că DOMNUL nostru IISUS  HRISTOS  S-a înălţat cu adevărat, şi de faptul că, asa precum S-a înălţat, tot aşa va si veni în România, în Noul Său IERUSALIM. 
Să ne plecăm genunchii fratilor, să ne închinăm Domnului si Mântuitorului Iisus Hristos si Maicii Sale Pururea Prea Curatei Fecioarei Maria, si sa aducem Rugaciune curată, cinste si slavă, acum şi pururea şi-n vecii  vecilor, Amin ! 
                                          Cu dragoste, Maria. 

13 comentarii:

  1. SLAVĂ MÂNTUITORULUI ISUS HRISTOS !

    RăspundețiȘtergere
  2. Doamna Maria ce se mai poate comenta?
    Bunul Dumnezeu și Mântuitorul Sufletelor noastre să ne ierte pe noi pe toți,pentru dragostea lui mare,iubirea lui pentru noi.
    Nu putem să spunem de cat
    Vino Doamne Mântuitorul Sufletelor Noastre 🙏🌹

    RăspundețiȘtergere
  3. Marioara surioara,tu stii ca io nu te mint.M_am uitat la multe filme cu surioarele. Taygetane,informatii incredibile,,extra,DAR ATUNCI CAND AU AJUNS SA SPUNA CA DOMNUL IISUS HRISTOS NU A VENIT PE PAMANT INTRUPAT,MI_AM SCHIMBAT TOTAL APRECIEREA DESPRE ELE SI SURSELE LOR.SA AVETI MARE GRIJA IN CINE VA INCREDETI.INDIFERENT CINE VINE SI DE UNDE VINE,INDIFERENT CE INFORMATII VA DA SI NU MARTURISESC SFANTA TREIME SI PE MAMA FECIOARA,NU SUNT PRETENII VOSTRI.VA ABURESC CU INFORMARE REALA,DAR IN SCHIMB SUNT ANTIHRISTI.SA AVETI MARE GRIJA,DRAGILOR.VA IUBESC,PA,PA.

    RăspundețiȘtergere
  4. FARA DE IISUS HRISTOS,NU EXISTA INALTARE,DRAGII MEI,PENTRU CA EU L_AM VAZUT.IISUS .HRISTOS O FACUT LUMEA FARA DE MARGINI IMPREUNA CU TATAL CERESC SI CU DUHUL SFANT.NU POATE FII SEPARAT,FACE PARTE DIN SFANTA TREIME,EI SUNT UNA SI NOI SUNTEM UNA CU EI SI CU MAICA FECIOARA,NU CU HORUS SI IISIS SI CU TOATE CELELALTE,NOI A_L URMAM PE IISUS,FIUL LUI DUMNEZEU FIUL TATALUI CERESC.PUNCT.PA,PA.

    RăspundețiȘtergere
  5. Cum pot sa_mi spuna niste fiinte de pe alte planete ca Domnutul Iisus nu ar fi existat,cand io _mi aduc aminte despre Dumnealui?Adica io l_am vazut si sa ma fac ca nu?Si sa mai stiiti dragilor ca foarte putini dintre voi aveti amintiri din alte vieti.Sa nu va ingrijorati de acest aspect,asta face parte din procesul inaltarii voastre spirituale pe adevarata cale.EU SUNT CALEA ADEVARUL SI VIATA.LUATI AMINTE,DRAGUTII DE VOI.PA,PA.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sunteți tare simpatica cu pa pa...dar ce spuneți este drept sa credem în sf Treime și sa ne rugam la EA. ...ei sunt calea și adevărul amin

      Ștergere
    2. Ma cheama Serb Ilie Sorinel,si asa ami place sa inchei cu pa,pa.Am invatat de la surioara Marioara.Asa ca,pa,pa,pupici pe suflet.

      Ștergere
    3. Si astazi un La multi ani pentru toti,fratiori si surioare intru Domnutul Iisus Hristos,ca sunteti cu totii copilasi ai Tatalui Ceresc.Va iubiresc pe toti.Pa,pa,tai,tai.Sa va aduceti cu totii aminte de cele mai frumoase momente din copilarie.

      Ștergere
    4. De unde stiti, 10:47 ?

      Ștergere
    5. Il cunosc multi si eu .

      Ștergere
  6. Voi stiiti care_i partea proasta a jocului vietii in trei de,suntem carne de tun pentru reptilieni fara de suflet.Si spunem ca suntem parasiti de Dumnezeu..Dumnezeu ne iubeste .

    RăspundețiȘtergere