miercuri, 12 aprilie 2023

NU SUNTEM SINGURI IN UNIVERS! VOR FI DESCOPERITE SI ALTE PLANETE LOCUIBILE SI LOCUITE!

                                 

"Cel ce pastreaza numai pentru sine DARUL care de la Dumnezeu vine,nu stie sa Îi fie recunoscator Prea Sfantului nostru Binefacator,adica, Prea Sfantului Duh !"                                                                                                                                                                                                                                                                                    

                                            Dragii mei,       
              
Astăzi, în timp ce stăteam puţin în pat ca să mă odihnesc puţin,aud o convorbire  între două glasuri distincte între ele.
Primul glas dragilor, a început a vorbi aşa :

    "Nu s-au găsit până acum Planete locuibile,dar se vor gasi.

           Dar al doilea glas, raspunde cu fermitate :

                       Cât de curând se vor găsi !
           Da ! Cât de curând se vor găsi şi alte Planete locuibile  şi locuite !" 

Aşadar dragilor, ne asteptăm la schimbări extreme in ceea ce priveste întreaga omenire !
Ceea ce până acum a fost nevăzut si necunoscut , precum si neacceptat de Omenire, iar aici ma refer la Extraterestri, toate acestea vor iesi la vedere.
Intotdeauna am sustinut si sustin si-n prezent, faptul ca,nu suntem singuri in acest UNIVERS infinit.
Mai sunt Planete locuite deja, mai sunt Planete care ar putea fi locuite.
Dar pana vor fi descoperite,trebuie sa avem grija de Planeta noastra Pamant si s-o pastram macar la limita supravietuirii noastre pe ea, pe Planeta Pamant.
Când si în ce fel vor fi descoperite, vom afla împreună dragilor.
                               Cu dragoste, Maria.  

14 comentarii:

  1. Acum doua luni se anunta ca aviatia militara indiana a dobirit un OZN extraterestru-craciun.

    RăspundețiȘtergere
  2. Ce parere ai Cicerone ,mai aveam dou comentarii pentru tine in 10 pentru doua cutremure mici de 3 in Vrancea din 9 aprilie.
    Acum Mare eruptie vulcanica cu strat gros de cenusa pe sute de km in peninsula Kamciatka -Rusia,care probabil sa fie urmat in timp de cutremure tot mari in zona ruseasca sau Alaska americana-craciun.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Salut -crăciun. Eu nu am zis că pe timp de Lună plină au loc sau nu au loc cutremure. Dacă te întorci la vechiul articol vei observa că eu am zis așa: tanti Maria poate vedea cutremurele fără Lună plină așa cum le-a văzut și pe cele din Turcia. Vedenia ei cu Lună plină și foarte strălucitoare înseamnă cu totul altceva, nu înseamnă cutremure. Nu știu dacă Luna plină activează cutremure și vulcani, poate??? Dar vedenia ei cu Lună plină și f luminoasă nu înseamnă cu adevărat Luna plină ci cu totul altceva. La cutremure și vulcani nu mă pricep dar nu-mi vine să cred că Luna plină activează vulcani. Deci, să recapitulăm. Vedenia ei cu o Lună mare, plină și f luminoasă nu se referă la Luna adevărată ci la cu totul altceva.

      Ștergere
    2. Nu uita Cicerone ca si la Crucificarea lui Iisus a fost o eclipsa de soare cu un cutremur puternic deci la o insumare a gravitatiei Soarelui cu cea a Lunii cum se intimpla si la Luna Noua vazuta in mesajul doamnei Maria dar pe inserat si nu efect si aliniere maxima ca la eclipsa totala de soare sau de luna
      Oricum astronomul olandez e mai in tema decit noi-craciun.

      Ștergere
  3. Anul trecut in 22 Mai 2022 ora 22 am vazut cu niste prieteni din masina de pe Autostrada un OzN intre Sibiu si Cisnadie
    Dupa ce a intrat printr-un ochi de nori sub plafonul norilor din vest spre Sebes a venit in circa un minut in dreptul ,Selimbarului coborind aproape de sol de forma a unui bulgare de foc ca dimensiunea a doua roti de tractor
    Coincidenta nu pare pentru ca anul ,data si ora tot cu 22 pare sa arate o premeditare si pentru acel loc -craciun.

    RăspundețiȘtergere
  4. https://stirileprotv.ro/divers/un-presupus-zcalator-in-timp-spune-ca-pamantul-va-fi-martorul-unui-eveniment-major-pe-23-iunie-2023-despre-ce-ar-fi-vorba.html
    Un presupus „călător în timp” spune că Pământul va fi martorul unui eveniment major pe 23 iunie 2023.
    Planeta Silk - craciunu

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Parca era vorba de un cutremur care ar dobori Turnul Londrei-craciun.

      Ștergere
  5. Cu un an inainte in 2021 erau filmate un grup de OzNuri in jurul Buzaului-craciun.

    RăspundețiȘtergere
  6. Alte cutremure mici in Gorj si unul de trei in Vrancea in dimineata asta-craciun.

    RăspundețiȘtergere
  7. Acum o jumatate de an a fost descoperita o planeta acoperita cu apa lichida similara Pamintului dar aproape dubla ca marime si la distanta cosmica moderata -craciun.

    RăspundețiȘtergere
  8. Cred doamna Maria că așa va fi ,
    Avem cuvintele din sf.scriptura in care se spune:atunci când va pierde Dumnezeu,va fi rău pe pământ în felul că va suferi multe dezastre,cei aleși al lui Dumnezeu vor fi mutați dintr-un loc de pe pământ în alt loc pregătit de Dumnezeu dinainte.
    Am găsit aceste cuvinte scrise și cred că așa va fi.
    Mesajele dv. doamna Maria nu fac de cat sa întărească acest lucru.
    Bunul Dumnezeu și Maicuta Domnului sa fie cu noi cu toți 🙏

    RăspundețiȘtergere
  9. Eruptia uriasa a unui vulcan din Kamciatka-Rusia linga Alaska, a acoperit circa 100 ooo km patrati cu un strat de cenusa de 12 cm pina la 500km oprind scolile si se estimeaza ca va raci tot Pamintul cu 0,1 grade celsius dar numai pentru un an ,peninsula avind 160 de vulcani din care 33 activi-craciun.

    RăspundețiȘtergere
  10. nu am fost singurii in univers -numai ca DUMNEZEU nu permite omului sa-i incalce legile-de aici pornesc si calatoriile in lumina- cand sunt distante enorme in spatiu -cum le da oamenilor prin cap sa foloseasca nave metalice cand DUMNEZEIREA SE DEPLASEAZA IN LUMINA!!! -si sa ne gandim ca SUFLETUL UMAN calatoreste dupa deces doar in lumina-IISUS a spus ca EL este din alta lume

    RăspundețiȘtergere