Duminica după Naşterea Domnului – Fuga
în Egipt !
decembrie 27th, 2014 admin
“Hristos Se naşte, slăviţi-L!
Hristos din ceruri, întâmpinaţi-L!
Hristos pe pământ, înălţaţi-
vă! Cântaţi Domnului tot
pământul!
Şi cu bucurie popoare
lăudaţi-L căci S-a preaslăvit!”
„După plecarea magilor, iată îngerul Domnului se arată în vis lui Iosif, zicând: „Scoală-te, ia Pruncul şi pe mama Lui şi fugi în Egipt şi stai acolo până ce-ţi voi spune, fiindcă Irod are să caute Pruncul ca să-L ucidă“.
Şi sculându-se, a luat, noaptea, Pruncul şi pe mama Lui şi a plecat în Egipt. Şi au stat acolo până la moartea lui Irod, ca să se împlinească cuvântul spus de Domnul, prin proorocul: „Din Egipt am chemat pe Fiul Meu“.
Iar când Irod a văzut că a fost amăgit de magi, s-a mâniat foarte şi, trimiţând, a ucis pe toţi pruncii care erau în Betleem şi în toate hotarele lui, de doi ani şi mai jos, după timpul pe care îl aflase de la magi. Atunci s-a împlinit ceea ce se spusese prin Ieremia proorocul: „Glas în Rama s-a auzit, plângere şi tânguire multă; Rahela îşi plânge copiii şi nu voieşte să fie mângâiată pentru că nu sunt“.
După moartea lui Irod, iată că îngerul Domnului s-a arătat în vis lui Iosif, în Egipt, Şi i-a zis: „Scoală-te, ia Pruncul şi pe mama Lui şi mergi în pământul lui Israel, căci au murit cei ce căutau să ia sufletul Pruncului“.
Iosif, sculându-se, a luat Pruncul şi pe mama Lui şi a venit în pământul lui Israel. Şi auzind că domneşte Arhelau în Iudeea, în locul lui Irod, tatăl său s-a temut să meargă acolo şi, luând poruncă, în vis, s-a dus în părţile Galileii.
Şi, venind, a locuit în oraşul numit Nazaret, ca să se împlinească ceea ce s-a spus prin prooroci, că Nazarinean Se va chema”.
Evanghelia după Matei 2, 13-23
Cat de clar scrie in evanghelie „Scoală-te, ia Pruncul şi pe mama Lui ....". Pentru cei ce nu o accepta pe Maica Domnului (protestantii) este foarte clar ca nu i-a spus "ia Pruncul si pe nevasta/sotia/femeia ta" ci pe "mama lui" ca sa se stie clar ca Preacurata Fecioara Maria nu a avut legatura fizica cu Iosif si de la Duhul Sfant s-a nascut Pruncul Iisus. Treziti-va odata toti cei ce va ziceti ca sunteti pocaiti.
RăspundețiȘtergereRemarcabila observatie, an.13.20. ! Asa este, iar exprimarea nu este deloc intamplatoare...PS. Mi-as dori ca lumea care nu crede in Ea, sa se gandeasca la faptul ca, Mantuitorul lumii intregi, nu avea cum sa se nasca din amor trupesc, ca orice om. Doar o faptura cu totul pura, cea mai curata,putea sa poarte in pantece pe Fiul lui Dumnezeu. Sper ca toti sa ajungem sa o veneram, din toata inima, pe Preacurata Fecioara Maria. Ea chiar ne ocroteste si ne iubeste...
ȘtergereMult nu dureaza si toti vor trece la religia ortodoxa,dar numai dupa ce va fi descoperita adevarata Biblie.Sfanta Treime,lucreaza deasupra acestui popor,ca sa-l aduca la lumina,si sa indrepte ce este rau in tara.
RăspundețiȘtergere