PREDICA PARINTELUI CLEOPA, IN PRIMA ZI A CRACIUNULUI !

                            CRĂCIUN  FERICIT,

                                  ŞI  BINECUVÂNTAT !

                  Predica la Nasterea Domnului !

                            Parintele Ilie Cleopa !

                               .

                     Iubiţi credincioşi, părinţilor, fraţilor,

Pentru ca să tâlcuim Dumnezeiasca Evanghelie de astăzi, de la Matei, este nevoie să luăm lucrurile mai de sus, mai din vechime şi să înfăţişăm o istorie de demult. Iată ce vreau să spun: Cam cu o mie cinci sute de ani înainte de venirea Domnului în trup, trăia în Mesopotamia, în ţara cea dintre două râuri care se mai chemau pe atunci „Poarta lui Dumnezeu”, adică între Tigru şi Eufrat, un mare vrăjitor. Şi pe acel mare vrăjitor îl chema Valaam. El era dintr-o regiune numită Petor (Numerii 22, 5). Tot în vremea aceea poporul lui Israel era în nemernicia lui cea de patruzeci de ani în pustie şi ajunsese în pământul Amoreilor. După ce l-a bătut pe Sihon, împăratul amoreilor, ajunsese în pământul Vasanului. Acolo l-a bătut pe Og, împăratul Vasanului şi mare groază a băgat în popoarele de dincolo de Iordan şi din pământul lui Moab, care erau dincoace de Iordan, deşi nu trecuse încă poporul Iordanul. Împărăţia lui Moab, care era lângă poalele muntelui Carmel şi lângă Ierihon, avea pe atunci un împărat cu numele Balac. Şi acesta, când a văzut că poporul lui Israel – căruia îi ajuta Dumnezeu în vremea aceea, că era singurul popor ce se închina adevăratului Dumnezeu – ia ţară după ţară şi popor după popor şi a ajuns lângă hotarele lui, a fost cuprins de mare spaimă şi grijă.

De aceea împăratul Balac a strâns boierii curţii sale din Madiam şi a zis: „Poporul acesta mănâncă acum totul împrejurul nostru, cum mănâncă boul iarba câmpului” (Numerii 22, 4). Deci sfătuindu-se ei şi socotind că nu vor ţine piept unui popor care se arată aşa de puternic, au hotărât că nu este de făcut altceva mai bun decât să cheme în ajutor pe Valaam din Petor (Numerii 22, 4). Că era mare credinţă în acest vrăjitor, pe vremea aceea, la popoarele păgâne. Atâta de mare credinţă aveau în acel vrăjitor, încât îl socoteau ca pe un Dumnezeu, iar aceasta se va vedea din cele ce urmează. Şi a trimis Balac împăratul o delegaţie peste Eufrat, în Mesopotamia, cu mari daruri şi cu mare cinste la Valaam din Petor, să vină să-i ajute cu farmecele sale, mai bine zis cu puterea drăcească, să bată pe poporul lui Israel, că dacă nu, ţara lor va fi pierdută. Dar îndată ce au ajuns căpeteniile lui Moab la Valaam, Dumnezeu a venit la Valaam şi i-a spus: „Să nu te duci cu ei şi să nu blestemi pe poporul acela, că este binecuvântat!” (Numerii 22, 12). Şi deoarece Valaam a as-cultat pe Dumnezeu şi nu s-a dus, a trimis împăratul Balac o altă solie, mai însemnată decât cea dintâi, şi cu mai mari făgăduinţe. Atunci Dumnezeu i-a spus lui Valaam în timpul nopţii: „Dacă oamenii aceştia au venit să te cheme, scoală şi te du cu ei; dar să faci ce-ţi voi zice Eu!” (Numerii 22, 20).

Şi Valaam a încălecat pe asina sa şi luând cu sine două slugi, a plecat spre pământul Moabului, cale depărtată. Şi când mergea pe drum, îngerul Domnului i-a împiedicat calea şi asina, care era mai curată decât el, văzând îngerul Domnului, a lăsat drumul şi a luat-o pe câmp. Iar Valaam, fiind orbit, n-a văzut îngerul Domnului şi a început să bată asina. Şi-o frâna de căpăstru să vie înapoi la drum. Deci cu mare greutate a scos-o la drum. Şi după o vreme iarăşi îngerul Domnului se arată undeva între vii la un loc îngust, unde de o parte şi de alta era zid în calea lui şi îngerul Domnului îi ţinea calea. Pe care văzându-l asina, s-a tras iar lângă zid şi a strâns piciorul lui Valaam în zid şi acesta iar a început s-o bată. Însă îngerul Domnului a trecut apoi şi a stat la loc strâmt, unde nu era loc să te abaţi nici la dreapta, nici la stânga. Şi când a ajuns acolo Valaam călare pe măgăriţă, măgăriţa a văzut pe îngerul Domnului în pară de foc, cu sabia goală trasă în calea ei şi nemaiavând unde se feri, că şi în stânga şi în dreapta era strâmtorarea muntelui, s-a culcat jos, sub stăpânul ei. Atunci, mâniindu-se Valaam, a început să o bată pe asină cu toiagul. Şi măgăriţa, căzută jos în genunchi, a început să vorbească cu dânsul prin puterea Dumnezeirii: „Ce ţi-am făcut eu, de mă baţi acum pentru a treia oară?!... Avut-am oare deprinderea de a mă purta aşa cu tine?”.

Şi când a zis măgăriţa acestea, a văzut Valaam – cel ce nu era vrednic să vadă – pe îngerul Domnului în pară de foc, cu sabia goală. Şi când l-a văzut, s-a închinat şi a căzut cutremurat cu faţa la pământ. Iar îngerul i-a zis: „De ce ai bătut asina ta de trei ori? Eu am ieşit să te împiedic, deoarece calea ta nu este dreaptă înaintea mea; ...dacă ea nu s-ar fi întors de la mine, eu te-aş fi u-cis pe tine, iar pe ea aş fi lăsat-o vie”. Şi pentru că Valaam a mărturisit că se căieşte, îngerul i-a zis: „Du-te cu oamenii aceştia, dar să grăieşti ceea ce-ţi voi spune eu!” (Numerii 22, 21-35).

Şi s-a dus Valaam cu căpeteniile lui Balac şi când a ajuns în ţara Moabului, i-a ieşit în întâmpinare împăratul Balac cu toţi curtenii lui, cu toată suita lui, cu mare cinste, că toţi aveau credinţă că dacă vine acest fermecător, negreşit că farmecele sale vor ajuta lor să bată pe Israel. Şi când s-a închinat împăratul Moabului lui Valaam, acesta i-a zis: „Iată, acum am venit la tine. Dar pot eu, oare, să-ţi spun ceva? Ce-mi va pune Dumnezeu în gură, aceea îţi voi grăi!”.

Şi a doua zi, dis-de-dimineaţă, l-a suit Balac pe Valaam într-un munte, unde era capiştea lui Baal, zeul lor spurcat, la care se închinau şi i-a arătat oştirile lui Israel. Iar Valaam a spus: „Zideşte-mi aici şapte jertfelnice!”. Şi îndată le-a făcut împăratul şi a pus pe fiecare jertfelnic un viţel şi un berbec şi le-a adus ca jertfă. Iar când a dat foc jertfelor, Valaam a început să proorocească. Însă în loc să blesteme pe Israel, a zis: „Cum să blestem pe cel ce nu-l blestemă Dumnezeu?! Sau cum să osândesc pe cel ce nu-l osândeşte Dumnezeu?!... Să moară sufletul meu moartea drepţilor acestora şi să fie sfârşitul meu ca sfârşitul lor!” (Numerii 23, 7-10).

Şi s-a speriat Balac şi a zis: „Eu te-am adus să-mi blestemi pe vrăjmaşii mei şi iată că tu îi binecuvântezi!”. Zise Valaam: „Oare să nu spun eu lui Balac ceea ce îmi pune Domnul în gură?” (Numerii 23, 12). Atunci a zis Balac: „Vino cu mine în alt loc... să mi-l blestemi de acolo!”. Şi l-a dus el pe vârful muntelui Fazga şi a zidit acolo şapte jertfelnice, şi a pus câte un viţel şi câte un berbec pe fiecare jertfelnic. Şi atunci a început Valaam a zice: „Iată, am primit poruncă să binecuvântez; El (Dumnezeu) a binecuvântat şi eu nu pot întoarce binecuvântarea. El nu vede nedreptate în Iacov şi silnicie în Israel; Domnul Dumnezeul său este cu el...” (Numerii 23, 18-24). Şi s-a speriat Balac şi s-a mâhnit foarte, şi zise din nou: „Hai să te duc în alt loc: poate-I va plăcea lui Dumnezeu şi mi-l vei blestema de acolo!”. Şi l-a dus pe vârful muntelui Peor şi acolo i-a făcut iarăşi jertfelnice. Şi atunci a început Valaam să proorocească cele despre Naşterea lui Iisus, zicând: „Cât sunt de frumoase lăcaşurile tale, Iacove, corturile tale, Israele!... O stea răsare din Iacov; un toiag se ridică din Israel şi va lovi pe căpeteniile Moabului şi pe toţi fiii lui Set îi va zdrobi. Din Iacov Se va scula Cel ce va stăpâni cu putere...” (Numerii 24, 3-24). Şi astfel a proorocit despre steaua care trebuia să se arate la Naşterea Mântuitorului şi că Acesta va da lovitura de moarte lumii păgâne şi idolatre şi va împărăţi peste toate popoarele lumii, până în veac; acestea le-a proorocit întrucât Duhul lui Dumnezeu a umbrit pe Valaam vrăjitorul, care, în loc să vrăjească, a proorocit adevărul.

Şi aşa a proorocit şi a treia oară despre Israel şi a spus de Naşterea lui Hristos, de arătarea stelei din vremea când va veni El şi apoi, sculându-se Valaam, s-a înapoiat în ţara sa.

Băgaţi de seamă, că acestea s-au întâmplat cu o mie cinci sute de ani înainte de venirea Mântuitorului, când trăia Balac, împăratul Moabului şi Moise. Şi de atunci, prin tradiţie, magii şi astrologii şi cititorii în stele ştiau ce a proorocit Valaam şi era tradiţia aceasta în tot pământul din platoul care astăzi se numeşte Irakul şi Iranul. Toate popoarele ştiau că din poporul Israel o să iasă un mare împărat care va împărăţi peste toată lumea şi că împărăţia lui va fi veşnică. Şi aşa, din tradiţie în tradiţie, a ajuns proorocia aceasta, pe care o istoriseşte Dumnezeiasca Scriptură, până în vremea Naşterii lui Iisus Hristos. Şi atunci, numai cu doi ani mai înainte, s-a arătat steaua în Egipt, în Persia şi în alte părţi.

Dar de ce se zice că cu doi ani mai înainte de Naştere a apărut steaua? Iată de ce: când apare o cometă pe cer, o comentează fiecare – ba c-o să fie război, ba c-o să fie pace, ba că-i moarte, ba că va fi cutremur şi altele de acestea. Dar când au văzut magii, despre care se vorbeşte în Evanghelia de astăzi (Matei 2, 13), o stea care nu-şi mai făcea drumul ca şi celelalte şi nu mai mergea de la răsărit la apus, ci venea de la miazăzi la miazănoapte, şi încă o stea atât de mare, au putut cunoaşte – ştiind şi proorocia lui Valaam despre steaua care va răsări din Iacov – că un împărat mare se va naşte de la miazăzi.

Dar cine erau magii care au pornit să se închine Mântuitorului? Să nu credeţi că erau vrăjitori ca Valaam din Petor, nu. În Persia, magi se numeau cei mai mari filosofi şi astronomi şi ghicitori în stele sau astrologi. Şi aceştia ştiau, din tradiţia de un mileniu şi jumătate, că va veni o vreme când o să se vadă o stea neobişnuită, iar atunci se va naşte un Împărat care va împărăţi peste toată lumea. Şi ei aveau cărţi vechi, rămase de la Valaam şi de la alţi înaintaşi şi pândeau – că erau astronomi – să vadă când va apărea o stea care să-şi facă drumul nu aşa ca toate celelalte, ci de la miazăzi spre miazănoapte.

Oare nu te-ai speria să vezi acum o stea că vine de la miazăzi spre miazănoapte? Acum ai zice că e un satelit, că seamănă cu stelele, dar atunci nu erau sateliţi. Deci se ştia că acesta este un semn minunat, nemaiîntâlnit, o stea făcându-şi drumul astfel, nu aşa cum i-a pus rânduială Ziditorul de la început. Şi aşa, aceşti magi, cu doi ani înainte, au văzut steaua cea minunată. A fost o rânduială Dumnezeiască să o vadă cu doi ani înainte, ca să aibă ei când se pregăti, când se gândi: „Oare ce-i cu steaua aceasta? O fi steaua despre care a spus Valaam din Petor; deci hai să ne pregătim!”. Că aveau de pregătit o călătorie lungă din Persia până la Ierusalim. Trebuia să meargă peste o mie de kilometri şi pe atunci nu era atât de uşor ca acum, când te duci cu avionul. Şi au avut timp să se pregătească cei trei mari filosofi şi magi, cu cămilele încărcate cu hrană, cu bani, cu daruri potrivite pentru Împăratul lumii, pe care au pornit să-l găsească.

Şi magii au venit, după cum ştiţi şi când au ajuns în Iudeea s-au dus la stăpânitorul Irod şi au întrebat unde este Împăratul abia născut. Şi acela s-a umplut de frică – fiindu-i teamă să nu-i ia domnia – şi adunând pe toţi arhiereii şi cărturarii poporului la curtea sa, i-a întrebat: „Unde este să se nască Hristos, Mesia?”. Iar ei i-au zis: „În Betleemul Iudeii, că aşa este scris de proorocul: Şi tu, Betleeme, pământul lui Iuda, nicidecum nu eşti mai mic între voievodatele lui Iuda, căci din tine va ieşi Povăţuitorul care va paşte pe poporul Meu Israil” (Matei 2, 4-6).

Şi înţelegând Irod că din Iudeea şi în Betleem se va naşte Hristos, cu mare vicleşug le-a spus magilor: „Mergeţi şi cercetaţi cu de-amănuntul despre Prunc şi dacă Îl veţi afla, vestiţi-mi şi mie, ca, venind şi eu, să mă închin Lui” (Matei II, 7-8). N-avea el de gând să-L cinstească, ci vrea numai să afle unde este, ca să-L piardă. Dar cum v-am mai spus ieri la predică, sau cum voi mai spune cât m-o ţine Dumnezeu cu zile, planul lui Dumnezeu nu-l poate opri nimeni, nici dracii, nici îngerii, nici oamenii, nici popoarele – nimeni, nimeni! El înaintează veşnic, după cum e rânduit de Dumnezeu.

S-au dus deci magii, după cum ştiţi şi au aflat deasupra peşterii din Betleem steaua, s-au închinat cu mare bucurie şi cinste Domnului Iisus, I-au adus daruri – aur, smirnă şi tămâie – 

                

şi înainte de a porni să-i spună lui Irod – căci s-ar fi dus, fiind oameni cinstiţi şi de cuvânt şi necunoscând vicleşugul aceluia –, au luat înştiinţare în vis să nu se mai întoarcă la Irod. Irod, văzând că a fost batjocorit, s-a umplut de mare furie, de mare tulburare. Şi aducându-şi aminte de cele spuse de magi, de când li s-a arătat steaua şi-a zis că poate atunci s-a născut, nu acuma. Că magii au spus că steaua s-a arătat cu doi ani înainte. Deci a hotărât să taie toţi pruncii care-s de doi ani mai jos, că numai aşa va fi sigur de uciderea Aceluia Care-i Hristos, Mesia. Şi a trimis ostaşi în Betleemul Iudeii şi în jur, ca să taie toţi pruncii de doi ani şi mai jos.

          Irod ucide 14000  de Prunci !

         

Dar înainte de a începe a se executa porunca lui Irod, îngerul Domnului se arată lui Iosif în vis şi-i spune: „Scoală-te, ia Pruncul şi pe mama Lui şi fugi în Egipt!”. Dar de ce i-a zis „fugi”? Ca să arate că vine mare urgie în Betleem şi că trebuie să fugă repede, ca să nu-i ajungă aceia. Dar, oare, s-a temut Hristos de Irod? De ce fuge Dumnezeu de om? De câte ori nu a trecut Hristos prin mij-locul fariseilor când au vrut să-L prindă, cum s-a întâmplat şi la Muntele Galileii, când au vrut să-L arunce în prăpastie? Aceasta a făcut-o spre a ne da nouă pildă să fugim din calea primejdiei când vedem că vine asupra noastră.

Dar câţi din drepţi n-au fugit şi nu s-au ferit? De câte ori n-a fugit David de furia lui Saul, care îl urmărea ca să-l piardă? Aşa vedem şi după Învierea Mântuitorului, că Apostolii stăteau cu uşile încuiate de frica iudeilor, că Pavel se ascundea în oraşul Filipi, la o vânzătoare de mătăsuri, anume Lidia, pe care a botezat-o apoi cu toată casa ei. Iar Petru se ascundea la Simon curelarul, pe malul mării, în oraşul Jaffa de astăzi, sau Iope. Cei mai mari Apostoli fugeau şi ceilalţi se ascundeau de furia prigoanei de atunci. Pentru ce? Zice Dumnezeiescul Ioan Gură de Aur: „Dacă vezi că vine primejdia, să n-ai cutezanţa şi mândria cugetului să stai în calea primejdiei, că dacă stai, va lua Dumnezeu darul de la tine, fiindcă te încrezi în tine. Dacă fugi şi Dumnezeu vrea să pătimeşti martiriul şi suferinţa, te găseşte duşmanul acolo, că Dumnezeu te scoate să te încununeze. Dar tu eşti dator să te păzeşti, să nu crezi că eşti mai tare decât Petru şi Pavel şi să stai în calea primejdiei, că aceasta este o cutezanţă, o mândrie care depărtează darul lui Dumnezeu de la om”. Aşa au cugetat Dumnezeieştii Părinţi. Marele Atanasie a fugit patruzeci şi şapte de ani din loc în loc de furia arienilor şi de şapte ori a fost izgonit din scaunul Alexandriei; Sfântul Emilian al Cizicului treizeci de ani a umblat fugar; Teofilact al Nicodimiei, douăzeci şi opt; Ilarion cel Nou a stat la o văduvă bătrână şapte ani într-o grădină, într-un bordei; Sfântul Nichifor, Patriarhul Constantinopolului, a stat doisprezece ani într-un mormânt pe malul mării, la un pescar, fiindcă îl urmărea Leon, împăratul cel iconoclast; Sfântul Teodor Studitul douăzeci de ani a fost fugar şi de asemenea, ucenicul său Nicolae Mărturisitorul. Chiar astăzi Biserica îi prăznuieşte pe cei douăzeci de mii de mucenici din Nicodimia care au ars în ziua de Crăciun, pe timpul lui Diocleţian. S-au mai ascuns în Muntele Nicodimiei 6528 de creştini, dar i-au găsit mai apoi şi i-au trecut prin sabie ostaşii puşi pe urmele lor.

Deci, vedem din vremea prigoanelor cum s-au ferit creştinii şi sfinţii, ca să n-aibă mândria să spună: „Mă duc la moarte”. Pentru că nu suntem pregătiţi de moarte şi Dumnezeu, când vede că omul se reazemă pe puterile lui, ia darul de la dânsul. E mai bine să zicem: „Doamne, sunt păcătos, sunt neputincios şi fricos, de aceea fug; dacă vrei să mă întăreşti Tu, scoate-mă; dacă nu, fug”.

Ce a făcut Marele Mucenic Mina? Întâi a fugit în pustietatea muntelui şi s-a întărit acolo cu post şi cu rugăciuni, ani de zile şi apoi a ieşit când i-a zis îngerul: „Du-te în Alexandria să mărturiseşti pe Hristos!”. Dar s-a dus numai după ce s-a întărit cu post şi cu rugăciune, după ce s-a lepădat de sine, ca să nu se mai iubească pe sine, ci numai pe Hristos.

Aşadar, să ştiţi că nu e vitejie, nu e laudă, când vine prigoana, să-i stai în cale. Dacă te-a prins, Dumnezeu vrea şi atunci zi: „Doamne, întăreşte-mă, că n-am altă nădejde”; dacă nu, fereşte-te! Ce spune Proorocul Isaia în cântarea a patra? „Mergi, norodul Meu, încuie uşa, ascunde-te puţin, câtuşi de puţin, până va trece mânia Domnului". Nu avem poruncă să ieşim în vileag, dar nici să ne lepădăm de Hristos când suntem descoperiţi. Auzi ce zice Hristos: „Feriţi-vă de oameni, căci vă vor da pe mâna sinedriştilor şi în sinagogile lor vă vor bate cu biciul. La dregători şi la regi veţi fi duşi pentru Mine...” (Matei 10, 16-18). Deci: „vă vor da”, „veţi fi duşi”. Aşa explică Sfântul Maxim Mărturisitorul: „Auzi, lasă să te ducă alţii, nu te duce tu, ca să nu se ducă darul lui Dumnezeu de la tine!”. Ne-am oprit la această pericopă ca să ştiţi că în vreme de primejdie poate omul să se ferească. Dar dacă Dumnezeu ne descoperă, atunci nu trebuie să ne ferim. Căci zice Sfântul Andrei al Cezareei, în tâlcuirea Apocalipsei, pentru prigoana cea mare care va fi către sfârşitul lumii pentru toată Biserica de pe faţa pământului: „În vremea aceea va ajuta Bisericii lui Hristos pustia cea gândită şi cea simţită”. Cea gândită, care va ţine atunci credinţa în taină, în oraş, în sat, la oi, la lucrări de păduri, numai el va şti că este cel ce crede în Dumnezeu, atâta va fi pustia cea gândită. Şi se va ruga din inimă lui Dumnezeu să se pregătească pentru mucenicie şi pentru moarte. Iar pustia cea simţită vor fi codrii, munţii, dealurile, pâraiele adânci, desişurile care vor adăposti pe robii lui Dumnezeu şi îi vor acoperi. Aşa trebuie să facem. Negreşit, în toată vremea şi în tot locul, creştinul trebuie să fie pildă, să mărturisească prin toată viaţa sa că este cu adevărat „lumina lumii” şi „sarea pământului”, să aibă mereu în mintea sa cuvântul Apostolului Pavel: „Cu inima sa crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire” (Romani 10, 10). Dar şi aceasta să o învăţăm din Evanghelia de azi: că este bine – şi după Evanghelie şi după Sfinţii Prooroci şi după Sfinţii Apostoli şi după Sfinţii Părinţi – să te fereşti din calea primejdiei, când poţi. Când nu, stăm înaintea Domnului şi El va întări pe cele neputincioase şi va plini pe cele de lipsă ale noastre.

Şi ce s-a întâmplat? Sculându-se Iosif, a luat Pruncul şi pe muma Lui şi s-au dus noaptea. Auzi, noaptea! De ce noaptea? Ziua s-ar fi văzut cine fuge: o femeie cu un prunc pe o asină, însoţiţi de un bătrân. De aceea noaptea a ieşit din Betleem – aşa spune Sfânta Evanghelie – şi a fugit în Egipt. Şi i-a zis îngerul: „Să stai acolo până voi zice ţie, că vrea Irod să caute Pruncul să-L omoare!”. Şi s-au dus în Egipt şi au stat acolo, după mărturia unor sfinţi şi a unor mari istorici, şapte ani, că Irod a domnit 13 ani, cum arată marele istoric evreiesc Iosif Flaviu.

Deci, s-au dus şi au stat şapte ani în Egipt; şi când a murit Irod, îndată îngerul Domnului s-a arătat lui Iosif, vestindu-i aceasta. „Atunci Iosif a luat Pruncul şi pe mama Lui şi a venit în pământul lui Israel. Dar auzind că în Iudeea domnea Arhelau în locul lui Irod, tatăl său, s-a temut să mai meargă acolo; şi, primind poruncă în vis, s-a dus în părţile Galileii” (Matei 2, 21-22). În Iudeea deja se vestise că se caută un prunc şi au fost magii... şi aşa mai departe. S-au dus tocmai în Galileea, care-i foarte departe de Iudeea, în Nazaretul Galileei, care e tocmai către Siria. S-au dus mai departe de Iudeea, acolo unde nu se auzise, sau chiar dacă se auzise vestea despre Iisus mai înainte, dar se stinsese.

Şi ducându-se în Galileea, s-au aşezat în cetatea Nazaret. Dar de ce au venit tocmai la Nazaret? Este o proorocie la Judecători (13, 5), când l-a sfinţit nazireu din pântecele maicii lui pe Samson. S-a spus că aceasta se potriveşte lui Hristos ca nazarinean. Dar nu-i aşa, deşi chiar în Călăuza Scripturilor de Nazarie şi Kiricescu se zice: „S-a împlinit proorocia aceea de la Judecători XIII cu 5”. Nu-i adevărat. Acolo vine îngerul Domnului la Manoe şi la soţia lui şi le spune de naşterea lui Samson. Se spune că briciul de capul lui nu se va atinge, că va fi sfinţit din pântecele maicii sale şi vin şi oţet nu va bea şi va scoate poporul din robia filistenilor şi celelalte. Dar că va fi nazireu şi sfinţit şi că nu se va bărbieri şi va purta părul lung, acestea se potrivesc la nazirei, la călugării vechi din Legea Veche. Dar nu se loveşte la nazarinean.

Căci de la Sfinţii Părinţi aflăm că cuvântul nazarinean nu există în toată Scriptura. Dar atunci de ce se zice: „Şi a venit şi a locuit în oraşul numit Nazaret, ca să se împlinească ceea ce s-a spus prin prooroci, că Nazarinean se va chema” (Matei 2, 23). Dar câte Scripturi nu existau mai înainte de care ştim prin tradiţie? Iudeii au fost strămutaţi din locul lor şi o mulţime de cărţi canonice de-ale lor s-au pierdut, cum s-a pierdut şi Cartea Înţelepciunii lui Isus, Fiul lui Sirah şi altele, a lui Tobie bunăoară, care au intrat în canonul cărţilor creştineşti. Aşa se înţelege proorocia aceasta de Nazarinean. Se bănuieşte că se afla în cărţile lui Enoh, care a scris 19 cărţi, ce se aflau în corabia lui Noe când a venit potopul. Căci se ştia şi după potop de proorocia lui Enoh, de care aminteşte de către Sfântul Apostol Iuda în epistola sa sobornicească, precum şi în cea de a doua a Sfântului Apostol Petru.

Deci cuvântul nazarinean nu-l găseşti în toată Scriptura, dar s-a păstrat prin tradiţie, din proorociile lui Enoh. Aşa spun Dumnezeieştii Părinţi. Dar mai avem oare şi altele din proorociile care s-au păstrat numai prin tradiţie şi nu sunt scrise? Da, avem.

Iată ce spune epistola cea de a doua a Sfântului Apostol Pavel către Timotei: „După cum Iannes şi Iambres s-au împotrivit lui Moise, aşa şi aceştia stau împotriva adevărului...” şi celelalte.

Aţi văzut? Dar căutaţi la Numeri şi la Levitic, să vedeţi, găsiţi pe Iannes şi pe Iambres în Scriptură?

Am avut discuţii cu adventiştii de la Fundul Moldovei, care ziceau că ei cred numai ce este scris. Dacă voi credeţi numai ce e scris, vă rog să-mi arătaţi unde se scrie de Iannes şi de Iambres în Scriptură. Au zis: Nu e scris. Şi de unde ştie Pavel, care nu spune minciuni? Voi credeţi în Epistolele lui, în toate 14. De unde ştie el că Iannes şi Iambres s-au împotrivit lui Moise? Au răspuns că, poate, din tradiţie. Nu poate, că eu vă aduc şi altele din Scriptură, care arată că Tradiţia e mai veche decât Scriptura. Şi nu este altceva Scriptura decât o tradiţie întreagă scrisă. V-am dat pilda cu Iannes şi Iambres. Unde vedeţi în Scriptură că aşa i-a chemat? În ea se spune numai că vrăjitorii lui Faraon s-au împotrivit lui Moise până la a treia plagă (Ieşirea 7, 11, 22; 8, 7), până ce a dat Moise în tot pământul muşiţă, dar nu spune cum îi chema pe vrăjitorii care s-au împotrivit lui.

Aşadar, fraţii mei, din predica de azi, pe lângă altele, să vă rămână cu osebire în minte, întâi, că suntem datori, în vreme de primejdie, să ne ferim, după a noastră putere; iar în al doilea rînd, că unele proorocii despre Mântuitorul, Sfinţii Evanghelişti le-au adus din Sfânta Tradiţie, care este mai veche decât Sfânta Scriptură. Aşa este aceasta care zice că Mântuitorul se va chema Nazarinean.

Cu aceasta închei şi rog pe Bunul Dumnezeu să ne ajute să nu uităm cele ce le-am spus şi cele ce aţi auzit. Amin!

                                      Parintele Ilie Cleopa