joi, 3 aprilie 2014

UN AVION URMEAZĂ A SE PRĂBUŞI , ÎNTR-O ZONĂ ÎMPĂDURITĂ !

                                    Dragii mei,

În timp ce scriam aici pe blog, în aceasta noapte de 2  spre  3 aprilie 2014 ,ora 1, 15 , brusc ochii mi se închid fără voia mea, şi astfel am văzut în zona estică ,UN  AVION , ce avea grave probleme !
Deci, vedeam o zonă împădurită , şi cu extrem de multă ceaţă.
Era un Cer de ziuă, un Cer ca un amurg ,cu o ceaţă densă de o tăiai cu , cuţitul. Deasupra copacilor , de la marginea celor mai inalti , vad  UN  AVION de mici dimensiuni, are culoare gri-bleu, si este invaluit de ceaţa densă. AVIONUL, se clatina foarte tare ; mai întâi pe aripa  stângă, apoi pe dreapta, si după aceea se legana continuu, cand pe stanga , cand pe dreapta. 
AVIONUL ,nu mai avea directie, nu se mai putea indrepta.
AVIONUL ,urma sa se prabuseasca cu burta de pământ.
Chiar dacă este trist dragilor, vom auzi mai devreme sau mai târziu ,de acest AVION, de mici dimensiuni, care urmeaza a se prabuşi deasupra unei zone împădurite şi învăluite într-o ceaţă extrem de densă şi la câţiva  metri deasupra  zonei împădurite!
                                    Ca întotdeauna, cu dragoste şi preţuire,
                                                                     Maria.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu