18 Aprilie 2014 , ora 21,40 !
SFÂNTA VINERE MARE , PROHODUL DOMNULUI !
Eram la Sfanta Biserică , chiar în strana alături de multi credinciosi în frunte cu Dascalul, şi împreuna dădeam răspunsurile Părintelui care era în Sfantul Altar.
Prohodul DOMNULUI , se terminase de circa 10 minute ,iar Părintele a intrat în SFANTUL ALTAR ,pentru continuarea Slujbei Sfinte, din VINEREA MARE !
La un moment dat, Părintele a iesit in faţa UŞILOR SFANTULUI ALTAR, pentru a binecuvanta pe CREDINCIOS şi pentru a se închina DOMNULUI şi MAICII DOMNULUI din stanga si din dreapta SA.
Când Părintele a rostit :
"SLAVĂ ŢIE HRISTOASE DUMNEZEULE "! ,
lângă CARTEA SFANTA din care dădeam răspunsurile ,pe strana, am vazut pentru câteva clipe , cu ochii deschişi ,o grămăjoară de SÂNGE ADEVĂRAT ! Cam cât un pahar de 300 ml!
Şi ca să înţeleg că este Sânge adevărat , o forţă nevăzută clatina mobilierul pe care erau cartile dascalului, iar SÂNGELE SE CLATINA ,şi chiar văd un deget care ridică SÂNGELE ,ca sa vad ca el curge şi ca nu este numai o pată de culoare.
Dragii mei, cu adevărat MÂNTUITORUL S-a rastignit pentru noi şi Şi-a vărsat sângele pentru iertarea păcatelor noastre.
Imi venea sa plâng, când am realizat ceea ce tocmai văzusem în strana Bisericii. Pentru că.., nu puteam spune nimic celorlalţi si nici Părintelui, deoarece nu ma crede nimeni. Dimpotriva...arunca cu "piatra ", primii.
In noiembrie anul trecut ,mi s-a arătat că , SFANTA CRUCE de pe Biserică va cadea, in timp ce se lucra la punerea tablei pe acoperis. Nu i-am spus Părintelui ca să nu-l necăjesc, iar in primavara aceasta, imi spune Părintele intr-o zi ,ca ar mai trebui sa adunam niste bani ,ca sa reparam Crucea , care a căzut de pe acoperis.
Am ramas muta de uimire şi mi-am muscat limba ca sa nu -i spun ca....eu stiam cu vreu 3 -4 luni inainte ca va cadea SFANTA CRUCE de pe acoperisul Bisericii.
Asa s-a intamplat si aseara la PROHODUL DOMNULUI şi MANTUITORULUI IISUS HRISTOS !
Dragii mei, sa ne pregatim inima si sufletul şi lumânărica, pentru ca la miezul nopţii să mergem la Sfanta Biserica si sa luăm LUMINA SFANTA de la IERUSALIM .
S-o aducem acasa, dar mai ales, s-o pastram vie in inimile noastre.
Şi să îngrijim cu dragoste pe semenii nostri, care nu au niciun sprijin de nicăieri.
Cu dragoste, Maria.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu