miercuri, 14 septembrie 2016

ÎNĂLȚAREA SFINTEI CRUCI , ASA CUM A FOST ACUM 1700 DE ANI !


                        Noapte de 12 - 13 Septembrie 2014, ora 1,20 !

                                         Dragii mei, 

Încă nu adormisem dragilor ; stăteam în pat cu ochii închişi şi priveam Cerul noptii albastre şi catifelate.
Cerul nu avea nici stele si nici Lună, ci era doar albastru violet, de noapte.
Jos pe pâmânt fratilor, cu faţa spre Răsărit stătea în picioare, viu în carne şi oase, un Împărat în armură :

 Asa ca si in aceasta poză, în care este chiar statuia Împăratului Constantin.                        

Statuia lui Constantin cel Mare, la York, oraș unde a fost proclamat    împărat, în iulie 306.
                                                              
                                   

                           ...

În carne şi oase, îmbrăcat în armură ca un soldat, ÎMPĂRATUL  CONSTANTIN, este cu faţa spre Răsărit, şi ţine în mâinile Sale O  SFÂNTĂ  CRUCE.
Aşa în armură cum era îmbrăcat, Împăratul  Constantin ridică Sfanta Cruce ,cum o ţinea în mâinile Sale în faţă, o ridică pentru început, uşor până peste capul Său, şi o ţine aşa cu amândouă mâinile sale.
O ţine aşa câteva secunde ,după care ,Împăratul Constantin , ridică mâinile Sale si mai sus, şi ţine Sfanta Cruce chiar de jos, iar acum observ ca era foarte inalta ,de circa 3 metri.
               
 Armura  Sfântului Împărat Constantin Cel mare, arăta cu aprox. precum în poza cu statuia care înalţă Sfânta Cruce.

                               ......

Împăratul Constantin era singur pe acel câmp, şi ridica Sfânta Cruce deasupra capului său .
Dragilor, să credeţi în Sfinţii Lui Dumnezeu, căci ei au trait cu adevărat şi au fost oameni obisnuiţi ca şi noi.Dar Dumnezeu i-a ales dintre oameni, ca să ne fie noua Dovezi grăitoare şi ajutători la Dumnezeu şi la Maica Domnului.
Era uimitor dragilor, ceea ce vedeam! Cu totul uimitor ! 
Împăratul Constantin în armură ,având Coroana pe cap, cu semnul Sfintei Cruci pe ea, ridică de jos în sus chiar de la rădăcină Sfanta Cruce.
Şi o ţine aşa ridicată, înaltă de vrei 3 metri, O ţine şi priveste adânc spre rasărit.
Fratilor, să ne închinăm si noi Sfintei Cruci a Lui Hristos, să cerem iertare pentru gresalele noastre, şi să fim buni şi milostivi cu Aproapele nostru.
Să nu ne pierdem Credinţa, Nădejdea şi Dragostea în Dumnezeu şi-n Maica  Domnului!
Iar Sfanta Cruce dragilor, s-o purtam cu noi oriunde am fi şi să nu ne lipsească din casele noastre ! 
Pe Sfanta Cruce  a fost răstignit Iisus ,iar Sângele Său s-a vărsat pentru mântuirea noastra.
                                       Cu dragoste, Maria. 

P.S.


                     Inaltarea Sfintei Cruci

Inaltarea Sfintei Cruci este praznuita pe 14 septembrie. Este cea mai veche sarbatoare inchinata cinstirii lemnului sfant.

In aceasta zi sarbatorim amintirea a doua evenimente deosebite din istoria Sfintei Cruci:

- Aflarea Crucii pe care a fost rastignit Mantuitorul si inaltarea ei solemna in fata poporului de catre episcopul Macarie al Ierusalimului, in ziua de 14 septembrie din anul 335;

- Aducerea Sfintei Cruci de la persii pagani, in anul 629, in vremea imparatului bizantin Heraclius, care a depus-o cu mare cinste in biserica Sfantului Mormant (a Sfintei Cruci) din Ierusalim.
Sfanta Cruce a fost aflata din porunca Sfintei imparatese Elena, mama Sfantului Imparat Constantin cel Mare. Datorita acesteia s-au gasit pe Golgota trei cruci. Pentru a afla care a fost crucea pe care a fost rastignit Mantuitorul si care sunt crucile talharilor rastigniti odata cu El, patriarhul Macarie le-a spus sa atinga pe rand crucile de o femeie moarta. Femeia a inviat in momentul in care a fost atinsa de cea de-a treia cruce, cea pe care a fost rastignit Hristos.
Dupa aceasta minune, Patriarhul a poruncit inaltarea Sfintei Cruci la un loc inalt, de unde sa o poata vedea tot poporul.
Cand imparatul persan Hosroe a cucerit Ierusalimul, a luat cu el Crucea Domnului in Persia. Sfanta Cruce a ramas aici timp de paisprezece ani, pana cand Hosroe a fost invins de imparatul Heraclie, care a dus sfanta cruce in Ierusalim.
Inaltarea Sfintei Cruci se serbeaza cu post, pentru ca ea ne aduce aminte de patimile si moartea Mantuitorului.
Tot astazi, facem pomenirea:
- Adormirii in Domnul a Sfantului Ioan Gura de Aur, arhiepiscopul Constantinopolului;
- Imparatesei Plachila;
- Sfintilor Parinti care au participat la Sinodul al VI-lea Ecumenic;
- Sfantului Mucenic Papa;
- Sfantului Mucenic Teoclit;
- Sfantului Valerian, pruncul;
- Sfantului Cuvios Mucenic Macarie de la Manastirea Dionisiu (Muntele Athos).

43 de comentarii:

  1. Mama mea s-a nascut in aceasta Sfanta zi 14 Sept.Inaltarea Sfintei Cruci si a murit in 2 Februarie de Intampinarea Domnului,ce credeti D-na Maria,va puteti exprima o parere?Va multumesc!TCB

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Aceasta zi de 14 Septembrie (si care-i miercuri, nu alta zi, cum s-a vehiculat- grija la aceasta informatie...) este ziua, atat a nasterii, cat si a inaltarii la Ceruri a Copiilor Divini, Copiii Cerurilor, Gemenii Divini "Zamolxis", cu mult inainte de Invierea mantuitorului Iisus Hristos. Ca urmare a informatiilor duse de catre acestia, catre Dumnezeu, s-a hotarat venirea , intruparea, Mantuitorului, prin acceptul Divinei Mame, pentru ca sa nu piara intreaga omenire din cauza faradelegilor existente pana la acea data.

      Ștergere
  2. Bună ziua Dna Maria.Stiu ca comentariul meu nu are legătură cu ceea ce ați postat dvs.dar vreau să vă întreb dacă toți acei care v-au jicnit ,supărat pe acest Blog au primit acel semn de care vorbiți dvs pt.a le arată duhul cel sfânt ca se tnseala?Nu de altă dar fiul meu care nu crede in acest Blog trăiește cu impresia că am înnebunit ba mai mult ataca cu vorbe mai grele și nici un argument de al meu nu-l poate convinge.Vas ruga din tot sufletul și din toată inima mea să vă rugați si pt. el ca să-i dea Dzeu un semn căci crede in Tatăl dar în fiu si duhul sfânt mai puțin.Nu știți și nu va imaginați ce mare minune ar fi pt.mine sal conving căci la tatăl se ajunge prin Fiul și Duhul Sfânt.Va mulțumesc pt.tot ce faceți pt.mine.Pe fiul meu îl chiama Adrian_Alexandru.Cu drag Vero.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Vero , nu cred ei preotii , ce sa mai zicem , dar un copil ?
      Omul totdeauna vrea dovezi, vrea fapte, certitudini , daca se poate zilnic . Poate dovada care o ceri tu pentru el , sa nu fie prea grea de dus sau de acceptat din partea lui . Ai rabdare , incet .

      Ștergere
  3. Ţinta alergării

    Un om credincios şi bogat, când fu aproape de-a muri, zise că dorinţa lui de pe urmă este ca toţi prietenii lui să-l ducă până la groapă.
    Când muri, într-adevăr toţi prietenii veniră la locuinţa lui ca să-l întovărăşească la locul de veci.
    Când însă alaiul o luă, spre cimitir, iată că se pomi o ploaie mare.
    La început, toţi prietenii se ţinură bine. Dar cu cât cortegiul înainta, cu atât, unul câte unul din prietenii mortului, se furişau - şi plecau acasă, până ce la cimitir ajunseră numai doi, care avuseră puterea să înfrunte ploaia.
    A doua zi, când se deschise testamentul acelui om bogat, aflară că el îşi lăsase averea acelora dintre prietenii lui care aveau să meargă până la groapă. Aşa că cei doi prieteni împărţit între ei averea.
    Aşa este, iubiţii mei, şi cu Biserica noastră,
    Ea cheamă la moştenirea cerurilor pe toţi, dar puţini sunt cei care urmează acestei chemări. Unii fug de oboseală, alţii se tem de ploaia încercărilor, alţii sunt fulgeraţi de trândăvie, iar unii îşi pierd curajul pe drum.
    Aşa că puţini ajung la ţinta alergării...
    Mulţi chemaţi, puţini aleşi.

    RăspundețiȘtergere
  4. "Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut"

    Un călător mergea odată printr-un ţinut cald, ai cărui locuitori nu văzuseră niciodată un râu îngheţat. Călătorul le spunea cum îngheaţă apele iarna şi cum poţi merge cu piciorul sau cu căruţa pe gheaţă ca şi pe drum. Deşi nu văzuseră niciodată asemenea lucru, oamenii aceia crezură pe călător, cunoscându-l ca pe un om înţelept şi cinstit.
    Aşa e şi cu aceea ce ne spune Dumnezeu.
    Dacă putem crede pe un semen al nostru despre lucruri pe care nu le-am văzut - cu atât mai mult cuvânt trebuie să credem pe Dumnezeu, care nu minte niciodată.

    RăspundețiȘtergere
  5. Pânza şi sufletul

    Un preot se plimba pe malul unui râu.
    La un loc, întâlni pe o credincioasă de-a lui, spălând în râu.
    O întrebă:
    - "Ce ai înţeles, femeie, din propovăduirea mea de duminica trecută?"
    Femeia răspunse sincer:
    - "N-aş putea lămuri..."
    Preotul se mâhni şi-i zise:
    - "Atunci am vorbit zadarnic pentru d-ta..."
    Femeia, care era o bună credincioasă, îi răspunse, arătând pânza ce spăla:
    - "Pânza pe care apa o face aşa de curată, ştie ea ceva de apă? De ajuns că apa trece prin ea şi-o face albă... Aşa şi cu predica sfinţiei tale ... De ajuns că trece prin sufletul meu şi îl curăţă ...
    Preotul se înveseli şi lăudă pe femeia credincioasă

    RăspundețiȘtergere
  6. Două urechi şi numai o gură

    Un înţelept fu întrebat odată:
    - "De ce i s-au dat omului două urechi şi numai o gură?”
    El răspunse:
    - "Ca să audă mai mult decât să vorbească".

    RăspundețiȘtergere
  7. Primăvara duhului

    Omul e ca şi copacul.
    Când se abate frigul ispitelor şi-al păcatelor peste sufletul lui, îi cad frunzele şi florile cele alese, virtutea şi credinţa.
    Dar tot ca şi copacul, sufletul omului poate să se trezească din nou la viaţă când vine primăvara credinţei, suflarea cea aleasă a Duhului lui Dumnezeu.

    RăspundețiȘtergere
  8. Dar mai înainte?

    Un necredincios zise unui om temător de Dumnezeu:
    - "Spune-mi lămurit cine este Dumnezeu şi voi crede şi eu."
    Atunci, credinciosul "îi zise:
    - "Numără, te rog, până la trei." Acela zise:
    - "Unu-doi-trei…"
    - „Nu, nu aşa."
    - "Dar cum?"
    - "Începe cu numărul de dinainte de unu."
    - "Nu, se poate."
    Credinciosul îi spuse atunci:
    - "Tot asemenea îmi ceri şi tu să-ţi spun cine este Dumnezeu. El a fost mai înainte de a fi lumea, şi de aceea mintea noastră cea mărginită nu-L poate cuprinde."

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. - "Începe cu numărul de dinainte de unu."

      zero, unu, doi, trei. :)

      Ștergere
    2. Emanuel Prichici16 septembrie 2016, 11:00
      - "Începe cu numărul de dinainte de unu."

      zero, unu, doi, trei. :)


      raspuns :
      mor de rass SI MAI INVATA ...
      ´´Zero înseamnă, primordial în matematică, dar nu numai în matematică, absența oricărei cantități. Trăind într-o lume materială, omului i-a fost foarte greu să înțeleagă noțiunea de zero ca un concept.´´

      DACA AR FI RASPUNS CA TINE PRIDIKITSCH ar fi ajuns la DUMNEZEUL ORTODOX acel NECREDINCIOS .... deci pridikitsch ASTA E CIND NU GINDESTI .... dar mai si zambesti IN PROSTIA TA ´´ inteleapta ´´......


      aviz amatorilor si amatoarelor

      crestin ortodox

      PS : ZERO , CERC , 3 CERCURI ETC ETC ETC duc automat la INTElEGEREA TRINITATII DIN DREAPTA CREDINTA = ORTODOXA

      zero este si nu este , se vede si nu se vede , formeaza si se formeaza , si din el LUMEA INTREAGA SI UNIVERSUL ---- ASTEA SUNT DE NIVEL FOARTE INALT ORTODOX si pina acolo prodikitsch mai e multa apa sa curga pe Dunare pentru tine CA SA TE SPELE .... DUR ADEVAR STIU , dar esti departe IN INTUNERIC pridikitsch Ca demonii tai te tin pe acolo dar ii ardem .... INCET INCET te scot din bezna mintii taleeee ....ha ha ha

      aviz amatorilor si amatoarelor

      crestin ortodox

      Ștergere

  9. Icoana

    Într-o zi, casa unui credincios fu călcată de hoţi, dar, ciudat: hoţul nu luă nimic. Toată casa fusese răsturnată pe dos, - hoţul ar fi putut lua bani şi alte obiecte - şi cu toate acestea, nu luase nimic. Şi doar ar fi putut lucra în voie, întrucât nu era nimeni acasă.
    Credinciosul îşi zise: "M-a păzit Dumnezeu” şi şi-a căutat de treabă.
    După o bucată de vreme însă, el primi o scrisoare de la un străin, care zicea aşa:
    "Eu sunt acela care am vrut să jefuiesc casa dumitale. Am căutat peste tot - am spart sertarele şi am răvăşit toată casa. Eram gata să iau cu mine lucruri şi bani, când am dat cu ochii de icoană. Atunci, s-a petrecut ceva cu mine. Mi-am adus aminte cum în copilărie mă ducea mama la icoană şi mă punea să mă închin. Şi n-am mai putut să fur. Am fugit ruşinat - şi de atunci, răscumpăr necontenit. Te rog şi pe domnia ta să mă ierţi.”
    Credinciosul a zis nevestei sale:
    - "Vezi ce putere au amintirile religioase din copilărie - şi ce tainică tărie poartă cu ele icoanele?!”

    RăspundețiȘtergere

  10. "Fără stricăciune…"

    - "Cum a putut naşte fără stricăciune Sfânta Fecioară Maria pe Domnul nostru?" întrebă un om pe un preot.
    Preotul îi răspunse:
    - "Lumina soarelui trece prin geam - şi vine la noi fără să strice sticla geamului. Tot asemenea Lumina vieţii a trecut prin Maica Preacurată, fără să-i strice trupul."

    RăspundețiȘtergere
  11. Vorbirea cu mormintele

    Odată, a venit un om la Sfântul Macarie şi i-a zis:
    - "Părinte spune-mi un cuvânt prin care să mă mântuiesc."
    Macarie i-a zis:
    - "Mergi la morminte şi grăieşte de rău pe cei morţi. Omul a mers, a grăit de rău, şi cu pietre a bătut mormintele.
    A venit pe urmă la Macarie.
    - "Ce ţi-au spus? l-a întrebat sfântul.
    - "Nimic."
    - "Mergi atunci şi laudă pe cei morţi.”
    Şi omul a mers şi a lăudat pe cei morţi, fericindu-i. Întorcându-se, a spus sfântului, iar el l-a întrebat:
    - "Nimic nu ţi-au răspuns?"ˇ
    - "Nimic.”
    Atunci Macarie i-a grăit:
    - "De vrei să fii mântuit, fii pentru lume ca un mort din aceştia. Nici de te vor ocărî oamenii să nu te mâhneşti, nici de te vor lăuda, cinstindu-te, să nu te înalţi. Şi atunci vei fi mântuit.”

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Foarte interesant. Macarie tocmai a descris o invatatura de-a lui Buddha.

      Ștergere
  12. Ce putem da, când nu avem ce da?

    Într-o zi un mare scriitor rus, Turghenief, care avea obiceiul de a nu umbla cu bani la el, întâlni pe un cerşetor care-i întinse mâna, cerându-i de pomană.
    Scriitorul, care avea o inimă foarte bună, se căută prin buzunare, se scotoci, dar nu găsi o leţcaie.
    Plin de dragoste atunci, întinse mâna cerşetorului, şi-i zise:
    - "Iată, dragul meu, nu am nici un ban la mine, dar iţi dau o strângere de mână cu toată dragostea...
    Cerşetorul îi strânse mâna şi, cu glas cald de recunoştinţă, îi răspunse:
    - "Mulţumesc mult, domnule, nimeni până la dumneata nu mi-a făcut o pomană aşa de frumoasă!"

    RăspundețiȘtergere
  13. Împlinirea si foloasele rugăciunii

    Sunt însă destul de multe cazuri când Dumnezeu nu împlineste rugăciunile noastre. Din ce motiv? Pentru că multi, asa cum am spus, se roagă numai cu buzele, iar mintea lor colindă pretutindeni. Ne zboară atentia de la cuvintele rugăciunii. Mântuitorul nostru îi mustră pe cei care au o astfel de rugăciune, zicând: ''poporul acesta Mă cinsteste numai cu buzele, iar inima lui e departe de Mine.''

    De asemenea, Dumnezeu nu ne ascultă rugăciunile atunci când, fără să constientizăm, cerem ceva care ar putea fi nefolositor pentru propria noastră viată. Astfel, o persoană pe care o cunosc, fiind în închisoare, cerea mereu să fie scoasă la muncă; tot în închisoare, însă la muncă, afară, sub cerul liber. Pentru că viata în celulă devenise foarte grea si insuportabilă. Dumnezeu amâna mereu răspunsul la cererea lui. Mai târziu s-a convins însă de ce nu-i era ascultată rugămintea: unii dintre cei care plecaseră la munca câmpului - sub presiunile închisorii, la munca silnică - au murit acolo, în baltă sau la câmp, sau în deltă. Iar multi, aproape toti, s-au întors bolnavi la celulele lor din temnită. Asa încât Dumnezeu nu i-a ascultat cererea atunci când se ruga, pentru că putea să moară acolo.

    Asa se întâmplă în unele cazuri atunci când îi cerem un lucru lui Dumnezeu si nu-l primim. Dumnezeu, Care stie precis tot cursul vietii noastre de când ne nastem si până murim, stie ce ne trebuie si ce nu ne trebuie, ce ne este de folos si ce nu ne este folositor. De aceea, prin atotstiinta si atotîntelepciunea Lui, face asa cum este mai bine pentru viata noastră. Chiar păcătosi cum suntem, Dumnezeu tot ne iubeste si ne vrea binele. Si în anumite împrejurări Dumnezeu vrea să ne ajute, neascultând rugăciunile noastre care sunt păgubitoare pentru suflet.

    Ce trebuie să-I cerem lui Dumnezeu în rugăciunile noastre? Pentru că multi cer lucruri netrebnice. Să-I cerem sănătate trupească si sufletească, să cerem luminarea mintii si întelepciune, pentru a nu gresi calea către Dumnezeu, să-I cerem bunătate sufletească si smerenia inimii. Să-I cerem dreaptă socoteală în tot ce facem si convingerea că atunci când vom muri, vom da seamă înaintea Judecătii lui Dumnezeu de felul cum ne rânduim viata pe pământ. Să cerem râvnă pentru citirea Sfintelor Scripturi, întelegerea lor si împlinirea poruncilor lui Dumnezeu. Să-I cerem lui Dumnezeu ceea ce vine din El si ceea ce El si numai El ne poate da; adică să-I cerem harul Duhului Sfânt si mântuirea sufletelor noastre. Să-I cerem marele dar de a ne vedea păcatele. Să-I cerem ajutor ca în toată viata noastră să căutăm mai întâi Împărătia lui Dumnezeu si dreptatea Lui si toate celelalte să ni le adauge nouă. Acestea toate să I le cerem lui Dumnezeu în rugăciunile noastre.

    Ce se întâmplă cu cel care nu se roagă? Din păcate sunt multi oameni care nu se roagă, ei socotesc netrebnică această practică. Cel care nu se roagă se poticneste însă foarte usor si cade în păcat. Cel care nu se roagă nu este puternic în lupta cu stihiile vietii. El este ca un ostas fără armă, ca o pasăre fără aripi sau ca o trestie care se pleacă încotro bate vântul, numai către Dumnezeu nu se pleacă să-L întrebe si să-I slujească. ''Este ca un peste pe uscat'', ne spune Sfântul Ioan Gură de Aur.

    RăspundețiȘtergere
  14. 2. Iar Sfântul Ambrozie al Mediolanului adaugă: ''Cel care nu se roagă zace în împărătia materiei, nu este scris în cartea vietii din ceruri si nu are loc în Împărătia lui Dumnezeu.
    La Judecata lui Dumnezeu, de care nu scapă nimeni, lui i se va spune: Nu te cunosc pe tine! si e vai de cel ce va primi acest răspuns.>

    Care sunt foloasele rugăciunii? Prin rugăciune se poate dobândi de la Dumnezeu orice Îi cerem. Numai să fie vrednice de Dumnezeu rugăciunile noastre. Trebuie ca rugăciunea să fie făcută cu inimă curată, cu stăruintă si cu smerenie.
    Însusi Mântuitorul Iisus Hristos ne făgăduieste împlinirea rugămintilor noastre, atunci când zice: ''Toate câte veti cere, rugându-vă cu credintă, veti primi''. Si iarăsi: ''Cereti si vi se va da''.

    Cine se roagă din toată inima, adâncind cuvintele rugăciunii, pe lângă împlinirea cererilor sale, dobândeste pacea lăuntrică, pe care nu o poate dărui lumea - acea pace făgăduită de Domnul Iisus Mântuitorul Care spune: ''Pace vă las vouă, pacea Mea o dau vouă, nu precum dă lumea vă dau Eu>. Si în acest fel simtim o sigurantă, simtim că nu suntem singuri pe lume - numai cu oamenii, ci cu noi este Dumnezeul părintilor nostri Care ne ocroteste si ne apără în viata pământească.

    Se întâmplă câteodată ca Dumnezeu să nu împlinească numaidecât rugăciunile noastre, după cum am spus. Sfânta Monica - mama Fericitului Augustin - 18 ani s-a rugat lui Dumnezeu ca să se întoarcă fiul său la credintă. Stăruinta ei în rugăciune I-a plăcut lui Dumnezeu. Si El a ascultat-o cu adevărat, întorcând pe fiul ei la calea mântuirii, dar nu oricum, ci înzestrat cu toată frumusetea trăirii crestine mlădiate de harul dumnezeiesc. Întrucât nu stim dacă toate cererile noastre ne sunt de folos, totdeauna este bine să încheiem rugăciunea cu aceste cuvinte:


    …Doamne, Care stii toate, ajută-ne ca rugăciunea pe care o facem înaintea Ta să se împlinească după voia Ta cea sfântă. Doamne, facă-se voia Ta în viata noastră.


    Sa va fie de folos tuturor !

    RăspundețiȘtergere
  15. Sfaturile parintelui Sofian Boghiu

    Împărătia lui Dumnezeu este în noi

    - Vorbiti-ne de lacrimile la rugăciune. La rugăciune pot veni lacrimi si de la diavol?

    - Foarte multe. De la diavol, dar si de la fire. Durerile mari pe care le avem în viata noastră cea de toate zilele se linistesc prin plâns, prin lacrimi. Sunt însă si lacrimi ale isteriei, sau lacrimi de bucurie pentru un succes pământesc. Sunt si lacrimi duhovnicesti care mai greu vin în viata noastră, lacrimi de pocăintă; ele sunt foarte bine primite de Dumnezeu si apar atunci când ne pare rău de unele fapte urâte făcute în viată, când ne căim din toată inima pentru ceea ce am făcut. Sunt si lacrimile rugăciunii noastre de credintă. Lacrimile duhovnicesti sunt aduse de Dumnezeu. Lacrimile celelalte, omenesti, ne scapă oarecum de această apăsare sufletească, dar sunt doar de folos imediat, nu ajută la rugăciune.

    - Ce este rugăciunea fără cuvinte? Dar rugăciunea ca focul, de care vorbeste Sfântul Ioan Casian?

    - Rugăciunea ca focul sau rugăciunea fără cuvinte este rugăciunea inimii, de care am amintit. Ea apare atunci când inima noastră se roagă fără cuvinte, ziua si noaptea; atunci când harul lui Dumnezeu lucrează asupra noastră în asa măsură încât tot interiorul nostru arde cu un foc asemănător cu Sfânta Lumină de la Ierusalim. Stiti că de sute de ani apare în mod miraculos o lumină sfântă la Ierusalim în timpul Învierii. Această lumină la început nu te arde; poti umbla cu mâna prin ea, poti să-ti dai cu ea pe fată si tot nu te arde. Însă este lumină, este flacără, la fel ca flacăra rugului aprins din Sinai care nu mistuia rugul, pomul de acolo. Cam asa este si acest foc al inimii rugătoare despre care vorbeste Sfântul Ioan Casian: un foc care nu mistuie, ci arde si luminează asa cum luminează Dumnezeu mintea si inima noastră când dorim ceva dumnezeiesc.

    - Rugăciunea poate suplini Sfânta Împărtăsanie, asa cum citim în viata unor sihastri?

    - Nu poate suplini Sfânta Împărtăsanie; aceasta are rolul ei, iar rugăciunea are un rol pregătitor pentru primirea Sfântului Trup si Sfântului Sânge ale lui Iisus Hristos.

    Sfânta Maria Egipteanca numai prin rugăciune, fără Sfânta Împărtăsanie, după 47 de ani de sihăstrie în pustiul Iordanului, ajunsese ca în timpul rugăciunii să se înalte la un cot mai sus de pământ. Însă cu totii avem nevoie de Sfânta Împărtăsanie. Sfântul Zosima - care a venit la ea în pustiu si a împărtăsit-o - a pus sigiliu si confirmare pe această vrednicie adusă prin rugăciune, până la acest stadiu de înăltare a trupului; asa de usoară a devenit materia din ea că se ridica prin rugăciune. Însă avea nevoie numaidecât si de Sfânta Euharistie; ea a venit si după aceea sfânta s-a săvârsit. A doua oară când a sosit Sfântul Zosima cu Sfântul Trup si Sânge, nu a mai găsit-o în viată. Îsi luase portia ei de sfintenie prin prima si ultima cuminecare, după 47 de ani de viată pustnicească. Asa încât rugăciunea are rostul ei, iar Sfânta Împărtăsanie este desăvârsirea acestui rost.

    - De ce este neapărat nevoie de un duhovnic când se practică rugăciunea inimii?

    RăspundețiȘtergere
  16. 2.

    - Este nevoie de un duhovnic pentru că această rugăciune spusă neîncetat - spusă foarte des, de-a lungul mai multor ani - aduce niste stări speciale pentru cel care o practică. De pildă, apare o căldură aici, în dreptul inimii, mai sus de inima aceasta carnală. Apare un semn si cel care se roagă si nu stie ce rost are această rugăciune, se poate mândri, cine stie ce poate crede despre el însusi. Si duhovnicul îi poate spune că această stare de încălzire este o stare firească: . Adică pot apărea, pe calea aceasta a rugăciunii inimii, niste probleme noi pentru rugător. El nu le cunoaste, nu stie cum să le rezolve si duhovnicul care practică această rugăciune îi poate răspunde precis la frământările lui.

    - Ce rol are în deprinderea rugăciunii inimii, rugăciunea rostită cu gura?

    - Omul îmbrăcat în rostiri si psalmi, si acatiste, si canoane, îsi poate rosti cu gura această rugăciune scurtă de care am amintit. Însă când rostesti cu gura, adeseori mintea colindă pe alte coclauri, după cum am mai spus. Si de aceea este bine să facem un efort pentru a ne concentra mai mult. Dacă nu reusim dintr-o dată, putem repeta rugăciunea. S-o repetăm si să ne căim pentru această rătăcire a mintii si să-L rugăm pe Dumnezeu să ne ajute să ne adunăm mintea în noi însine. Asta pentru orice rugăciune am face: cititul psalmilor (psalmii sunt foarte frumosi, foarte puternici), Paraclisul Maicii Domnului, Canonul Îngerului Păzitor, Canonul de Pocăintă, Canoanele Maicii Domnului, foarte frumoase lucruri… Dacă am avea mintea concentrată asupra fiecărui cuvânt de acolo, folosul ar fi foarte mare pentru noi.

    Dar pentru că mintea rătăceste, după ce ne rugăm suntem aceiasi oameni ca si înainte de rugăciune; nu se întâmplă nimic înlăuntrul nostru! Mă uit în Biserică la noi: se fac rugăciuni în Biserică, se slujesc liturghii (sfânta liturghie este cea mai mare rugăciune dintre toate rugăciunile Bisericii). Apoi se tine un cuvânt de folos. După ce a încetat slujba si predica, e o hărmălaie, fiecare vorbeste cu totul altceva decât ce a auzit până atunci în Biserică. Dovadă că n-a rămas aproape nimic în mintea si în inima celor care au ascultat, fiindcă au fost mereu distrati, au fost risipiti.

    De aceea este nevoie ca în rugăciunile noastre spuse cu glas tare, sau în taină, sau în soaptă, să fie această concentrare la fiecare cuvânt. Dacă nu reusim să fim atenti, repetăm rugăciunea o dată, de două, de trei, de patru ori, pentru că rugăciunea spusă fără să fim atenti este nulă, nu are răspuns din partea lui Dumnezeu, deoarece ea este făcută numai cu buzele, iar cu inima este ''departe de Mine'', după cum spune Mântuitorul. Concentrarea asupra cuvintelor rugăciunii trebuie să fie în asa fel încât să ne conducă spre noi însine, spre acest centru unde Dumnezeu este ascuns în noi.

    Mântuitorul ne spune că în noi este Împărătia lui Dumnezeu; iar Sfântul Pavel ne atentionează: ''voi sunteti temple ale Duhului Sfânt''.

    În noi locuieste Duhul Sfânt! Împărătia lui Dumnezeu e în noi!

    RăspundețiȘtergere
  17. 3.

    Aici trebuie să tinem rugăciunile si toate invocările când le rostim către Dumnezeu, către Maica Domnului si către ceilalti sfinti. Si dacă mintea este în altă parte, aceste sfaturi si îndemnuri nu se întorc către noi, ci rămân plutind în văzduh, nu ne folosim deloc de ele. Este asa cum ne-am uita într-o vitrină încărcată cu toate bunătătile, dar între noi si vitrină este un geam, nu putem pune mâna pe ele. Asa se întâmplă si cu neatentia - acest geam - care se interpune între noi si rugăciunea noastră. Acest obstacol să nu fie!

    - Ce este de făcut când duhovnicul meu, care nu practică rugăciunea mintii, consideră că nu este necesar ca tinerii să o practice, îndemnându-i spre un crestinism social, nu spre un crestinism mistic?

    - Pentru mine nu există o viată crestină fără să fie în acelasi timp si mistică, adică tainică, adică legată de Dumnezeu. Nu stiu vreun crestin adevărat care să nu fie în acelasi timp mistic. Mă refer la un crestin care este împărtăsit cu Tainele Bisericii si care se spovedeste, care îsi sfinteste viata sa lăuntrică.

    Există o stare mistică, tainică, ascunsă: ''Tu însă, când te rogi - ne spune Mântuitorul -, intră în cămara ta si, închizând usa, roagă-te Tatălui tău, Care este în ascuns''. Cum poti să te rogi fără să te gândesti la acest Tată ceresc că e ascuns undeva si vede starea ta lăuntrică? Cum poti fi laic, lumesc, numai pământesc, fără acest duh, fără suflet care, dacă nu este în noi, atunci această masină foarte perfectionată - trupul nostru - nu-i nimic, se topeste si o mănâncă jivinele?

    Asa încât în fiecare dintre noi este un centru tainic, mistic. Din acest centru izvorăsc toate relatiile noastre personale: dragostea, bunătatea, mila, smerenia noastră, bună-cuviinta, toate sunt legate de acest centru mistic din noi, unde locuieste Dumnezeu si Împărătia Sa.

    Asa încât nu stiu cum ar putea arăta o viată crestină fără rugăciune, fără acest centru mistic, fără acest loc al lui Dumnezeu din noi.

    Viată socială?! Si păgânii aveau o viată socială, se ocupau numai de această orizontală a existentei. Iisus Hristos ne spune însă si acel cuvânt în predica de pe munte: ''Căutati mai întâi Împărătia lui Dumnezeu si dreptatea Lui si toate acestea se vor adăuga vouă''. Asa încât nu cred că este o piedică pentru a lucra în viata socială dacă ai înlăuntrul tău un izvor nesecat, datorat prezentei lui Dumnezeu.

    - Rugăciunile oamenilor care nu s-au spovedit de ani de zile sunt ascultate de Dumnezeu? De asemenea, celor care trăiesc în păcate mari li se ascultă rugăciunile?

    - Dacă rugăciunile sunt făcute la fel ca ale vamesului din Evanghelie - cu umilintă, în durerile inimii, neosândind pe altul, cerându-si iertare pentru ticălosiile de până atunci - Dumnezeu îl ascultă pe oricare dintre oameni. Pentru păcătosi S-a întrupat Dumnezeu. Tâlharul de pe cruce a zis numai câteva cuvinte si s-a mântuit, a fost iertat. Spune Fericitul Augustin despre el si acel cuvânt, pe care poate-l stiti unii dintre dumneavoastră: <Fericit tâlhar! Toată viata a furat, iar la urmă a prădat si Raiul''.

    Asa că Dumnezeu ascultă rugăciunea oricăruia făcută cu umilintă, cu căintă, cu regret pentru tot ce-a fost rău în viata lui de până atunci, până în clipa când s-a gândit că există un Dumnezeu si că are o răspundere pentru tot ce a făcut în viata pământească.

    - Există în rugăciune ispite de-a stânga si ispite de-a dreapta? Ce înseamnă acest lucru?

    - Da, sunt ispite de-a stânga si de-a dreapta. De-a stânga sunt foarte cunoscute: betia, lenevia, desfrâul, furtul, răzbunarea, mânia, toate sunt ispite de-a stânga. De-a dreapta poate fi un post exagerat, adică obsedat de amănunte sau cu mult peste puterile trupesti.

    RăspundețiȘtergere
  18. 4.

    De aceea este bună întelepciunea pe care trebuie să o cerem de la Dumnezeu, ca să ne lumineze drumul vietii pentru a putea fi echilibrati, pentru a nu gresi si pentru a putea să mergem pe calea împărătească, cum o numesc Sfintii Părinti, pe această cale de aur - via aurea. Postul să fie post, cu întelepciune făcut, abstinenta să fie abstinentă cu adevărat, paza aceasta a simturilor să fie cu adevărat pază sinceră, căinta să fie sinceră, rugăciunile să fie cât de multe, dar să fie atente, cu umilintă si cu smerenie, si atunci toate merg bine.

    Oricât ar fi de lungi rugăciunile, dacă sunt făcute numai cu buzele, nu sunt primite de Dumnezeu. Sunt unii bieti crestini care fac acatiste si psalmi - multi psalmi si multe acatiste - însă îsi dau seama târziu de tot că le-au făcut numai cu gura. Au fost absenti cu inima si cu mintea de la ceea ce au spus. Aceste rugăciuni ajută foarte putin. Dumnezeu este prezentă continuă, El ne stie si ne vede, si ne aude în orice clipă am fi în viata noastră si de aceea si noi trebuie să fim la fel de prezenti si de atenti când vorbim cu El.

    - De ce se spune că rugăciunea este un dialog cu Dumnezeu, când în realitate vorbim numai noi?

    - Totusi este un dialog întrucât Dumnezeu e Cel care ascultă rugăciunile noastre. Când vorbim cu cineva suntem doi, există si celălalt care ascultă, consimte, aprobă ceea ce spunem noi. Tot asa este si la rugăciune, când Mântuitorul ne ascultă. Poate să fie si un răspuns din partea lui Dumnezeu, sau Dumnezeu ne ascultă rugăciunea si atunci e totusi un dialog, o comunicare, o comuniune cu El.

    RăspundețiȘtergere

  19. Tot cu Sofian Boghiu

    Capcanele falsei credinte

    - Părinte arhimandrit, cum să întelegem cuvântul Sfântului Siluan Athonitul: ''Tine mintea în iad si nu deznădăjdui''?

    - Sfântul Siluan a scris o carte care i s-a comandat de sus; i s-a poruncit să scrie ceva despre viata duhovnicească. În ea vorbeste despre har, despre rugăciune, despre smerenie, despre Maica Domnului... Sunt niste lucruri extraordinar de frumoase. Mi se pare că este o carte cu adevărat inspirată, de o înăltime spirituală aproape egală cu Sfânta Scriptură.

    Aici găsim si acest cuvânt despre care ati întrebat. E un cuvânt mai greu.

    Eu am aflat - si nu e deloc o noutate - că iadul nu este undeva în afară de pământ, ci este undeva chiar în pământ. Si aceasta am aflat-o din catavasia a sasea a Învierii care spune asa: ''Pogorâtu-Te-ai în cele mai de jos ale pământului''.

    Mântuitorul, după ce trupul Său a fost răstignit pe cruce, a coborât sufletul Său în iad si i-a scos pe toti dreptii care erau acolo, undeva în pământ. Trupul Său a fost prohodit si îngropat, pus sub peceti, iar sufletul Lui a coborât în iad. Există o rugăciune care explică foarte frumos ce s-a întâmplat atunci: ''În mormânt cu trupul, în iad cu sufletul, ca un Dumnezeu, în Rai cu tâlharul si pe scaun împreună cu Tatăl si cu Duhul ai fost, Hristoase, toate umplându-le, Cel ce esti necuprins''. Adică Mântuitorul este prezent în aceste locuri după moartea Sa de pe cruce.

    Iadul este însă si pe pământ. Deci, există în pământ dar si pe pământ, încât noi suntem obisnuiti cu el. Iadul si-l fac multi dintre trăitorii acestei lumi atunci când duc o viată fără frică de Dumnezeu, el devine astfel descurajant, devine nimicitor. Dar a suporta iadul pe pământ cu această încredere în Dumnezeu este un lucru foarte necesar pentru viata noastră. Trăim cu această încredere că iadul va avea un sfârsit (si astfel vom fi cu adevărat liberi si vom putea cu adevărat să ne ocupăm de viata noastră lăuntrică), în ciuda descurajării pe care ne-o aduce diavolul - pentru că el este în iad, dar este si în lume. Este printul lumii care a câstigat foarte multi pământeni pentru frătia lui.

    Pe toti cei care suntem încă în lume, diavolul ne vânează si încearcă să ne acapareze si să ne atragă în împărătia lui, împărătia întunericului si a mortii, pentru a se distra cu noi chinuindu-ne. Însă, cerând ajutorul lui Dumnezeu, rezistăm si învingem această tendintă lacomă a diavolului de a cuceri făptura lui Dumnezeu.

    RăspundețiȘtergere
  20. II.

    - Părinte Sofian, pentru un tânăr care doreste să se apropie de Biserică pot apărea diferite capcane spirituale si am dori să ne spuneti câteva cuvinte despre trei dintre acestea. Prima ar fi pietismul. Unii definesc pietismul ca un amestec sentimentalist de superstitii si de exagerări ale unor lucruri neimportante. Ce ne puteti spune despre pietism si cum să ne ferim de el?

    - Noi urmărim în viată să ne mentinem pe calea ortodoxiei care este lumina credintei noastre, lumina lui Hristos si care stim sigur că ne conduce către Împărătia lui Dumnezeu. Celelalte surogate ale ortodoxiei nu le luăm în seamă si de aceea le recomand tinerilor să nu alunece în superstitii si în astfel de miscări cum este pietismul. Pietate, evlavie adevărată, aceasta e cu totul altceva, este calea pe care trebuie să o urmeze un tânăr ce-si doreste mântuirea. Nu ne interesează pietismul, de aceea nici nu vorbesc despre el.

    - O altă ispită ar fi intelectualismul în care credinta apare mai mult ca o problemă interesantă de cultură si nu, în primul rând, ca un act de trăire.

    - Si cultura aceasta, oricât ar fi ea de înaltă, este amestecată cu mândrie; iar mândria este aruncată în lume de duhul minciunii, adică de diavol. El este foarte savant. Diavolul stie foarte multă filosofie, foarte multă teologie si impresionează cu stiinta lui, însă această stiintă îl tine mereu rece fată de Dumnezeu. Mintea lui este încremenită în cunoasterea pe care o are; tot la fel se întâmplă si cu prietenii săi, intelectualii orgoliosi, mai ales ateii. Stiu de toate si rămân mai departe închisi în stiinta lor, fără nici o deschidere către Dumnezeul cel adevărat, cel viu. Sunt morti pentru Dumnezeu si pentru ei însisi. Rămân închisi în această stiintă si impresionează pe cei care au aceleasi preocupări.

    Cu toată această filosofie a lor si cu toată această intelectualitate înaltă, sunt ca o trâmbită care sună puternic, dar lumea nu este atrasă de asemenea sunete. Nu este o melodie anume, ceva care să placă, este un strigăt adeseori uscat, încât, de multe ori, acest intelectualism - chiar când vine în contact direct cu credinta si trăirea crestină - nu se împacă cu învătătura lui Hristos, în general, si cu trăirea crestină, în special; le refuză. Îi convine să rămână într-o uscăciune intelectuală; cei care sunt obisnuiti cu ea sunt multumiti să asculte această depănare de cunostinte si de probleme ale intelectului, ale mintii, dar rămân mereu uscati în această formă de cunoastere seacă pentru suflet si pentru viata întru Hristos.

    Intelectualismul nu are valoare duhovnicească, pentru că cei care suferă de o asemenea insuficientă sunt mereu în afara comuniunii cu Dumnezeu, ca si diavolul, care este foarte savant, însă nu poate face niciodată parte dintre prietenii lui Hristos. Prietenii lui Hristos sunt sfintii care aveau foarte multe cunostinte duhovnicesti, dar în acelasi timp le trăiau si păstrau în suflet bucuria dumnezeiască a harului, care îi făcea fericiti cu adevărat.


    RăspundețiȘtergere
  21. III.

    - O altă capcană pentru tinerii care doresc să se apropie de Biserică, o capcană mai nouă, este criticismul. Unii sustin că trebuie să criticăm cât mai mult pentru ca lucrurile să fie mai dinamice, altfel ele pot să înlemnească; dacă vom critica, va apărea ceva nou, ceva viu. Cum vedeti Sfintia voastră această problemă?

    - Această problemă o văd mai simplu. Pentru mine această critică repetată se confundă adeseori cu judecarea aproapelui. Adică, criticismul este o pornire împotriva poruncii evanghelice de nu a judeca pe aproapele meu.

    Între anumite limite poate fi necesară si această critică, însă ea trebuie să fie obiectivă, să fie cinstită. De obicei, judecarea aproapelui se face în lipsa celui judecat si de multe ori este gresită, falsă. Se judecă si se condamnă în lipsă si pentru asta este un păcat. Pentru că, ni se spune în Scriptură: ''a Mea este judecata''; adică numai Dumnezeu are această putere si această calitate de a judeca pe fiecare dintre noi, iar judecată Lui este corectă cu adevărat. Dumnezeu este fără greseală si este singurul care stie tot ce se întâmplă cu fiecare persoană si cu toti laolaltă.

    Când cineva critică pe altul care nu-i de fată, îi spune păcatele lui pe care le stie; dar cel care e socotit vinovat si păcătos are si el constiintă si astfel se poate reabilita înaintea lui Dumnezeu prin pocăintă. Cel care judecă nu poate pătrunde mai mult decât ceea ce vede sau aude si de aceea el poate să rămână în greseala aceasta că l-a osândit, iar cel vinovat se poate îndrepta. Dumnezeu îl primeste pe acesta din urmă, iar cel care a judecat este osândit pentru călcarea poruncii de a nu judeca pentru a nu fi judecati (Matei 7, 1).

    Însă critica de care ati pomenit la început este si necesară, pentru că un om nu poate mereu să vadă totul în jurul lui. De aceea câteodată sunt necesare mai multe minti pentru a rezolva o problemă, iar o critică cinstită, făcută cu dragoste si sinceritate, poate aduce ceva folositor. Poti critica ce nu-i bun, dar trebuie să aduci în locul acestui element gresit ceva pozitiv. Si atunci se poate colabora pentru a se ajunge la un adevăr întreg, nu un adevăr stirbit sau un adevăr insuficient.

    RăspundețiȘtergere
  22. Părinte, cum îi convingem pe tineri să vină la Biserică?

    - Le propunem să facă o experientă, dacă tinerii sunt sinceri si caută cu adevărat ceva. Pentru că viata obisnuită, viata de plăcere pe care o are un tânăr în jurul lui nu îi este suficientă si simte deseori un gol înlăuntrul lui; asta o simte si fără să-i spun eu. Cum îsi poate umple acest vid lăuntric? Trebuie să caute ceva. Dacă-i usuratic, va rămâne cu golul acesta până în golul mormântului. Dar dacă este serios în ceea ce caută, va găsi ceva care să-i vindece această neputintă sufletească. Deci sinceritatea îi trebuie în constientizarea si rezolvarea acestei insuficiente personale.

    De obicei, pe noi ne interesează - constient sau nu - multumirea sufletească, dar nu multumirea aceasta pe care o ai după ce mănânci si bei si petreci si te desfătezi în alte păcate, nu această multumire; tânjim după acea multumire sufletească care să ne însotească permanent în viată. Căutăm ceva care să ne ajute să crestem sufleteste. Spre exemplu, poti să cunosti toată stiinta care există în lume si nu esti totusi multumit si atunci cauti altceva.

    Un loc unde se găseste această împlinire sufletească este Biserica, pentru că acolo se spun si se cântă niste adevăruri lăsate special în lume pentru a umple golul nostru lăuntric. De la altar sau de la strană nu se spun niste idei oarecare, ci vorbesc aici trăitori crestini care au aflat această sursă, acest izvor de cunoastere ce îi împlineste, fiindcă le răspunde la problemele lor.

    După aceea, bineînteles că Biserica te îndeamnă să citesti cel putin Noul Testament. Citesti Evangheliile, scrierile Sfintilor Apostoli. Citesti că Sfântul Pavel a fost un rătăcit, a fost dusmanul lui Hristos si s-a întâlnit cu Hristos pe drumul Damascului. Dar anumite persoane care-L caută cu sinceritate pe Dumnezeu se pot întâlni cu El nu numai în Noul Testament, ci si pe un alt drum al Damascului.

    Sau tânărul se poate întâlni cu un duhovnic si poate îl îndeamnă Dumnezeu să se spovedească si atunci - tot în Biserică - găseste calea cea mai profundă prin care poate afla pacea sufletească.

    - Cum să întelegem cuvintele Mântuitorului ''milă voiesc, iar nu jertfă>?

    RăspundețiȘtergere
  23. **
    Jertfa este un act prin care dăruiesti din ceea ce ai. Pe vremea aceea, la temple, erau jertfele de animale. Omul avea oricând o pasăre sau un animal pentru jertfă. Mântuitorul ne spune însă că mai scumpă este înaintea lui Dumnezeu dragostea.

    Este si foarte greu să dobândesti această dragoste, care este de fapt mila. Dumnezeu caută totdeauna ceva viu, ceva personal în jertfă, iar jertfa de animale era un lucru foarte cunoscut, uzat. În multe cazuri aceste jertfe ajunseseră să se facă nu din dragoste, ci din rutină; nu era ceva viu, nu era ceva din inimă, din sufletul credinciosilor. Jertfa în sine este ceva uscat, nu are mare valoare. Dacă jertfa însă este unită cu mila, atunci ea este bine primită de Dumnezeu.

    - Dacă ar fi să enumerati principalele însusiri ale ortodoxiei, pe care dintre ele le-ati pune primele?

    - Smerenia si dragostea! Cele pe care le recomandă Mântuitorul: ''învătati-vă de la Mine, că sunt blând si smerit cu inima si veti găsi odihnă sufletelor voastre''.
    Domnul nostru Iisus Hristos ne îndeamnă aici să încercăm să dobândim smerenia si dragostea, care sunt atributele lui Dumnezeu. De aceea cred că cu aceste două virtuti se poate începe descrierea ortodoxiei.

    RăspundețiȘtergere
  24. Discernământul.
    Cum va fi sub domnia Antihristului?

    - Întrucât trebuie să ne lămurim si să-i lămurim pe cei din jurul nostru asupra anumitor fenomene care au tangentă cu viata Bisericii, vă rugăm să ne sfătuiti cum să ne raportăm la unele din acestea. De exemplu, cum să ne raportăm la miscarea legionară?

    - Miscarea legionară a apărut în perioada interbelică. Legionarii au arătat o măsură pe care puteau să o arate atunci, crezând în Dumnezeu si apărând credinta crestină. Si făcând si fapte crestine. Însă aveau niste greseli: această grabă de a sfinti pe oameni si, dacă unii nu ascultau de acest imperativ al lor, atunci le curmau viata. Cam asa erau si asta a fost o greseală capitală.

    Pentru întoarcerea omului la o viată crestină trebuie si timp, si exemplu. Dacă acestea două nu există, e foarte greu să convertesti pe un ateu sau pe un om indiferent. Si de aceea legionarii n-au putut schimba în bine prea multă lume. Au convertit niste fiinte adeseori cu inimi curate si i-au atras la miscarea legionară; însă prea multă lume - cum ar fi o parte din oamenii cu spirit critic, care se gândeau la mai multe aspecte si la anumite adevăruri - nu au putut să convingă.

    De aceea trebuie să ai în această problemă o capacitate deosebită care - în limbajul nostru bisericesc - se cheamă dreapta socoteală. Dacă nu avem acest echilibru în gândirea si în viata noastră, facem lucrurile imperfect, adică nu vedem o anumită latură a problemei care poate să fie chiar cea esentială. Dar dacă avem această dreaptă socoteală, vedem lucrurile în ansamblul lor. Si atunci mergem pe o linie pe care pot să meargă si altii cu succes, pentru că e o linie deplină, care multumeste pe om din toate punctele de vedere sau din majoritatea acestor puncte de vedere. Altfel, lucrurile grăbite nu prind.

    Desi Căpitanul a fost un om echilibrat, după moartea sa au rămas în lume niste principii nedefinite si netălmăcite. Apoi legionarii au ajuns pentru un timp foarte scurt la conducerea tării; însă atunci au intrat în această grupare niste elemente negative, fără sinceritate, chiar elemente care au vrut să compromită miscarea. Legionarismul a esuat în cele din urmă si a ajuns la ceea ce se stie că a ajuns: o miscare teroristă si periculoasă.

    - Ati făcut parte din miscarea legionară?

    - Nu! Erau lucruri diferite. În general, legionarii aveau un stil repezit si voiau să schimbe societatea din temelii, iar noi eram într-un cadru duhovnicesc si voiam, în primul rând, să ne schimbăm pe noi însine. Nu se potrivea duhul nostru cu duhul lor.
    Miscarea legionară a avut si părti bune, dar si părti discutabile. Din punct de vedere crestin, principala greseală a legionarilor au fost, din păcate, cele câteva crime pe care le-au comis. Eu cred că spre sfârsitul vietii chiar Codreanu si-a dat seama de acest lucru. El devenise tot mai îngândurat si tot mai spiritualizat. Dacă nu ar fi fost omorât, Căpitanul ar fi încercat să reorienteze miscarea pe o directie mai smerită, mai crestinească. Cei care au venit după el nu au înteles însă cu adevărat necesitatea unor asemenea schimbări; dimpotrivă, ei au mers cu violentele mai departe si le-au amplificat.

    RăspundețiȘtergere
  25. ##

    - Părinte, unii spun că si voievodul Stefan cel Mare, vrând să apere credinta si neamul, a comis violente. Si totusi a fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română.

    - În primul rând Sfântul Stefan a avut o căintă foarte puternică pentru păcatele pe care le-a făcut. O asemenea căintă îl poate conduce pe orice om la sfintenie. Nu trebuie uitat că voievodul a avut un duhovnic sfânt (pe Cuviosul Daniil Sihastrul) la care se spovedea cu frică de Dumnezeu si cu care se sfătuia tot timpul. De asemenea, Sfântul Stefan a ridicat multe biserici si mânăstiri care au rămas până astăzi. Un lucru foarte important este că el a reusit să apere crestinătatea de pericolul musulman, cu smerenie, cu încredere si cu multe jertfe.

    - Cum să ne raportăm la ecumenism, miscarea

    ecumenică?

    - Nu prea sunt eu convins de această problemă...

    Multă lume credincioasă nu este multumită de faptul că la noi în tară se recomandă să se facă slujbe religioase în comun cu neortodocsii, mai ales cu sectantii. Si se întreabă credinciosii nostri cum se poate să se facă o Sfântă Liturghie sau o altă slujbă alături de sectanti care exclud pe Maica Domnului din cultul crestin! Ei resping Sfânta Cruce, icoanele, sfintii, martirii - toti cei care au murit pentru Hristos, toti cei care L-au slujit pe Hristos în viata aceasta si pe care-i numim prietenii lui Hristos, cum îi numeste Însusi Mântuitorul. Cum se poate face o Sfântă Liturghie fără Maica Domnului, sau fără Sfânta Cruce, sau fără sfinti, sau fără Taine, sau fără Sfânta Euharistie? Acesta este un aspect negativ. Suntem obligati să participăm la asemenea slujbe.

    Pe de altă parte, ni se spune că ecumenismul este de folos într-un fel pentru cunoasterea ortodoxiei de către celelalte culte.

    Ortodoxia este viata integrală a crestinismului. Noi am păstrat si încercăm să respectăm de la început tot ceea ce recomandă Mântuitorul, Sfintii Apostoli si Sfintii Părinti.

    Se poate însă si pe alte căi să fie cunoscută credinta ortodoxă: prin conferinte sau lucrări scrise. Dar asa, ca să slujesti cu sinceritate lui Dumnezeu si să vezi în acelasi timp că celălalt se scarpină în cap sau că îi este dor de o tigară...

    De aceea în privinta ecumenismului si a miscărilor ecumenice sunt în această stare de nedumerire si astept cu timpul să mă lămuresc...

    RăspundețiȘtergere
  26. ###

    - Cum să ne raportăm la asa-zisa intrare în Europa, mai ales că acum ni se impune, ca o conditie la această integrare, să legalizăm homosexualitatea?

    - Da, aceasta este o problemă foarte spinoasă pentru mine. Si pentru întreaga Europă. Desigur, de la Europa Occidentală avem de învătat si niste lucruri frumoase cu adevărat, dar nu atunci când este vorba să acceptăm niste păcate. Mai ales când sunt în discutie niste patimi despre care Biblia de la început ne spune că sunt atât de periculoase încât, pentru a se pedepsi asemenea spurcăciuni, se coboară îngeri din cer ca să ardă, să desfiinteze niste orase împreună cu locuitorii lor si să se aleagă de ele numai fum de pucioasă... Am fost până la Marea Moartă, am băgat degetul în apă si l-am pus pe limbă; e o apă groasă, amară si pe acolo miroase a sulf. Atât a mai rămas din civilizatia celor două orase (Sodoma si Gomora), despre care ni se povesteste în Vechiul Testament. Vedem astfel cât dispret arată Dumnezeu pentru asemenea păcate.

    Pentru nici o altă patimă nu se coboară cineva din cer ca să aducă pedepse. Si tocmai cu astfel de păcate ne cere Europa ''civilizată'' si mândră ca să ne spurcăm neamul nostru. Au mai făcut oamenii asemenea greseli (că homosexuali au fost si sunt la noi, fără să fie legiferati de Parlament), dar ele sunt probleme de spovedanie, de canon. Dacă însă sunt legalizate aceste patimi, le faci fără grijă, sub acoperirea . Politicienii nostri sunt liberi să facă ce vor; iar ei, netinând seama de credinta si spiritualitatea acestui neam, aprobă tot felul de fărădelegi, pentru a putea să fie prieteni cu asa-zisa Europă.

    În concluzie, nu sunt de acord ca pentru niste bunuri pământesti să primim o pedeapsă dumnezeiască. Dacă atunci s-au coborât îngeri din cer si-au ars Sodoma si Gomora, acum Dumnezeu va trimite din cer niste pedepse asupra tării noastre, prin care să fie sanctionate asemenea păcate legiferate. Dar ai nostri nu sunt convinsi; ei spun: ''astea sunt popesti''.

    Pe de altă parte, trebuie spus că crestinul este o personalitate bivalentă, care face parte dintr-un stat pământean, dar face parte si dintr-un stat ceresc, este si cetăteanul lui Dumnezeu. El trebuie să pună accentul pe esential; trebuie să stie că este alcătuit din două componente: omul material, pe care-l mănâncă viermii în mormânt si sufletul care merge la judecată după ce se termină viata pământească. Dacă omul cade în acest păcat calcă o poruncă veche, de la creatia lumii si va da socoteală în fata lui Dumnezeu. Când îl face pe om, Dumnezeu îi spune: ''Cresteti si vă înmultiti>. Cu aprobarea homosexualitătii această poruncă fundamentală este încălcată, pentru că bărbatul nu poate naste copii si nu se poate continua neamul omenesc asa cum a hotărât Dumnezeu de la început. Când omul se deprinde cu această patimă, ea nu-i dă copii, dar îi dă probleme.

    - Ce atitudine ar trebui să avem fată de masonerie?

    - Să ne facem datoria crestină până la capăt! Masoneria este o miscare universală care are mijloace de a te obliga să taci. Si întrucât nu se mai pot lua măsuri împotriva ei, nu avem altceva de făcut decât să ne păstrăm credinta si să-L mărturisim pe Dumnezeu până în ultima clipă a vietii noastre.

    RăspundețiȘtergere
  27. ####

    Căci va veni Antihrist si desigur că el va avea libertatea aceasta de a face fel de fel de minuni, de scamatorii ca să-i însele pe oameni. Multă lume va fi de acord cu el, încât majoritatea celor care vor lua măsuri împotriva acestei miscări vor fi suprimati. Vor rămâne mai departe doar cei care trăiesc pentru viata aceasta. Căci nu toti vor fi împotriva masoneriei, când va intra ea în actiune.

    Asa încât eu nu mă pot lupta cu lumea ca să fie de acord cu mine. Eu îmi fac datoria de crestin. Că toată lumea stie cum să facă un bine, dar nu-i convine totdeauna acest lucru pentru că asta obligă la niste sacrificii, iar omul este dispus să rezolve cât mai simplu problemele vietii. Dacă masoneria îti va da un număr cu care vei putea cumpăra orice, vei putea să mănânci, vei putea să te îmbraci, să petreci, să călătoresti unde vrei, foarte multă lume va fi de acord: ''Gata, dragă, multumesc!''.

    Atunci lumea va fi împărtită: fiecare îsi va alege ceea ce-l va interesa. Cei care vor alege să sufere orice numai să fie alături de Hristos vor fi o turmă mică, asa cum spune Scriptura. Este un cuvânt în Evanghelie în care Mântuitorul se întreabă dacă va mai fi credintă pe pământ...

    - ?

    - Da, da... Toate aceste probleme vor fi, dar mântuirea, credinta si atasamentul fată de Mântuitorul vor rămâne la alegerea fiecăruia.

    - După 1990 au apărut în limba română două cărti scrise de monahi atoniti: ''La apusul libertătii'' si ''Apocalipsa 13''. În esentă în ele se sustine că toate aceste procese de creare a Noii Ordini Mondiale sunt de fapt semnele evidente ale instalării treptate a unei dictaturi globale; iar această dictatură va culmina în cele din urmă cu întronarea Antihristului. Cei doi monahi atoniti ne atentionează pe baza unor argumente în general pertinente că lucrurile evoluează spre un control deplin al întregii populatii prin tehnicile moderne si sofisticate retele de supraveghere. Adică ne îndreptăm spre cea mai cumplită si subtilă înrobire a oamenilor care a existat până acum în istorie. Vi se par exagerate asemenea afirmatii?

    - Nu! Nu mi se par exagerate!

    Omenirea, prin felul cum gândeste si se comportă astăzi, merge către un sfârsit. Dezordinea care există acum în lume Îl supără pe Bunul Dumnezeu. Mă gândesc în primul rând la necredinta, la lepădarea de Dumnezeu în care ne aflăm, ca si la faptele noastre, păcatele noastre înnoite, păcate pe care Biblia le condamnă total si pe care Guvernul le aprobă.

    Facem ceea ce nu-I place, sunt sigur că nu-I place lui Dumnezeu. De pildă, să-i spun pe nume unui păcat care acum este foarte întins (si protejat de legi) în mai multe tări: homosexualitatea. Am amintit înainte de cele două cetăti din Vechiul Testament unde acest groaznic păcat era la mare cinste; au fost arse, nu a mai rămas nimic din ele. De aceea, gândindu-mă si la un asemenea fapt istoric, cred că lumea se îndreaptă către acest sfârsit, poate inevitabil.

    S-ar mai putea amâna sfârsitul dacă ar începe o mare pocăintă si îndreptare, ceea ce însă este mai greu, nu se vede asa ceva.

    Eu nu cunosc prea bine toate dedesubturile politice, dar fără îndoială că în lumea de acum, care merge pe calea cea largă a plăcerilor si a patimilor, trebuie să existe cineva, un fel de conducător, care îi antrenează pe oameni la această grabă spre autodistrugere. Există institutii care nu spun pe fată că politica lor este distrugerea umanitătii, fiindcă atunci nu ar mai asculta nimeni de ele. Aceste institutii conduc popoarele către dezastru, dar spun că le conduc spre libertate (o libertate asa cum o înteleg unii oameni, nu asa cum este ea în realitate).

    Încă o dată spun: lumea s-ar putea reînviora dacă am face un efort să ne pară rău cu adevărat pentru păcatele noastre; dacă ne-am pocăi cu totii, de la rege până la ultima slugă, asa cum s-a întâmplat cu cetatea Ninive din Vechiul Testament.

    RăspundețiȘtergere
  28. #####

    Sunt si alte semne care să arate că vremurile de astăzi ar putea fi cele de pe urmă?

    - Nu mai este nevoie de alte semne din moment ce există în zilele noastre acest mars către rău. De aceea cred că au dreptate cei care au scris cărtile despre care ati întrebat.

    - Cu alte ocazii, la aceleasi întrebări ati dat niste răspunsuri mai rezervate...

    - Între timp s-au schimbat mai multe lucruri.

    Eu cred că, cu cât vom înainta spre sfârsitul lumii, cu atât Dumnezeu va interveni mai mult în partea aceasta, unde vor rămâne putini cu El.
    La început or să fie multi habotnici si multi tineri care se vor apropia de El, dar până la urmă vor rămâne foarte putini de partea Domnului Hristos. Cei care vor rămâne crestini până la capăt vor fi putini, dar vor fi mai hotărâti si mai statornici în credintă.
    Va fi multă dispută, multă îndoială, multă nesigurantă si lepădare de Dumnezeu. Multi vor da toate pentru una, adică vor renunta la averi, la masini pentru a-si păstra credinta. Ei nu vor mai avea decât atât cât le va trebui ca să supravietuiască, ca să nu moară de foame; iar altii vor trăi în huzur.
    Crestinii vor fi scormoniti, iscoditi, ca să se stie totul despre ei. O să fie multă intimidare si multă frică, dar în rândurile celor care-L vor mărturisi pe Hristos până la sfârsit va fi si optimism si mult curaj.

    RăspundețiȘtergere
  29. Prezenta Sfântului Duh

    În capitolul doi din Faptele Apostolilor ni se istoriseste că Pogorârea Duhului Sfânt a fost precedată de un ''vuiet'' si de aparitia unor ''limbi ca de foc'' care au sezut pe fiecare dintre apostoli.
    Aceste semne nu constituie însă Coborârea Duhului Sfânt, ci ele sunt numai niste simboluri. Momentul Cincizecimii este un mister, ca tot ceea ce este divin.
    Dumnezeu este cea mai mare Taină si actiunile Lui sunt tot tainice.

    După felul cum se raportează la acest fapt biblic, credinciosii se pot împărti în trei categorii:

    1) Unii crestini se îndoiesc de asemenea evenimente istorice si le socotesc inventii sau mituri.

    2) Altii sunt formalistii religiosi, care reduc întreaga credintă la forme si care afirmă că în viata lor n-au simtit vreodată cum se pogoară Duhul Sfânt.

    3) Altii cred si afirmă cu putere adevărul relatat în Sfânta Scriptură, însă nu toti cunosc si învătătura Sfintilor Părinti care ne ajută foarte mult la întelegerea Bibliei.

    De la început trebuie să spunem un mare adevăr: nu este posibilă o viată crestină complet lipsită de Duhul Sfânt. Fiecare crestin a primit măcar o dată Duhul Sfânt, la Botez.

    Trebuie de asemenea spus că o bună parte din minunile si semnele văzute de la începuturile crestinismului s-au produs atunci si au fost necesare pentru acele vremuri. Unii sectanti (penticostalii) încearcă si azi să reproducă - exact ca atunci - anumite manifestări materiale.
    Felul cum actionează este o blasfemie, denaturându-se adevărul, căci o singură dată în istorie s-au produs semnele materiale de la Rusalii.

    Substanta evenimentului Cincizecimii - adică Pogorârea Sfântului Duh în fiinta umană - există dintotdeauna în Biserică, iar crestinii au datoria de a fi căutători si păstrători ai Duhului Sfânt, însă nu toti reusesc acest lucru.

    În istoria Bisericii există perioade când Duhul Sfânt se revarsă în viata oamenilor mai mult sau mai putin. În zilele noastre, se resimte o criză a Duhului Sfânt în viata crestinilor. A avea Duh Sfânt înseamnă a trăi în Dumnezeu, a fi unit cu Dumnezeu, a avea dragostea lui Dumnezeu.
    În Biserica văzută, în comunitatea socială, se resimte lipsa Duhului Sfânt.



    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. "În istoria Bisericii există perioade când Duhul Sfânt se revarsă în viata oamenilor mai mult sau mai putin. În zilele noastre, se resimte o criză a Duhului Sfânt în viata crestinilor. A avea Duh Sfânt înseamnă a trăi în Dumnezeu, a fi unit cu Dumnezeu, a avea dragostea lui Dumnezeu.
      În Biserica văzută, în comunitatea socială, se resimte lipsa Duhului Sfânt."

      Exact ce va spuneam si eu acum cateva saptamani. Duh Sfant IOC!

      Ștergere
    2. Emanuel Prichici16 septembrie 2016, 12:26
      "În istoria Bisericii există perioade când Duhul Sfânt se revarsă în viata oamenilor mai mult sau mai putin. În zilele noastre, se resimte o criză a Duhului Sfânt în viata crestinilor. A avea Duh Sfânt înseamnă a trăi în Dumnezeu, a fi unit cu Dumnezeu, a avea dragostea lui Dumnezeu.
      În Biserica văzută, în comunitatea socială, se resimte lipsa Duhului Sfânt."

      Exact ce va spuneam si eu acum cateva saptamani. Duh Sfant IOC!

      RASPUNS :

      amice iara NU CITESTI sau esti ORB ..... MOR DE RASSS

      DECI TEXTUL PRIDIKITSCH si intai citez CA SA VEZI
      ´´În Biserica văzută, în comunitatea socială, se resimte lipsa Duhului Sfânt."´´

      VAZUTA , COMUNITATE SOCIALA = LIPSA DUHULUI SFINT CACI E INLOCUIT CU DUHUL LUMIIIIII .... asta NU INSEAMNA CA IN BISSERICA ORTODOXA LIPSESTE DUHUL SFINT .... VEZI DIFERENTA ????

      DECI LEPADAREA DE CREDINTA VINEEEE si tu esti PROPOVADUITORUL EI .... DECI INTELEGI , DEMONE ???' DUR ADEVAR STIU DAR DUHUL LUMII E ACTIV SI PRIN TINE , PRIDIKITSCH SI ESTI ANTIHRIST CACI PROPOVADUIESTI INVATATURILE DEMONILOR = REIKI , EC ETC ETC .... DECI STIM CRIZA DUHULUI SFINT CACI TU SI FFFFF MULTI VA DEBARASATI DE EL DAR ASTA NU INSEAMNA CA DUHUL SFINT NU LUCREAZA IN BISERICA ORTODOXA .... ASADAR LASA PROSTTILE CU CE CREZI CA AI SPUS TU CA E TOTAL FALSSSSSSSSS ....

      BISERICA ORTDOXA VA FI TURMA MICA IN FINAL SI ASTA NU SPERIE PE NIMENI CA E SCRISSSSSS si totul DIN SFINTA SCRIPTURA SE IMPLINESTE ( INCA O DOVADA CA SFINTA SCRIPTURA ESTE AUTENTICA SI DE LA DUHUL SFINT ) .... important este ca tu si restul SA FITI PARTE DIN TURMA MICA ... acum IN CAZUL TAU NU ESTI IN EA ... HA HA HA.... DECI ORTODOXIA VA DAINUI VESNIC SI PORTILE IADULUI NU VOR BIRUI BISERICA SA VAZUTA , CA PE CEA NEVAZUTA NU AU CUM ....

      IISUS HRISTOS A SPUS SIMPLU PENTRU TOTI :
      INDRAZNITI , EU AM BIRUIT LUMEAAA si STAI LINISTIT PRIDIKITSCH CA ORTODOXIA CU CRESTINII ORTODOCSI BIRUIESC LUMEAAAA .... HA HA HA


      AVIZ AMATORILOR SI AMATOARELOR


      CRESTIN ORTODOX

      Ștergere
  30. Mărturia pentru Hristos

    Problema este următoarea: ce atitudine avem fată de Duhul Sfânt? Suntem plini sau nu de puterea Lui?

    Ca să putem răspunde corect la aceste întrebări, este bine să cercetăm cu atentie ce s-a întâmplat cu Sfântul Apostol Petru la zece zile după Înăltarea Domnului.

    După Coborârea Duhului Sfânt Apostolul Petru a tinut prima predică. Îl cunoastem pe Sfântul Petru în diferite ipostaze: curajos, uneori iluminat făcând mărturisiri fundamentale, alteori sovăitor, plin de gânduri omenesti, înfricosându-se si lepădându-se de Hristos în curtea arhiereului.

    După Pogorârea Sfântului Duh, Apostolul Petru este un om cu totul nou, cu un curaj infinit, este ca un monolit de granit, cu o puternică lumină interioară. El predică Evanghelia simplu, fără talent oratoric, face numai unele mustrări cu scopul de a îndrepta pe cei păcătosi. Predica lui însă are un efect formidabil, căci se convertesc 3000 de suflete.

    Datorită Duhului Sfânt, Apostolul Petru este dispus la orice sacrificiu. La fel au fost toti sfintii, căci prezenta Duhului Sfânt se vădeste în roade. Predica Sfântului Petru a trezit constiintele si a trezit credinta puternică (ce se naste din pocăintă). În fond nu este o predică, ci o mărturie pentru Domnul Iisus Hristos.

    De 2000 de ani în lume se dezbate procesul deschis de satana împotriva Mântuitorului Iisus. Stăpânitorul acestei lumi (Ioan 12, 31) nu vrea să se lipsească de supusii săi.

    De 2000 de ani Biserica este prigonită pe pământ, adeseori chiar de cei dinlăuntrul ei. Fiecare generatie si fiecare membru al Bisericii trebuie să depună mărturie în acest proces care depăseste orice timp si orice spatiu. Pe cei care Îl mărturisesc pe Hristos, Domnul Iisus îi va recunoaste în fata Tatălui Său.

    La capătul acestui proces se va învedera tuturor cum L-am cunoscut pe Domnul si cât de mult am simtit puterea Duhului Sfânt în viata noastră, cât de mult ne-am căit de păcate, cât de mult Duhul Sfânt a străpuns inimile noastre. Asadar, ne sunt de neapărată trebuintă pocăinta, spovedania si apoi - ca rezultat - viata nouă în această lume, viată trăită în Dumnezeu.

    Adevărul că Dumnezeu există, că Dumnezeu este Iubire, nu trebuie mărturisit prin tomuri de predici, ci prin viata celor care cred. Credinta este viată.

    Nu de rău să ne plângem, ci de lipsa binelui. Lipsesc martorii lui Hristos în lume! Lipseste Duhul Sfânt în viata noastră. Nu bomba atomică trebuie să ne înspăimânte, ci bomba mâniei lui Dumnezeu care apare pentru păcatele noastre grele si pentru lipsa noastră de pocăintă!

    Să ne întoarcem la viata în Dumnezeu, ceea ce depinde numai de noi. Să chemăm Duhul Sfânt în toate împrejurările, în orice gând sau faptă, si atunci când El va fi prezent în viata noastră vom merita să ne chemăm crestini.


    RăspundețiȘtergere
  31. Bree..da ai scris ,nu gluma!Eu voi face un rezumat a ceea cred.In primul rand pe Dumnezeu nu IL inveti,nu il citesti din ce au scris altii ca au inteles ce ESTE sau ce NU ESTE.PE DUMNEZEU IL TRAIESTI IL SIMTI PRIN TOATE SENTIMENTELE SI EMOTIILE TALE.

    Foarte frumos din partea d-vstra pentru intentie si stradania scrisului,dar inc-odata spun, fiecare isi descopera Divinitatea numai prin calea inimii sale nu prin mintea altora!

    O suta de oameni pot viziona acelasi film, dar intelegerea actiunii este diferita pentru fiecare.
    De aceea nu-si au rost judecatile de valuare,fiindca nu stii cu ce se confrunta omul in interiorul sau!
    O actiune potrivita pentru tine,mie imi poate cauza suferinte.Suntem parti ale aceleasi Esente dar experimentarile sunt strict individuale.De aceea ni s-a dat o minte si un corp fizic pentru a servi sufletul in alegerile sale.Problema a intervenit cand am dezvoltat un Ego care ne-a separat de Divinitate luind locul
    acesteia crezandu-se stapanul care trebuie servit.

    DUMNEZEU NU ESTE UN CONCEPT TEOLOGIC ESTE TOATA CREATIA CU TOATE EXPERIENTELE INDIVIDUALIZATE CUMULATE IN CEEA CE SE CHEAMA SURSA A TOT CEEA CE ESTE.

    Fiecare Fiinta IL intelege si experimenteaza pe Dumnezeu in felul sau,functie de credintele sale de intelegerea sa de trairile sale.De aceea S-A INDIVIDUALIZAT DIVINITATEA PENTRU A SE CUNOASTE PE SINE prin toate partile SALE,printre care suntem si noi oamenii.
    EU SUNT D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cu siguranta si dumneata ai trecut prin prima etapa a cititului,asa ca nu ii mai spune lui tata parinte "bre" ca nu-i frumos si politicos.Nu pentru dumneata sau pentru ceilalti atotstiutori a scris parintele;e adevarat ca nici eu nu prea am avut rabdarea sa citesc chiar tot-iarta-ma tata parinte,sarut mana!

      Ștergere
    2. Ai dreptate ce zici aici "eu sunt d", însă toți avem nevoie si de confirmări si de comuniune cu cei care au cunoscut iubirea lui Dumnezeu. Un sfânt spunea că ne mântuim singuri dar urcăm împreună spre Dumnezeu.

      Ștergere
    3. DUMNEZEU NU ESTE UN CONCEPT TEOLOGIC ESTE TOATA CREATIA CU TOATE EXPERIENTELE INDIVIDUALIZATE CUMULATE IN CEEA CE SE CHEAMA SURSA A TOT CEEA CE ESTE.

      Fiecare Fiinta IL intelege si experimenteaza pe Dumnezeu in felul sau,functie de credintele sale de intelegerea sa de trairile sale.De aceea S-A INDIVIDUALIZAT DIVINITATEA PENTRU A SE CUNOASTE PE SINE prin toate partile SALE,printre care suntem si noi oamenii.
      EU SUNT D

      RASPUNS

      ce ai descris tu ´´ eu sunt d ´´ este SATAN ..... deci numai SATAN are nevoie de ´´ cunoastere de sine ´´ de asta a fost BLESTEMAT sa se tirasca pe pamint CA UMILINTA la ce a facut OMULUI .... deci SATAN este invatatorul MINCIUNILOR TALE ´´ eu sunt d ´´ si CONFUNZI lucrurile si de aici e scris :

      23.Şi atunci voi mărturisi lor: Niciodată nu v-am cunoscut pe voi. Depărtaţi-vă de la Mine cei ce lucraţi fărădelegea.

      deci SATAN cu FARADELEGEA , adica in cuvintele tale ´´ cunostintele despre asta ´´IL intelege si experimenteaza pe Dumnezeu in felul sau,functie de credintele sale de intelegerea sa de trairile sale.´´

      dumnezeul TAU este SATAN .... ASADAR IN FARADELEGLE LUI SATAN te misti tu cind spui ´´ credintele SALE , trairile SALE , ec etc etc ´´


      AVIZ AMATORILOR SI AMATOARELOR

      CRESTIN ORTODOX

      PS drumul SPRE IAD e pavat cu BUNE INTENTII si ´´ intelegeri FALSE ´´ ca cele scrise de tine ´´ eu sunt d ´´..
      DUR ADEVAR , stiu dar prostiile tale sunt MULTEEE si nu merge altfel ...


      aviz amatorilor si amatoarelor

      crestin ortodox

      Ștergere
    4. 48.Cine Mă nesocoteşte pe Mine şi nu primeşte cuvintele Mele are judecător ca să-l judece: cuvântul pe care l-am spus acela îl va judeca în ziua cea de apoi.
      49.Pentru că Eu n-am vorbit de la Mine, ci Tatăl care M-a trimis, Acesta Mi-a dat poruncă ce să spun şi ce să vorbesc.
      50.Şi ştiu că porunca Lui este viaţa veşnică. Deci cele ce vorbesc Eu, precum Mi-a spus Mie Tatăl, aşa vorbesc.

      Ioan 12

      Ștergere
  32. Iar ai mare dreptate, Eu sunt D.

    RăspundețiȘtergere