sâmbătă, 19 octombrie 2019

SFÂNTA EVANGHELIE DIN DUMINICA A 23 A ,DUPĂ RUSALII !

                        20 Octombrie 2019.
            Duminica a 23-a după Rusalii !
        (Vindecarea demonizatului din ținutul Gherghesenilor)

                       Luca 8, 26-39
                Imagini pentru vindecarea demonizatului
În vremea aceea a venit Iisus cu corabia în ținutul Gherghesenilor, care este în fața Galileei. Și, ieșind pe uscat, L-a întâmpinat un bărbat din cetate, care avea demon și care de multă vre­me nu mai punea haină pe el și în casă nu mai locuia, ci prin morminte. Vă­zându-L pe Iisus, a strigat, a căzut înaintea Lui și cu glas mare a zis: Ce ai cu mine, Iisuse, Fiul lui Dum­nezeu Celui Preaînalt? Rogu-Te, nu mă chinui!, fiindcă poruncea duhului necurat să iasă din om, pentru că de mulți ani îl stăpânea; și era legat în lan­țuri și în obezi, păzindu-l, dar el, sfărâmând le­găturile, era dus de demon în pus­tie. Și l-a întrebat Iisus, zicând: Care-ți este nu­­mele? Iar el a zis: Legiune. Căci demoni mulți intraseră în el. Și-L rugau să nu le poruncească să meargă în adânc. Și era acolo o turmă mare de porci, care pășteau pe munte. Și L-au rugat să le îngăduie să intre în ei; iar El le-a îngăduit. Și, ieșind de­monii din om, au intrat în porci, iar turma s-a aruncat de pe țărm în lac și s-a îne­cat. Iar pă­zi­torii, văzând ce s-a întâmplat, au fu­git și au vestit în cetate și prin sate. Atunci au ieșit locuitorii să vadă ce s-a întâmplat și au venit la Iisus și au găsit pe omul din care ieși­seră de­mo­nii, îm­bră­cat și întreg la minte, șe­zând jos, la picioarele lui Iisus, și s-au înfrico­șat. Iar cei ce văzuseră le-au spus cum a fost izbăvit demo­ni­za­tul. Și L-a rugat pe El toată mulțimea din ți­nutul Gher­ghe­senilor să plece de la ei, căci erau cuprinși de frică mare. Atunci El, intrând în corabie, S-a întors înapoi. Iar bărbatul din care ieșiseră de­monii Îl ruga să rămână cu El. Iisus însă i-a dat drumul, zicând: Întoarce-te la casa ta și spune cât bine ți-a făcut ție Dumnezeu. Și el a plecat, vestind în toată cetatea cât bine i-a făcut Iisus.

Un comentariu:

  1. DOAMNE,pe toti ne iubesti,nu doresti moartea pacatosului,si celor care nu cred in puterea TA,le daruiesti viata si tot ce isi doresc,pe pamant,chiar daca nu vor plati pentru pacatele care le face pe pamant,vor plati la judecata.DOAMNE,cat de rai suntem inaintea TA,credem in toate de pe pamant,dar multi nu cred in CUVANTUL TAU CEL SFANT.DOAMNE,iarta-ne pe noi pacatosii sa nu ne pierdem credinta,si sa ne vindem sufletul celui rau.DOAMNE,lumineaza acest popor,cu totii sa te urmam.

    RăspundețiȘtergere