vineri, 11 octombrie 2013

RUGĂCIUNI PENTRU SUFLET ! ADUNATE DE PĂRINTELE ARSENIE BOCA !


RUGĂCIUNI , PENTRU  INIMĂ  ŞI  SUFLET !

Rugaciuni Parintele Arsenie Boca
Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mi ca astăzi toată ziua să am grijă să mă leapăd de mine însumi, că cine ştie din ce nimicuri mare vrajbă am să fac, şi astfel, ţinând la mine, Te pierd pe Tine.
Doamne Iisuse Hristoase ajută-mi ca rugaciunea Prea Sfânt Numelui Tău să-mi lucreze în minte mai repede decât fulgerul pe cer, ca nici umbra gândurilor rele să nu mă întunece, că iată mint în tot ceasul.
Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi, că umblăm împiedicându-ne prin întunerec. Patimile au pus tină pe ochiul minţii, uitarea s-a întărit în noi ca un zid, împietrind inimile noastre şi toate împreună au făcut temniţa în care Te ţinem bolnav, flămând şi fără haină, şi aşa risipim în deşertăciuni zilele noastre, umiliţi şi dosădiţi până la pământ.
Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi. Pune foc temniţei în care Te ţinem, aprinde dragostea Ta în inimile noastre, arde spinii patimilor şi fă lumină sufletelor noastre.
Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi. Vino şi Te sălăşluieşte întru noi, împreună cu Tatăl şi cu Duhul, că Duhul Tău cel Sfânt Se roagă pentru noi cu suspine negrăite, când graiul şi mintea noastră rămân pe jos neputincioase.
Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi, că nu ne dăm seama ce nedesăvârşiţi suntem, cât eşti de aproape de sufletele noastre şi cât Te depărtăm prin micimile noastre, ci luminează lumina Ta peste noi ca să vedem lumea prin ochii Tăi, să trăim în veac prin viaţa Ta, lumina şi bucuria noastră, slavă Ţie. Amin.

Alte rugaciuni:

4 comentarii:

  1. Rugaciuni pentru sufletul fiecaruia dintre noi!
    Iti multumesc Maria pt lucrurile minunate pe care le culegi si le pui pe blogul tau,ca noi toti sa avem acces mai usor la ele si prin ele la Dumnezeu!

    Cu drag Daniela

    RăspundețiȘtergere
  2. IUBESC OAMENII !!! DOMNUL MEU DORESTE BINELE OAMENILOR !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dacă nu iubim oamenii, dacă nu iubim pe APROAPELE nostru, pe care il vedem, este lângă noi ,cu noi, cum am putea oare, să-L iubim pe DUMNEZEU, pe care nu-L vedem ?(eu păcătoasa, cu VOIA LUI, ÎL VĂD ).
      Chiar dacă cineva ne supără, nu trebuie să-l urâm ,ci trebuie să-l iubim, pen tru că şi DUMNEZEU atât de mult a iubit LUMEA, că L-a dat pe UNICUL SĂU FIU, pe IISUS HRISTOS, ca să fie răstignit de oameni, pentru ca a treia zi să învieze şi oamenii să creadă în EL, în ÎNVIEREA LUI.
      Dar oare, oamenii din zilele noastre, noi cu toţii, prin faptele noastre, prin răutatea sufletului, prin egoism, prin necredinţă, nu-L răstignim iar pe IISUS HRISTOS, cu fiecare cuvânt rău, cu fiecare faptă rea împotriva aproapelui nostru ? Cu dragoste, Maria

      Ștergere
  3. Domnul Meu a zis: Ai trecut si acest test.Oracate teste ti-as da,le treci pe toate.(un gand usor s-a indreptat spre mintea mea,care spunea:multe persoane sunt testate,dar putine le si trec).

    RăspundețiȘtergere