(Vara anului 2002, pe balcon, privind Cerul nopţii)
Nu uita!
Când sufletul şi inima
Tare te vor durea ,
Încearcă te adună
Încearcă a te ruga ,
La Cuvioasa Sfântă
La Sfânta Parascheva !
Copil fiind, ea s-a simţit atrasă
De cele Sfinte şi bisericeşti
Duminica pleca de-acasă,
La slujba sfântă Prea curată
La sluba Sfintei Liturghii,
Şi era cea mai credincioasă
Dintre mulţimea de copii.
Părinţii , O imbrăcau frumos,
Cu haine noi din fire de mătase.
Dar Ea, când se-ntorcea acasă
Doar haine vechi ,avea pe Ea,
Căci le schimbase
Cu alţi copii sărmani,
Copiii care,
Erau săraci şi nu aveau mâncare.
Văzând că n-are încotro
Şi că părinţii o certau mereu,
Ea a luat drumul celor Sfinte.
Cu sufletul Ei se ruga
Cu inima Ei ,Ea plângea.
Iar ochii, lacrimi îi dădeau
Pentru a spăla pe cât putinţă
Pe cei ce numai au Credinţă !
Credinţă-n Bunul Dumnezeu
Credinţă în Sfantul Cer al Său .
Credinţă-n Maica Sfântă Prea Curată,
Credinţă-n Fiul Ei Iisus
Ce pentru noi S-a răstignit,
Pentru păcatele omenirii
A lumii întregi de pe pământ,
Ca ea, respecte tot ce-i Sfânt !
Aşa a fost chiar de copil,
Aşa a fost şi aşa fi-va
Prea Sfânta , Prea curata
Parascheva !
Când simţi că eşti pierdut
Şi nu te-ai regăsit,
Cărările din viaţă
Prea mult s-au încurcat,
Tu du-te şi te roagă
Cu sufletul curat,
La Sfânta Raclă
Ce adăposteşte-n ea,
Pe Sfânta Cuvioasa ,Parascheva!
Spune-i durerea ta
Şi ea te-o asculta.
Roagă-te ne-ncetat
Şi mai ales curat.
Când tu ai terminat
Şi când vei fi plecat,
Al tău suflet va fi
Curat şi vindecat!
Căci Cuvioasa Sfântă
Ţie ţi-a arătat,
Când cu a ta mână
Tu Racla ai atins,
Dorinţa ţi-a-mplinit
Atunci când ai venit
Şi te-ai rugat la ea
La Cuvioasa Sfântă,
La Maica Parascheva !
Prin Ea Minuni se fac
De Bunul Dumnezeu!
Prin Ea, de tu te rogi
Fierbinte şi curat,
Prin Ea-ţi va fi iertat
Păcatul necredinţei.
Prin Ea, vei fi salvat
De teama suferinţei.
Oameni ,să fiţi uniţi
Ca să nu chinuiţi !
Oameni , să fiţi curaţi
Şi mult să vă rugaţi,
La Cerul mare care,
Ne cheamă a ne ruga.
Păcatele-omenirii
De Sus le va ierta !
Din prea puţinul vostru,
Nu şovăiţi a -mpărţi
Şi celor care n-au
Şi mult mai chinuiesc.
Căci Bunul Dumnezeu
Pe voi v-o răsplăti,
Cu Daruri şi Credinţă.
Iar sufletul vostru
Mereu s-o împlini.
Prea Sfânta Cuvioasa
Prea Sfânta Parascheva,
Curat Ea s-a rugat
Curat şi ne-ncetat.
Iar Bunul Dumnezeu
De Ea s-a îndurat,
Sufletul I-a urcat
La Cerul mare Sfânt,
Şi trupul i-a lăsat
La oameni pe pământ !
Minuni înfăptuieşte
Prin El, Dumnezeu grăieşte !
Minuni ce aparţin
Tot Cerului divin.
Nicicând, tu nu uita
Pe Sfânta Cuvioasa,
Ce-n veci, e pentru noi
Ne-ajută la nevoi.
Căci Ea s-a lepădat
De tot ce e lumesc!
Iar Sufletul Ei este,
La Tatal Cel Ceresc !
În post şi-n rugăciune
Prin HAR şi-nchinăciune,
Prin sufletul Ei mare
Ce n-are asemănare.
Ea pentru toţi plângea
Atunci când se ruga,
La Bunul Dumnezeu,
La Maica Sfanta Prea Curată,
La Fiul Ei Iisus,
Ce pururi I s-arată.
Căci Sfânta se ruga
Nu numai pentru Ea ,
Ci şi pentru cei sărmani
Şi pentru cei orfani,
Şi pentru cei,ce n-au Credinţă
În tot ce este Sfânt,
Pe al nostru scump Pământ.
Cu lacrimi Ea uda
Pământul prea-ncărcat,
De marele păcat.
Acel al necredinţei
Ce duce negreşit,
Spre calea suferinţei.
Această zi ce-i Sfântă
Tu nu o uita !
Că-i Ziua Cuvioasei
A Sfintei Parascheva !
Căci, nici Ea nu uită
Pe cei ce Ei se roagă
Pe toţi, Ea îi ajută.
Căci Bunul Dumnezeu
Trimite pe pământ
Miracole din Cer,
Miracole făcute
Prin Trupul Ei
Prea Sfânt !
În fiecare an
Când e sărbătorită,
Mireasma Trupului Ei Sfânt
În jur e răspândită.
La Racla Sfântă,
Ce-n ea, e Trupul Sfânt,
A Sfintei Cuvioasa
Cea fără de mormânt !
E alb strălucitor!
Lumină răspândeşte
În suflet şi în inimi .
Iar celor ce se roagă
Dorinţa le-mplineşte
Ce merită a se-mplini.
Căci toate ne sunt date
De Sus din Cer,
De Bunul Dumnezeu,
Pentru a ne fi iertate.
Atunci când ne rugăm
Ochii ni-i îndreptăm
Spre Cerul Sfânt şi cerem,
Un semn divin în care,
Duhul Cel Sfânt coboare
La noi pe Pământ.
În suflet ne sădească
Cuvântul Lui Prea Sfânt !
Voi oameni credincioşi
Să nu uitaţi de Ea !
De Sfânta Cuvioasa,
De Maica Parascheva !
În fiecare zi
Voi toţi să o chemaţi !
În fiecare zi
Şi Ei, să vă rugaţi !
Căci voi ,prin Ea
Cu toţi veţi fi iertaţi.
Voi oameni toţi, ce sunteţi pe pământ ,
Aveţi mare grijă ,de tot ce este Sfânt ,
Nu mai păcătuiţi şi nici nu mai greşiţi!
Căci va veni o zi ,
Şi este chiar aproape .
Rănit este pământul
Şi greu e de păcate.
Curat să vă rugaţi
Poate-l mai uşuraţi.
Sufletul vi-l întoarceţi
La Bunul Dumnezeu ,
La Maica Prea Curată
Ce în genunchi se roagă,
La prea scump Fiul Său!
Şi Sfintii toţi se roagă
Se roagă pentru noi,
Pentru acest pământ
Pământul cel prea sfânt.
Şi pentru acei oameni
Ce n-au un crezământ,
Si nu au respectat
Prea sfântul Legământ,
Făcut de Dumnezeu
Între Cer şi Pământ !
Ei sunt orbiţi ,de sete şi putere,
Adună munţi de aur,
Şi alţii de avere.
Ei au uitat de Dumnezeu
Ce împărăţeşte veşnic,
În Prea Sfant Cerul Său !
Dar Sfânta Cuvioasa Parascheva
Pe-acest pământ cât a trăit
Ea s-a rugat fierbinte,
Şi mult s-a chinuit.
În post şi-n Rugăciune
Aşa Ea a trăit
În scurta-i viaţă,
Pe-acest Sfânt Pământ.
Voi oameni buni şi credincioşi
Voi de vă veţi ruga,
Cu inima ,cu sufletul
La Sfanta Parascheva,
Minunile se vor înfăptui
Pentru cei care, nu vor păcătui.
Minuni ce se-mplinesc ,prin Racla-i Sfântă,
Minuni la care Dumnezeu ajută
Prin Trupul Sfânt ce-n el, de mult timp vieţuia,
Prea Sfânta Cuvioasă, Parascheva!
Căci Duhul Sfant
Şi Sfintii toţi coboară,
În fiecare an,în Sfânt Locaş,
La Sfanta Prea Curata ,Parascheva,
Din marele şi sfânt, Oraşul Iaşi.
Ce-adăposteşte şi-ocroteşte
Trupul cel Sfânt ce răspândeşte,
Parfum de Mir şi de Tămâie,
Trupul cel Sfânt, ţie -ţi mângâie
Al tău suflet, precum şi inima,
Când tu te rogi curat,
La Sfânta Maica Parascheva !
Cu iubire,Maria!
o icoana a sfintei PARASCHEVA de la mitropolia IASI a inceput sa lacrimeze-oare pentru interzicerea pelerinajului pt toti crestinii?!
RăspundețiȘtergereCu siguranta!
ȘtergereDumnezeu ii vede si pe cei care ii impiedica pe altii sa se roage, sa participe la slujba, la sarbatorile sfinte!
Daca cineva nu vrea sa participe la sarbatoarea unui sfant, macar sa nu ii impiedice pe altii pentru ca este mare pacat si Dumnezeu nu doarme si ii va pedepsi aici si dincolo!
Ce frumos doamna Maria.
RăspundețiȘtergerePoate face o minune si celor care au interzis pelerinajul la racla sfanta
Doamne ai grija tu DOAMNE de noi,ca fără tine nu putem face nimic.
O zi binecuvântată tuturor
In iulie 2018, cu ajutorul lui Dumnezeu, am ajuns sa ne inchinam Sfintei Paraschiva. Sotul meu a mostenit din familie o evlavie deosebita la Cuvioasa, fiind cea mai iubita Sfanta dupa Maica Domnului. Probabil pentru a-i arata la randul ei recunostinta, Sfanta a facut o minune. Sotul meu a pus sticluta de mir pe plasticul de deasupra Raclei si sticluta a cazut in Racla, prin decupajul care permitea sarutarea Sfintelor Moaste. Disperat, sotul meu a vrut sa recupereze mirul, a saltat plasticul de pe Racla si a cautat sticluta cu mir inauntrul acesteia. A reusit sa recupereze mirul si apoi a venit catre mine, mirat si oarecum speriat, spunandu-mi ca a simtit trupul VIU al Cuvioasei, de carne, cald, ferm.
RăspundețiȘtergereSfanta Cuvioasa Paraschiva sa ne ajute pe toti, pe cei care o iubim si pe cei care - botezati ortodox de parintii lor - hulesc sfintenia ei, ca nu-si dau seama ce fac. Sa ne rugam Sfintei Paraschiva pentru tamaduirea grabnica a sufletelor lor asa incat la anul sa vina la Iasi si sa-i sarute Sfintele Moaste, ca multumire. Sa fim uniti!
Nu mai bine ca m-am lasat de acest gen de adoratie al ortodoxiei?
ȘtergereOri venerezi, ori nu venerezi.
Ca sa bagi mana zice-s-ar ca sa-ti recuperezi sticluta si prin acest gest sa te dedai la pipaiala de femei, fie ele si sfinte, parca nu se face.
Iar apoi sa vii pe net si sa si declari ca ti-ai bagat mana la ea in racla si i-"ai simtit trupul" ii faci pe altii sa se ia singuri la palme ca au astfel de frati/surori care ca animalele, nu se pot controla. Si cu nevestele dupa ei sa se dea mai sfinti decat sfanta in fata celorlalti ca ei au orice femeie vor in lume chiar si pe cele sfinte ca asa li s-a dat lor dreptul acesta si peste sfinte.
R,18.23, vorbesti cu pacat si Dumnezeu si sfanta te vad si te vor pedepsi!
ȘtergereCum poti sa fii atat de obraznic/a sisa vorbesti asa? Daca omul vroia sa-si recupereze sticluta cu mir sfintit si astfel a simtit si vazut minunea, acest lucru a fost ingaduit de Prea Sfanta Parascheva!
La ce secta mergi acum, R? Este treaba ta, dar nu ai dreptul sa vii si sa arunci cu noroi in crestinii ortodocsi! Nu se procedeaza asa!
„VENIȚI LA PARASCHEVA
RăspundețiȘtergereSe zguduie pământul,
Bocancii bat cadența,
Jandarmii taie calea,
A început demența.
Creștinii se adună
La Sfânta să se-nchine,
Dar garduri se înalță,
Blochează pe oricine.
De ce ne luați dorința,
E tot ce mai avem,
Să ne-arătăm căința,
Nici asta nu putem?
Spre Iași venit-am mulți,
Flămânzi și obosiți,
La Parascheva noastră,
Să ne-nchinăm smeriți.
Pe fețe avem durerea,
Tristețea în suflare,
Răzbate din privire,
Visul de vindecare.
Aceasta ni-i speranța,
Că Sfânta prin minuni
Ne curmă suferința
Și o să fim mai buni.
Nu ne vedeți povara
Pe umeri ce ne-apasă,
Nevoile ne-ngroapă,
Dar vouă nu vă pasă.
Vrăjmași de neam, de țară,
Vânduți pe la străini,
Vreți să ne luați credința,
Voi trădători haini.
Dar Domnul nu ne lasă
Si calea ne-o arată,
Păstrați-vă speranța
Si inima curată!
Veniți cu vrerea-n suflet
Să-i alungam pe lași,
Veniti la Parascheva,
Veniti cu toti la Iasi!„
Doamna Maria, daca o cunosteti pe cucoana aia ce cauta Euthyrox, valabil pentru toti cei care cauta Euthyrox, trebuie sa mearga la farmacie CU RETETA, fie compensata, fie la liber , DAR CU RETETA, si sa ceara comanda justificata pe baza retetei. Altfel, o sa astepte mult si bine pana farmaciile vor primi Euthyrox atat cat sa ajunga pentru toti cei care vor sa-si faca provizii sau sa le revanda. Reteta la liber este valabila 6 luni din momentul prescrierii. Cand ajunge comanda, pacientul este sunat sa vina s-o ridice si trb.sa ceara reteta inapoi. Reteta compensata este valabila atat cat i-a scris medicul pe ea, o luna, doua luni , maxim trei luni.
RăspundețiȘtergereAceasta metoda de a elibera Euthyroxul din depozite doar pe comanda justificata pe baza retetei valide a fost implementata pentru faptul ca se face bisnita, se vinde apoi la suprapret. Metoda este geniala. DOAR CU RETETA. Nu va mai vaicariti atat ca nu e cazul. Am.vazut o gramada de ingramaditi facand ochii mari cand li se cere reteta. Fac scabdal ca la usa cortului , pentru ca romanul nu stie de ordine, de respect, doar de tiganie. ,,Cum, cu reteta?,, Cine sa-mi dea reteta? Si asa mai departe.
Mai civilizati-va! Ca nu degeaba se impun atatea restrictii. Si astia din politica au vina lor, dar nici cu oile nu mi-i rusine.
16.10, dar iti place sa ti se ceara reteta la vitamina C sau pentru vitamine? Vorbesti prostii, aberatii. Nici cu tine nu mi-e rusine!
ȘtergereNu e normal sa se vanda nimic la suprapret, dar de unde stii tu ca cineva isi cumpara un medicament si apoi il revinde? Este o aberatie ce indrugi acolo! Vorbesti ca sa nu adormi! Mai bine te-ai ruga lui Dumnezeu sa-ti mai lumineze mintea aia intunecata cu care ii judeci pe nedrept pe altii!
Tu compari Euthyroxul cu vitamina C? Asa cumperi tu vitamine, cu reteta? In afara celor cu vitamine contraindicate unor persoane. Cum ar fi B12, ex Milgamma N...
ȘtergereBine si vitaminele tot cu ,,vita,, incepe. Deci, doar de-astea sunteti pe aici? E clar!
Totusi, mai fac o incercare: care aveti intr-adevar bevoie de Euthyrox, si nu pomeniti de ek doar pentru a va ararata tateke pe Facebook, exista aceasta metoda de bun simt pentru a-l obtine.
In rest, pace buna!
Eu, personal nu cred ca ar cumpara cineva ceva si cu atat mai mult un medicament si sa stea sa-l revanda!
Ștergere08.52, tu ai cumpara ceva de la altcineva si la suprapret? Pai mai bine te-ai duce in toate farmaciile din orasul tau si pana la urma ai cumpara dintr-o farmacie. Nu are deloc logica ce spui acolo si vad ca ii si jignesti pe altii care gandesc logic. Poate doar tu ai putea sa cumperi medicamente de la colt de strada vandute de oricine. Nu exista asa ceva! Astea sunt fantasmagorii!
Marioara surioara, vine ca o manusa in aceste zile. Toti care sunteti aproape de Iasi, luati- l cu navala.. Eu sunt mai departe si nu am bani de drum, sunt mai saracut, insa sunt aproape de toti moldovenii din zona cu sufletul meu. Ridica- te Moldavie romana a Sfantului Stefan si a Sfintei Parascheva!!! .Va iubesc.
RăspundețiȘtergereDoamna Maria cu părere de rău dar cred ca prigoana creștinilor a cam început, Dumnezeu sa aibă mila de noi.
RăspundețiȘtergereDin pacate, asa este!
ȘtergereDar Dumnezeu ii va ajuta si ii va intari in credinta pe cei care ii fac voia Sa si doar aceia vor vedea Imparatia Cerurilor si se vor bucura in Rai!
Constantin frumoasa poezie.
RăspundețiȘtergereTe pătrunde până la lacrimi,adevarat nu credeam sa trăim asa ingradiri sa nu poti merge sa te inchini acolo unde sunt sfinții lui Dumnezeu.
Pentru mine Sf. Paraschiva este SFANTA care a făcut minuni.
Asa ca un antevorbitor ,o iubesc după Maicuta Domnului pe Sf. Paraschiva.
Ce pot sa spun aceste rugăciuni aduse la Sf Parascheva nu vor rămâne fără bucurie de la Dumnezeu.
Dumnezeu va face minuni,vede dragostea si SUFERINTA noastră.
Doamne Ajuta si multa sanatate va doresc