miercuri, 3 iulie 2024

SFINTII ARHANGHELI MIHAIL SI GAVRIIL , STATEAU LANGA TRONUL PREA SFINTEI TREIMI!


      Sfanta Treime poate fi vazuta de credinciosi,de oameni obisnuiti alesi de Dumnezeu !  
DUMNEZEU poate fi vazut de oameni simpli,de oameni carora DUMNEZEU voieste sa se lase vazut!                          
                                                  

                                                                 Dragii mei, 

Astăzi dimineaţă, în timp ce mai stăteam în pat şi admiram cu ochii închişi Cerul de noapte albastra, printre multe Taine si straluciri ascunse ochiului firesc , văd dragilor ceva cu totul minunat !
Cerul de noapte se desparte în două, precum am trage o cortină pe o scena imensă, iar în mijlocul lui, rămâne un alt Cer.
Rămâne Cerul în care stă DUMNEZEU  pe TRONUL  Său. 
Dar, în Faţa Tronului Dumnezeirii, al Prea Sfintei Treimi, stau dragii mei,stau Doi Îngeri !
Acesti Doi Îngeri aveau Vesminte aurii, ca din Soare rupte si erau orbitor de stralucitoare.
Îngerul din stânga, cum priveam eu,era Sfântul Arhanghel Mihail,Îngerul Dreptăţii ,  care avea în mâna Sa dreaptă O Sabie de foc,sabie din care flacarile ieşeau încontinuu.
Arhanghelul  MIHAIL arăta ca în această Sfântă Iconiţă ,doar că ,avea Vesminte aurii,orbitor de stralucitoare.
  
                              ..

Lângă Arhanghelul Mihail, stă tot în picioare  Sfântul Arhanghel GAVRIIL, Îngerul DARULUI !
Adică ,Îngerul care a vestit PREA  SFINTEI  FECIOARE  MARIA  că va naste pe FIUL Lui DUMNEZEU. 
Îngerul Gavriil arăta ca în această Sfanta Iconita de mai jos, era plin de stralucire orbitoare şi ţinea în Mâna Sa stângă, un Crin alb ,orbitor de stralucitor.


                                 Imagini pentru ingerul gavriil

Puţin mai la distanţă ,în spatele ÎNGERILOR TRONULUI  DUMNEZEIESC , stralucea mai orbitor, PREA  SFÂNTA  TREIME.
                         Imagini pentru sfanta treime imagini
De această dată, PREA  SFÂNTA  TREIME avea în spate un Triunghi din Lumină albă ,orbitor de stralucitoare, TRIUNGHI care era format din raze albe ,la fel de orbitor de stralucitoare,raze ce coborau din ciocul Porumbelului alb, adică , de la Duhul Sfânt care sufla încontinuu în jos, spre  Dumnezeu  Tatăl care avea Chipul unui Om batran cu barba alba si lunga ,si spre Dumnezeu Fiul,spre IISUS HRISTOS care arata exact asa cum ÎL cunoastem cu totii.
Asa:


În stânga,în Triunghiul  alb, statea ca pe un Tron înalt, scumpul nostru Mântuitor, Domnul Iisus Hristos,îmbrăcat cu Vesminte rosii-grena,acoperite parţial cu un alt vesmânt albastru violet. 
În dreapta, respectiv în stânga Mântuitorului ,puţin mai la distanţă, îmbrăcat cu acelasi Vesminte, stătea DUMNEZEU  Tatăl Cel Ceresc .
DUMNEZEU  TATĂL privea cu Iubire de Tată spre Fiul Său mult prea iubit, spre IISUS  HRISTOS, si chiar era aplecat spre FIUL Său şi întors cu faţa spre El,ca la un Mare Sfat.

Aceasta este TREIMEA cea adevarata ,si nicidecum cei trei tineri de la stejarul Mamvri!
                       Imagini pentru sfanta treime imagini

La picioarele Prea Sfintei Treimi, era un Nor de Lumină albă ,orbitor de stralucitoare,în care se veseleau Heruvimii şi Serafimii.
Dragii mei, să avem toată Nădejdea noastra în Bunul Dumnezeu si-n Maica Domnului.
 Sa nu ne îndoim nici măcar în mintea noastra, că Rugaciunea noastra nu ar fi auzită acolo Sus.
Dumnezeu cunoaste dinainte gândul nostru.
Noi nici nu apucam sa gandim ceva, că DUMNEZEU stie dinainte ce vrem sa facem. 
Trebuie să fim pe deplin convinşi de faptul că, atunci când ne lăsăm cu totul în Voia Lui Dumnezeu si-a Maicii Domnului ,atunci când avem necazuri si suferim ,chiar vom primi ajutor divin.
 Este îndeajuns, numai să-I chemăm în ajutorul nostru, si vom simti ajutorul divin.
Trebuie să-I multumim de fiecare dată si pentru cele bune si pentru cele mai puţin bune, din viaţa noastra.
Pe toate sa le primim cu dragoste si sa spunem :
Doamne, Îţi mulţumesc din toata inima, Te rog, arată-mi Calea pe care Tu ai pregatit-o mie păcătosului, şi aşa voi face, precum Îti este Voia Ta !
Dragilor, chiar si-atunci cand suntem fericiti si avem de toate, nu trebuie sa uitam de DUMNEZEU! 
Nimic nu este al nostru pe acest Pământ! Toate ne sunt date spre administrare, si ne va cere socoteala Bunul Dumnezeu, pentru felul cum am administrat DARUL Său ,pe care ni l-a dat fiecăruia dintre noi.
DUMNEZEU ne dă, dar lasa la bunatatea inimii noastre, ca sa ajutam si pe cel care nu are, pe cel care este si mai necajit decat noi.
Daca o vom face, vom primi rasplata bună,adica, însutit! Daca nu o vom face din motive de egoism, mîndrie sau zgârcenie, vom primi Rasplata vesnica, Osândă cea vesnica pentru păcatele noastre, pentru ceea ce am fi putut face si nu am facut.
Fratilor, să credem cu adevărat că numai la El si Maicuta Domnului ne sunt toată Nădejdea si Speranţa.
Numai la BUNUL  DUMNEZEU si la MĂICUŢA  DOMNULUI vine toata Nădejdea noastra ,toata dragostea noastra ,şi se cuvine ca s-aducem toata Cinstea, Slava si Închinarea, acum si pururea şi-n vecii vecilor ,AMIN !


                                                              Cu dragoste, Maria.

P.S.
Iată dragilor, care sunt cele 9  CETE  de ÎNGERI :


CELE  9  CETE  DE  ÎNGERI !






Descriere


Chiar daca putem vorbi direct cu Dumnezeu prin rugaciune, El ajunge la noi printr-o varietate de ingeri, care au fiecare atributii distincte. Exista noua tipuri de ingeri in trei grupe majore, cunoscute sub numele de ceruri. Indiferent de locul lor din ierarhie, ingerii sunt ca si noi, indivizi.

Spre deosebire de noi, pentru ca sunt in masura sa vada dincolo de o cronologie muritoare, ei sunt extrem de rabdatori si iertatori. Sunt la curent cu obiectivele vietii noastre personale si sunt desemnati sa ne ajute, dar niciodata nu vor interveni peste liberul-arbitru. Entitatile primului cer emana in univers vibratii sau valuri de dragoste devotata.

1. Serafimii

Sunt ingerii care sunt cel mai aproape de Dumnezeu. Ii inconjara tronul si emit o lumina intensa fierbinte, reprezentand dragostea Lui. Serafimii sunt considerati „serpi de foc", si nici macar celelalte fiinte divine nu se pot uita la ei. Exista doar patru serafimi si fiecare are patru fete si sase aripi. Cand vin pe Pamant, renunta la aspectul lor de sarpe, preferand o intruchipare umana inalta si subtire.

2. Heruvimii

Acesti ingeri sunt detinatorii evidentei ceresti si ai cunoasterii lui Dumnezeu. Sunt trimisi pe Pamant cu sarcini mari, cum ar fi expulzarea oamenilor din Gradina Edenului. Arta antica descrie heruvimii ca avand un aspect de sfinx, cu aripi si cu chipuri umane, si nu copii dolofani cu aripi, cum apar acum pe felicitari si carti postale. Ophaniel, Rikbiel si Zophiel sunt heruvimi, asa cum a fost Satana inainte de cadere.

3. Tronurile

Infatisarea Tronurilor e poate cea mai bizara din primul grup. Se spune ca arata ca niste roti mari stralucitoare, acoperite cu multi ochi. Ii servesc lui Dumnezeu drept car si Ii distribuie judecata, in scopul de a-I indeplini dorintele pentru noi. Ingerii din al doilea cer pot exista intr-o stare de tranzitie intre lumea celesta si cea umana. Tronurile sunt considerate guvernatori ceresti , care incearca sa gaseasca un echilibru intre materia si spirit, intre bine si rau.

4. Domniile

Ganditi-va la Domniica la managementul de mijloc. Ei primesc ordine de la Serafimi si Heruvimi, apoi impart atributiile ingerilor-lucratori . Scopul lor principal este de a se asigura ca Universul isi pastreaza ordinea prin trimiterea puterii pe Pamant, pe care o primesc sefii de guvern si alte autoritati. Zadkiel este seful acestui ordin.

5. Virtutile

Avand forma unor scantei de lumina, Virtutile sunt responsabile cu mentinerea lumii naturale si ii inspira pe oameni in domenii cum ar fi stiinta. Primesc ordine de la ingerii de mai sus si le transforma in miracole pentru cei care merita. Cand ni se arata in forma lor pamanteasca, ele sunt muzicieni, artisti, vindecatori, dar si oameni de stiinta care lucreaza cu puterea dragostei si a fizicii. Cei doi ingeri care s-au aratat la inaltarea lui Iisus se crede ca au fost Virtuti.

6. Stapanii

In forma lor cereasca, Stapanii apar ca fumuri viu colorate, dar neclare. Stapanii sunt agenti de frontiera intre Cer si Pamant. Ei sunt ingerii nasterii si ai mortii. Unii cred ca ei se afla si in fruntea demonilor care doresc sa distruga lumea, in timp ce altii, mai ales Sf. Paul, credeau ca Stapanii in sine erau cei rai. In orice caz, ei sunt un grup de experti care servesc drept consilieri in materie de religie, teologie si de ideologie.

7. Intaietorii

Aceste fiinte angelice au forma unor raze de lumina. Intaietorii supravegheaza totul. Ei ghideaza intreaga lume - natiuni, orase si alte localitati. Mai mult, sunt responsabili cu religia si politica. Ca si cum n-ar avea destule sarcini, sunt de asemena responsabili cu gestionarea actelor ingerilor din subordinea lor.

8. Arhanghelii

Acestia, impreuna cu ingerii, sunt protectorii oamenilor si ai tuturor lucrurilor fizice. Dar nu-i chemati sa va ajute personal; Arhangheli raspund cel mai bine cand vine vorba de treburi care implica intreaga omenire. Ei sunt primul ordin de ingeri care apar numai in forma umana. Ca atare, functioneaza  printre noi sub forma de exploratori, filozofi si lideri ai drepturilor omului. Acest ordin este cel mai cunoscut datorita mentionarii in Biblie al numelor Mihai, Gabriel, si Rafael.

9. Ingerii

Ingerii sunt adevaratii intermediari intre Dumnezeu si oameni. Ingerii nu vegheaza peste natiuni; ei au grija de gospodarii si de oamenii care cred in Dumnezeu si ii apara de demoni. Ei hranesc, consiliaza si vindeca. Fiecare are un inger al lui, cunoscut ca „ingerul pazitor", si este alaturi de noi zi de zi.

14 comentarii:

  1. Eu am visat Sfânta Treime. Erau 3 bărbați dar nu am reușit să le văd fetele.

    RăspundețiȘtergere
  2. Sebbag rabinul sef al evreilor din Paris a cerut evreilor sa paraseasca Franta
    unde evreii au inceput sa se teama atit de antisemitismul de dreapta cit si de cel de singa care prin politica de stimulare a migratiei cu multi musulmani nu se mai simt in siguranta din cauza urii musulmanilor.

    Rabinul sef recomanda evreilor sa mearga in Israel sau in alte tari unde sint mai in sigurata.

    Asta e si motivul pentru care evreul Iohannis pregateste centre de limba Idis la Sibiu si Brasov dupa cum spunea si analistul Cazacu si apartamente in romania pentru milioane de evrei ca si complexul Sinagoga, scoala hotel de la Sighetul Marmatiei construita ilegal si inaugurata de evreii ultraortodoxi din America, de care vrea sa scape si Israelul pentru ca refuza sa munceasca si serviciul militar protestind la Ierusalim saptamina asta
    ei vor pentru evreii ultraortodoxi o noua tara de rezerva dupa vechiul plan de la New Uork din 1899 ce trebuia sa fie in Bucovina Basarabia si Ukraina unde deja procedind dupa metoda din Palestina au cumparat deja cel mai bun teren arabil din Europa si exporta deja cerealele Ukrainei spre nemultumirea Rusiei lui Putin-craciun.

    RăspundețiȘtergere
  3. Evaluarea nationala a elevilor arata slaba pregatire a programului Romania Educata cu cel mai slab procent din ultimii 10 ani
    Urmeaza proba maturitatii ca examen de Bacalaureat.

    Normal din moment ce tovarasul evreu Iohannis e preocupat de promovarea limbii Idis a evreilor la Sibiu si Brasov si de cresterea ponderii manualului lor de istorie in Romania in dauna istoriei romanesti-craciun.

    RăspundețiȘtergere
  4. In ciuda intirzierii avionului fanii echipei de fotbal au asteptat revenirea echipei tricolorilor in miez de noapte.
    Portarul erou Nita care a adus echipa in locul intii din grupa a fost si sarbatorit la sosire pentru ca tot ieri a implinit 37 de ani-craciun.

    RăspundețiȘtergere
  5. Emma Raducanu cu tata roman si mama chinezoaica in turul 3 la turneul de tenis de la Wimbledon
    Halep arminca ce se da mai mult greaca ca si Iohannis ,pe nicaeri-craciun.

    RăspundețiȘtergere
  6. Fermierii zootehnisti din jud Galati cu culturile afectati de seceta la porumb, floarea soarelui uscate si cam la tot-craciun.

    RăspundețiȘtergere
  7. Scandal intre PNL Evreuesc si ciuma rosie pe data alegerilor continua-craciun.

    RăspundețiȘtergere
  8. Marcel Ciolacu : - daca alegerile nu sunt in septembrie eu nu candidez. Alegerile sunt in noiembrie-decembrie deci asteptam ca Ciolacu sa-si respecte cuvantul adica sa nu candideze.

    RăspundețiȘtergere
  9. Germania recunoaste politica gresita a Germaniei fata de rusia si ca se asteapta la un razboi major pina in 2029
    Spre deisebire de tarile estEuropene care trageau mereu semnale de alarma despre agresiunea Rusiei
    , cu exceptia Ungariei care miine organizeaza vizita lui Viktor Orban la Moscova-
    Romania printre tintele razboiului hibrid rusesc , care mai risca ca in cazul victoriei Rusiei sa aiba baze rusesti in RMoldova si probleme grave de securitate-craciun.

    RăspundețiȘtergere
  10. Ana Blandiana
    -Poporul care nu-si cunoaste Istoria nu are viitor.
    Atunci Tineri care nu cunosc Istoria sunt un popor???-craciun.

    RăspundețiȘtergere
  11. da in biblie zice: vise vom visa dar nu si clarviziune la toti

    RăspundețiȘtergere
  12. sunt daruri rare pt crestini sa vada sf TREIME!

    RăspundețiȘtergere
  13. nu este totul sa vezi sf TREIME-e suficient s-o avem in inima- acolo e sediu credintei, de aceea rugaciunea inimii e cea mai importanta pt cedinciosi

    RăspundețiȘtergere