joi, 18 iunie 2015
TE MĂRTURISEŞTE ÎNTR-UN SINGUR GÂND ! NIMENI NU TRĂIESTE VESNIC PE PĂMÂNT !
c 17 Iunie 2015, ora 18,15 !
Dragii mei,
Tot în această după amiază, in timp ce scriam aici pe Blog, aud dragilor un glas care spune ceva tare frumos :
"Te mărturiseşte într-un singur gând !
Ca într-un singur gând , să te mărturiseşti Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh !"
.
Fratilor, atunci când ne rugăm, atunci când ne mărturisim, să nu avem altceva în mintea noastra, decât un singur gând : Rugaciunea şi Mărturisirea !
Când mergem la Sfânta Biserică si stam la Sfânta si Dumnezeiasca Liturghie, gândul nostru trebuie să fie numai la Sfânta Slujbă săvârsită de PREOT, si nu la nevoile zilnice, sau acasa.
Sa alungam celelalte ganduri şi să facem loc numai LUI DUMNEZEU si MAICII PURUREA PREA CURATEI FECIOAREI MARIA, si astfel, ne vom ruga si ne vom marturisi numai într-un singur gând ,Tatălui şi Fiului ,şi Sfântului Duh, AMIN !
Să ne gândim în fiecare zi la Moarte, ca la ceva natural, de care nu vom scăpa.Pentru că fiecare zi, fiecare aniversare, spre Moartea trupului ne duce. Dar sa invatam sa murim frumos, atunci cand DUMNEZEU ne va chema la EL.
Faptele noastre bune, Credinţa si Dragostea ,să ne fie oglinda sufletului nostru, atunci când Îngerul Păzitor ne va duce în Faţa Mântuitorului Iisus Hristos.
Dar nu trebuie sa intram în panică ! Moartea este un somn vesnic al trupului ,care se transforma in Pământul din care a fost luat.
Sufletul însă, se va veseli pentru vesnicie în Împărăţia Lui Dumnezeu,dacă va fi făcut fapte bune cât a trait în trup, si dacă a avut CREDINŢĂ si DRAGOSTE întru DUMNEZEU si MAICA DOMNULUI si faţă de Aproapele.
Să ne întoarcem dragilor , trup si suflet la DUMNEZEU si la MAICA DOMNULUI , sa cerem iertare din toata inima noastra pentru că am intârziat atât de mult timp, si sa dăruim inima si sufletul nostru, DOMNULUI nostru IISUS HRISTOS, Căruia I se cuvine toată cinstea ,slava si închinarea, AMIN !
Cu dragoste, Maria.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
of ,doamna MARIA cred ca acest mesaj vrea sa spuna sa ne inchinam numai la adevaratul Dumnezeu cel in Treime preamarit pentru ca sunt multi rataciti in ziua de azi cate vad aici pe facebook..dau un exemplu....doamna DESANCA a nascut un fiu si este Iisus..???????????,si ea a fost Fecioara Maria??mie imi este greu sa scriu dar sa mai cred!!!!!!!!!daca era MAICUTA DOMNULUI oare nu stia toata Romania????? sunt multe rataciri multe cate vad si aud....eu cred ca este mai simplu sa ne rugam Sfintei TREIMI... suntem protejati si luminati ,din experienta mea spun foarte mult ajutati ...cand slujim la multi dumnezei avem numai incercari.
RăspundețiȘtergereCeea ce se întâmplă la ARAD,cu doamna DESANCA, este vorba numai de bani ! Nu este nimic adevarat ! Eu as plati cu propria-mi viaţă ,daca va fi nevoie, ca sa dovedesc că MAICA DOMNULUI este PREA CURATA FECIOARA MARIA, iar IISUS HRISTOS este FIUL LUI DUMNEZEU si al PURUREA PREA CURATEI FECIOARA MARIA.
ȘtergereLa ARAD, este numai înşelătorie pe faţă si MINCIUNĂ ! Cei care se duc acolo, sunt escrocati si inselati de asa zisul isus, al DESANCEI ,care s/ar fi ridicat la Cer, cu tot cu trup. În IAD vor arde acesti escroci , care smintesc oamenii ,cu doamna DESANCA si cu fiul ei.
IISUS ESTE UNUL SINGUR, şi nu are nevoie de bani si de bogatii !!! IISUS nu sta ascuns in palate de aur, ca la ARAD. IISUS HRISTOS, vindeca doar cu CUVANTUL pe toti cei care ÎL iubesc si se roaga LUI, si nu are nevoie de plata, ci numai de IUBIRE ! Acesta este FIUL LUI DUMNEZEU, care nu cere de la noi decât DRAGOSTE si EL ne vindecă si trupul si sufletul. Iar PREA SFÂNTA şi PREA CURATA FECIOARA MARIA, este Fiica SFINTILOR PĂRINTI IOACHIM şi ANA !
Numai PREA CURATA FECIOARA MARIA, a născut pe IISUS HRISTOS ,FIUL LUI DUMNEZEU ,prin PUTEREA DUHULUI SFÂNT, si nu DESANCA cu minciunile si escrocheriile ei. Cei care obisnuiti sa mergeti la mormantul acestei escroace Dumnezeu s-o ierte, opriti-va ! Nu este decât MINCIUNA, la acest mormant ! MINCIUNA si escroci multi, care va storc de bani, si care va duc la pierzanie sufletul.
Adevarat doamna Maria!Multi rataciti sunt pe facebook care nici macar nu au habar ca ei insisi sunt inselati de legiunea lui Satan.
RăspundețiȘtergereNu stiu, caci nu am auzit de aceasta doamna Desanca, dar de un lucru sunt sigur si stiu; Domnul Iisus Hristos, Fiul omului nu se va mai naste niciodata din om la a doua venire a Sa, ci se va pogora din ceruri su se va pogora doar atunci cand lumea aceasta va fi pe marginea prapastiei, aproape distrusa. Si va veni sa ne salveze si sa ne dea judecata cea dreapta si nu sa ne propavaduiasca caci cuvantul Tatalui Ceresc ni L-a dat acum 2000 de ani pentru cine a avut ochi sa vada, urechi sa auda si minte sa priceapa. Dumnezeu sa va binecuvanteze si sa va calauzeasca pe calea cea dreapta. Amin!
RăspundețiȘtergere