sâmbătă, 11 ianuarie 2014

SFÂNTA EVANGHELIE, DE DUMINICĂ 12 IANUARIE 2014 !

                              LA  UTRENIE  !
     SFÂNTA  EVANGHELIE  DE  LA  MATEI !
                                  (IV, 1- 11 )

În vremea aceea IISUS a fost dus de DUHUL în pustie, ca să fie ispitit de diavolul. Şi , după ce a postit patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi , la urmă a flămânzit. Atunci ispititorul s-a apropiat de DÂNSUL şi i-a zis : dacă eşti TU  FIUL  LUI  DUMNEZEU , porunceşte ca pietrele acestea să se facă pâine. Dar EL, răspunzând , a zis :scris este :nu numai cu pâine va trăi omul , ci cu orice cuvânt care iese din gura lui DUMNEZEU . Atunci diavolul L-a dus în sfânta cetate , L-a pus pe aripa templului şi I-a zis : dacă eşti FIUL lui DUMNEZEU , aruncă-TE jos , căci scris este , că îngerilor SĂI va porunci pentru TINE şi TE vor ridica pe mâini , ca nu cumva să izbeşti de piatră piciorul TĂU. Iar IISUS i-a răspuns : de asemenea este scris să nu ispiteşti pe DOMNUL  DUMNEZEUL tău. Apoi diavolul L-a dus într-un munte foarte înalt  şi I-a arătat toate împărăţiile lumii şi strălucirea lor , şi I-a zis : acestea toate ŢI le voi da ŢIE , dacă vei cădea înaintea mea şi TE vei închina mie..
Atunci i-a zis IISUS : mergi înapoia MEA Satano , căci este scris : DOMNULUI  DUMNEZEULUI tău să te închini şi LUI singur să-I slujeşti .
Atunci L-a lăsat diavolul şi, iată , îngerii au venit la DÂNSUL şi îi slujeau.
SLAVĂ  ŢIE  DOAMNE, SLAVĂ  ŢIE  !

         LA  SFÂNTA  ŞI  DUMNEZEIASCA                                               LITURGHIE,
     SFÂNTA  EVANGHELIE  DE  LA  MATEI !
                          (IV, 12 - 17)

În vremea aceea ,auzind că Ioan a fost pus la închisoare , IISUS  s-a dus în Galileea ; şi părăsind Nazaretul a venit de a locuit în Capernaum , lângă Mare, în hotarele lui Zabulon şi Neftalim , ca să se împlinească ceea ce s-a scris prin Isaia proorocul, care zice : pământul lui Zabulon şi pământul lui Neftalim , spre Mare, dincolo de Iordan , Galileea neamurilor ; poporul care stătea în întuneric a văzut lumină mare şi celor care şedeau în ţinutul şi în umbra morţii , lumină le-a răsărit . De atunci a început IISUS să propovăduiască : pocăiţi-vă , că s-a apropiat împărăţia cerurilor. 
                                 ŞI
      SFÂNTA  EVANGHELIE  DE LA  IOAN :
                             (X, 39-42 )

În vremea aceea căutau iudeii să prindă pe IISUS , dar EL scăpând din mâinile lor s-a dus iarăşi dincolo de Iordan , în locul unde boteza Ioan la început, şi a rămas acolo. Şi mulţi veneau la DÂNSUL şi ziceau că Ioan n-a făcut nicio minune, dar toate câte Ioan a spus despre ACESTA  au fost adevărate . Şi acolo mulţi au crezut într- ÎNSUL.
SLAVĂ  ŢIE  DOAMNE, SLAVĂ  ŢIE !

Dragilor, mergeţi la SFÂNTA  BISERICĂ şi bucuraţi-vă sufletul, adăpaţi-l cu aceste SFINTE PERICOPE  EVANGHELICE, şi vă veţi simţi uşori ca un fulg, şi nimic nu vi se va mai părea greu de rezolvat ,în viaţa de toate zilele.
                         Cu preţuire şi dragoste, Maria.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu