vineri, 24 ianuarie 2014

DUMNEZEU TATĂL , PRIVIND ÎNGÂNDURAT LA LUCRUL MÂINILOR SALE !

  4            13 August  2003, ora 6,21 dimineaţa !

Nu dormeam, doar ce am deschis geamul să intre aerul curat al dimineţii în camera mea, în" raiul" meu de pe pământ, din viaţa aceasta grabnic trecătoare.
Apoi m-am băgat din nou în pat, şi stăteam cu ochii închişi. Apoi ,văd ca şi cum ar fi pe Pământ, aşezat ca pe un tron înalt, pe  ÎNSUŞI  DUMNEZEU  TATĂL !  Avea veşmânt roşu catifelat, cu multe falduri şi cu alt veşmânt albastru violet pe deasupra. Avea părul alb argintiu, CHIPUL  exact ca în SFÂNTA  ICOANĂ a SFINTEI  TREIMI, şi privea îngândurat la  LUCRUL  MÂINILOR SALE, adică la CERUL  SFÂNT.
Eu eram undeva mai sus puţin, cam la înălţimea unui copac, în aer,şi priveam la  DUMNEZEU  TATĂL, care ţinea MÂINILE SALE , la pieptul SĂU , înconjurat fiind  de  O  LUMINĂ  albă transparenă, foarte strălucitoare, extrem de strălucitoare. DUMNEZEU  TATĂL  ,privea în sus ca şi cum S-ar gândi ! 
Clipă în care ,aud UN GLAS, care spune cu tristeţe aşa :

              "DEZAMĂGIREA  UNUI  TATĂ  !
   ÎN  FAŢA  LUI  DUMNEZEU ,....ÎNSEAMNĂ  CĂ - I  IEI  SCARĂ  VEŞNICĂ  "!

Şi eram uimită,  privind la această MARE  MINUNE  !  Şi chiar mă gândesc adesea cum se spune că, pe  DUMNEZEU  nu L-a văzut nimeni niciodată!
Nu este adevărat ! DUMNEZEU poate fi văzut de oamenii care cred cu tărie în el, şi cărora DUMNEZEU voieşte să li SE descopere !
Rugaţi-vă fraţilor, rugaţi-vă acasă, rugaţi-vă pe stradă, în gândul vostru, în şoaptă, la SFANTA  BISERICĂ rugaţi-vă, şi veţi ajunge treptat ,treptat, să dobândiţi DARUL de a-L vedea pe DUMNEZEU şi pe MAICA  SFÂNTĂ !
Fiţi buni şi milostivi, faceţi numai lucruri bineplăcute LUI  DUMNEZEU şi MAICII  DOMNULUI, pe câte este omeneşte posibil, şi vă veţi câştiga un loc binemeitat în ÎMPĂRĂŢIA  LUI  DUMNEZEU.
                         Cu dragoste şi preţuire, Maria.


Un comentariu:

  1. Doar in timpurile indepartate se spunea ca pe Dumnezeu nimeni nu-L poate vedea. Oamenii de atunci aveau o gandire colectiva mai putin individuala. Putem constata asta dupa actiunile lor din vechiul testament care dau dovada de o cruzime de nedescris, ceva de neinteles pentru mintea omului actual. Nu zic, se mai repeta si in prezent numai ca de data asta o fac doar oamenii fara de Dumnezeu si nu invers. Iisus Hristos ne invata sa intoarcem si celalalt obraz atunci cand suntem loviti... oamenii de atunci traiau dupa alte legi ”ochi pentru ochi si dinte pentru dinte” ceva semanator cu gandirea fundamentalistilor musulmani.

    RăspundețiȘtergere