luni, 27 ianuarie 2014

ÎNTOARCEŢI - VĂ OAMENI BUNI ! ÎNTOARCEŢI -VĂ !

                      8 IULIE  2004, după amiaza !

Eram  la serviciu şi eram singură în acel moment. 
Aud UN GLAS, care strigă tare aşa :

             "ÎNTOARCEŢI-VĂ  OAMENI  BUNI, 
                          ÎNTOARCEŢI-VĂ  !

             PĂMÂNTUL  SE  CUTREMURĂ..."!

Clipă în care , mă aflu sub Cerul liber, un CER ca un amurg, şi aud UN GLAS, care povesteşte ceva dumnezeiesc de frumos. Nu înţeleg ce povesteşte, dar era ceva ce-mi aducea linişte şi pace în suflet.
În faţa mea, văd SUS în CER, un om înalt şi îmi arată pe unde să merg, şi-mi spune fără cuvinte, în gândul meu, să strig tare şi încontinuu precum în citatul de mai sus. Atunci când acest OM mare şi înalt din CER se opreşte ,imi spune să strig din nou :
             "ÎNTOARCEŢI-VĂ  OAMENI  BUNI !
               ÎNTOARCEŢI-VĂ ! 
              PĂMÂNTUL  SE  CUTREMURĂ "!

Şi eu ÎL ascult şi strig întocmai. Atunci când strigam ,cu adevărat răsuna extrem de tare şi Cerul şi Pământul. Eram uimită şi eu, auzindu-mi propriul Glas, care striga cu o putere nebănuită de mine,de răsuna  la propriu şi Cerul şi Pământul. 
Apoi tresalt puternic ca la un şoc electric, şi îmi dau seama de ceea ce văzusem sus în Cer, şi mă grăbesc a nota toate, căci dacă nu fac aşa , le uit în următorul minut.
Întotdeauna mi-am dorit fraţilor ca să-mi iau Carnetul de şofer. Dar aceste stări care mă conduc într-o altă lume, într-un alt loc fără voia mea, ochii mi se închid fără voia mea, chiar dacă muncesc în acea clipă, m-au determinat să-mi iau gândul de a practica şoferia, spre binele meu şi a celor din jur.
Nu pot controla toate câte trăiesc ! Ele vin pur şi simplu, şi când sunt trează şi când dorm..., şi în acele clipe , nu mai sunt eu care să pot spune, că asta vreau si asta nu.Nu eu hotărăsc pentru mine, ci...BUNUL  DUMNEZEU ! 
Aşa că...maşina  o conduce copiii mei şi eu merg la nevoie cu mijloacele de transport  în comun.
                           Cu dragoste, MARIA

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu