9 Iulie 2004 ora 1,50 noaptea !
Ca întotdeauna, O LUMINĂ albă, orbitor de strălucitoare ca un fulger, o simt cum îmi pătrunde în corp, din crestet şi până în vârful degetelor de la picioare. Această LUMINĂ mă face să tresalt de pe pat, ca pe nişte arcuri mari, şi astfel văd cu ochii închişi un interior de Biserică şi chiar mă aflu acolo, şi aud UN GLAS, care spune cu fermitate aşa :
"PUNE ŞI PE ĂSTA !
NEA IOAN !
(şi un alt glas, spune ):
ICOANA MÂINII !
ÎNŢELEGE "!
Şi văd dragii mei,acolo în SFÂNTA BISERICĂ,câteva SILUETE în întuneric , care aşezau pe pereţii interiori ai SFINTEI BISERICI, câteva ICOANE, le asezau ca si în cui.
Văd în întuneric, DOUĂ MÂINI rozii, ca si din carne si oase, care intinde ceva unei siluete, care aseza ICOANE pe perete, îi dă ceva care să pună exact pe CHIPUL LUI IISUS HRISTOS, pictat mare pe peretele Bisericii.
Era ceva ca un tablou, O ICOANĂ, care doar acoperea CHIPUL MÂNTUITORULUI şi nu reprezenta decât o umbră ,atât cât să acopere total CHIPUL LUI IISUS HRISTOS, pictat pe acest perete dinspre Apus.
Acum, vedeam strălucind ca UN SOARE, deşi era întuneric în SFÂNTA BISERICĂ, eu vedeam pe MÂNTUITORUL aşezat pe UN TRON înalt ,în acea pictură, cu veşminte roşii-albastre catifelate, şi care ÎŞI ţinea MÂÎNILE SALE SFINTE, pe ambii genunchi . Mâna SA stângă pe genunchiul stâng, iar cea dreaptă pe genunchiul drept. Toată această dumnezeiască MINUNE, mi-a fost adusă mai aproape de mine, precum imaginea la tv, şi astfel am văzut că era IISUS HRISTOS , pe TRONUL SĂU, doar fără cap, fără CHIP !
Aud din nou GLAS, care spune aşa :
"ICOANA MÂINII !
ÎNŢELEGE !!!"
Şi am înţeles că, orice-ar fi voi apăra cu preţul vieţii mele, tot ce înseamnă CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU !
ICOANA MÂINII, există undeva, pe undeva, eu nu ştiu ce înţeles are, dar simt că este făcută cu preţul SÂNGELUI DOMNULUI nostru IISUS HRISTOS !
Puţin mai târziu, ÎL văd pe IISUS HRISTOS , SUS în CERURI ,aşezat ca la o masă lângă mulţi oameni aşezaţi şi ei la aceeaşi masă cu IISUS. MASA era aşezată ca într-o grădină mare, ca într-o Livadă mare, în care toţi pomii erau uscaţi şi goi.
MASA era separată de copacii uscaţi şi goi, era mai la un colţ. Dar în mijlocul grădinii uscate, a livezii uscate, se afla O SFÂNTĂ CRUCE , mare şi înaltă, pe care era răstignit ca si în carne şi oase, IISUS HRISTOS.
Mântuitorul era în acelaşi timp şi pe CRUCE RĂSTIGNIT şi la masă cu mulţi oameni. La masă aşezaţi ca la mare sfat.
Dragii mei,un sfat din inimă şi din suflet, vă dau şi eu : CREDEŢI ÎN IISUS HRISTOS, ŞI VĂ ÎNCHINAŢI LUI ŞI MAICII SFINTE, căci cu adevărat S-a lăsat răstignit pentru ca noi să fim izbăviţi de păcate.
Cu dragoste şi preţuire, Maria.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu