luni, 22 iulie 2019

RUGACIUNEA DE LUNI !

  Rugaciunea de Luni !

Doamne Iisuse Hristoase, cu adanca umilinta recunosc si marturisesc, ca in toata ziua pacatuiesc contra iubirii Tale Dumnezeiesti. Deci, astazi, ca este luni si inceputul saptamanii, ma rog cu umilinta indurarii Tale celei mari: iarta-mi pacatele cele de voie si fara de voie, si-mi ajuta sa pun inceput bun si sa port mai multa grija de sufletul meu, pentru care ai rabdat atatea dureri la Sfanta Ta Rastignire! 
                 Imagini pentru IISUS RASTIGNIT

O Doamne, astazi iti dau sufletul si trupul meu si vointa mea, rugandu-Te sa fie voia Ta cu mine, dupa buna placerea Ta. Pedepseste-ma Doamne, dupa indurarea Ta, in aceasta lume, iar nu in cealalta viata. Si iarta pe cei vii si pe cei raposati, pentru rugaciunile Sfintei Tale Biserici, si pe toti ne invredniceste de marirea Ta in rai. La aceasta pun mijlocitori pe Sfintii Tai ingeri, catre care zic: O, cerestilor ajutatori si pazitori ai oamenilor, voua ma inchin si va multumesc, pentru ajutorul si conducerea ce ne-o dati in toate zilele noua, nevrednicilor si pacatosilor. Scutiti-ma de vrajmasii cei vazuti si nevazuti, ca sa nu mai pacatuiesc de acum inaintea Dumnezeului meu! Invredniciti-ma sa va vad la moartea mea, stand in jurul meu si sa duceti sufletul meu in cer, ca sa se inchine maririi Fetei lui Dumnezeu, iar voua sa va multumesc acolo, pentru purtarea de grija ce ati avut pentru mine si binele vostru sa-l spun cu glas neincetat in veci. Amin.

 Rugaciunile de dimineata!

                                 Imagini pentru sfanta treime imagini



Sculandu-te din somn, fara lene si cu mintea treaza, sa te departezi de asternut si indata te inchina de trei ori, zicand: 
Slava Tie, Dumnezeul nostru, slava Tie.

Dupa aceasta sa stai putin in tacere, pana ce se vor linisti toate simturile tale si atunci sa faci trei inchinaciuni pana la pamant si, de esti preot, sa zici:

Binecuvantat este Dumnenzeul nostru totdeauna, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Iar de nu esti preot, sa zici:

Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugaciunile Preacuratei Maicii Tale si ale tuturor sfintilor, miluieste-ne pe noi. Amin.

Si sa zici iarasi:

Slava Tie, Dumnezeul nostru, slava Tie.

Imparate ceresc, Mangaietorule, Duhul adevarului, Care pretutindenea esti si toate le implinesti, Vistierul bunatatilor si datatorule de viata, vino si Te salasluieste intru noi, si ne curateste pe noi de toata intinaciunea si mantuieste, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi. (de 3 ori)

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh. Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Preasfanta Treime, miluieste-ne pe noi. Doamne, curateste pacatele noastre. Stapane, iarta faradelegile noastre. Sfinte, cerceteaza si vindeca neputintele noastre, pentru numele Tau.

Doamne miluieste. (de 3 ori)

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh. Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin. 

Tatal nostru, Carele esti in ceruri, sfinteasca-Se numele Tau, vie imparatia Ta, faca-se voia Ta, precum in cer asa si pe pamant. Painea noastra cea de toate zilele da-ne-o noua astazi, si ne iarta noua gresealele noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri. Si nu ne duce pre noi in ispita, ci ne izbaveste de cel viclean. 

Ca a Ta este imparatia si puterea si slava, a Tatalui, si a Fiului, si a Sfantului Duh. Acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Apoi troparele acestea:
Sculandu-ne din somn, cadem catre Tine, Bunule, si cantare ingereasca strigam Tie, Puternice: Sfant, Sfant, Sfant esti Dumnezeule; pentru rugaciunile ingerilor Tai, miluieste-ne pe noi.

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.

Din pat si din somn m-ai ridicat, Doamne; mintea mea o lumineaza, inima si buzele mele le deschide, ca sa Te laud pe Tine, Preasfanta Treime: Sfant, Sfant, Sfant esti Dumnezeule; pentru rugaciunile tuturor sfintilor Tai, miluieste-ne pe noi.

Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Fara de veste Judecatorul va veni si faptele fiecaruia se vor descoperi, ci cu frica sa strigam in miezul noptii: Sfant, Sfant, Sfant esti Dumnezeule; pentru Nascatoarea de Dumnezeu, miluieste-ne pe noi.

Doamne miluieste (de 12 ori), apoi rugaciunea aceasta:

Din somn sculandu-ma, multumescu-Ti Tie, Preasfanta Treime, ca pentru multa bunatatea Ta si pentru indelunga-rabdarea Ta, nu Te-ai maniat pe mine lenesul si pacatosul, nici nu m-ai pierdut cu faradelegile mele, ci ai facut iubire de oameni dupa obicei; si in deznadajduire zacand eu, m-ai ridicat, ca sa manec si sa slavesc puterea Ta. Deci, acum lumineaza-mi ochii gandului, deschide-mi gura ca sa ma invat cuvintele Tale, sa inteleg poruncile Tale, sa fac voia Ta, sa-Ti cant in marturisirea inimii si sa laud preasfant numele Tau: al Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Alta rugaciune:


Slava Tie, Imparate, Dumnezeule atotputernice, Care cu purtarea Ta de grija cea dumnezeiasca si de oameni iubitoare m-ai invrednicit pe mine pacatosul si nevrednicul, a ma scula din somn si a dobandi intrare in sfanta casa Ta. Primeste, Doamne, si glasul rugaciunii mele, ca si al sfintelor si intelegatoarelor tale Puteri, si binevoieste ca, din inima curata si cu duh de umilinta sa Ti se aduca Tie lauda din necuratele mele buze, ca si eu sa ma fac partas fecioarelor celor intelepte, cu luminata faclia sufletului meu, si sa Te slavesc pe Tine, Dumnezeu-Cuvantul, Cel slavit in Tatal si in Duhul Sfant. Amin.

Apoi:

Veniti sa ne inchinam Imparatului nostru Dumnezeu. 

Veniti sa ne inchinam si sa cadem la Hristos, Imparatul nostru Dumnezeu. 

Veniti sa ne inchinam si sa cadem la Insusi Hristos, Imparatul si Dumnezeul nostru. (cu trei inchinaciuni)

Apoi indata Psalmul 50:

Miluieste-ma, Dumnezeule, dupa mare mila Ta, si dupa multimea indurarilor Tale, sterge faradelegea mea. Mai vartos ma spala de faradelegea mea, si de pacatul meu ma curateste. Ca faradelegea mea eu o cunosc, si pacatul meu inaintea mea este pururea. Tie Unuia am gresit, si rau inaintea Ta am facut, asa incat drept esti Tu intru cuvintele Tale si biruitor cand vei judeca Tu. Ca iata intru faradelegi m-am zamislit si in pacate m-a nascut maica mea. Ca iata adevarul ai iubit, cele nearatate si cele ascunse ale intelepciunii Tale mi-ai aratat mie. Stropi-ma-vei cu isop si ma voi curati, spala-ma-vei si mai vartos decat zapada ma voi albi. Auzului meu vei da bucurie si veselie; bucura-se-vor oasele mele cele smerite. Intoarce fata Ta de catre pacatele mele, si toate faradelegile mele sterge-le. Inima curata zideste intru mine, Dumnezeule, si Duh drept innoieste intru cele dinlauntru ale mele. Nu ma lepada de la fata Ta, si Duhul Tau cel Sfant nu-L lua de la mine. Da-mi mie bucuria mantuirii Tale, si cu Duh stapanitor ma intareste. Invata-voi pe cei fara de lege caile Tale, si cei necredinciosi la Tine se vor intoarce. Izbaveste-ma de varsarea de sange Dumnezeule, Dumnezeul mantuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta. Doamne, buzele mele vei deschide si gura mea va vesti lauda Ta. Ca de-ai fi voit jertfa, Ti-as fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi. Jertfa lui Dumnezeu, duhul umilit; inima infranta si smerita Dumnezeu nu o va urgisi. Fa bine, Doamne, intru bunavoirea Ta, Sionului, si sa se zideasca zidurile Ierusalimului. Atunci vei binevoi jertfa dreptatii, prinosul si arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tau vitei.

Apoi: 

Rugaciunea intaia, a Sfantului Macarie cel Mare:

Doamne, curateste-ma pe mine pacatosul, ca niciodata n-am facut bine inaintea Ta. Izbaveste-ma, deci de vicleanul si fa sa fie intru mine voia Ta, ca fara de osanda sa deschid gura mea cea nevrednica si sa laud preasfant numele Tau, al Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Rugaciunea a doua, a Sfantului Macarie cel Mare:


Din somn sculandu-ma, cantare de miez de noapte aduc Tie, Mantuitorule, si inaintea Ta cazand, strig: Nu ma lasa sa adorm in moartea pacatelor, ci ma miluieste, Cel ce Te-ai rastignit de voie, si pe mine, cel ce zac in lene, grabind ma scoala si ma mantuieste, ca sa stau inaintea Ta in rugaciuni; iar dupa somnul noptii, sa-mi luminezi ziua fara de pacat, Hristoase Doamne, si ma mantuieste.

Rugaciunea a treia, a Sfantului Macarie cel Mare:

Sculandu-ma din somn, catre Tine, Stapane, Iubitorule de oameni, scap si spre lucrurile Tale ma nevoiesc. Ma rog Tie, ajuta-mi cu milostivirea Ta in toata vremea si in tot lucrul. Izbaveste-ma de toate lucrurile lumesti cele rele si de sporirea diavoleasca izbaveste-ma si ma du intru imparatia Ta cea vesnica. Ca Tu esti Facatorul meu si Purtatorul de grija si Datatorul a tot binele si in Tine este toata nadejdea mea si Tie slava inalt, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Rugaciunea a patra, a Sfantului Macarie cel Mare:

Doamne, Cel ce cu multa bunatatea Ta si cu indurarile Tale cele mari mi-ai dat mie, robului Tau, de am trecut timpul noptii acesteia fara ispita de toata rautatea pizmasului, Tu Insuti Stapane, Facatorule a toate cate sunt, invredniceste-ma cu adevarata lumina Ta, ca sa fac voia Ta cu inima luminata, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Rugaciunea a cincea:

Doamne, Dumnezeule, Atottiitorule, Care primesti de la puterile Tale cele ceresti cantarea Sfintei Treimi, primeste si de la noi, nevrednicii robii Tai, cantarea Sfintei Treimi si ne daruieste ca, in toti anii vietii noastre si in tot ceasul, Tie slava sa-Ti inaltam: Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Rugaciunea a sasea:

Doamne Atottiitorule, Dumnezeul puterilor si a tuturor trupurile, Care intre cele de sus locuiesti si spre cele de jos privesti; Cel ce ispitesti inimile si rarunchii si tainele oamenilor le stii cu adevarat; Lumina fara de inceput si pururea fiitoare, in care nu este mutare sau umbra de schimbare; Insuti, Imparate fara de moarte, primeste rugaciunile noastre pe care le aducem Tie din gurile noastre cele necurate, in aceast ceas al noptii, indraznind pentru multimea milelor Tale. Lasa noua greselile ce am gresit inaintea Ta, cu cuvantul, cu lucrul, din stiinta si din nestiinta. Curateste-ne pe noi de toate intinaciunile trupesti si sufletesti, facandu-ne pe noi casa cinstitului si Sfantului Tau Duh. Si ne daruieste noua cu inima veghetoare si curata sa trecem toata noaptea acestei vieti, asteptand luminata si sfanta zi a Unuia-Nascut Fiului Tau, a Domnului Dumnezeului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos, cand va veni pe pamant cu slava sa judece pe toti si sa plateasca fiecaruia dupa faptele lui. Ca sa nu fim aflati zacand si dormitand, ci priveghind si sculati in lucrarea poruncilor Lui si sa fim gata a intra in bucuria si camara slavei Lui celei dumnezeiesti, unde este glasul cel neincetat celor ce Te lauda si nespusa dulceata celor ce vad pururea frumusetea cea nespusa a slavei Tale. Ca Tu esti lumina cea adevarata, Care luminezi si sfintesti toate, si pe Tine Te lauda toata faptura in veci. Amin.

Rugaciunea a saptea:

Pe Tine Te binecuvantam, Dumnezeule preainalte si Doamne al milelor, Cel ce faci cu noi pururea lucruri mari si cu anevoie de urmat, slavite si prea minunate, care nu au numar. Cel ce ne-ai dat noua somn spre odihna neputintelor noastre si spre repaos de ostenelile trupului, multumindu-Ti ca nu ne-ai pierdut pe noi cu faradelegile noastre, ci dupa obicei Te-ai aratat iubitor de oameni si ne-ai ridicat pe noi a maneca si a slavi stapanirea Ta. Pentru aceea ne rugam bunatatii Tale celei neasemanate: lumineaza ochii gandului nostru si ridica mintea noastra din somnul cel greu al lenei si ne deschide gura noastra si o umple de laudele Tale, ca sa putem in liniste a canta, a striga si a ne marturisi pururea Tie: Dumnezeului Celui slavit in toate si de toti, Tatalui Celui fara de inceput, impreuna si Unuia-Nascut Fiului Tau, si Preasfantului si bunului si de viata facatorului Tau Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Rugaciunea a opta, a Sfantului Ioan Gura de Aur: 

Dupa numarul ceasurilor noptii si ale zilei: 

Pentru ceasurile noptii:

Doamne, nu ma lipsi pe mine de binele Tau cel ceresc. Doamne, izbaveste-ma de chinurile cele vesnice. Doamne, de am gresit fie cu mintea, fie cu gandul, sau cu cuvantul, sau cu lucrul, iarta-ma. Doamne, izbaveste-ma de toata nestiinta si uitarea, de neindraznirea si de nesimtirea cea impietrita. Doamne, izbaveste-ma de toata ispitirea. Doamne, lumineaza-mi inima pe care a intunecat-o pofta cea rea. Doamne, eu ca un om am gresit, iar Tu ca un Dumnezeu indurator, miluieste-ma, vazand neputinta sufletului meu. Doamne, trimite mila Ta in ajutorul meu, ca sa preaslavesc preasfant numele Tau. Doamne Iisuse Hristoase, scrie-ma pe mine, robul Tau, in cartea vietii si-mi daruieste sfarsit bun. Doamne Dumnezeul meu, desi n-am facut nici un bine inaintea Ta, da-mi, dupa harul Tau, sa pun inceput bun. Doamne, stropeste inima mea cu roua harului Tau. Doamne al cerului si al pamantului, pomeneste-ma pe mine, pacatosul, rusinatul si necuratul robul Tau, intru imparatia Ta. Amin.

Pentru ceasurile zilei:

Doamne, primeste-ma intru pocainta. Doamne, nu ma lasa pe mine. Doamne, nu ma duce pe mine in ispita. Doamne, da-mi cuget bun. Doamne, da-mi lacrimi si aducere aminte de moarte si umilinta. Doamne, da-mi cuget sa marturisesc toate pacatele mele. Doamne, da-mi smerenie, curatie si ascultare. Doamne, da-mi rabdare si voie nebiruita si blandete. Doamne, sadeste in mine radacina bunatatilor si frica Ta in inima mea. Doamne, invredniceste-ma sa Te iubesc cu tot sufletul si gandul meu si sa fac in toate voia Ta. Doamne, apara-ma de oamenii galcevitori, de diavoli, de patimile trupesti si de toate celelalte lucruri necuvioase. Doamne, stiu ca faci precum vrei Tu, deci sa fie si intru mine, pacatosul, voia Ta, ca binecuvantat esti in veci. Amin.

Rugaciunea a noua, catre sfantul inger, pazitorul vietii:

Ingerule cel sfant al lui Hristos, catre tine cad si ma rog, pazitorul meu cel sfant, care esti dat mie de la Sfantul Botez spre pazirea sufletului si a pacatosului meu trup. Iar eu, cu lenea mea si cu obiceiurile mele cele rele, am maniat preacurata lumina ta si te-am izgonit de la mine prin toate lucrurile cele de rusine: cu minciunile, cu clevetirile, cu pizma, cu osandirea, cu trufia, cu neplecarea, cu neiubirea de frati si cu tinerea de minte a raului, cu iubirea de argint, cu desfranarea, cu mania, cu scumpetea, cu mancarea cea fara de sat, cu betia, cu multa vorbire, cu gandurile cele rele si viclene, cu obiceiurile cele rele si cu aprinderea spre desfranare, avand osebita voire spre toata pofta cea trupeasca. O, rea voire a mea, pe care nici dobitoacele cele necuvantatoare nu o au! Dar cum vei putea sa cauti spre mine sau sa te apropii de mine, cel necurat? Sau cu ce ochi, ingerule al lui Hristos, vei cauta spre mine, cel ce m-am incurcat asa rau in lucrurile cele intinate? Sau cum voi putea sa-mi cer iertare pentru faptele mele cele amare, rele si viclene, in care cad in toate zilele si noptile si in tot ceasul? De aceea cad inaintea ta si ma rog, pazitorul meu cel sfant, milostiveste-te spre mine, pacatosul si-mi fii mie intr-ajutor si sprijinitor asupra pizmasului meu celui rau, cu sfintele tale rugaciuni, si imparatiei lui Dumnezeu ma fa partas, cu toti sfintii, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Rugaciunea a zecea, catre Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu:

Preasfanta Stapana mea de Dumnezeu Nascatoare, cu sfintele si preaputernicele tale rugaciuni izgoneste de la mine, smeritul si ticalosul robul Tau, deznadajduirea, uitarea, necunostinta, nepurtarea de grija si toate gandurile cele intinate, cele rele si hulitoare de la ticaloasa mea inima si de la intunecata mea minte. Si stinge vapaia poftelor mele, ca sarac sunt si ticalos. Si ma izbaveste de multe rele si aduceri-aminte si naravuri, si de toate faptele cele rele ma slobozeste. Ca binecuvantata esti de toate neamurile, preacinstitul tau nume se slaveste in vecii vecilor. Amin.

Alta rugaciune catre Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu:

Imparateasa mea prea buna si nadejdea mea, Nascatoare de Dumnezeu, primitoarea saracilor si ajutatoarea strainilor, bucuria celor mahniti, acoperirea celor necajiti, vezi nevoia mea, vezi necazul meu; ajuta-ma ca pe un neputincios, hraneste-ma ca pe un strain. Necazul meu il stii; dezleaga-l precum vrei, ca n-am alt ajutor afara de tine, nici alta folositoare grabnica, nici alta mangaietoare buna afara de tine, Maica lui Dumnezeu, ca sa ma pazesti si sa ma acoperi in vecii vecilor. Amin.

Apoi: 

Cuvine-se cu adevarat sa te fericim, Nascatoare de Dumnezeu, cea pururea fericita si prea nevinovata si Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce esti mai cinstita decat heruvimii si mai marita fara de asemanare decat serafimii, care fara stricaciune pe Dumnezeu-Cuvantul ai nascut, pe tine, cea cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu, te marim. 

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh. Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin. Doamne miluieste (de 3 ori). Parinte, binecuvinteaza, si otpustul.
Pentru rugaciunile Sfintilor Parintilor nostri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi. Amin.


RUGACIUNEA de SEARĂ !


Rugăciunile serii

Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție.
Împărate ceresc, Mângâieto­rule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și toate le îm­plinești, Vistierul bunătăților și dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi, și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.
                  Imagini pentru SFANTUL DUH IMAGINI
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi (de trei ori).
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doam­ne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vin­decă neputințele noas­tre, pentru numele Tău.
Doamne miluiește (de trei ori), Slavă..., și acum...
Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfin­țească-Se numele Tău, vie împărăția Ta, fie voia Ta, precum în cer așa și pe pă­mânt. Pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noș­tri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbă­vește de cel rău. Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluiește-ne pe noi. Amin
                      Imagini pentru sfanta treime imagini
Troparele de umilință
Miluiește-ne pe noi, Doamne, mi­lu­iește-ne pe noi, că, nepricepându-ne de nici un răspuns, această rugă­ciune a­du­cem Ție, ca unui Stăpân, noi păcă­toșii robii Tăi; miluiește-ne pe noi.
Slavă...,
Doamne, miluiește-ne pe noi, că întru Tine am nădăjduit; nu Te mânia pe noi foarte, nici pomeni fărăde­legile noastre, ci caută și acum ca un milos­tiv și ne izbăvește pe noi de vrăj­mașii noștri, că Tu ești Dumne­zeul nostru și noi suntem poporul Tău, toți lucrul mâinilor Tale și numele Tău chemăm.
Și acum...,
Ușa mi­lostivirii deschide-o nouă, bi­necu­vân­tată Născătoare de Dum­ne­zeu, ca să nu pierim cei ce nădăj­duim întru tine, ci să ne mântuim prin tine din nevoi, că tu ești mân­tuirea neamului creștinesc.
Doamne, miluiește (de 12 ori).
Rugăciunea întâi, a Sfântului Macarie cel Mare, către Dumnezeu Tatăl:
Dumnezeule cel veșnic și Împărate a toată făptura, Cel ce m-ai învred­ni­cit a ajunge până în acest ceas, iartă-mi păca­tele ce am făcut în a­ceastă zi, cu fapta, cu cuvântul și cu gândul; și cu­ră­țește, Doam­­ne, sme­ritul meu suflet de toată în­tină­ciu­nea trupului și a su­fletului. Și-mi dă, Doamne, în aceas­tă noapte, a trece som­­­nul în pa­ce ca, scu­lându-mă din ticălosul meu așternut, bine să plac Prea­sfântului Tău nume în toate zi­lele vieții mele și să calc pe vrăjmașii cei ce se lup­tă cu mine, pe cei tru­pești și pe cei fără de trup. Și mă izbă­vește, Doamne, de gândurile cele deșarte, care mă în­ti­nează, și de pof­tele cele rele. Că a Ta este împă­răția, puterea și slava, a Ta­tălui și a Fiului și a Sfân­­­tului Duh, acum și pu­rurea și în vecii vecilor. Amin.
Rugăciunea a doua, a Sfântului Antioh, către Domnul nostru Iisus Hristos:
Atotțiitorule, Cuvinte al Tatălui, În­suți fiind desăvârșit, Iisuse Hris­toase, pentru multă milostivirea Ta, nu Te dez­lipi de mine, robul Tău, ci odih­nește întru mine pururea, Iisuse, Cel ce ești Păstor bun al oilor Tale. Nu mă da is­pitei șarpelui, nici nu mă lăsa în pofta satanei, că sămânța stricăciunii este întru mine. Tu, Doam­­ne Dum­ne­zeule, Cel Căruia ne în­chi­­­năm, Îm­pă­rate Sfinte, Iisuse Hristoase, pă­zește-mă în timpul somnului cu lumina cea ne­întunecată, cu Duhul Tău cel Sfânt, cu Care ai sfințit pe ucenicii Tăi. Dă-mi, Doamne, și mie, nevrednicului robului Tău, mântuirea Ta în așternutul meu. Lu­­mi­nează mintea mea cu lumina în­țele­gerii Sfintei Tale Evanghelii, su­fletul meu cu dra­gos­tea Crucii Tale, inima mea cu curăția cuvintelor Tale, trupul meu cu pa­tima Ta cea nebi­ruită, cugetul meu cu smerenia Ta îl păzește și mă ri­dică la vre­me cuviincioasă spre a Ta slăvire, că prea­slăvit ești cu Cel fără de început al Tău Părinte și cu Prea­­sfântul Duh în veci. Amin.
Rugăciunea a treia, către Sfântul Duh:
Doamne, Împărate Ceresc, Mân­gâ­ie­­­to­rule, Duhule adevărate, milosti­vește-Te spre mine, păcătosul ro­bul Tău, și mă miluiește și-mi iartă mie, ne­vrednicu­lui, toate câte am greșit Ție astăzi ca un om, și nu numai ca un om, ci și mai rău decât necuvân­tătoarele, păcatele mele cele de voie și cele fără de voie, cele ști­ute și cele ne­știute, care sunt din tinerețe și din obiceiul cel rău și care sunt din voia cea slobodă și din lene; ori de m-am jurat cu numele Tău, ori de L-am hulit în gândul meu, sau pe cineva am ocărât, sau pe cineva am clevetit în mânia mea, sau am mâhnit, sau de ceva m-am mâniat, sau am min­țit, sau fără de vreme am dormit, sau vreun sărac a venit la mine și nu l-am so­cotit, sau pe fratele meu l-am mâh­nit, sau m-am sfădit, sau pe cineva am osândit, sau m-am mărit, sau m-am tru­fit, sau m-am mâniat, sau, stând la rugăciune, mintea mea s-a îngrijit de vicleniile acestei lumi, sau răzvră­tire am cugetat, sau prea m-am sătu­rat, sau m-am îmbătat, sau nebunește am râs, sau ceva rău am cugetat, sau frumusețe străină am văzut și cu dânsa mi-am rănit inima, sau ce nu se cu­vine am grăit, sau de păcatul fratelui meu am râs, iar pă­catele mele sunt ne­numărate, sau de ru­găciune nu m-am îngrijit, sau altceva rău am făcut și nu-mi aduc aminte; că acestea toate și mai mari decât acestea am făcut. Milu­iește-mă, Stăpâne și Făcătorul meu, pe mine leneșul și nevrednicul robul Tău, și mă ușurează, și mă slobozește și mă iartă, ca un bun și de oameni iubitor. Ca în pace să mă culc și să dorm eu, păcă­tosul și necuratul și ticălosul, și să mă închin și să cânt și să prea­slă­vesc prea­cinstitul Tău nu­me, împreună cu al Tatălui și cu al Unuia-Născut Fi­ului Lui, acum și pururea și în vecii ve­cilor. Amin.
Rugăciunea a patra:
Doamne, Dumnezeul nostru, orice am greșit în această zi cu cuvântul, cu fapta, și cu gândul, ca un bun și iubi­tor de oa­meni, iartă-mi. Somn cu pace și fără mâhnire dăruiește-mi. Pe îngerul Tău cel apără­tor trimite-l să mă aco­pere și să mă pă­zească de tot răul. Că Tu ești păzitorul su­fle­telor și al tru­purilor noastre și Ție slavă înăl­țăm, Ta­tălui și Fiului și Sfân­­tului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor.Amin.
Rugăciunea a cincea:
Doamne, Dumnezeul nostru, în Care credem și al Cărui nume mai mult decât tot numele Îl chemăm, dă-ne no­uă ier­tare sufletului și tru­pu­lui, celor ce mer­gem spre somn; pă­zeș­te-ne de toa­tă nălu­cirea și, fără întunecată dulceață, potolește pornirea pofte­lor, stinge a­prin­derea zbur­dării trupești și ne dă în curăție a viețui cu lu­cru­rile și cu­vin­tele, ca, dobândind viață cu fapte bu­ne, să nu cădem din bi­nele Tău cel fă­gă­duit, că binecuvântat ești în veci. Amin.
Rugăciunea a șasea, către Sfânta Născătoare de Dumnezeu:
Preacurată și binecuvântată de Dum­­ne­­zeu Născătoare, Marie, Maica cea bună a Bu­nului Împărat, varsă mila Fiu­lui Tău și Dum­nezeului nostru spre pătimașul meu suflet și, cu ru­gă­ciunile tale, mă îndrep­tează spre fapte bu­ne, ca cealaltă vreme a vieții mele fără de prihană să o trec și pen­tru tine raiul să dobândesc, Fecioa­ră de Dum­nezeu Năs­­cătoare, care ești una cu­rată și binecuvântată.
Rugăciunea a șaptea, către sfântul înger, păzitor al vieții noastre:
Îngerule al lui Hristos, păzitorul meu cel sfânt și acoperitorul sufle­tului și al tru­pului meu, iartă-mi toate câte am gre­­șit în ziua de astăzi, și de toată vi­clenia vrăjma­șului meu celui potri­v­nic mă izbăvește, ca să nu mânii cu niciun păcat pe Dumne­zeul meu; și te roagă pentru mine, păcă­tosul și ne­vred­­nicul rob, ca să mă arăți vred­nic bunătății și milei Preasfintei Trei­mi și Mai­cii Dom­­nului meu Iisus Hristos și tu­turor sfin­ților. Amin
Condacul Născătoarei de Dumnezeu:
Apărătoare Doamnă, pentru bi­ru­­­in­ță mul­țumiri, izbăvindu-ne din ne­­voi, adu­cem ție, Născătoare de Dum­­nezeu, noi, robii tăi. Ci, ca aceea ce ai stă­pânire nebi­ruită, izbăvește-ne din toa­te nevo­ile, ca să strigăm ție: Bucură-te, Mi­reasă, pururea fecioară.
Fecioară, care ești pururea slă­vită, de Dum­nezeu Născătoare, Marie, Maica lui Hristos, Dumnezeul nos­tru, pri­meș­te ru­gă­ciunile noastre și le du Fiului tău și Dumnezeului nostru, ca să mântuiască și să lumineze, pentru tine, su­fletele noastre.
Toată nădejdea mea spre tine o pun, Maica lui Dumnezeu, păzește-mă sub a­co­perământul tău.
De Dumnezeu Născătoare Fe­cioa­ră, nu mă trece cu vederea pe mine, păcă­tosul, cel ce am nevoie de ajutorul tău și de folosința ta, că spre tine nă­dăj­duiește su­fletul meu, și mă miluiește.
Rugăciunea Sfântului Ioanichie:
Nădejdea mea este Tatăl, scă­pa­rea mea este Fiul, acoperământul meu este Duhul Sfânt, Treime Sfântă, sla­vă Ție.
Apoi:
Cuvine-se cu adevărat să te feri­cim, Născătoare de Dumnezeu, cea puru­rea fe­ricită și prea nevinovată și Maica Dumne­zeului nostru. Ceea ce ești mai cinstită decât heruvimii și mai mărită fără de ase­mănare decât sera­fimii, ca­re fără stri­că­ciune pe Dum­nezeu Cu­vântul ai născut, pe tine, cea cu ade­vărat Năs­cătoare de Dum­nezeu, te mărim.
Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Preacu­ratei Maicii Tale, ale cuvio­șilor părin­ților noștri și ale tuturor sfinților, mântuiește-mă pe mine, păcătosul.
Rugăciunea Sfântului Ioan Damaschin: (aceasta să o zici arătând spre patul tău)
Stăpâne, Iubitorule de oameni, au doa­ră nu-mi va fi mie acest pat groa­pă? Sau încă vei mai lumina cu ziua tică­losul meu suflet? Iată, groapa îmi zace înainte și iată, moartea îmi stă înainte. De judecata Ta, Doamne, mă tem, și de chinul cel fără de sfâr­șit; iar a face rău nu mai contenesc. Pe Tine, Domnul Dumnezeul meu, puru­rea Te mânii și pe Preacurata Maica Ta și pe toate puterile cerești și pe sfântul înger, pă­zitorul meu. Și știu, Doamne, că nu sunt vrednic de iubi­rea Ta de oameni, ci vrednic sunt de toată osânda și chi­nul. Ci, rogu-Te, Doamne, mântu­iește-mă du­pă mul­ți­mea bunătății Tale, că, de vei mân­tui pe cel drept, nu-i lucru mare, iar de vei milui pe cel curat, nu-i nicio mi­nu­ne, că sunt vrednici de mila Ta, ci spre mine, păcătosul, să faci mi­nuni cu mila Ta; întru aceasta să arăți iu­birea Ta de oa­meni, ca să nu bi­ru­iască rău­tatea mea bu­nătatea și milos­ti­virea Ta cea veșnică, ci, precum vo­iești, toc­­mește pentru mine lucrul.
Apoi, cu închinăciune până la pământ, zi:
Mă închin Ție, Preasfântă Treime, Care ești o Ființă de viață făcătoare și nedes­părțită: Părinte și Fiule și Du­­hule Sfinte; cred întru Tine și Te măr­turi­sesc și Te slăvesc, Îți mulțumesc și Te laud, Te cinstesc, Te preaînalț și Te rog: miluiește-mă pe mine, ne­vredni­cul robul Tău, pentru nu­mele Tău (de trei ori).
Mă închin ție, Preasfântă Născă­toa­re de Dumnezeu, care ai arătat nouă lu­mi­na cea adevărată cu naș­terea ta, îm­pă­ră­teasa cerului și a pământului, nă­dej­dea celor fără de nădejde, aju­tă­toa­rea nepu­­tincio­șilor și împăcarea cu Dum­­nezeu a tuturor păcătoșilor. Tu mă aco­peră și mă apă­ră de toate ne­voile și împresurările sufletești și tru­pești. Și te rog să-mi fii folositoare cu prea­pu­­ter­nicele tale ru­găciuni (o închinăciune).
             Imagini pentru INGERUL PAZITOR
Preasfântă Stăpână de Dumnezeu Năs­­­­cătoare, primește această puțină ru­­gă­ciu­ne și o du Fiului tău și Dum­ne­zeului nostru, ca să mântuiască și să lumi­neze, pen­tru tine, sufletele noas­tre (o închină­ciune).
Toate puterile cerești: Scaunele, Dom­­nii­le, Începătoriile, Stăpâniile, Pute­rile, He­ruvimii, Serafimii, Ar­hanghe­lii și În­ge­rii, ru­gați-vă lui Dum­nezeu pentru mine, păcă­tosul (o închinăciune).
Sfinte și mare Proorocule Ioane, Îna­inte­mergătorule și Botezătorule al Dom­­nu­lui, cel ce ai pătimit pentru Hristos și ai luat îndrăzneală către Stăpânul, roagă-te pentru mine, pă­că­tosul, ca să mă mântuiesc cu rugă­­­ciunile tale (o închinăciune).
Sfinților ai lui Dumnezeu: apos­to­­­lilor, proorocilor, mucenicilor, arhi­e­rei­lor, postitorilor, temătorilor de Dum­­ne­zeu, drepți­lor, locuitorilor în pustie, călugărilor, pa­triarhilor și toți sfinții care ați pătimit pen­tru Hristos și ați câștigat îndrăzneală către Stăpânul, rugați-vă pentru mine, pă­că­tosul, ca să mă mântuiesc cu rugăciunile voastre (o închinăciune).
Sfinte Ioane Gură de Aur, cu Va­sile cel Mare, cu Grigorie, de Dum­nezeu cu­vântătorul, și cu făcătorul de minuni Ni­colae, cu toți sfinții în­cepători ai pre­oției, ajutați-mi și mi­luiți-mă cu rugă­ciunile și ajutorul vostru (o închinăciune).
Toate sfintele femei: mironosițe, mu­­­­ce­­nițe, temătoare de Dumnezeu și fecioa­re, care ați slujit Mân­tui­to­rului Hristos cum se cuvine, ru­gați pe Dum­­nezeu pentru mine, păcă­tosul (o în­chi­năciune).
Cea nebiruită și dumnezeiască putere a cinstitei și de viață făcătoarei Cruci a Dom­nu­lui, nu mă lăsa pe mine pă­cătosul, ci mă apără de toata ispita cea trupească și sufletească (o închinăciune).
Preacurată Stăpână, de Dum­ne­zeu Năs­­­­că­toare, nădejdea tuturor crești­ni­lor, pen­tru că altă îndrăzneală și nă­dejde nu am, fără numai pe tine, ceea ce ești cu totul nevinovată, Stă­pâna mea și Doam­nă, de Dumne­zeu Născătoare, Mai­ca lui Hristos Dum­nezeului meu, pentru aceea mă rog: mi­luiește-mă și mă izbăvește de toate rău­tățile mele și roagă pe Milostivul tău Fiu și Dum­nezeul meu ca să mi­luiască tică­losul meu suflet și să mă izbăvească de veșnicele chinuri și să mă învredni­cească împărăției Sale (o închinăciune).
Sfinte îngere, păzitorul meu, aco­peră-mă cu aripile bunătății tale și iz­gonește de la mine toată lucrarea cea rea a diavolului și roagă pe Dum­nezeu pentru mine, păcătosul.
Și apoi, vrând să te așezi pe așternut, zi acestea:
Luminează ochii mei, Hristoase Dum­­­­ne­zeule, ca nu cândva să adorm întru moar­te, ca nu cândva să zică vrăj­mașul meu: întăritu-m-am asu­pra lui.
Slavă...,
Sprijinitor sufletului meu fii, Dum­­­ne­zeule, că umblu prin mijlocul a multe curse; izbăvește-mă de dânsele și mă mân­­tuiește, Bunule, ca un iubitor de oameni.
Și acum..., a Născătoarei de Dumnezeu:
Preaslăvită Maică a lui Dum­ne­zeu, care ești mai sfântă decât sfinții în­geri, neîn­cetat te cântăm cu inima și cu gura, mărturisind că tu ești de Dum­­­nezeu Năs­cătoare, căci cu ade­vă­­rat ne-ai născut nouă pe Dumnezeu în­tru­pat și te rogi ne­încetat pentru su­fletele noastre.
Apoi, sărutând Sfânta Cruce (sau o icoană), faci semnul acesteia peste locul unde te vei odihni, zicând:
Rugăciunea cinstitei Cruci:
Să învie Dumnezeu și să se risipească vrăjmașii Lui și să fugă de la fața Lui cei ce-L urăsc pe Dânsul. Să piară cum piere fumul; cum se topește ceara de fața focului, așa să piară dia­volii de la fața celor ce iu­besc pe Dum­­nezeu și se însemnează cu semnul Crucii și zic cu veselie: Bucură-te, prea­cins­tită și de viață făcătoare Cru­cea Dom­nului, care alungi pe diavoli cu puterea Celui ce S-a răstignit pe tine, a Dom­nului nostru Iisus Hristos, și S-a pogorât la iad și a călcat puterea diavolului și te-a dăruit nouă pe tine, cinstită Crucea Sa, spre alungarea a tot piz­mașul. O, preacinstită și de via­ță fă­că­toare Crucea Dom­nului, ajută-mi cu Sfânta Doamnă Fe­cioa­ră, Năs­că­toa­re de Dumnezeu, și cu toți sfinții în veci. Amin.
Apoi, făcându-ți semnul crucii și cu ru­gă­ciunea în minte adormind, gândește-te la ziua judecății, cum vei sta înaintea lui Dumnezeu.

45 de comentarii:


  1. În aceasta dimineată,trează fiind, mai stau in pat si admir cu ochii inchisi TAINELE CERULUI SFANT.
    Brusc,văd înspre Rasarit o SFANTA BISERICĂ cu o Turla înalta, iar deasupra Sfintei Biserici,puţin mai sus de ea, văd pe DUHUL CEL PREA SFANT.
    Vad un Porumbel alb, cu o stralucire orbitoare.
    Am ales la întamplare o poză cu o SFANTA BISERICĂ, pe care o voi posta mai jos :


    Image result for luna Image result for duhul sfant imagini..

    Dragii mei, vedeam cum în varful Turlei Sfintei Biserici, statea IISUS HRISTOS rastignit pe CRUCE.
    Deasupra SFINTEI CRUCI cu IISUS RASTIGNIT, apare DUHUL CEL PREA SFANT cu aripile larg deschise.
    La doar un pas de aripa stanga a DUHULUI SFANT, a apărut LUNA alba ,densa si stralucitoare.
    Desi era ziua, un amurg senin, LUNA perfect rotundă se îmbraca în negru.
    Este acoperita de un praf negru precum zgura,sau precum cad primii fulgi de nea si se vede inca pămantul, tot asa era acoperita LUNA alba si stralucitoare, ca de o perdea de zgură.
    În acest moment,DUHUL SFANT se ridica la CERURI împreună cu tot cu SFANTA BISERICA de pe PĂMANT.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Solarii, adica cristicii, cei ce au inteles ca Iubirea este esenta crestinismului si fac fapte bune fara sa astepte rasplata pe acest pamant, se separa de lunari. Lunarii sunt " adormitii", dogmaticii manipulati de catre sistemele corupte. Dogmaticii nu sunt neaparat rai...Dar pot fi rai când li se induce ideea ca ei si doar ei sunt alesi si ca doar secta sau religia lor este cea adevarata. Asta inseamna trufie. Stie Dumnezeu mai bine ce avem fiecare in inimi, ce potential avem si cat putem duce.
      Apăruse in anii trecuti pe fb un grup numit " cei 144.000 de alesi". M-am inscris in grup ca sa-i studiez. Erau din miscarea new age si faptul ca facusera niste cursuri le ridicase trufia la cote alarmante. Ne loveau pe cei ce plângeam ca e minciuna ce sustin ei si ca in Romania e rau. E mafie, coruptie, crimă!
      Aveti grija la trufie...Faceti fapte bune si nu va lasati tentati sa va credeti mai presus decat altii. Dumnezeu va decide, in final, cata vinovatie are masoneria, biserica, judecatorii, politicienii, securistii si fiecare dintre noi cand suferă copiii. Daca vb despre crestinism si nu ne gandim la copii, e FARISEISM. E simplu sa citim Biblia si sa ne credem superiori, e complicat sa si vedem realitatea ascunsa. Daca nu ar fi fost presa, multe abuzuri ar fi ramas nestiute. E drept, presa este si aservita si manipuleaza, dar asta va plati fiecare. Cand un adevar crunt este scos la lumina, este ca sa nu-l mai uitati. Si sa luati atitudine, altfel suntem complici la abuzuri. Si stiti foarte bine: căldiceii nu trec " puntea".

      Ștergere
    2. Aurelia,adevarul ascuns referitor la " cei 144.000 de alesi" este: Dupa disparitia omului de pe Terra(razboi atomic,asteroid,etc),creatorii vor reface omenirea din ADN-ul a minim 144000 de indivizi, De ce 144000 ? Pentru diversitate genetica. Logic,iar cei ce nu au logica,nu vor fi alesi!

      Ștergere
    3. 10:07, tu vorbesti?! Inca indraznesti?! Tu care ai intrat in grupuri si ti-ai varsat veninul asupra unor oameni care nu erau deloc asa cum sustinai tu si pe care i-ai facut "troaca de porci" a gurii tale, a vorbelor tale urate...

      Ștergere
  2. Daca stie cineva,la ce clinica medicala din Timisoara lucreaza Dr.Nicoleta Ciupagea,medic de laborator?Multe multumiri,oricui poate sa-mi dea o informatie.Am mare nevoie.Va multumesc tuturor.Doamne ajuta!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dr. Nicoleta Ciupagea

      Incercati aici :

      SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ „PIUS BRÎNZEU” TIMIȘOARA
      Bulevardul Liviu Rebreanu, Nr. 156,

      Telefon centrală: +4-0356-433111
      Secretariat: +4-0356-433121
      Fax: +4-0256-486956
      Fișier Ambulatoriu: +4-0356-433108 (între orele 9-20)
      E-mail: judetean@hosptm.ro
      Telefoane interioare secții • Telefoane mobile • Email secții clinice • Email personal
      PROGRAM DE FUNCȚIONARE:
      24 ore/zi, 7 zile/săptămână
      PROGRAM DE AUDIENȚE:
      Audiențe Manager: Luni 12:00-14:00, Joi 12:00-14:00
      Audiențe Director Medical: Marți 13:00-15:00, Vineri 13:00-15:00
      Program cu publicul secretariat: Zilnic 9:00-13:00

      https://www.hosptm.ro/

      Ștergere
    2. Va multumesc din suflet,mi-ati fost de mare ajutor!(Cineva mi-a spus ca lucreaza la o clinica privata,dar nu stia la care.)Va multumesc!

      Ștergere
    3. 13.37

      Figureaza pe lista de Medicina de Laborator (Analize medicale)

      http://www.vreauundoctor.ro/clinici/clinica-spitalul-clinic-judetean-de-urgenta-timisoara-c201-specialitati.html

      Ștergere
    4. 15.41.Acolo a facut rezidentiatul din anul 2005,apoi la Clinica Grigoras si din 2016 spune ca lucreaza la o clinica privata,undeva in cartierul Circumvaratiunii.Cert este ca nu o pot gasi.Ce clinica poate fi aceea,nu stiu ca e de negasit.Ma intereseaza unde anume lucreaza acum,de cativa ani,din spusele ei.Sunt foarte dezamagit ca nu pot sti unde anume,concret.Va multumesc din suflet tuturor si cei care stiti ceva astept cu mare nerabdare.Va multumesc.Doamne ajuta!

      Ștergere
    5. 23.02

      Stimate domn,

      Am reusit sa aflu unde lucreaza d-na dr. Nicoleta Ciupagea . Este medic de laborator la BIOCLINICA din Timisoara . Nu face consultatii, nu are programari .
      Va doresc numai bine si ma bucur ca v-am putut fi de folos .

      Bioclinica Timișoara - laborator de analize medicale

      Adresa: B-dul Cetății 53 B, Timișoara

      Tel: 0256220768


      L - V 7:00-19:00
      S 8:00-14:00

      http://www.sfatulmedicului.ro/clinici/bioclinica-timi-oara-laborator-de-analize-medicale_509/contact

      Ștergere
    6. Bioclinica vă pune la dispoziție o gamă de peste 2400 de analize de laborator în cele mai variate domenii medicale:
      •Analize contractate CAS
      •Alergologie
      •Alergeni recombinați și nativi
      •Anatomie patologică
      •Biochimie
      •Biologie moleculară
      •Coagulare
      •Dozare medicamente
      •Genetică moleculară
      •Hematologie
      •Imunologie
      •Imunohematologie
      •Intoleranțe alimentare
      •Makeri tumorali
      •Microbiologie
      •Parazitologie
      •Toxicologie
      •Virusologie


      http://www.timisoreni.ro/despre/bioclinica_bulevardul_cetatii/

      Ștergere
  3. Astazi a trecut la cele vesnice, fratele meu mai mare MIHALCEA COSTICA din comuna Cristesti ,judetul Iasi.
    Un CANCER galopant l-a rapus in doar 2 saptamani.
    Dumnezeu sa te ierte fratioare si sa te odihneasca in Imparatia Sa !
    Nu te vom uita niciodata! Acum esti alaturi de fratele nostru Mihai, alaturi de Mama si Tata ,alaturi de Bunici si Strabunici.
    Zbor lin Suflet drag si chinuit !
    Te iubim si ne rugam pentru tine ,si pentru toti cei care nu mai sunt printre noi !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dumnezeu sa il odihneasca, si sa il bucure acolo unde este ca l-a izbavit de dureri. Domnul sa aline familia in durerea sa!

      Ștergere
  4. Sincere condoleante doamna Maria,Dumnezeu sa-l odihneasca in pace-craciun

    RăspundețiȘtergere
  5. Sincere condileante!Bunul Dumnezeu sa-l odihneasca in paçe!Maria G

    RăspundețiȘtergere
  6. Apropo Mihalcea era numele unui comandant din oastea lui Mihai Viteazul de unde se zice ca se trage numele comunei Mihalt din jud Alba de la varsarea Tirnavei in Mures-craciun

    RăspundețiȘtergere
  7. Condoleante,Dumnezeu sa-l ierte.

    RăspundețiȘtergere
  8. ce se mai aude de revolutie? e prea multa liniste...

    RăspundețiȘtergere
  9. Capitanul ban Mihalcea ,ruda prin alianta a lui Mihai Viteazu, a condus oastea de munteni 20 ooo de ostasi carea a invins la data de 3/13 august 1601 pe valea Zalaului la Simleul Silvaniei in jud Salaj de astazi, oastea de 40 000 a lui Sigismund si eliberind de sub turci partea de vest a Transilvaniei unde au murit peste 1200 de munteni si mercenari spanioli si valoni fata de 10 000 ai lui Sigismund.
    A fost ultima victorie a lui Mihai Viteazul dupa care a fost asasinat pe 9/19 august de generalul austriecilor Basta linga Turda de catre germani si valoni condusi de Iacob Beauri.-craciun

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. A fost ucis pentru ca nu le-a platit mercenarilor cit le-a promis,nu mai avea bani,se luptau ca sa jefuiasca

      Ștergere
  10. Dumnezeu sa-l primeasca printre ai Lui...toata compasiunea,doamna Maria!
    Cu drag,Doina

    RăspundețiȘtergere
  11. Toti dorim ca cei care pleaca dintre noi sa fie in pace,sa fie intr-o lume mai buna,dar nu asa stau lucrurile.Starea si nivelul de constiinta se continua si dincolo,exact asa cum era cand a plecat,plina de dureri si suferinte.De cele mai multe ori,constiinta fiind extrem de joasa,foarte multi oameni nu reusesc sa constientizeze ca au plecat din corpuri,ei identficandu-se cu situatia intrupata,nestiind ca sunt morti.

    Foarte multi din cei care mor in frici nestiind unde sa mearga,si vazand negura etitatilor care-i inconjoara se sperie atat de tare incat se agata de cineva din familie, convietuind cu aceasta ruda provocandu-i diferite probleme,de sanatate dar si sociale.Sunt foarte multi dezancarnati legati de copii lor,de sotii lor, de frati sau pur si simplu prieteni,dar chiar si de straini,nu conteaza,important cine este mai aproape de omul care moare care intra intr-o cumplita spaima.

    Voi credeti ca cel care moare se intalneste cu restul de rude moarte,nicidecum,fiecatre fiinta merge pe nivelul sau de constientizare,caci multe sunt,"gradinile Domnului".

    De aceea va tot spun:treziti-va constiinta,caci viata inconsitenta pe care o aveti acum o veti continua si dupa moarte,se schmba doar faptul ca intrand intr-o dimensiune astrala veti crea instant toata inconstienta voastra,toate fricile si durerile, plus ca veti vedea toate entitatile "urate"care ne inconjoara si aici in viata, doar ca aici nu le vedem.

    Din partea mea,fratele mort sa fie inconjurat de lumina sufletului sau si-i transmit toata informatia pe care o detin,iar dac-o primeste va stii singur ce-i de facut.Acesta-i singurul ajutor pe care-l putem da unui suflet dezancarnat. c
    Ceea ce voi stiti;slujbe,parastase,pomeni etc, nu ajuta absolut deloc,ba din contra ii tine legati de acest plan si de corpul in descompunere.Stiu ca nu credeti ce va spun, dar din pacate pentru mintile voastre,acesta-i adevarul pe care-l veti recunoaste cand va veni vremea fiecaruia.
    EU VA DAU INFORMATIA,VOI ALEGETI CE FACETI CU EA!
    EU SUNT D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Anonim 10:05 sau ,,EU SUNT D" slujbele chiar AJUTĂ . Nu mi plac comentariile lungi si din această cauza nu vă cum m am convins eu CE MULT AJUTĂ SLUJBELE PT. UNELE SUFLETE .Faptul ca spune ti ,,slujbe,parastase,pomeni e.t.c.nu ajută absolut de loc" MI SE PARE RIDICOL !!! La cei 65 de ani ai mei constat că apar tot mai multi care pretind că ei DEŢIN ADEVĂRUL ABSOLUT !!!

      Ștergere
    2. Ajuta la judecata? Este inbunatatita "imaginea" celui care a fost?( dar care nu mai e,deloc,caci biblia si biserica nu ne spun ce fac "spiritele" pina la judecata).
      Sperantele in viata dupa moarte sint desarte. Chiar si acele cazuri cind un "clarvazator" poate indica locul unei crime sau alte informatii,nu se datoreaza unei comunicari cu "sufletul" celui ucis,ci transmiterii telepatice de informatii din creierul ucigasului. Telepatia e un fenomen fizic real(si eu am practicat asta).

      Ștergere
    3. In timpul razboiului,bunicul era pe frontul rusesc. Intro dimineata,bunica este trezita din somn de o lumina puternica,ca o mingie de foc care s-a izbit de fereastra. Dupa citeva zile a fost anuntata ca i-a murit sotul,o bomba explodind deasupra grupului de soldati romani. Ce a fost acea lumina pe care a vazut-o bunica? A fost ultima imagine pe care a vazut-o bunicul,o explozie,o mingie de foc si s-a gindit,in utima clipa,la familie, avind loc o transmisie telepatica. Daca ar fi existat un suflet,comunicarea ar fi fost altfel,ca un vis coerent

      Ștergere
  12. http://eternulacum.blogspot.com/2019/07/am-invatat-sa-vorbesc-cu-trupul-meu.html
    „Boala apare mai întâi în minte și tot în puterea minții stă și vindecarea ei, dar și salvarea în fața provocărilor tot mai stresante ale timpului în care trăim.” – Dorel Vișan...

    RăspundețiȘtergere
  13. http://spirituletern.blogspot.com/2019/07/extraterestrii-intraterestrii-si-osn.html
    Extratereştrii, intratereștrii şi OSN-urile din adâncurile mărilor şi oceanelor: o istorie fabuloasă din vechime şi până în prezent! (I)

    Fie că vorbim despre extratereştri, fie că vorbim despre intratereștri, aceştia, după cum ne arată şi istoria, dar şi diverşi cercetători, ocupă atât uscatul, cât şi mările şi oceanele.

    Cum ştim că un OZN sau OSN este de origine extraterestră, intraterestră, militară sau nazistă (Haunebu şi Vril) este într-adevăr greu de răspuns, deoarece diferenţele sunt atât de mici, încât pot trece neobservate. În cazul farfuriilor zburătoare naziste Haunebu şi Vril, acestea au inscripționată întotdeauna o svastică despre care cei ce le-au zărit au spus că este „inconfundabilă”.

    RăspundețiȘtergere
  14. https://www.trezireainteligentei.ro/jiddu-krishnamurti-despre-extraordinara-chestiune-a-mortii/#more-2325

    ”CE ESTE MOARTEA?”

    Aceasta este o întrebare atât pentru tineri cât și pentru bătrâni, vă rog să vă puneți singuri această întrebare. Este moartea doar sfârșitul organismului fizic? De aceasta ne este frică? Dorim ca acest corp fizic să continue? Sau este o altă formă de continuitate pe care ne-o dorim? Suntem conștienți că întregul corp fizic se uzează prin folosință, prin variate presiuni, influențe, conflicte, dorințe, impulsuri, necazuri, dureri. Probabil unii ar dori ca organismul să trăiască 150 de ani sau mai mult, și poate medicii și oamenii de știință vor găsi în cele din urmă o cale de a prelungi agonia în care cei mai mulți dintre noi trăim. Dar, mai devreme sau mai târziu, trupul moare, organismul fizic ajunge la final. Ca orice mașină, în cele din urmă se uzează.

    Pentru cei mai mulți dintre noi moartea este ceva mult mai profund decât sfârșitul corpului, și toate religiile promit un fel de viață dincolo de moarte. Ne dorim o continuitate, vrem să fim siguri că ceva continuă atunci când trupul moare. Sperăm ca psihicul, ”Eu-l” care a experimentat, care a luptat, care a dobândit, a învățat, a suferit, s-a bucurat, ”Eu-l” care în Occident se numește suflet și are un alt nume în Orient – va continua. Deci, ceea ce ne preocupă este continuitatea, nu moartea. Nu dorim să știm ce este moartea, nu dorim să cunoaștem acest extraordinar miracol și această frumusețe și imensă profunzime a morții. Nu suntem interesați de ceva pe care nu-l cunoaștem. Ceea ce dorim este doar continuitatea. Spunem ”Eu care am trăit patruzeci, șaizeci, optzeci de ani; eu, care am casă, familie, copii, nepoți; eu, care am mers la birou zi de zi atâția ani, care am avut conflicte, dorințe sexuale etc. – vreau să-mi continui viața.” Asta e tot ceea ce ne preocupă. Știm că nu există moarte, că sfârșitul corpului fizic este inevitabil și astfel spunem ”Trebuie să mă asigur de continuitatea mea după moarte.” Deci avem credințe, dogme, înviere, reîncarnare – o mie de modalități de a evada din realitatea morții; și atunci când avem un război facem cruci pentru tinerii uciși. Asta se petrece de milenii.

    Întrebare: În discuțiile dumneavoastră vorbiți despre moarte ca anihilare totală, de asemenea ați spus că după moarte există imortalitatea, o stare de existență atemporală. Se poate trăi în această stare?...

    RăspundețiȘtergere
  15. Întrebare: De ce ne este frică de moarte?

    Krishnamurti: Crezi că o frunză care cade la pământ se teme de moarte? Crezi că o pasăre trăiește cu frica de moarte? Ea moare atunci când vine moartea, dar nu este preocupată de moarte, ea este mult prea ocupată cu viața, să prindă insecte, să-și construiască cuibul, să cânte, să zboare chiar pentru bucuria de a zbura. Ați privit vreodată păsările ridicându-se în înălțimile cerului fără nici o bătaie de aripi, fiind ridicate doar de vânt? Ele nu sunt preocupate de moarte. Dacă vine moartea, este în regulă, acesta este sfârșitul, totul s-a terminat. Nu există nici un motiv de îngrijorare cu privire la ceea ce se va întâmpla, ele trăiesc clipă de clipă, de la un moment la altul, nu-i așa? Noi, ca ființe umane, suntem întotdeauna preocupate de moarte – deoarece noi nu trăim. Aceasta este problema; noi murim, nu trăim. Bătrânii sunt aproape de mormânt, iar tinerii nu sunt cu mult în urmă.

    Vezi tu, există o preocupare pentru moarte deoarece ne este teamă să nu pierdem cunoscutul, lucrurile adunate de-a lungul vieții… Noi nu vrem să părăsim acest cunoscut; așa că ne agățăm de cunoscut și acesta creează frica în noi, nu necunoscutul. Necunoscutul nu poate fi perceput prin cunoscut. Dar mintea fiind formată din cunoscut spune ”Mă voi sfârși” și prin urmare este speriată.

    RăspundețiȘtergere
  16. Biserica spune adevarul: dupa judecata,putini vor mosteni Pamintul. Pina la judecata,nu este nimic,nu e suflet,degeaba parastasuri. Oare,Dumnezeu a facut oamenii ca participanti la o strinsa cursa pentru o noua viata?

    RăspundețiȘtergere
  17. Condoleanta , doamna pentru fratele dvs. !

    Spuneti-ne cand mai primiti mesaje despre aceasta boala a secolului , cand se va termina cu acest CANCER care ucide pe capete.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc din suflet !
      Nu se va termina ! CANCERUL,MALARIA si EBOLA va macina OMENIREA,din păcate. Dar,VENIREA LUI IISUS HRISTOS in NOUL SĂU IERUSALIM ,este aproape ! DOAMNE AJUTA !

      Ștergere
  18. CANCERUL a ajuns principala cauza de deces in occident,iar la noi bolile de inima,ambele arata indepartarea omului de natura,stilul STRESANT al vietii si ma refer in primul rind la chimizarea alimentelor care poate fi scazut doar Partial prin alimente mai naturale si obiceiuri alimentare pentru ca intervine si factorul epigenetic- al mostenirii de la inaintasi cumulat cu viata omului pina la momentul actual care tine de trecut si nu mai poate fi schimbat.
    Dar atentie si la urmasi pentru ca sintem raspunzatori si la mostenirea 'pacatelo'noastre de viata si alimentare pe care noi le-o lasam asa cum scrie si in BIBLIE;'pina la a saptea generatie'-craciun

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. "Pacatele" care se lasa "mostenire" sint genele. Putem lasa mostenire un stil de alimentatie,dar nu are legatura cu "7 generatii". Cine stie genetica( mai bine decit mine)poate face legatura intre afirmatia din biblie si transmisia genelor.
      Credeti ca alcoolismul se mosteneste? Eu nu cred

      Ștergere
    2. Alcoolismul nu se mosteneste!

      Ștergere
  19. Ptr. persoana care o cauta pe d-na dr. Ciupagea -

    23.02

    Stimate domn,

    Am reusit sa aflu unde lucreaza d-na dr. Nicoleta Ciupagea . Este medic de laborator la BIOCLINICA din Timisoara . Nu face consultatii, nu are programari .
    Va doresc numai bine si ma bucur ca v-am putut fi de folos .

    Bioclinica Timișoara - laborator de analize medicale

    Adresa: B-dul Cetății 53 B, Timișoara

    Tel: 0256220768


    L - V 7:00-19:00
    S 8:00-14:00

    http://www.sfatulmedicului.ro/clinici/bioclinica-timi-oara-laborator-de-analize-medicale_509/contact

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Va multumesc din tot sufletul!Sper sa fie acolo.Inca odata,va multumesc.

      Ștergere
    2. Da, este acolo . La nr. de telefon de mai sus am sunat eu si am intrebat-o pe d-na care a raspuns daca au dansii aceasta doctorita .
      Mi s-a spus ca da, dar cum ma numesc si de ce o caut ptr. ca dansa e medic de laborator , nu consulta , nu are pacienti .
      Am spus ca mama mea doreste sa discute cu dansa . Poate faceti un drum la clinica sa o cautati personal in problema dvs.

      Ștergere
    3. 14.49.Va multumesc din suflet,dumneavoastra si tuturor celor ce mi-ati fost de un real ajutor.Acolo este,am luat legatura cu ea.Mii de multumiri si Dumnezeu sa va binecuvinteze!

      Ștergere
  20. 13.31,ti se pare ridicol ce spun, fiindca nu intelegi,nu vezi, dincolo de ceea ce ti s-a prezentat ca realitate.Nestiind ca traiesti intr-o mare minciuna nu ai cum sa deosebesti minciuna de adevar atata timp cat minciuna ti se prezinta ca adevar.

    Te asigur, ca, si eu as fi considerat ridicol,la fel ca tine ceste informatii, acum cativa ani,dar intre timp am reusit sa dau draperia la o parte si sa vad realitatea.Pana nu decizi sa patrunzi in spatele scenei nu vei intelege cum se pune in scena piesa de teatru.
    EU SUNT D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. D,crezi ca biblia este adevarata? Daca nu,care crezi ca e marea manipulare din biblie? De ce crezi ca "arhonii" ar fi facut asa ceva?
      Iti spun si ce cred eu: Biblia este adevarata,este lasata de Dumnezeul biblic( Yahve) si dovedeste ca omenirea de aici e urmasa unor omeni de pe alta planete,numiti elohim. Sint doar oameni,nu "arhoni", nu exista fiinte "spirituale", "energetige", sau alte prostii care maninca energie,si nu materie

      Ștergere
  21. Romania va incheia un acord cu Cuba pentru importarea unor citostatice-anticancerigene renumite studiate si in SUA ,capabile sa blocheze evolutia cancerului de plamini.
    Se estimeaza un an de zile pentru formalitati si teste pentru a putea fi importate si ca parte a datoriei cubaneze fata de Romania-craciun

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sa te auda Dumnezeu,asa sa fie,ca sunt prea multi fara nicio sansa in Romania.Doamne ajuta!

      Ștergere
  22. Serios! Si voi chiar credeti cacitostaticele sunt cele care vindeca cancerul? Daa,ce ma mai mir,cand voi habar nu aveti in ce lume traiti!
    AAA uitasem ca voi ganditi cu minte lor!

    RăspundețiȘtergere
  23. 16,23 mi-ar placea sa spun ca alcolismul nu se mosteneste,el vine dintr-un obicei care e a doua natura,dar precis se mostenesC urmarile lui ca a oricarui drog=obicei si asta o spune Epigenetica.
    Dar studiile genetice spun ca situatia e si mai complexa in sensul ca la aceste obiceiuri legate de droguri,si alcoolul este si el unu din ele ,in functie de gene oamenii au capacitati diferite de a rezista dar mai ales de a se lasa de de dependentele date de droguri fie cele mai banale ca alcoolul si fumatul.
    Deci in functie de gene unii se pot lasa mai usor ,altii mai greu sau deloc,de aceea cea mai buna este prevederea de a nu cadea in cursa unelor ca fumatul Total Daunator sau cel putin prudenta si masura in cea ce priveste alcoolul-craciun

    RăspundețiȘtergere