16 Iulie 2017,ora 17,23 !
Dragii mei,
În aceasta după amiază ,în timp ce scriam aici pe Blog, desi eram cu ochii pe Monitor,vad in stanga mea ,inspre Apus un CER negru,negru,precum arata Muntii în miez de noapte.
..Brusc ,în negrul gros si extrem de dens, se formeaza un ochi bleu senin; chiar ca un ochi arata bucatica de Cer care a iesit din inima negrului dens.
Înspre Apus dragii mei, parca nu mai exista CER,ci parca ar fi fost Munti negri,atat de negru era Cerul de ziuă.
Se facuse din zi,noapte,doar cât am clipi din ochi.
Prieteni dragi,din nefericire, vom auzi de astfel de schimbari ale climei.
Bine nu va fi,dar cu Rugaciune si cu Dragoste infinită fata de DUMNEZEU si MAICUTA DOMNULUI, si cu multa iubire faţă de Aproapele nostru, vom face faţă tuturor greutatilor.
Cu dragoste,Maria.
P.S.
Prieteni dragi,
Asa cum deja stiti, am înfiinţat CUTIUTA MILEI,pentru toti cei care au nevoie de ajutorul nostru, pentru toti cei care vin cu DOVEZI medicale ,ca nu se pot descurca.
Este minunat si bineplacut LUI DUMNEZEU si MAICII DOMNULUI,ca sa plecam urechea la Aproapele nostru aflat in necaz si suferinţă, ca sa daruim din puţinul nostru ,pentru a salva viata Apropelui nostru in suferinţă.
Pentru a doua oara pe acest Blog, CUTIUTA MILEI este prezenta acum ,pentru acest copilas care se lupta sa traiasca.
Acest ÎNGERAS de fetiţă,are nevoie de ajutorul nostru al tuturor!
Si copilasul nostru,sau nepotii nostri ar putea fi intr-o asemenea situatie.
Sa ajutam pe ROXANA dragilor, ca sa adune cei 50000 euro necesari pentru operatia la ochi ,intr-o clinica din Turcia .
DUMNEZEU si MAICUTA DOMNULUI sa ne îmbuneze inima si sufletul,ca sa putem ajuta acest INGER de fetiţă!
Tot ceea ce daruim din toata inima, se va intoarce la noi înzecit sau chiar însutit.
Va multumesc din toata inima si din tot sufletul.
Va iubesc fratilor, asa cum HRISTOS si MAICA SA ne iubeste pe noi toti si ma rog pentru voi si cei dragi.
Si pe voi va iubesc si ma rog pentru voi cei care ,ma contestati si ma batjocoriti.
DOAMNE AJUTA!
Speranta pentru Romania
Doneaza :
Salutare prieteni, sunt Roxana, am doar 3 anisori si sufar de o forma extrem de rara de CANCER ocular. Te rog, SALVEAZA-MI VIATA! Am nevoie de 50.000 de euro pentru tratament in Turcia.
Donatii pentru Roxana Pestrea se pot face si prin transfer bancar in conturile de mai jos.
Denumire: Misiunea Speranta pentru Romania
CUI: 26044485
Denumire: Misiunea Speranta pentru Romania
CUI: 26044485
BCR (Banca Comerciala Romana)
IN LEI: RO 74 RNCB 001813 82799 00003
IN EURO: RO 04 RNCB 0018138279900002
COD SWIFT: RNCBROBU
SUCURSALA: Chisineu Cris, jud. Arad
IN EURO: RO 04 RNCB 0018138279900002
COD SWIFT: RNCBROBU
SUCURSALA: Chisineu Cris, jud. Arad
Raiffeisen Bank
IN LEI: RO39 RZBR 0000 0600 1204 2338
IN EURO: RO24 RZBR 0000 0600 1218 9757
CODE SWIFT: RZBRROBU
SUCURSALA: Chisineu Cris, jud. Arad
IN EURO: RO24 RZBR 0000 0600 1218 9757
CODE SWIFT: RZBRROBU
SUCURSALA: Chisineu Cris, jud. Arad
Banca Transilvania
IN LEI: RO18BTRLRONCRT0365344401
IN EURO: RO65BTRLEURCRT0365344401
COD SWIFT: BTRLRO22
SUCURSALA: Chisineu Cris, jud. Arad
IN EURO: RO65BTRLEURCRT0365344401
COD SWIFT: BTRLRO22
SUCURSALA: Chisineu Cris, jud. Arad
Va rugam sa specificati pentru cine faceti donatia!
Numele donatorilor va aparea in lista de DONATORI.
Pentru detalii suplimentare va rugam sa ne contactati:
Telefon: 0749.402.098
Telefon: 0749.402.098
e posibil sa fie vvorba nu de scimbarea climei dar eu stiu de la duovnicul meu ca APELE inseamna popoarele--Dumnezeu stie mai bine
RăspundețiȘtergereDumnezeu ne trimite semne mereu ca sa ne intoarcem ca fiul ratacit si nu vrea NICI UN SUFLET SA PIARDA CA EL A CREAT TOT SI TOATE.CA SI UN TATA DOARE CAND PIERDE( MOARE CREDINTA) UN FIU.
RăspundețiȘtergereSaptamana aceasta pe data de 23 iulie vom vedea caderea unui asteroid pe pamant. Sa speram ca nu vor fi pagube si nimic grav.
RăspundețiȘtergereVai de sufletul nostru ca intunecimea aceea nu vine de la Dumnezeu.Vazduhul este plin de demoni care au putere sa faca ravagii.Cel rau loveste cu o putere si mai mare pentru ca stie ca nu mai are multa vreme.In apocalipsa scrie asa:Vai de voi pamant si mare caci diavolul s-a pogorat cuprins de o manie mare stiind ca mai are Putina vreme.Deci sa nu ne Miram ca sunt aratari inspaimantatoare pe cer .Nu toate sunt de la Dumnezeu.
RăspundețiȘtergerehttp://www.activenews.ro/stiri-politic/Roger-Stone-%E2%80%9EDumnezeule-jumatate-din-populatia-Romaniei-este-spionata-Soros-este-in-cardasie-cu-serviciile-de-informatii.-Jumatate-din-populatia-din-aceasta-tara-este-sub-supraveghere-144731
RăspundețiȘtergereDoamna Maria ce sa mai zicem in afara de faptul ca nu are cum Dumnezeu s-a nu ne dea la cata minciuna si rautate este. Ma rog la Bunul Dumnezeu si Maicuta Domnului s-ami dea rabdare credinta , iertare si dragoste de Dumnezeu. Cu drag si pretuire doamna Maria.
RăspundețiȘtergereAu fost "nori negri" in Spania, care au "descarcat" grindina de marimea unui ou de porumbel, asa ziceau la stiri! Spaniolii au zis ca-i "furtuna secolului"! Vin "vremurile proorocite", spune tot mai multa lume!
RăspundețiȘtergereFurtuni devastatoare in Spania: Masinile au fost maturate de ape si grindina stransa cu excavatorul :
RăspundețiȘtergerehttp://www.kfetele.ro/furtuni-devastatoare-in-spania-masinile-au-fost-maturate-de-ape-si-grindina-stransa-cu-excavatorul-17092226?utm_source=antena3&utm_medium=cross&utm_campaign=Cross
Mitropolia Moldovei: Episcopul de Huși nu a cerut să se autosuspende. Poate sluji în continuare :
RăspundețiȘtergerehttps://www.antena3.ro/actualitate/mitropolia-moldovei-episcopul-de-husi-nu-a-cerut-sa-se-autosuspende-poate-sluji-in-continuare-424303.html
Eu m-as baga în pământ de rușine, nu sa mai apar în fata oamenilor la slujbe în locul acestuia preot!
RăspundețiȘtergerePoti sa o faci de acum.
ȘtergereCand vine sa slujeasca sodomitul ,sa iasa toti crestinii din biserica.Asta ca sa nu fie partasi pacatului.
ȘtergereAnonim 17 oul 23.15 după cum vezi ei nu au nicio rusine si continuă să ne sfideze,asa cum face si Pomohaci,care ține spectacole de muzică populară. Am ajuns să trăim in minciună si fatarnicie din cauza acestor preoți,care fac cele mai mari păcate si românilor le merge tot mai rău.DS
ȘtergereDS, dar noi cat rau am facut preotilor ? Ce am fi fara ei si fara Casa Domnului ? Cine are ochi stie sa deosebeasca adevarul de minciuna . Nu suntem in masura sa aratam cu degetul pacatele altora.
ȘtergereSemnat: Paiul din ochiul tau
22:47, se pare ca esti dependenta de popi, fara ei nu poti fi nimic, dupa cum te-ai exprimat. Grav, grav mai fetito. Nu-i buna dependenta stiai?
ȘtergereSemnat: Bârna din ochiul tau
Anonim22 iulie 2017, 20:42 Semnat: Bârna din ochiul tau
ȘtergerePopii, cu bune si rele sunt slujitorii Domnului, fara ei nu stiu cine ar mai putea savarsi Sfanta Liturghie! NU apreciem ca suntem totusi un popor credincios, ca la noi Pustnicii si mucenicii sunt in numar foarte mare fata de alte popoare, si e GRAV,GRAV, Este mult mai grav decat ceea ce se vrea: ponegrirea bisericii. Daca Pomohaci nu ar avea adepti, nu ar mai fi atata mediat. Probabil ca mai sunt si alte uscaturi in padurea bisericii, dar nu au atatia adepti. Evident ca nu este moral, etic, ceea ce se intampla, dar prea se doreste o valva si o judecata nemeritata a bisericii nu a preotului Pomohaci.
Nu sunteti decat cineva care doar instiga si vreti sa aruncati cu noroi in biserica.
17 iulie 23.55-si tu o poti face--cu ce drept si cu ce credinta scrii pe blogul acesta ?de unde ati aparut cu meschinariile voastre DAR VETI DA SOCOTEALA PT RAUTATE
RăspundețiȘtergere00:44, de cand ai devenit Judecator? Vezi de treaba ta. Nu ai altceva de facut decat sa ameninti?
Ștergeree bine- 18 iulie 23.10 sa vrei raul cuiva si sa spui--SA INTRI IN PAMANT--asta ca raspuns la anonimul care a luat atituine la ce se intampla cu preotii in ziua de azi--imi vad de treaba mea si te ignor
RăspundețiȘtergere19:43, cred ca a fost la sensul figurat per ansamblu acea discutie inclusiv raspunsul lui 23:10 (in sens de mare rusine); un pic mai atenta la sensuri daca ai fi te-ar ajuta. Tu nu vezi ca tot apar stiri cu sodomiti se pare, propasiti la umbra BOR? Acuma nu putem spune ca nu este un adevar. S-a demosntrat clar ca in BOR exista sodomiti in sutane. Ce rusine, ce rusinoase sunt asemenea fapte facute pe ascuns, cata fatarnicie si mizerie. Ce sa facem acum daca acesta este adevarul? Sa-l negam? Nu putem!
Ștergere