Sărbători și tradiții populare: Dragobetele !

de DP     HotNews.ro

Dragobete

Foto: Agerpres

Dragobetele marchează în tradiţia românească începutul primăverii, iar data de 24 februarie nu este întâmplător aleasă, aceasta însemnând începutul anului agricol. Dragobete, numit şi Cap de Primăvară, era sărbătorit, în funcţie de zona etnografică, în una din zilele de la sfârşitul lunii februarie şi începutul lunii martie.

După legendă, el este fiul Babei Dochia şi reprezintă, în opoziţie cu aceasta, principiul pozitiv. Identificat cu zeul dragostei în mitologia romană, Cupidon, şi cu Eros, zeul iubirii în mitologia greacă, Dragobetele este asemuit cu un flăcău frumos care umblă prin pădure şi sărută fetele. De altfel, simbol al începutului de dragoste la tinerele fete sunt aşa numiţi Dragobeţi, muguri ai arborilor de pădure pe care îi culeg şi îi poartă la ureche în ziua de Dragobete.

El este asemuit şi cu o altă reprezentare mitică a Panteonului românesc, Năvalnicul, fecior frumos care ia minţile fetelor şi nevestelor tinere, motiv pentru care a fost metamorfozat de Maica Domnului în planta de dragoste care îi poartă numele (o specie de ferigă).

În această zi se crede că păsările nemigratoare se strâng în stoluri, ciripesc, se împerechează şi încep să-şi construiască cuiburile. Păsările neîmperecheate în această zi, potrivit acestor credinţe, rămâneau stinghere şi fără pui până la Dragobetele din anul viitor.

Asemănător păsărilor, fetele şi băieţii trebuiau să se întâlnească pentru a fi îndrăgostiţi pe parcursul întregului an. În această zi, se auzea pretutindeni zicala: "Dragobetele sărută fetele". Considerând că sărutul în ziua de Dragobete este de bun augur, fetele se lăsau şi chiar doreau să fie sărutate de băieţi.

În ziua de Dragobete, considerată, local, prima zi de primăvară, fetele şi băieţii se adunau în grupuri şi ieşeau hăulind şi chiuind în câmp, de unde adunau viorele şi tămâioare. Din zăpada netopită până atunci fetele şi nevestele tinere îşi făceau rezerve de apă cu care se spălau în anumite zile ale anului, pentru păstrarea frumuseţii. 

Dragobete - Obiceiuri și Tradiții | Folclor Românesc

În unele zone, această sărbătoare românească a iubirii este marcată pe 28 februarie, 1, 3 şi 25 martie, iar Dragobetele se mai numește, în funcție de regiune:.

Românii sărbătoresc în data de 24 februarie, Dragobetele, echivalentul românesc al zilei Sfântului Valentin sau Valentine’s Day.

În unele zone, această sărbătoare românească a iubirii este marcată pe 28 februarie, 1, 3 şi 25 martie, iar Dragobetele se mai numește, în funcție de regiune:

• Cap de primăvară
• Sântion de primăvară
• Ioan Dragobete
• Drăgostițele
• Năvalnicul
• Logodna

În tradiția românească, Dragobetele marca începutul primăverii, fiind ținut în preajma zilei de 1 martie, cel mai adesea la 24 februarie. Data de 24 februarie nu era întâmplător aleasă, marcând începutul anului agricol. Este momentul în care întreaga natură renaște, păsările îşi caută cuiburi și, după unele credințe populare, ursul iese din bârlog. Odată cu natura, reînvia şi iubirea, iar Dragobetele marca ziua în care întreaga suflare sărbătorea înnoirea firii și se pregătea pentru venirea primăverii.

Divinitate mitologică asemănătoare lui Eros (zeul iubirii, în mitologia greacă) și Cupidon (sau Amor, zeul roman al dragostei), Dragobete, cunoscut și sub numele de Dragomir, este considerat, în credința populară românească, fiul Babei Dochia. Năvalnic și nestatornic, Dragobetele se diferențiază de blajinitatea Sfântului Valentin din tradiția catolică și este închipuit ca fiind un flăcău voinic, chipeș și iubăreț, care sălășluieşte mai mult prin păduri.

Preluat de la vechii daci, unde era perceput ca un zeu pețitor şi ca un naș ce oficia în cer, la începutul primăverii, nunta tuturor animalelor, de-a lungul veacurilor românii au transformat Dragobetele, acesta ajungând să fie considerat ‘zânul dragostei’, zeitate ce îi ocrotește și le poartă noroc îndrăgostiților. A devenit protectorul iubirii celor care se întâlnesc în ziua de Dragobete, iubire care ține tot anul, precum cea a păsărilor ce ‘se logodesc’ în această zi.

Dragobete este și un zeu al bunei dispoziții, de ziua lui organizându-se petreceri, prilejuind, astfel, înfiriparea unor noi iubiri, logodne și chiar căsnicii. Odinioară, de Dragobete, satele românești răsunau de veselia tinerilor și peste tot se putea auzi zicala: ‘Dragobetele sărută fetele!’.

Credințele populare referitoare la această sărbătoare sunt multe. Astfel, în popor se spunea că cei care participă la Dragobete vor fi feriți de boli și mai ales de febră și că Dragobetele îi ajută pe gospodari să aibă un an îmbelșugat.

În dimineața zilei lui Dragobete, înveșmântați în straie de sărbătoare, flăcăii și fetele se întâlneau în centrul satului sau în fața bisericii. Dacă vremea era urâtă, se strângeau în casa unuia dintre ei, unde se țineau de jocuri și de povești. Însă, dacă vremea era prielnică, porneau în cete, cântând, către pădure sau prin luncile din apropiere, unde băieții adunau lemne pentru foc, iar fetele culegeau ghiocei, violete și tămâioasă, flori de primăvară și plante miraculoase, pe care le păstrau la icoane, fiind folosite apoi la descântece de dragoste. Adunați în jurul focurilor aprinse, flăcăii și fetele stăteau de vorbă.

În unele zone, exista obiceiul ca fetele mari să strângă apă din omătul netopit sau de pe florile de fragi. Această apă, despre care se spunea că e “născută din surâsul zânelor” (‘apa zânelor’), era păstrată cu grijă, existând credința că avea proprietăți magice: făcea fetele mai frumoase și mai drăgăstoase. Dacă de Dragobete nu erau zăpadă și fragi, fetele adunau apă de ploaie sau luau apă de izvor pentru spălatul părului.

În Mehedinți, exista obiceiul numit “zburătorit”, potrivit căruia, la prânz, fetele se întorceau în fugă spre sat. Fiecare flăcău urmărea fata care îi era dragă. Dacă băiatul era iute de picior şi o ajungea, iar fata îl plăcea, goana se sfârșea cu un sărut în văzul tuturor. Acest sărut simboliza logodna celor doi tineri, pentru cel puțin un an de zile. Nu de puține ori, aceste logodne ludice precedau logodnele adevărate, Dragobetele fiind un prilej pentru comunitate pentru a afla ce nunți se mai pregătesc pentru toamnă.

În Ardealul de sud-vest (de pildă, în zona Orăștiei), Dragobetelui îi corespunde sărbătoarea Popelnicului. Tinerele merg să culeagă planta omonimă, cu ale cărei frunze își spală părul. Popelnicul se culege după un ritual prestabilit: fetele merg pe ascuns, nespălate și nemâncate, încă de la sfârșitul nopții. Ele lasă ca ofrandă pâine și ouă sau pâine cu sare și culeg planta. Tinerii fac hore în câmp și, dacă vremea este frumoasă, merg să culeagă ghiocei.

Uneori, flăcăii petreceau din plin de Dragobete și prin satele vecine, pentru a le merge bine peste vară.

De la această sărbătoare nu lipseau nici cei mai în vârstă, ziua Dragobetelui fiind ziua în care trebuia să aibă grijă de toate orătăniile din ogradă, dar și de păsările cerului. În această zi, nu se sacrificau animale pentru că astfel s-ar fi stricat rostul împerecherilor. Femeile obișnuiau să atingă un bărbe pe femei, pentru că altfel nu le-ar fi mers bine.

Sărbătoarea dragostei era socotită de bun augur pentru treburile mărunte, însă nu şi pentru cele mai importante. Deoarece exista credința că Dragobetele îi va ajuta pe cei gospodari să aibă un an mai îmbelșugat decât ceilalți, oamenii respectau această sărbătoare la fel ca şi pe cele religioase – nu munceau, doar își făceau curățenie prin case. Cele care lucrau erau fetele mai îndrăznețe care chiar își doreau să fie “pedepsite” de Dragobete. Chiar dacă mai ‘pedepsea’ femeile, se considera că Dragobetele ocrotea și purta noroc tinerilor, în general, și îndrăgostiților, în mod special.at din alt sat, pentru a fi drăgăstoase tot restul anului, în timp ce bărbații erau atenți să nu le supere.

Dragobete -Tradiții și obiceiuri Destinații pentru a sărbători românește !

 

Dragobetele este una dintre cele mai frumoase sărbători românești și asta mai ales pentru că celebrează iubirea. Deși am împrumutat și o altă sărbătoare asemănătoare, în ultimii ani Dragobetele își reintră în drepturi. Articolul de azi trasează în linii mari câteva dintre obiceiurile și tradițiile acestei sărbatori, însă tot la vacanțe vom ajunge, in final scoțând în evidență câteva locuri pentru a sărbători românește iubirea!

 

Tradiții și obiceiuri ❤

Dragobetele este sărbătoarea tradițional românească ce aduce în prim plan iubirea, în data de 24 Februarie.  Denumirea acestei sărbători provine de la cuvintele slave vechi „dragu-” ‒ drag și „bîti” – a fi (deci a fi drag). 

Comform tradiției populare, Dragobete, era un duh poznaș și capricios. Considerat ca fiind patronul dragostei, povestea lui spune ca Dragobetele se asigură că până la începutul primaverii nicio fată să nu rămană nesărutată. Tradiția spune că fetele și femeile care nu erau sărutate în acestă zi rămâneau singure tot anul. In literatura de specialitate, Dragobete este considerat un personaj din mitologia româneasca echivalent al lui Cupidon, zeul dragostei în mitologia romană, și al lui Eros, zeul iubirii în mitologia greacă.

Dragobete mai apare în tradiția românească și ca fiul al Babei Dochia și cumnat cu eroul vegetațional Lăzărică, fiind considerat deschizătorul primăverii. În credința poporului, aceasta este ziua în care toate păsările și animalele se împerechează. În tradiți populară Dragobete mai are și alte denumiri: „Cap de primăvară”, „Sânt Ion de primăvară”, „Logodnicul păsărilor”, „Dragomiru-Florea” sau „Granguru”.

La sate, fetele și flăcăii, îmbrăcați de sărbătoare, se întâlneau în fața bisericii și plecau să caute prin păduri flori de primăvară. La ora prânzului fetele se întorceau fugind în sat urmărite de băieții cărora le erau dragi. Dacă reușeau să le prindă aceștia le sărutau în sat, în văzul tuturor, pecetluindu-și astfel dragostea pe întregul an. De aici provine și expresia Dragobetele sărută fetele! Sărutul acesta era uneori considerat logodna tinerilor pentru un an sau mai mult, fiind un prilej de a-și afișa dragostea în fața comunității.

Dragobete vine și cu o serie de interdicții mai ales in privinșa muncii. Doar curățenia era permisă, fiind simbol al renoirii. Nu se sacrificau animale, iar bărbații nu aveau voie să le supere pe femei, să nu se certe cu ele, pentru că altfel tot anul le va merge rău.

Tot legat de această sărbătoare este și obiceiul fetelor tinere necăsătorite să strângă, de Dragobete, zăpada rămasă pe alocuri, cunoscută drept “zăpada zânelor”. Se considera că aceasta avea proprietăți magice în iubire și în descântecele de iubire. Această zăpadă era considerată ca fiind rodul surâsului zânelor, motiv pentru care era folosită și în ritualuri de înfrumusețare. Prin spălarea feței cu aceasta, fetele sperau la frumusețe de zâne.

De Dragobete, fetele trebuie să se întâlnească cu persoane de sex masculin, altfel nu vor avea deloc parte de iubire de-a lungul întregului an. Totodată, în sate se credea că fetele care ating un bărbat dintr-un sat învecinat vor fi drăgăstoase tot timpul anului.