duminică, 10 mai 2020

SFANTA EVANGHELIE DIN DUMINICA A PATRA , DUPĂ PASTI !

             HRISTOS  A  ÎNVIAT , Fratilor !

                    SFÂNTA  EVANGHELIE ,
      DIN DUMINICA  A  PATRA  ,DUPĂ  SFINTELE  PAŞTI !
                          La Utrenie,     
      Sfânta Evanghelie,  a  cincea  a Învierii 
              De la Sfântul  Evanghelist Luca !
                          (XX1V, 12 - 35 )     
1. În vremea aceea, sculându-se Petru , a alergat la mormânt şi , aplecându-se , a văzut giulgiurile singure zăcând ; şi s-a dus acasă , mirându-se în sine de cele întâmplate . Iată apoi că doi dintre ucenici mergeau în aceeaşi zi la un sat , departe de Ierusalim ca la şaizeci de stadii , al cărui nume era Emaus. Şi aceia vorbeau între ei despre toate întâmplările acestea. Şi pe când vorbeau ei şi căutau lămuriri , însuşi IISUS s-a apropiat de ei şi a mers împreună cu dânşii , dar ochii lor erau ţinuţi , ca să nu-L cunoască.
Atunci El a întrebat :  ce sânt cuvintele acestea pe care le schimbaţi între voi , în drumul vostru şi de ce sunteţi trişti ? Şi răspunzând unul, al cărui nume era Cleopa , a zis către El : Tu singur eşti străin în Ierusalim şi n-ai aflat de faptele întâmplate în el , în aceste zile ? Şi El i-a întrebat : care ? Iar ei I-au răspuns : cele cu Nazarineanul , care era prooroc puternic în faptă şi în cuvânt înaintea Lui Dumnezeu şi a tot poporul; cum L-au dat arhiereii şi căpeteniile noastre la osândă de moarte şi L-au răstignit.
Noi însă nădăjduim că EL este Cel ce avea să izbăvească pe Israel;şi cu toate acestea , a treia zi este astăzi de când s-au petrecut acestea. Ba, ne-au mai înspăimântat şi nişte femei din ale noastre , care au fost dis- de - dimineaţă la mormânt şi, negăsind trupul Lui , au venit zicând că au văzut arătare de Îngeri,  care le-au spus că este viu. Şi s-au dus unii dintre noi la mormânt şi au aflat aşa cum au povestit femeile , dar pe El nu L-au văzut.
Atunci  El a zis către ei : o, nepricepuţilor şi zăbavnicilor cu inima , ca să credeţi toate câte au grăit proorocii ! Nu trebuia , oare, să pătimească acestea Hristos şi să intre în slava Sa ? Şi începând de la Moise şi de la toţi proorocii , le-a tâlcuit lor , din toate Scripturile , locurile care erau despre El. Şi s-au apropiat de satul unde se duceau ,iar El se făcea că merge mai departe. Dar ei L-au rugat stăruitor , zicând : rămâi cu noi, căci este spre seară, şi s-a plecat ziua; şi a intrat ca să rămână cu dânşii. Şi când a stat împreună cu ei la masă , luând El pâinea , a binecuvântat-o şi , frângând, le-a dat lor .Atunci li s-au deschis  ochii şi L-au cunoscut; dar El S-a făcut nevăzut de lângă dânşii.Iar ei au zis unul căte altul : oare, nu ardea în noi inima noastră când ne vorbea pe cale şi ne tâlcuia Scripturile ? Şi, sculându-se în acel ceas , s-au întors în Ierusalim şi au găsit adunaţi pe cei unsprezece şi pe cei care erau împreună cu ei , care ziceau că într-adevăr Domnul a înviat şi S-a arătat lui Simon . Atunci ei au povestit cele ce se întâmplaseră pe cale şi cum a fost cunoscut de ei , la frângerea pâinii.
                       Slavă Ţie  DOAMNE, Slavă  Ţie !   
2.
          Sfânta Evanghelie, de la Sfânta şi                                   Dumnezeiasca Liturghie !

       Sfânta Evanghelie de la Ioan !
                                     ( V, 1 -15 )

În vremea aceea fiind sărbătoare, s-a suit Iisus în Ierusalim. Iar în Ierusalim , lângă Poarta Oilor , era o scăldătoare , care se numea pe evreieşte Vitezda şi care avea cinci pridvoare.În aceste pridvoare zăcea mulţime multă de bolnavi : orbi, şchiopi , uscaţi, aşteptând mişcarea apei , căci un Înger al Domnului se pogora din când în când în scăldătoare şi tulbura apa ; şi cel care intra întâi după tulburarea apei se făcea sănătos , ori de ce boală era cuprins. Atunci era acolo un  om , care era bolnav de 38 de ani. Pe acesta ,văzându-l zăcând şi ştiind că este aşa încă de multă vreme ,l-a întrebat IISUS : 

voieşti să te faci sănătos ? Răspuns-a Lui bolnavul : Doamne , nu am pe nimeni ca să mă bage în scăldătoare, când se tulbură apa ; aşa că până merg eu , altul se pogoară înaintea mea . IISUS a zis către el : scoală-te ia-ţi patul tău şi umblă . Şi în clipa aceea s-a făcut omul sănătos şi şi-a luat patul său şi umbla. 
                   Duminica Slabanogului
Dar în ziua aceea era sâmbătă. Deci ziceau iudeii către cel vindecat : este zi de sâmbătă şi nu-ţi este iertat să iei patul. El le -a răspuns : Cel care m-a făcut sănătos , Acela mi-a zis : ia-ţi patul tău şi umblă . Ei L-au întrebat : cine este omul care ţi-a zis : ia-ţi patul tău şi umblă ? Dar cel vindecat nu ştia cine este, căci Iisus se dăduse la o parte din mulţimea care era în acel loc. După aceea Iisus l-a găsit în templu şi i-a zis : iată că te-ai făcut sănătos;de acum să nu mai păcătuieşti, ca să nu ţi se întâmple şi mai rău. Atunci omul s-a dus şi a spus iudeilor că IIsus este cel care l-a făcut pe el sănătos.
               SLAVĂ  ŢIE  DOAMNE, SLAVĂ  ŢIE ! AMIN !  

Un comentariu: