BUCUREŞTI, 19 dec – Sputnik, Georgiana Arsene. În acest an, Organizaţia conservatoare americană Capital Researh Center (CRC) a dat publicităţii o analiză detaliată despre activităţile din România ale organizaţiilor fondate de multimiliardarul George Soros.
© AP PHOTO / OLIVIER HOSLET, POOL PHOTO
Documentele publicate analizează extinderea reţelei sorosiste din 1989 şi până în prezent.
Una dintre misiunile organizaţiilor create de Soros în România a fost „tentativa de a transforma cultura conservatoare creştin-ortodoxă a României prin promovarea valorilor liberale şi sociale”, potrivit analistuli de la CRC, citat de
romanialibera.ro.
Se observă, însă, că majoritatea oamenilor din România crescuţi în umbra organizaţiilor lui Soros promovează idei anti-creştine şi contestă frecvent credinţa noastră creştină.
Spre exemplu, Monica Macovei susţine interesele homosexualilor, iar Alina Mungiu-Pippidi crede că societatea românească este „primitivă”, creştinismul fiind „incredibil de înapoiat”.
Prezent în România din decembrie 1989
La doar cinci zile distaţă de momentul executării fostului cuplu prezidenţial Nicolae şi Elena Ceauşescu, adică în data de 30 decembrie 1989, s-a format Grupul pentru Dialog Social care a primit, de la autorităţile ce au preluat revolta populară şi au dat lovitura de stat, o clădire chiar pe Calea Victoriei.
În România, Soros a avut prima întrevedere cu fondatorii Grupului, inclusiv cu Silviu Brucan. În 2005, cu prilejul unei emisiuni tv, Robert Turcescu a declarat că Soros a venit în ţara noastră cu primul avion care a aterizat în Bucureşti după Revoluţie.
Potrivit anchetei CRC, Soros ar fi oferit GDS suma de un milion de dolari, bani pentru construirea unei reţele favorabile de organizaţii neguvernamentale în România. În primă instanţă, GDS i-a pus la dispoziţie spaţii din clădire, grupul video şi alte facilităţi.
© AP PHOTO / FERDINAND OSTROP
Şase luni mai târziu, miliardarul fondează în ţara noastră Fundaţia Soros – un ONG cu un buget iniţial anual de 1,5 milioane de dolari. Primul preşedinte al Fundaţiei a fost sociologul Alin Teodorescu.
Trebuie făcută precizarea că, până spre finalul anilor 90, Fundaţia Soros era singurul ONG din România care primea fonduri externe.
În următorii patru ani, Soros a investit în scrierea şi publicarea de manuale şcolare prin intermediul Ministerului Educaţiei. De la an la an, sumele investite de el au crescut, ajungând la 10 milioane de dolari anual pe la mijlocul deceniului.
În 1997, după înlocuirea lui Alin Teodorescu din funcţia de preşedinte, Fundaţia Soros devine Fundaţia pentru o Societate Deschisă, un nume similar cu cel al organizaţiei-mamă din SUA, Open Society Foundation.
Bugetul anual al Fundaţiei a crescut la 12 milioane de dolari, iar o mare parte din bani au fost folosiţi pentru a selecta şi finanţa educaţia unor tineri români în universităţi occidentale şi la Universitatea Centrală Europeană de la Budapesta.
Aceşti tineri aveau obligaţia ca la terminarea studiilor să revină în România şi să devină activi în viaţa socială şi politică a ţării.
Mirel Palada, cunoscutul sociolog invitat în mod frecvent la postul Antena 3, a fost unul dintre aceşti studenţi. Ulterior, s-a distanţat de echipa lui Soros.
Activismul politic
La începutul anilor 2000, bugetul FSD era de 16 milioane de dolari. În plan politic, Soros începe să înregistreze succese în ţara noastră începând cu alegerile din 2004.
În anul 1990, Sandra Pralong a demisionat din funcţia de ofiţer de presă pe care o avea la publicaţia americană Newsweel şi a devenit primul director executiv al Fundaţiei Soros în România. A fost consiliera preşedintelui Constantinescu şi astăzi e consiliera preşedintelui Iohannis.
© AP PHOTO / ANDREW HARNIK
Alin Teodorescu, primul preşedinte al GDS, a fost, în perioada 2000-2004, şef de cabinet al prim-ministrului Adrian Năstase, iar în 2004 a intrat în Parlament.
Renate Weber a fost liderul Consiliului Director al Fundaţiei Soros din România între anii 1998 şi 2007. Începând cu 2004 a fost consiliera lui Traian Băsescu în domeniul legislativ şi constituţional, iar în noiembrie 2007 a intrat în Parlamentul European, unde se află de peste 10 ani.
Aceasta, împreună cu Levente Salat şi cu Andrei Pleşu sunt membri în Consiliul Fundaţiei, preluând prerogativele Fundaţiei şi fiind numiţi pe viaţă.
Levente Salat este un adept activ al autonomiei Transilvaniei.
„Locotenenţii” trec la treabă
Sumele pe care multimiliardarul american le „pompa” în România au început să scadă. El nu a schimbat obiectivele, ci strategia, Soros continuând să canalizeze fonduri în România, dar printr-
o structură nouă, numită Trust for Civil Society în Central and Eastern Europe.
În 2004, când Traian Băsescu a sunat-o pe Monica Macovei pentru a-i propune funcţia de ministru al Justiţiei, aceasta s-a consultat cu o prietenă apropiată, Alina Mungiu-Pippidi, ce conducea un ONG finanţat de Soros.
Multimiliardarul ţine, potrivit CRC, o listă de nume ale europarlamentarilor europeni care îi sunt favorabili, el scriind despre Weber că este o „suporteră hotărâtă a Societăţii Deschise”, despre Cristian Preda că este un „progresiv timid”, iar pe Macovei a caracterizat-o drept „o progresistă absurdă, un aliat indiscutabil al valorilor Societăţii Deschise”.
Cazul Colectiv
Analiza Capital Research arată cum ONG-urile fondate de Soros „şi aliaţii acestora din Occident au făcut presiuni pentru realizarea unor revoluţii anti democratice în Europa de Est”, precizează sursa citată.
De asemenea, aliaţii fantomă ai lui Soros din România au încercat, cu încăpăţânare, chiar, cred analiştii de la CRC, să răstoarne Guvernul de la Bucureşti, „cu sprijinul ONG-urilor americane de extremă stânga, ai mass-media occidentale şi ai Departamentului de Stat d epe vremea lui Barack Obama”.
„Şi totuşi, într-o ţară cu 20 de milioane de oameni, un grup de mai puţin de 60.000 de oameni, susţinuţi de mai puţin de 15% din populaţie, a reuşit să forţeze Guvernul să îşi dea demisia”, concluzionează analiştii de la CRC.
Cind doi se cearta-PSD si PNL- al treilea cistiga USR cu 'oamenii' lui Barna si SOROS-craciun
RăspundețiȘtergereSa vedeti cand vor inchide cet oltenia ovor vinde pe nimic si vom trece la lumanari.io unu as obisnuit de patru ani.
RăspundețiȘtergereMĂCEL ÎN ROMÂNIA VA FI....mulțumim pnl.pmp ,inclusiv USR- partidului SOROSIST pentru SATANA IMPLEMENTATĂ DE EI IN România....Ei au adus Poporului român funia și săpunul .....Numai DUMNEZEUL mai poate salva acest popor si țară.....Oamenii sunt lași,slabi la minte și spirit pentru a se impune acestor MALEFICI .....
RăspundețiȘtergereSOROS?? Uitandute la fata lui ai zice ca nu mai are mult, il trage pamantul
RăspundețiȘtergerePoate-i mort demult si asta este clona lui...
Ștergeresarmanul Soros il cauta cea cu coasa si el se plimba -are fata de baba turca creata-oare ce-i mai trebuie ca la mantuire- nu cred ca se gandeste-si cu toate acestea este sustinut de vest
RăspundețiȘtergerehttps://www.facebook.com/1424556087784473/posts/2590365157870221/?app=fbl
RăspundețiȘtergereMai trăiește Soros?
RăspundețiȘtergereCa întotdeauna,SATANA VINE CAND SUNT ALEGERI LA NOI.
RăspundețiȘtergereDe aceia vrea unii cu disperare alegeri anticipate sa iasa o dictatura.
O fi venit vremea cu scrie in sf. Scriptură
Fiara va mai veni iar cu mânie dar va cunoaște o înfrângere totală cu toți acolitii ei.
Va veni pentru putina vreme,dar va primi potirul amărăciunii de la BUNUL Dumnezeu
Ma rog la BUNUL Dumnezeu și Maica Domnului sa ne apere de rauvoitorii poporului român.
Dumnezeu are un plan pentru poporul roman.
Doamne Ajuta Romanie!!!!
Cu mult drag doamna Maria si multa sanatate va doresc
Maria vă spune demult că, țara e vindută. Anticipatele sunt demult puse la cale. Soroș & ai lui numai Dumnezeu poate sa-i vinture ca pleava, nu uitați rugati-vă .
RăspundețiȘtergerePutin vrea sa-l traga la raspundere pentru toate nenorocirile pe care le-a facut, dar se pare ca SUA se da la...simulari. Nu cred ca le-a venit ideea din nimic. Pare a fi un avertisment impotriva dorintelor lui Putin
RăspundețiȘtergereVom vedea ce inseamna ca vine Soros..
RăspundețiȘtergerePt mine inseamna ca iar clica politica va face prostii pt care lumea ca iesi sa protesteze si iar dupa ce iese i se spune ca sa afle ca a fost platita de Soros ..ar trebui anu tat si Tduoros ca i.a platit. Ca doar lumea nu ar fi dealtfel de ce sa fie suparata pe acele nemernicii. Sigur e mina altuia ca de fiecare data in regimurile cu apucaturi dictatoriale cum ar fi cele din Turcia Israel Rusia si Ungaria . Pina nu ne vor dezbembra tara nu o sa vedeti adevarul decit pe acela pe care vor ei sa il arate convevabil lor. Si pt ca meritam sa ne invatam lectia din suferinte Dumnezeu joaca acum pe doua fronturi ca sa lase dictatura sa aibe loc una care sa nu poata fi data jos de heirupismul strazii. Ci doar de El. Asta insemnind ca ea va fi asa de feroce inctit ne fereste sa luptam contra nici macar preventiv ..pina la urma cineva trebuie sa o sustina fie cu bune fie cu rele intentii. Unii isi vor da seama de greseala altii vor zice ca e bine asa pt toti..desi e bine doar pt ei.
Soros e batran . O sa crape . Speram curand .
RăspundețiȘtergere... La urma urmelor,așa învaţam să trecem la rugă! Pa,pa.
RăspundețiȘtergereMă copii,da dacă nu merem la vot?..
RăspundețiȘtergereMă copii,da era odată harta . României pe un perete la guvern,acuma orban guvernează în numele unei cârpe albastre.mă!!! Asta nu vă pune pe gânduri??? Zâc și io ca un ardelean mai încetuţ la minte. O fi dat-o la spalat cu deterghenţâ rămași de la ue şi-o ajuns vânătă toată. Io n-am mai văst deastea!
RăspundețiȘtergereAnonim 00:06 AI VREA TU SĂ FII ARDELEAN DAR NU EȘTI!😂
RăspundețiȘtergere0017 Iti spun eu ca e ardelean mai flegmatic-glumet ca-l cunosc-craciun
RăspundețiȘtergereTotusi, cand moare nemernicul asta?
RăspundețiȘtergere