marți, 31 decembrie 2019

RUGACIUNE DE MULTUMIRE, PENTRU ANUL CE TOCMAI TRECE !

Rugăciunea reprezintă o comunicare personală cu Dumnezeu și, indiferent că oamenii aleg să rostească unele rugi vechi, transmise din generație în generație de mai bine de 2.000 de ani sau unele personalizate… se roagă așa cum simt, Divinitatea primește întotdeauna mesajul. Însă, așa cum spun toți preoții, Dumnezeu decide ce e mai bine pentru fiecare, motiv pentru care sunt situații în care dorințele oamenilor nu sunt îndeplinite. În rândurile de mai jos, veți descoperi unele dintre cele mai puternice rugăciuni de mulțumire.
Înainte de a alege una dintre rugăciunile de mulțumire enumerate, vă reamintim că și cunoscuta rugă “Tatăl Nostru” a fost lăsată chiar de către Iisus Hristos în timpul Predicii de pe munte și apare în cartea biblică Matei, capitolul 6, versetele de la 9 la 13.
De altfel, există variante diferite pentru ortodocşi şi catolici şi  în urmă cu câțiva ani au fost făcute publice înţelesurile ascunse ale fiecărui vers în parte. Americanul Edgar Cayce, numit “profetul adormit” și catalogat drept “unul dintre cele mai misterioase personaje ale secolului XX”, că a explicat că fiecare vers din “Tatăl Nostru” deschide/activează câte un centru glandular (glanda endocrină). Altfel spus, “Rugăciune Domnească” este puntea între rugă, chakre și glandele endocrine.

Rugăciune scurtă de mulțumire

Doamne, Iisuse Hristoase, Dum­ne­zeul nostru, Dumnezeule a toată milosti­vi­rea și îndurarea, Care ai ne­­măsurată milă, nespusă și neajunsă iubire de oa­meni, căzând acum către a Ta slavă cu frică și cu cutremur aduc Ție mul­țu­mire pentru binefa­cerile de care m-ai învrednicit pe mine, nevrednicul robul Tău.
Te slă­vesc, Te laud și Te cânt ca pe un Domn, Stăpân și Făcător de bine. Și iarăși căzând înaintea Ta, Îți mulțu­mesc și cu smerenie mă rog nemăsu­ratei și negrăitei Tale milostiviri ca și de acum înainte să-mi dăruiești faceri de bine, ca să sporesc în dragostea de Tine și de aproapele meu. Izbăvește-mă de tot răul și necazul. Dăruiește-mi liniște. Și mă învrednicește ca în toate zilele vieții mele totdeauna mulțu­mire să-Ți aduc și să grăiesc și să cânt cele preabune Ta­tălui și Fiului și Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Rugăciune de mulțumire către Îngerul Păzitor

Există mai multe rugi speciale pe care le poți spune către Îngerul Păzitor al vieţii tale, dar aceasta este una foarte puternică, potrivit ortodoxia.mePăzește-mă de căderile în păcate de moarte, ca să nu pier în deznădejde și să se bucure vrăjmașul! Rugăciune deosebit de puternică către Îngerul Păzitor al vieţii tale:
Sfinte Îngere, păzitorul și acoperitorul meu cel bun, cu inimă zdrobită și cu sufletul îndurerat stau dinaintea ta și mă rog. Auzi-mă pe mine, păcătosul rob al lui Hristos, care cu multă căință și lacrimi amare strig: să nu pomenești fărădelegile și nedreptățile cu care eu, nevrednicul, te mâhnesc în toată vremea, săvârșind fapte necuvenite în fața Ziditorului meu Dumnezeu.
Fii milostiv și nu te depărta de la mine. Trezește-mă din somnul păcatului și ajută-mă cu rugăciunile tale, ca întru pocăință și neprihană să-mi petrec cealaltă vreme a vieții mele. Păzește-mă de căderile în păcate de moarte, ca să nu pier în deznădejde și să nu se bucure vrăjmașul de pierzarea mea. În tot locul și în tot ceasul să-mi stai înainte, rugându-L pe Domnul Dumnezeul îndurărilor să-mi ierte păcatele pe care le-am săvârșit în viața mea cu fapta, cu gândul sau cu vorba.
Iar în înfricoșatul ceas al morții tu să fii lângă mine, bunul meu păzitor, alungându-i pe întunecații demoni veniți să înfricoșeze cutremuratul meu suflet. Apără-mă de cursele lor, când va fi să trec prin vămile văzduhului, pentru că, de tine călăuzit și păzit, lumina Raiului să o vad, unde Sfinții și Puterile cerești laolaltă laudă și preamăresc numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, Treimea cea de-o-ființă și nedespărțită, și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Aceasta este o rugăciune mai simplă către Îngerul tău Păzitor: Sfinte îngere păzitor al copilului meu (numele), acoperă-l cu acoperământul tău de săgeţile demonului, de ochii amăgitorului şi păzeşte-i inima în curăţie îngerească. Amin.

Rugăciune de mulțumire pentru copii

În trecut, bunicii obișnuiau mai des decât părinții să-i învețe pe cei mici să spună rugăciuni… în special seara, înainte de culcare. În prezent, balanța aproape că s-a echilibrat. Una dintre cele mai frumoase rugi pe care o pot spune copiii este cea către Fecioara Maria, care este mama tuturor.
Preasfântă Fecioară, Preacurată Maică Născătoare de Dumnezeu, Îţi mulţumesc că ne eşti şi nouă Mamă Bună, Iubitoare şi Grabnic Ajutătoare! Îţi mulţumesc pentru toate icoanele Tale făcătoare de minuni şi pentru tot Harul care se revarsă prin ele! Îţi mulţumesc Măicuţă pentru toate comunicările Tale sfinte, pentru sănătate, pentru ajutor, pentru grija Ta de Mamă Iubitoare faţă de noi toţi! Îţi mulţumesc că nu ne laşi pradă celui rău, ci ne aperi şi ne acoperi sub Sfânt Acoperământul Tău!
Iartă-mă Măicuţă pentru multele mele păcate şi Te rog ajută-mă să mă pocăiesc pentru toate greşelile mele din această viaţă! Îţi mulţumesc că Te rogi pentru noi şi că duci rugăciunile noastre la Bunul Dumnezeu, ca să ne ajute să trecem din viaţa aceasta la viaţa veşnică! Îţi mulţumesc Măicuţă că Te rogi pentru întoarcerea la credinţă a celor din familia mea, dar şi a celor care-L caută pe Dumnezeu şi încă nu L-au găsit! Îţi mulţumesc Măicuţă pentru grija Ta de Mamă, pentru iubirea Ta sfântă şi pentru tot ajutorul Tău! Şi eu Te iubesc, Te preamăresc şi Îţi mulţumesc pentru toate! Amin!

Rugăciune de mulțumire către Sfânta Treime

Preasfântă Treime, Stăpânire de o ființă, pricinuitoare a tot binele, ce vom răsplăti Ție pentru toate câte ne-ai dat nouă, păcătoșilor și nevrednicilor, pe care mai înainte de a ne naște noi în lume le-ai rânduit, și pentru toate cele ce ne dai fiecăruia dintre noi în toate zilele și pentru cele ce ai gătit nouă tuturor în veacul cel viitor?
Deci, se cuvenea pentru atâtea binefaceri și îndurări, să mulțumim Ție, nu numai cu cuvintele, ci, mai ales, cu faptele, păzind și împlinind poruncile Tale; iar noi, cu patimile noastre și cu obiceiurile cele rele, în nenumărate păcate și fărădelegi ne-am aruncat…
Pentru aceasta, ca cei ce suntem întinați, nu numai că nu îndrăznim a ne arată înaintea preasfintei feței Tale celei întreit strălucitoare, ci nici preasfânt numele Tău a-l chema, de nu ai fi binevoit Însuți Tu spre a noastră mângâiere a ne vesti nouă; că pe cei drepți și curați iubești, iar pe păcătoșii care se pocăiesc îi mântuiești și cu milostivire îi primești.
Deci, caută, o Dumnezeiască Treime, din înălțarea sfintei slavei Tale asupra noastră, mult păcătoșilor; și bunăvoința noastră în loc de fapte bune o primește, și ne dă nouă duhul pocăinței celei adevărate; că, urând tot păcatul, întru cuvioșie și dreptate până la sfârșitul vieții noastre să petrecem, făcând voia Ta cea sfântă și slăvind cu cuget curat și cu fapte bune preadulcele și preaîncuviințat numele Tău. Amin.

Rugăciune de mulțumire pentru vindecare

De binefacerile Tale ca un rob nevrednic învred­nicindu-mă, mulţumire Îţi aduc Ţie, Dumnezeule al îndurărilor şi a toată milostivirea, că nu ai trecut cu vederea cererile mele, ci mi-ai arătat iubirea Ta de oameni. Grele au fost încercările prin care am trecut şi teama m-a cuprins că nu voi şti să le stau împotrivă. Ştiam că neputinţa mea este mare, dar m-ai făcut să simt că mai mare este dragostea Ta faţă de tot omul care Te cheamă în ajutor.
Preadulce Iisuse, aşa cum ai împlinit cererile mele, aşa întăreşte-mă să plinesc şi eu poruncile Tale cele sfinte. Precum nu ai şovăit a tămădui trupul meu, aşa nu şovăi a curăţi şi sufletul meu de toată întinăciunea. Căci ce folos voi avea dacă trupul va avea sănătate, dar sufletul va fi cuprins de boală? Sau ce folos voi avea dacă până la sfârşitul vieţii pământeşti trupul meu nu va cunoaşte boala, dacă după Înviere va fi pradă durerilor?
O, să nu-mi pun nădejdea în sănătatea trupului, ca să nu fiu ruşinat. Căci cine se laudă cu sănătatea poate fi smerit de Dumnezeu prin amară suferinţă. Iar mie să nu-mi fie a mă lăuda decât în numele Tău, Doamne, Dumnezeul meu. Îndrăznesc să Te rog, Preabunule Doamne, ca ori de câte ori furtuna încercărilor se va abate asupra sufletului meu, să mă ajuţi aşa cum m-ai ajutat şi de data aceasta. Pentru că în afară de Tine nu pot afla izbăvire. Mulţumindu-Ţi iară şi iară pentru facerile Tale de bine, pentru cele arătate şi cele ascunse, Te rog ocroteşte cu harul Tău pe tot poporul binecredincios, pe toţi cei ce iubesc Biserica Ta şi defăimează învăţăturile pierzătoare de suflet, ca să Te lăudăm şi să Te slăvim în vecii vecilor. Amin.



Autor: Maria Luca  |  Album: fara album  |  Tematica: An nou
Resursa adaugata de maria23luca in 29/12/2012

Astăzi, la sfârşit de an, Doamne vin în Faţa Ta
Să Îţi mulţumesc Părinte c-ai păzit fiinţa mea
Iar în anul care iată că aproape a trecut
Mi-ai fost Doamne Călăuză, mi-ai fost Pavăză şi Scut!
Mulţumesc că-n orice clipă am simţit Iubirea Ta,
Că ai fost în barca vieţii când furtuna era grea...
Iar când însetam pe cale şi credeam că sunt înfrânt
Tu mi-ai dat din apa vie care curge din Cuvânt!
Mulţumesc de pacea sfântă ce mă-nvăluie mereu
De când Te-am primit în viaţă ca Stăpân şi Dumnezeu...
Şi de sfânta părtăşie Doamne vreau să-Ţi mulţumesc
Când m-aplec în rugăciune şi Îţi spun cât Te iubesc!
Mulţumesc pentru-ndurarea revărsată zi de zi
Peste lume...peste ţară şi peste ai Tăi copii....
Pentru apă, pentru pâine, pentru tot ce ai creat...
Mulţumesc că eşti IUBIRE şi eşti Doamne minunat!
Şi Te-aş mai ruga Părinte pentru anul care vine
Fă ca lumea-ntreagă Doamne să se-ntoarcă către Tine!
Să răsune-ntreg pământul de cântări şi bucurie,
Rugăciuni şi osanale închinate Doamne Ţie!
Vulcan-29-12-2012
Mary

3 comentarii:

  1. Multumesc doamna Maria pentru aceste rugăciuni folositoare omului.

    RăspundețiȘtergere
  2. Am citit rugaciunile. Multumim !Sa aveti un An Nou cu multe sanatate si multe bucurii ! Doamne ajuta-ne pe toti !

    RăspundețiȘtergere
  3. La mulți ani 2020 🇹🇩

    RăspundețiȘtergere