luni, 26 decembrie 2016

PREDICA PĂRINTELUI CLEOPA, ÎN A DOUA ZI SFÂNTĂ A CRĂCIUNULUI !


                                       26  Decembrie 2016 !

                          Predica la Soborul Maicii Domnului

                                     Predica la Soborul Maicii Domnului

Predica la Soborul Maicii Domnului
Toate praznicele dumnezeiesti care se randuiesc de Biserica in cursul anului sunt taine dumnezeiesti si fapte din viata Mantuitorului Iisus Hristos. Iar astazi, la nasterea Lui, praznuim o taina care este taina tainelor. O taina ascunsa din veci si ingerilor si oamenilor. Caci nici ingerii nu stiau cum Dumnezeu, Care este Imparatul slavei si al luminii celei neapropiate si a toata zidirea, va savarsi o taina ca aceasta. Dar cand a venit Mantuitorul in lume sa Se jertfeasca pentru mantuirea lumii si sa intemeieze Biserica, atunci si ei s-au invatat.
N-au stiut ca se va face vierme, ca asa se numeste omul de Duhul Sfant: Eu sunt vierme si nu om. N-au stiut ca Se va smeri, Se va face om, Se va pogori pana la noi!
Acum au invatat ingerii cum ca cele dimpotriva pe cele dimpotriva le surpa prin puterea lui Dumnezeu, ca prin blestem vine binecuvantare, caci spune Scriptura: Blestemat este tot cel spanzurat pe lemn. Se rastigneste Hristos pe Cruce pentru noi si aduce binecuvantare la toata lumea. Prin moarte aduce viata, iar prin smerenia Lui, inaltarea noastra. Prin jertfa Lui, innoirea noastra si prin patimirea Lui, nepatimirea noastra. Astfel, vedem ca prin cele dimpotriva pe cele dimpotriva, le vindeca.
Dar si altfel lucreaza Dumnezeu. Cu cele asemenea, pe cele asemenea le vindeca. Cu rana Lui vindeca rana noastra, cu moartea Lui vindeca moartea noastra, cu ascultarea Lui aduce ascultarea noastra, cu plecaciunea Lui, ridicarea noastra, cu nestricaciunea Lui pricinuieste nestricaciunea noastra, cu smerenia Lui, smerenia noastra (Sfantul Grigore de Nyssa, Cuv. 8 la Cantarea Cantarilor).
Deci, pe cele dimpotriva cu cele dimpotriva le vindeca si cu cele asemenea pe cele asemenea le pricinuieste, fiindca prin intruparea lui Dumnezeu toate cate erau potrivite firii omenesti s-au rasturnat, cum arata dumnezeiescul Ioan Gura de Aur, caci Hristos a rasturnat logica lumii celei cazute.
Omul putea sa cugete ca prin moarte, Hristos putea sa aduca moartea, dar El a adus viata; ca prin blestem va aduce blestem, dar El a adus binecuvantare. Caci se zice ca prin El se vor binecuvanta toate semintiile si limbile pamantului. Deci tot ce era logic si firesc pentru mintea omeneasca cea cazuta, s-a rasturnat prin taina iconomiei in trup.
Dar nici incepatoriile, nici ingerii n-au inteles in ce chip a lucrat Domnul nostru Iisus Hristos la mantuirea neamului omenesc, prin atata smerenie si pogorare.
Spun Sfintii Parinti ca ingerilor li s-a parut ca Mantuitorul, cand era pe Cruce, Si-a iesit din firea Sa, ca adica nu mai este Dumnezeu, ci patimeste ca om. Si erau gata sa creada ca se stinge Acela despre care stiau ca este Mantuitorul lumii, vazandu-l asa de smerit pe Cruce, asa de ranit, asa de batjocorit, si asa de nebagat in seama de toata lumea care era in jurul Lui.
Dar sa revenim la sarbatoarea de astazi, caci am vazut in ce chip taina iconomiei in trup sau a Nasterii Domnului, n-a fost inteleasa nici de ingeri si nici de oameni.
Astazi este soborul Maicii Domnului.
Care a fost pricina pentru care Biserica lui Iisus Hristos, mireasa Mielului, a pus a doua zi de Craciun sa se serbeze Soborul Maicii Domnului? Indata dupa Nasterea Domnului avem Soborul Maicii Domnului, pentru ca in ea se cinstesc mai ales persoanele legate de Nasterea Lui: Maica Domnului, fericitul Iosif logodnicul, Sfantul Iacov fratele Domnului, Sfantul Prooroc David si ceilalti.
Cei ce au alcatuit sinaxarul anului n-au fost oameni neinvatati, oameni de rand, ci sfinti mari. Ei s-au intrebat: "Prin cine s-a facut mantuirea neamului omenesc? Prin Domnul nostru Iisus Hristos. Dar prin cine a lucrat Dumnezeu si care au fost vasele alese de Dumnezeu la taina aceasta a mantuirii lumii? Intai Iisus Hristos, al doilea Maica Domnului".
Vedem deci ca mai inainte de veci s-a prevazut, in sfatul Preasfintei Treimi, planul mantuirii neamului omenesc prin intruparea lui Dumnezeu-Cuvantul dintr-o fecioara. De aceea v-am spus ca intruparea s-a facut dupa voia cea mai inainte povatuitoare.
Nici satana, nici heruvimii, nici ingerii, nici sfintii n-au cunoscut taina aceasta a sfatului Preasfintei Treimi, ca Dumnezeu la plinirea vremii Se va face om din fecioara.
Si zice dumnezeiescul Parinte Maxim: "Cum de n-au stiut ingerii Taina cea din veac ascunsa si de ingeri nestiuta, de vreme ce proorociile despre venirea lui Mesia s-au facut prin ingeri?" Caci bunavestirea Maicii Domnului s-a facut prin ingeri (Luca 1, 28).
Si tot acelasi sfant parinte arata apoi, ca intr-adevar stiau ingerii. Dar ce stiau? Ca Se va naste Mesia, dar nu stia nimeni in ce chip. Taina a fost ascunsa pana la Hristos, ba este ascunsa si astazi si va ramane ascunsa in veacul veacului. Ramane nestiut in ce chip Dumnezeu Cel neincaput si nescris imprejur de toate zidirile sale si de toate cerurile, a incaput in pantecele unei fecioare, ca sa fie desavarsit Dumnezeu si sa Se faca om; ca in acelasi timp sa stea impreuna cu Tatal pe scaun si in pantecele fecioarei si sa le umple pe toate.
Vedeti cum la taina inomenirii lui Dumnezeu-Cuvantul, pentru implinirea planului mantuirii neamului omenesc, slujeste Maica Domnului ca vas ales si fata aleasa dintre toate popoarele pamantului la savarsirea acestei taine?
Caci zice dumnezeiescul Maxim Marturisitorul: "Precum gradina se face ca sa sadim pomi si pomii se sadesc pentru gradina, asa Maica Domnului S-a facut de Dumnezeu mai inainte si s-a intocmit planul ca din ea sa Se nasca Hristos la plinirea vremii".
Dar si prin Isaia s-a spus cu 700 de ani mai inainte: Iata, Fecioara va lua in pantece si va naste fiu si vor chema numele Lui Emanuel, adica cu noi este Dumnezeu (Isaia 7, 14).
Deci, Maica Domnului a fost o persoana aleasa de Preasfanta Treime, din toate popoarele pamantului, ca cea mai curata si mai sfanta fecioara, din neam arhieresc si imparatesc, din neamul lui Aaron dupa mama si din neamul lui David dupa tata, aleasa din doua semintii de frunte dupa trup, iar dupa duh, cum Unul Dumnezeu stie, ca sa slujeasca la mantuirea neamului omenesc.
La Buna Vestire Arhanghelul Gavriil i se inchina ei de la inceput: Bucura-te, ceea ce esti plina de dar, Marie, Domnul este cu tine (Luca 1, 28).
Maica Domnului a fost cea mai aproape de Mantuitorul. Ea L-a purtat noua luni in pantece, L-a nascut in iesle, L-a hranit cu lapte un an de zile, L-a purtat in brate si de cate ori nu L-a sarutat pe Acela care a facut cerul si pamantul? De cate ori nu L-a mangaiat, de cate ori nu L-a imbratisat, de cate ori n-a plans de bucurie, pentru ca ea nu era numai o fecioara preasfanta si preacurata, ci era si proorocita. Ea stia ca Acela pe Care L-a nascut in pestera nu este numai om, ci este si Dumnezeu, Ziditorul ei, Care a zamislit-o si pe dansa in pantecele maicii sale.
Ganditi-va cata bucurie era in inima ei cand isi dadea seama ca ea poarta in brate pe Acela care tine in palma Lui cerul si pamantul!
La locul din Scriptura unde pastorii au vestit cuvantul cel grait lor de inger despre Prunc (Luca 2, 10-18) si unde Simeon batranul i-a proorocit in biserica ca prin inima ei va trece sabie la patima Mantuitorului (Luca 2, 35), ce se zice? Iar Maria pastra toate aceste cuvinte, punandu-le in inima sa (Luca 2, 19).
Maica Domnului n-a avut dureri la nastere, caci numai ea a nascut fara dureri. Pentru ca acolo unde n-a fost inainte dulceata de nunta, nici durere n-a fost mai pe urma. Ea a nascut de la Duhul Sfant, fara durere, dar a avut dureri la rastignirea Mantuitorului. Atunci a trecut sabie prin inima ei si de trei ori a lesinat, vazand pe Fiul ei insangerat, batjocorit si batut, stiind mai ales cine este El, Care a venit sa mantuiasca lumea si cu rana Lui sa vindece rana neamului omenesc.
Este o parere a unor teologi mari ai Bisericii Rasaritului ca atata valoare are Maica Domnului in cer si pe pamant, incat daca, Doamne fereste, Dumnezeu ar fi pierdut toate cele noua cete de ingeri, toata lumea cea vazuta si nevazuta si toate popoarele lumii, nu ar fi avut atata scarba ca daca ar fi pierdut-o pe Maica Domnului.
Asa teologhisesc multi sfinti, intre care si Sfantul Nicodim Aghioritul, pentru ca planul mantuirii neamului omenesc era prevazut sa se implineasca numai la venirea Mantuitorului prin Maica Domnului. Atata valoare are Maica Domnului, incat covarseste toate puterile cele de sus si cele de jos.
Maica Domnului este al doilea cer sau a doua lume, cum zice Sfantul Ioan Damaschin. Printr-insa s-a innoit neamul omenesc si ea este Imparateasa tuturor ingerilor si a tuturor sfintilor si Maica noastra a tuturor popoarelor pamantului si a tot sufletul necajit si intristat care o cheama in ajutor.
Stiti oare, in ziua Judecatii, cine are sa fie de-a dreapta Mantuitorului? Maica Domnului! Iar de-a stanga Lui, Sfantul Ioan Botezatorul, ingerul intaistatator al tuturor sfintilor.
Deci aceste doua persoane sfinte sunt cele mai mari din ceruri dupa Preasfanta Treime.
Cata durere, cata nebunie, cata orbire, cata ratacire, cata nepasare, cata negrija si cata rusine va fi pentru popoarele pamantului care n-au cunoscut-o si n-au cinstit-o! Ca ea, fiind de-a dreapta Mantuitorului, cata slava nu va avea atunci, ca una care L-a purtat pe Mantuitorul in pantece si L-a nascut si L-a alaptat si L-a purtat in brate si toata viata a fost langa El si pururea L-a pazit de primejdii si pururea L-a ascultat si a suferit la patima Lui mai mult decat oricine, ca inima ei a fost insangerata.
Mare rusine o sa aiba aceia in ziua Judecatii.
Cata slava si cinste nu are ea acolo sus, iar noi pacatosii pe pamant ne lenevim s-o chemam in ajutor, pentru ca nu stim cata durere o sa aiba sufletul nostru in ceasul mortii. Atunci o sa vedem cat poate Maica Domnului sa ne usureze si sa ne scoata din ghiarele dracilor, care vor veni sa ne arate toate cate am gresit cu cuvantul, cu lucrul si cu gandul.
De aceea fericiti si de trei ori fericiti sunt crestinii aceia din casa carora nu lipseste icoana Maicii Domnului si au candela la icoana ei, si citesc in fiecare zi macar un acatist sau un paraclis al Maicii Domnului. Amin.
Parintele Ilie Cleopa

Soborul Maicii Domnului; Sfantul Nicodim de la Tismana

                                                           Soborul Maicii Domnului; Sfantul Nicodim de la Tismana 
                                                           Soborul Maicii Domnului
In ziua de astazi, 26 decembrie, praznuim sarbatoarea cu numele de "Soborul Maicii Domnului." Cuvant bisericesc, "sobor" insemneaza "adunare de oameni" si in imprejurarea de acum el vrea sa spuna doua lucruri: intai, cuvantul acesta este o chemare catre cei credinciosi, sa ne adunam astazi, in cinstea Maicii Domnului, aici pe pamant; dar, pe de alta parte, cuvantul "sobor" ne aduce aminte ca Maica Domnului se afla preaslavita, fara de asemanare, in mijlocul tuturor Sfintilor fericiti din ceruri si ca, asa fiind, adunarea noastra de astazi, de pe pamant este, de fapt, o impreuna-praznuire a noastra cu cetele tuturor Sfintilor si Ingerilor din ceruri. Adunarea cea cereasca, adica, se uneste, astazi, cu adunarea noastra pamanteasca, la cinstirea Maicii Domnului.
Si, este drept sa fie asa, dupa ce am praznuit ieri Taina in care Maica Domnului este aceea care uneste pe veci toata omenirea cu Dumnezeu, nascand ca mama pe Domnul Hristos, adica pe Dumnezeu cel intrupat si ascuns intr-un prunc de om. E ca si cand Maica Domnului, privind la Domnul Iisus, in primul rand, si apoi la noi toti, cei credinciosi, "frati mai mici" ai Domnului, care-i aducem aceasta cinstire, ar spune astazi, catre Tatal ceresc, cuvantul acesta de fericita si adanca multumire, de la Apostolul din ajunul Craciunului; "Iata, Doamne, eu si toti pruncii pe care mi I-ai dat, fii binecuvantat in veci! Amin."
 Soborul Maicii Domnului
"Aparatoare Doamna, pentru biruinta, multumiri, izbavindu-ne din nevoi, aducem tie, Nascatoare de Dumnezeu, noi, robii tai. Ci, ca ceea ce ai stapanire nebiruita, izbaveste-ne pe noi din toate nevoile, ca sa strigam tie: Bucura-Te, Mireasa, pururea Fecioara."
Sfantul Cuvios Nicodim de la Tismana (+1406)
Cuviosul Nicodim s-a nascut in satul Prilep si se tragea dintr-o familie de aromani. Istet de minte de mic copil, Nicodim a invatat citirea Sfintelor Scripturi si s-a umplut de ravna pentru slujirea lui Hristos. Iar cand parintii sau au inceput a cugeta sa-l aseze in dregatorii, dupa avutia si rangul ce aveau, Nicodim s-a lepadat de toata averea parinteasca si de toata slava lumii acesteia. Imbracat in haine saracacioase, a fugit intr-ascuns din casa parinteasca si s-a dus la Sfantul Munte, unde, dupa trei ani de ucenicie, s-a invrednicit a fi tuns calugar intr-o manastire de acolo. Dovedindu-se adanc cunoscator al dumnezeiestilor invataturi, smerit si evlavios, in putina vreme a ajuns diacon, apoi egumen si staret al acelei manastiri. Plin de dragoste pentru poporul sau, Nicodim a mijlocit impacarea intre scaunul patriarhal din Constantinopol si Biserica sarbeasca si, ascultand rugamintea cneazului Lazar, a parasit Sfantul Munte si a venit in tara sa. Repede ducandu-se vestea despre evlavia si smerenia sa, preotii si credinciosii voiau sa-l inalte patriarh al Bisericii sarbesti, dar Sfantul s-a socotit pe sine nevrednic de asemenea cinste.
 Sfantul Cuvios Nicodim de la Tismana
In timpul domniei voievodului roman Vlaicu, Sfantul a trecut Dunarea si, venind in Tara Romaneasca, a zidit manastirea Vodita, cea dintai asezare manastireasca temeinica si cu buna randuiala din tara noastra, despre care s-au pastrat dovezi si hrisoave. Dupa oarecare trecere de vreme, Sfantul a parasit ctitoria lui de la Vodita, unde a lasat staret pe un ucenic al sau, anume Agaton, a mers prin munti in sus si, ajungand la locul unde apa Tismanei cade cu zgomot de la inaltime, a ridicat acolo o manastire mai mare si mai trainica. Aici s-a asezat Cuviosul Nicodim, cu cativa din ucenicii sai, dar numarul acelor ce veneau sa slujeasca lui Hristos, sub povatuirea si indrumarea vrednicului staret, sporea fara incetare. Pe toti ii invata cu blandete si-i calauzea spre implinirea voii lui Dumnezeu. Sfantul Nicodim a fost un mare intemeietor si indrumator al vietii monahale la noi, dupa randuielile de la Athos, iar ucenicii lui sunt cei ce au ctitorit cu ajutor de la binecredinciosii domni si voievozi romani, cele dintai manastiri mari in Tara Romaneasca. Vremea insa, cand a venit la noi Sfantul Nicodim, era o vreme de mari framantari in lumea manastirilor ortodoxe. Miezul framantarilor era Muntele Athos, tocmai locul de unde venise Sfantul Nicodim. Este vorba de marea framantare pentru "rugaciunea mintii." Sfantul venea la noi, intre altele, tocmai pentru ca a gasit aici un loc de liniste si singuratate, prielnic lucrarii duhovnicesti a rugaciunii.
Dar Sfantul Nicodim si manastirile zidite de el, dupa tipicul din Sfantul Munte, au luat parte si la nevoile duhovnicesti ale crestinilor din aceasta tara. Schimbul de scrisori, de curand descoperit, dintre Sfantul Nicodim si marele Patriarh bulgar Eftimie de la Tarnova si intrebarile pe care staretul Tismanei le pune marelui Patriarh, ni-l arata pe Sfantul Nicodim dornic sa se inarmeze cu acele cunostinte trebuitoare in lupta impotriva ratacirii bogomililor, secta din Bulgaria, care tocmai trecuse in Tara Romaneasca si bantuia tara. El si manastirea lui erau ca o obste de apostoli ai dreptei credinte. Prin de dragoste pentru popor, Sfantul s-a nevoit intru invatarea tuturor si pentru lucrarea treburilor bisericesti in preajma manastirii sale.
A trait si a lucrat pe pamantul romanesc sub patru domnitori: Vlaicu, Radu, Dan si Mircea, fiind cinstit si pretuit, dupa cuviinta, de toti patru. Scriitorul, din vremea lui, a cartii Viata lui Isaia de la Hilandar, vede in Sfantul Nicodim, pe "barbatul cinstit si sfant, tare in carti si mai tare la judecata, in cuvinte si raspunsuri, intemeietor de manastiri, puternic la rugaciune si luptator pentru dreapta credinta". Pe langa frumoasa manastire Tismana, care e ctitoria lui, de la Sfantul Nicodim ne-a ramas si o Evanghelie, numita Tetravanghelul lui Nicodim de la Tismana, scrisa in limba slavona, chiar de mana Sfantului.
A adormit cu pace in Domnul la anul 1406, la 26 de zile ale lunii decembrie, petrecut cu jale de calugari si de  multime de credinciosi. Si a fost ingropat in mormantul pe care singur si-l pregatise in manastirea sa Tismana. Dupa oarecare vreme, dovedindu-se ca trupul sau a ramas nestricacios, a fost scos din mormant si asezat cu cinste intr-o racla din biserica manastirii. Din pricina tulburarilor si vitregiei trecutelor vremi, sfintele lui moaste au fost ascunse apoi in locuri tainice, pe care nu le stia decat staretul manastirii; cu timpul insa li s-a pierdut urma si au ramas intr-un loc, pe care numai unul Dumnezeu il mai stie.
Pentru dragostea lui catre Domnul si pentru toata slujirea si osteneala lui intru slava Bisericii Ortodoxe, dreptcredinciosii din tara noastra cinstesc pe Sfantul Nicodim cu multa evlavie, ca pe unul din marii indrumatori ai nostri pe calea mantuirii. Cu ale carui rugaciuni, Doamne miluieste-ne si ne mantuieste pe noi. Amin.
Maine facem pomenirea Sfantului Arhidiacon Stef

Un comentariu:

  1. Va doresc tuturor un Craciun fericit si binecuvantat, cu liniste sufleteasca!

    RăspundețiȘtergere