Sfânta și Marea zi de Luni. Iosif cel frumos preînchipuie pe Hristos (2019), respectiv 2020- 13 Aprilie !
Dragilor, vă voi lasă aici câteva gânduri despre Sfânta și Marea zi de Luni.
În această seară încep deniile, cele mai frumoase slujbe din an. Denia este o utrenie care se săvârșește seara. Astfel în loc ca utrenia Sfintei și marii zile de Luni să se săvârșească mâine dimineață, se va săvârși în această seară.
Dragilor, peste 1-2 ore începe prima denie în toate bisericile ortodoxe. Începem drumul spre Patima cea de bună voie a Domnului. Pornim o călătorie de cunoaștere și aprofundare a lucrării lui Iisus Hristos pentru noi și de aplicare a poruncilor Lui în viața noastră.
Fiecare denie va avea o temă, înțelept aleasă de sfinții părinți, în așa fel încât să îmbina evenimentele istorice ale prinderii, răstignirii și învierii Domnului cu curățirea noastră duhovnicească. E foarte important de observat că în toate slujbele Bisericii, cântările pe care le veți auzi la strană nu sunt doar o simplă relatare istorică a unor evenimente, și nici doar o tâlcuire teologică a lor. De asemenea cântările nu aduc înainte doar dogmele dumnezeiești. Ci ele îmbină mereu sfaturi despre cum să ne curățim sufletele și viața cu evenimentele istorice din viața Domnului și a poporului Israel și cu dogmele dumnezeiești.
De aceea cântările Bisericii sunt mereu provocatoare. Mereu trimit către mine și viața mea. Cântările Bisericii din Săptămâna Patimilor nu-L vor plânge pe Hristos și suferința Lui, deloc. Chiar deloc. Vă rog să citiți singuri în cartea Triodului și să-mi spuneți dacă găsiți vreundeva vrea referire de compătimire la suferința Domnului… așa cum este la catolici.
Sfinții Părinți în cântările pe care le-au compus și rânduit în slujbele Bisericii plâng ura arhiereilor, răutatea lui Iuda, sinagoga neroditoare, slaba credință a apostolilor, și patimile omenești. Pe noi să ne plângem din această seară. Din seara această până la Duminica Învierii, sunt 7 zile de post aspru, rugăciune multă, slujbe bogate, în care e timp îmbelșugat să-mi văd, să-mi analizez, să-mi plâng păcatele, și să le părăsesc.
O cântare din Duminica Floriilor spune să aduce Domnului „stâlpări de fapte bune”, adică „flori de fapte bune”. Nu este deajuns să-L întâmpinăm pe Domnul cu flori în mână, cu salcie la ușa casei, ci trebuie să-L întâmpinăm cu ceea ce El nu are și vrea de la noi.
Ce vrei Doamne de la mine și eu poți să-ți dau, și Tu nu ai? „Păcatele tale le vreau, Ieronime”, zice Domnul într-o discuție cu Fericitul Ieronim.
În Sfânta și Marea zi de Luni Biserica Ortodoxă a rânduit să se facă pomenire de Iosif cel frumos și de smochinul neroditor pe care L-a blestemat Domnul Hristos.
Iată ce zic cântările din această seară:
„Alipindu-ne de Domnul, Care se sârguieşte să pătimească toate, să fim gata spre batjocură, spre scuipare si spre ocară, ca împreună să ne slävim, credincioşilor, cu preacuratele Lui Patimi.”
În această săptămână, pe cât posibil, să ne supărăm mai puțin sau deloc. Dacă s-ar cuveni să ne apărăm dreptatea în relație cu cineva, în această săptămână să tăcem și să îndurăm nedreptatea, așa cum a făcut Domnul. Dacă suntem nedreptățiți să îndurăm nedreptatea. Dacă deobicei ne este gândul la cele lumești, să-l mutăm spre cele cerești. Să fie săptămâna aceasta cer în inima noastră.
Să contemplăm / să ne gândim la toate câte a făcut Domnul pentru noi.
„Flämânzit-a de mântuirea oamenilor Hristos Dumnezeul meu, El, Care este pâinea vieții. Pentru aceasta venind la smochin, adică la adunarea cea neroditoare, care era acoperită cu frunzele legii, dacă a văzut-o, a blestemat-o.”
Domnul Hristos însetează de mântuirea oamenilor. Cum așa? E ca un rege care-și vede fiul beat și batjocorit de tot poporul, deși el ca rege ar putea să-i ofere toată demnitatea, puterea, bogăția, înțelepciunea. Se întristează regele văzându-și fiul ducând o viață atât de diferită de a lui, plecat de la curte, în sărăcie și boală, în batjocură și patimi. Dar putere are Regele să-și readucă fiul înapoi. Putere are Dumnezeu să readucă omul de pe calea păcatului înapoi la curăție.
De ce a rânduit astăzi Biserica să pomenim pe Iosif cel frumos?
Iosif este al 11-lea fiu al lui Iacob, cel care avea să fie numit Israel, și din familia căruia să se nască acest popor ales de Dumnezeu. Iosif a preînchipuit / simbolizat în multe feluri pe Hristos prin viața și curăția sufletului lui.
Iosif a avut un vis în care a văzut cum snopii de grâu din mâinile fraților lui se închinau snopului de grâu din mâna lui. El a povestit acest vis fraților lui, și aceștia părându-li-se că se mândrește înaintea lor, au început a-l invidia puternic. Dar acest vis era de la Dumnezeu și arăta viitorul și adevărul unei realități viitoare. Așa cum Hristos a fost profețit cu sute de ani înainte de atâția prooroci, Dumnezeu știind dinainte toate câte i se vor întâmpla. Frații lui Iosif hotărăsc să-l omoare din invidie.
„Haidem să-l omorâm, să-l aruncăm într-un puţ şi să zicem că l-a mâncat o fiară sălbatică şi vom vedea ce se va alege de visele lui!”” (Facerea 37, 20)
Așa se face că-l aruncă într-un puț, o fântănă părăsită iar haina de pe el o păstrează, o moaie în sângele unui ied și o duc tatălui lor, Iacov, ca să-i demonstreze că Iosif a fost omorât de o fiară sălbatică. Apoi le-a venit ideea să-l vândă pe Iosif ca mai degrabă câștigă un ban de pe viața lui decât să-l omoare pur și simplu. Și-l vând pe Iosif unui boier egiptean.
Așa cum Iosif a fost vândut de frații lui din invidie, așa și Iisus Hristos va fi vândut de frații lui evreii, de arhiereii Lui tot din invidie. Haina cea muiată în sânge simbolizează jertfa pe cruce pe care Domnul Hristos o va aduce înaintea Tatălui Său.
Dar Dumnezeu era cu Iosif, zice Scriptura, și orice făcea el sporea. Sclav fiind în casa egipteanului Putifar, el fiind harnic și cinstit, ajunge să fie pus căpetenie / șef peste toate ale averilor acestui boier. Este ispitit de femeia boierului spre desfrânare dar el rezistă tare și spune că nu e cu putință așa ceva, ca să greșească înaintea stăpânului său. Totuși femeia îl acuză pe nedrept înaintea bărbatului ei, că el de fapt a vrut s-o necinstească. Așa Iosif este aruncat în închisoare.
Dar Dumnezeu era cu Iosif și chiar și aici în temniță fiind cinstit și harnic ajunge să fie căpetenia temniței.
- Dar Domnul era cu Iosif, a revărsat milă asupra lui şi i-a dăruit trecere înaintea mai-marelui temniţei,
- Încât mai-marele temniţei a dat pe mâna lui Iosif temniţa şi pe toţi osândiţii, care erau în temniţă, şi orice era de făcut acolo, el făcea.
- Iar mai-marele temniţei nu avea nici o frică de nimic, că toate erau pe mâna lui Iosif, pentru că Domnul era cu el şi toate câte făcea, Domnul le sporea în mâinile lui. (Facerea 39, 21-23)
Aici în temniță Iosif tâlcuiește visele marelui paharnic și marelui pitar al Faraonului, conducătorul Egiptului. Visele se împlinesc. Așa se duce vorba la Faraon că Iosif e tâlcuitor de vise foarte bun, și având un vis greu de înțeles îl cheamă. Dumnezeu fiind cu el, Iosif tâlcuiește perfect acest vis al Faraonului, și acesta înțelegând bine adevărul din explicațiile lui Iosif îl pune pe Iosif căpetenie peste tot Egiptul, peste toate averile Egiptului… practic mâna dreaptă a lui Faraon.
Așa se face că Iosif, din sclav și neiubit de frații săi, ajunge cel mai cinstit om din istorie acelui moment în întreaga lume. Venind foamete, frații lui Iosif vin în Egipt să cumpere făină și se întâlnesc chiar cu fratele lor, care administra toate bogățiile. Iosif îi iartă, și le dă făină pentru pâine.
Cinstea lui Iosif, hărnicia, credința lui în Dumnezeu, fecioria lui preînchipuie fecioria și curăția Domnului Hristos, Cel ce a trăit fără de păcat. Iosif ajuns mai mare peste tot Egiptul simbolizează pe Hristos care ajunge rege peste tot păcatul și peste moarte.
Iosif cel care a hrănit cu pâine întreg Egiptul și familia sa simbolizează pe Hristos care va hrăni o lume întreagă cu Trupul și Sângele Său, numit chiar de El: Pâinea cea Cerească.
Fără de păcat răstignesc iudeii pe Domnul. Doar lucruri bune a făcut între ei, și totuși ei îi pregătesc moartea.
Cântările Bisericii sunt absolut încântătoare…. ia uitați ce ironice dar în același timp ce adevărate:,
„Pregătește-ți, Iudee, pe preoții tăi, gătește-ți măinile spre uciderea lui Dumnezeu: că iată, a venit blând și liniștit spre Patimă, Cel ce este mielul și păstorul noatru, Hristos, Împăratul lui Israel.”
Atât de înrăită a ajuns firea umană, încât înaintea a tot binele, răsplătește cu răul cel mai mare: cu crima. Să nu cumva să ajungă și sufletele noastre atât de nerecunoscătoare față de Dumnezeu, față de cei ce ne-au făcut bine, încăt să răsplătim cu rău și cu ură. Să fim recunoscători și mulțumitori înaintea tuturor binefăcătorilor noștri. Smochinul neroditor pe care l-a blestemat Domnul este sinagoga cea care nu aducea roade. Este adunarea evreilor înaintea lui Dumnezeu care slujeau formal, fără iubire, fără a se mai curăți de păcate.
„Nerodirea legii a blestemat-o, ca pe cea care a odrăslit frunze, adică: întelegerea umbroasă a Scripturii, care roade de fapte bune n-a avut, pentru fårădelegea lor. Iar pe noi pe toți, fiii harului, binecuvinteaza-ne, Mântuitorule.”
Smochinul a fost blestemant de Dumnezeu pentru că avea doar frunze, fără fructe.
Să nu cumva să fim și noi pedepsiți de Dumnezeu că suntem credincioși doar cu vorba și în formă, iar cu fapta și pe fond să fim păcătoși și fără fapte bune.
În această săptămână care urmează, hrăniți pe cei săraci. Faceți și pentru ei praznicul Învierii o bucurie. Împărțiți averile voastre celor săraci ca să vă răsplătească Dumnezeu.
Părăsiți păcatul. Cântați lui Dumnezeu. Eliberați-vă de cele ce vă împovărează…
Cam atât pentru această seară.
Doamne ajută!
Ne vedem mâine la ora 14.00
(Claudiu Balan)
Păcat tare păcat ca nu ne putem duce
RăspundețiȘtergereDoamne iarta-ne pe toți Cu iubirea ta nemărginită