Cunoşti cele zece porunci ? Foarte rar am întâlnit oameni care ar fi putut să mi le spună pe toate pe de rost. Dar cum ai putea să-ţi trăieşti viaţa în conformitate cu ele, dacă nici măcar nu le cunoşti?
Pornind de la ideea că nu e nimic fără de păcat, arhimandritul Ilie Cleopa a scris un mic îndreptar pentru spovedanie, citând Sfânta Scriptură care spune: „Toţi multe greşim. Iar de vom zice că păcat nu avem, pe noi înşine ne înşelăm şi adevărul nu este în noi“.
Spovedania trebuie să se facă înaintea duhovnicului, trimisul lui Dumnezeu. Mărturisirea trebuie să fie completă, de bună voie, cu umilinţă, iar credinciosul să nu dea vina pe nimeni.
Cele zece porunci sunt explicate pe larg de părintele Cleopa.
1. „Eu sunt Domnul Dumnezeul tău: să nu ai alţi dumnezei afară de Mine.
2. „ Să nu-ţi faci chip cioplit, nici vreo înfăţişare a lucrurilor care sunt sus în ceruri, sau jos pe pământ, sau în apele mai de jos decât pământul. Să nu te închini înaintea lor şi să nu le slujeşti.
3. „Să nu iei în deşert Numele Domnului, Dumnezeului tău; căci Domnul nu va lăsa nepedepsit pe cel ce va lua în deşert Numele Lui.”
4. „Adu-ţi aminte de ziua de odihnă, ca s-o sfinţeşti. Lucrează şase zile şi-ţi fă în acelea toate treburile tale, iar ziua a şaptea este odihna Domnului Dumnezeului tău. ”
5. „Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, ca să-ţi fie bine şi să trăieşti ani mulţi pe pământul pe care Domnul Dumnezeul tău ţi-l va da ţie.”
6. „Să nu ucizi.”
7. „Să nu fii desfrânat.”
8. „Să nu furi.”
9. „Să nu mărturiseşti strâmb împotriva aproapelui tău.”
10. „Să nu pofteşti casa aproapelui tău; să nu pofteşti nevasta aproapelui tău, nici robul lui, nici roaba lui, nici boul lui, nici măgarul lui, nici vreun alt lucru care este al aproapelui tău.”
El enumeră care sunt păcatele împotriva celor zece porunci. Împotriva primei porunci greşesc şi cei care citesc cărţi eretice. Sunt vinovaţi şi cei care cred în viziuni şi în vedenii deşarte, care spun „Dumnezeu ştie“, cei care fac glume împotriva Sfintei Scripturi. La porunca a patra greşesc, spune el, cei care duminicile se duc la cârciumi, la jocuri de noroc.
La porunca a cincea greşesc şi cei care nu ascultă de conducătorii ţării lor şi bărbaţii care nu îngrijesc trupeşte şi sufleteşte de femeile lor. În opinia lui Ilie Cleopa, greşesc, la porunca a şasea toţi cei care omoară sufleteşte pe alţii, precum sunt ereticii şi învăţătorii cei mincinoşi.
La porunca a şaptea păcătuiesc cei care „se sulemenesc“ cu scopul de a atrage pe alţii în desfrânare. La porunca a opta greşesc cei care amestecă cele bune cu cele rele (vinul curat cu apa, laptele cu apă, smântâna cu lapte).
La porunca a noua sunt vinovaţi şi cei ce clevetesc pe fraţii lor, cei ce râd de sluţeniile şi neajunsurile fireşti ale altora. La porunca a zecea greşesc toi cei care poftesc lucru străin, ca de exemplu femeie, casă, ţarină, slujnică, haine, avere.
Din cele zece porunci, patru învaţă dragostea şi datoriile creştinului faţă de Dumnezeu, iar celelalte şase porunci învaţă dragostea şi datoria faţă de aproape.
Ilie Cleopa, pe numele său adevărat Ilie Constantin, s-a născut la 10 aprilie 1912, în judeţul Botoşani şi a murit pe 2 decembrie 1998, la Mănăstirea Sihăstria. Părintele a fost al cincilea copil din cei zece pe care i-a avut familia Ilie. În primele luni din viaţă, pruncul era mai tot timpul bolnav. Neştiind ce să-i mai facă, mama lui l-a dus la un duhovnic, care a sfătuit-o să dăruiască copilul Maicii Domnului. Atunci, femeia a spus plângând: „Maica Domnului, îţi dăruiesc ţie copilul acesta al meu, că este bolnav şi plânge mereu. Fă ce ştii tu cu el!” Ca o minune, copilul s-a făcut bine.
Mai târziu, el şi-a urmat alţi doi fraţi mai mari la viaţa călugărească. După venirea regimului comunist, părintele Cleopa s-a retras în pădure, pentru a scăpa de persecuţie. Părintele Cleopa Ilie s-a întors definitiv la mănăstire în anul 1964. Aici a scris mai multe cărţi. În anul 1998, după ce s-a închinat pentru ultima oară la mormintele fraţilor săi, părintele Cleopa şi-a lăsat sufletul în mâinile lui Hristos.
Cum îndeplineşti tu cele zece porunci în viaţa ta? Cum se manifestă dragostea ta faţă de Dumnezeu? Cum este dragostea ta faţă de aproapele? Ce faci pentru Dumnezeu şi ce faci pentru aproapele tău?
dragostea pt aproapele este cea mai simpla sunt ANONIM 5-sa-l acceptam pe aproapele cu totul-IISUS HRISTOS a acceptat sacrificiul iar crestinul asa trebuie sa faca-fara sa se planga de ceea ce vine din gura lumii care nu este crestina majoritar-sanatate si pace in suflet si in lume-duhovnicul meu a pirdut o mana in razboi,a facut hepatita, tbc etc .si au fost 10 frati din care numai 2 credinciosi
RăspundețiȘtergereSlavă lui Dumnezeu întru cei de sus pe Pământ pace între oameni bunăvoire 🙏 Doamne Ajută Măicuța Domnului 🙏
RăspundețiȘtergere