7 IANUARIE 2019, SOBORUL SFANTULUI PROOROC IOAN BOTEZATORUL ŞI ÎNAINTEMERGATORUL DOMNULUI !

                                           7  Ianuarie  2019!

SFÂNTUL  IOAN  BOTEZĂTORUL !

   

                       

           

Sfântul prooroc Ioan Botezătorul și înainte-mergătorul Domnului nostru Iisus Hristos

Sfântul Ioan Botezătorul a fost ultimul dintre prooroci, înainte-mergător și botezător al Domnului nostru Iisus Hristos, „cel mai mare dintre cei născuți dintre femei” (Matei 11,11; Luca 7,28), așa cum îi spune Mântuitorul. Iisus mai afirmă că el nu este nici o „trestie clătinată de vânt”, nici un „om îmbrăcat în haine moi” (Matei 11,7-8), indicând astfel caracterul neclintit și auster al profetului.

           Naşterea  şi Viaţa  Sfântului  Ioan  Botezătorul !                   

Nașterea Sf. Ioan Botezătorul

Nașterea Sfântului Ioan a fost ea însăși o minune. Părinții Sfântului Ioan, preotul și proorocul Zaharia și Elisabeta, din neamul lui Aaron, au ajuns la bătrânețe fără să aibă copii, lucru rușinos în rândul poporului evreu în acea vreme (Luca 1,25). Un înger pe nume Gavriil îl anunță pe Zaharia că rugăciunea sa a fost ascultată și că nevasta sa, Elisabeta îi va naște un fiu căruia îi va pune numele de Ioan. Zaharia însă nu a crezut aceste vorbe (Luca 1,20), invocând faptul că și el și nevasta sa erau bătrâni (Luca 1,18). Drept pedeapsă pentru necredința lui, Zaharia a rămas mut până când s-a săvârșit ceremonia tăierii-împrejur, cu punerea numelui pruncului.
Elisabeta era mătușă sau verișoară a Maicii Domnului. Și ei i s-a vestit în chip minunat că avea să nască un copil și a primit vestea cu bucurie, însă a ascuns-o vreme de cinci luni (Luca 1,24).
Pruncul pe care îl purta s-a arătat a fi profet încă din pântecele maicii lui. După Bunavestire, Fecioara Maria, purtându-L în pântece pe Mântuitorul Iisus Hristos, a vizitat-o pe Elisabeta. Când cele două femei s-au întâlnit, Ioan a săltat de bucurie în pântecele maicii lui, iar mama lui s-a umplut și ea de Duhul Sfânt și a binecuvântat-o pe Maica Domnului și pe Prunc (Luca, cap. 1).
În ziua a opta, când avea loc ceremonia tăierii împrejur, participanții vroiau să îi pună numele de Zaharia, după numele tatălui său. Elisabeta se opune, spunând că numele noului născut avea să fie Ioan. Cei de față au insistat, spunându-i Elisabetei că nimeni dintre rudele ei nu purta acest nume și l-au întreabă și pe Zaharia care era numele pe care dorea să îl dea pruncului. Acesta a scris pe o tăbliță același nume, Ioan, pentru că acesta era numele pe care i-l spusese mai înainte îngerul Gavriil. Toți s-au minunat, pentru că cei doi soți nu se înțeleseseră de mai înainte unul cu altul asupra numelui pruncului. Din acel moment Zaharia și-a recăpătat darul vorbirii și la rândul său a început să profețească despre fiul său ca înaintemergător al lui Mesia (Luca 1,59-79).
Când, după nașterea Domnului Iisus, regele Irod cel Mare a poruncit uciderea pruncilor de până la doi ani, Sf. Elisabeta și pruncul ei s-au refugiat, potrivit Protoevangheliei lui Iacov (cap. XXII-XXIII), pe dealurile din jurul Ierusalimului. Urmăriți cu insistență de soldați, întrucât se știa despre nașterea miraculoasă a lui Ioan, Elisabeta s-a rugat fierbinte lui Dumnezeu să o apere, iar pământul s-a deschis și i-a adăpostit, mamă și prunc, până la trecerea primejdiei. Zaharia a fost însă ucis, chiar în Templul din Ierusalim, de către ostașii trimiși de Irod (Matei 23,35).

Pustnicia

Când a ajuns aproape de vârsta adultă, Ioan s-a retras în pustiu, ducând o viață aspră, de post și rugăciune. Purta o haină aspră, din păr de cămilă (în semn de pocăință) și încinsă cu o curea de piele (care, potrivit exegeților, simbolizează stăpânirea pornirilor trupești). Se hrănea cu lăcuste^[1] și miere sălbatică^[2] și își petrecea vremea în rugăciune și contemplare (Luca 1,80). Sfântul Ioan, Înainte-mergătorul și Botezătorul Domnului avea să primească de la însuși Domnul Hristos mărturia că el era cel mai mare dintre toți oamenii născuți din femeie (Matei 11,11; Luca 7,28), cel dintâi între prooroci și prooroc al Celui Preaînalt (Luca 1,76).

                                                   Botezul lui Ioan !

Botezul Domnului

Aproximativ în anul 29 d.Hr., în vremea domniei împăratului Tiberiu (14-37 d.Hr.), Ioan s-a dus, la porunca lui Dumnezeu, în regiunea Iordanului și și-a început propovăduirea, chemând oamenii la pocăință și vestind apropiata venire a lui Mesia (Matei 3,2). Pe cei care veneau la el în număr din ce în ce mai mare, atrași de viața sa sfântă și de puterea cuvintelor sale, îi boteza prin afundarea în apa Iordanului, în semn de curățire a păcatelor și de lepădare de ele și spre a-i pregăti pentru venirea lui Mesia, Mântuitorul (Luca 3, 1-28).
Îi îndemna pe toți să își părăsească păcatele, fără deosebire de condiția lor socială. Le cerea celor care veneau la el să se boteze să nu o facă doar de formă, ci să facă și „roade vrednice de pocăință”. Le arăta că faptul că descindeau din patriarhul Avraam nu era suficient pentru a le aduce mântuirea (Matei 3,7-12). Îndemna la milostenie și la o viață dreaptă și propovăduia venirea apropiată a lui Mesia. Astfel Ioan îndemna poporul să facă pomeni cu tot prisosul lor de haine și mâncare; vameșilor care veneau la el le spunea să nu ceară nimic peste taxele stabilite oficial, iar ostașilor să nu stoarcă nimic de la nimeni prin amenințări, să nu învinuiască pe nimeni pe nedrept și să se mulțumească cu solda lor (Luca 3,11-14).
Întrebat fiind dacă nu era el însuși Mesia, Sf. Ioan arată despre sine însuși că este doar înaintemergătorul Domnului, „glasul celui ce strigă în pustie”, făcând aluzie la un fragment din profețiile lui Isaia:

Un glas strigă: „În pustiu gătiți calea Domnului, drepte faceți în loc neumblat cărările Dumnezeului nostru. Toată valea să se umple și tot muntele și dealul să se plece; și să fie cele strâmbe, drepte și cele colțuroase, căi netede. Și se va arăta slava Domnului și tot trupul o va vedea căci gura Domnului a grăit”.
(Isaia 40, 3-5).

Le precizează că botezul lui era unul pregătitor și că Cel care avea să vină era mai mare decât el: „Eu unul vă botez cu apă spre pocăință, dar Cel ce vine după mine este mai puternic decât mine; Lui nu sunt  vrednic să-I duc încălțămintea; Acesta vă va boteza cu Duh Sfânt și cu foc.” (Luca 3,11).

                                             Întâlnirea cu Mântuitorul !

Pentru viața lui îngerească, Sf. Ioan s-a învrednicit să-L vadă pe Mântuitorul a Cărui cale o pregătise și să Îl boteze în Iordan, fiind atunci și martorul descoperirii Sfintei Treimi (de acest moment se face pomenire la Teofanie, 6 ianuarie). Atunci când, după ce restul poporului se botezase, Iisus înaintează și El spre apa Iordanului ca să fie botezat, Ioan Îl recunoaște drept Mesia – „Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatele lumii” – și mărturisește că el ar fi avut mai degrabă nevoie să fie botezat de Iisus, iar nu invers, pentru că Iisus nu avea nevoie de pocăință. Primește însă cu smerenie să Îl boteze pe Domnul la cererea Acestuia, moment în care vede cerurile deschizându-se și aude mărturia dumnezeiască: „Tu ești Fiul Meu cel iubit, întru Tine am binevoit”, și pe Duhul Sfânt în chip de porumbel pogorându-Se deasupra lui Iisus (Matei 3,13-17).
Și mai târziu avea să-și păstreze aceeași atitudine smerită față de Mântuitorul. Când ucenicii săi îl întreabă mai târziu despre Iisus, el reafirmă cele spuse despre Mântuitorul și se descrie pe sine doar ca „prietenul mirelui [Hristos], care stă și ascultă pe mire, [și] se bucură cu bucurie de glasul lui”^[3], adăugând: „Acela trebuie să crească, iar eu să mă micșorez” (Ioan 3, 29-30).
Probabil pentru a-i convinge pe ucenicii săi despre adevărul mărturiei lui și pentru a le arăta drumul de urmat mai departe, Ioan, aflat deja în închisoare, îi trimite la Iisus pe doi dintre ucenicii săi ca să-L întrebe dacă El era Mesia, Cel care trebuia să vină, iar atunci Domnul le spune: „Mergeți și spuneți lui Ioan cele ce ați văzut și cele ce ați auzit: Orbii văd, șchiopii umblă, leproșii se curățesc, surzii aud, morții înviază și săracilor li se binevestește./Și fericit este acela care nu se va sminti întru Mine” (Luca 7, 22-23).
Hristos însuși mărturisește despre Ioan că a fost prooroc „și mai mult decât prooroc”, „cel mai mare dintre cei născuți din femei” și, totuși, „cel mai mic în împărăția cerurilor este mai mare decât el”, așa cum spune Iisus (Matei 11,11). De la el încolo împărăția cerurilor se ia prin străduință (Matei 11,12). El este mărturisitor al adevărului, „făclia care arde și luminează”, de lumina căreia oamenii au vrut să se bucure o clipă (Ioan 5, 35) și, cu cuvintele lui Isaia, „înger trimis înaintea feței Domnului ca să-I pregătească calea” (Luca 1,27).

                                    Reproșurile adresate lui Irod !

Sfântul Ioan, care se ruga și medita mereu la Cuvântul lui Dumnezeu și își trăia viața în curăție, dobândise nu doar darul smereniei, ci și pe cel al proorociei. Îi mustra pe cei păcătoși, de orice condiție ar fi fost, cu cuvinte aspre.
Între cei care veneau la Ioan pentru a-i asculta cuvintele se afla și Irod Antipa, tetrarhul Galileei, care la început îl respecta pe Ioan ca pe un om drept și sfânt și asculta sfaturile lui, dar se și temea de el, pentru că era foarte iubit de popor. Însă sfântul Ioan nu s-a temut să adreseze aspre mustrări nici lui Irod. Astfel, Ioan l-a mustrat pe față pe Irod Antipa, pe care l-a învinuit că trăiește într-un păcat grav, acela de a o fi luat de soție pe Irodiada, soția lui Filip, fratele său, aflat încă în viață (Luca 14,3-4) Căci, potrivit legii ebraice, era interzis cu desăvârșire oricui să „descopere goliciunea” nevestei fratelui, căci ea echivala cu descoperirea goliciunii fratelui (Levitic 18,16; 20,21), fiind, în plus, o preacurvie care se pedepsea cu moartea ambilor păcătoși (Levitic 20,10; Deuteronom 22,22). De asemenea, Ioan l-a mustrat pe Irod Antipa și pentru toate relele pe care le făcuse (Luca 3,19). Irod Antipa l-a întemnițat pe Ioan și ar fi vrut să-l omoare (Matei 14,5), ceea ce dorea și Irodiada (Marcu 6,24). Irod se temea însă de popor, pentru că acesta îl privea pe Ioan ca pe un prooroc (Matei 14,5, Luca 20,6) și se temea și de Ioan, căci știa că era „bărbat drept și sfânt” (Marcu 6,20). Irod îl și ocrotea și, când îl auzea, de multe ori stătea în cumpănă, neștiind ce să facă; și îl asculta cu plăcere (Marcu 6,20).

                       Moartea Sf. Ioan Botezătorul !

                                            Uciderea lui Ioan.

Tăierea capului Sf. Ioan Botezătorul; frescă medievală

La cererea Irodiadei, Irod Antipa l-a aruncat în închisoare pe Ioan (Marcu 6,17). O vreme, a fost probabil tratat mai bine, întrucât li se îngăduia ucenicilor săi să-l vadă și să vorbească cu el, acesta primind astfel știri din afară (Matei 11, 2).
Totuși, atunci când Irod și-a prăznuit ziua de naștere, dând un ospăț curtenilor săi, mai-marilor oastei și fruntașilor Galileii, Salomeea (fiica Irodiadei) a intrat la ospăț, a dansat și i-a plăcut lui Irod și oaspeților lui. Regele i-a zis Salomeeei: „Cere-mi orice vrei, și-ți voi da”. Apoi a adăugat cu jurământ: „Orice-mi vei cere, îți voi da, fie și jumătate din împărăția mea”. Fata a ieșit afară și a întrebat-o pe mama ei ce să ceară, iar Irodiada i-a spus să ceară capul lui Ioan Botezătorul. Regele s-a întristat, dar pentru că jurase și rușinându-se de invitații săi, a poruncit să i-l dea. Ioan a fost decapitat, iar sfântul său cap a fost adus pe un platou și înmânat Salomeei, care i l-a dat mai departe Irodiadei (Matei 14, 1-12; Marcu 6, 14-29).

Rostul morții

Moartea sângeroasă a lui Ioan de atunci a fost probabil îngăduită de Dumnezeu pentru ca Înaintemergătorul lui Hristos din această lume să vestească venirea Izbăvitorului și în împărăția morților, mai înainte ca Hristos, prin patima și moartea Sa pe Cruce, să biruiască puterea morții și a iadului și să aducă învierea și mântuirea.

După moarte

După moartea acestuia, ucenicii Sfântului Ioan i-au luat trupul și l-au îngropat în Sevastia, dându-i apoi de știre și lui Iisus. Moaștele sale au fost regăsite mult mai târziu, în chip miraculos, iar acum fragmente din acestea se găsesc în mai multe locuri din lume.

Moștenirea lăsată de Sf. Ioan

Sfântul Ioan Înaintemergătorul este pentru toți creștinii cel mai mare dintre prooroci, întruchipare a vieții duhovnicești. Viața lui este ea însăși un model pentru toți creștinii: trăitor în nevoință și în rugăciune, grăitor și apărător al dreptății, al fidelității în căsătorie (Matei 14,3-4), al milei față de săraci (Luca 3,11), propovăduind ascultarea față de Legea lui Dumnezeu și curățirea de orice păcate.
Întruchipare a smereniei, curăției, iubitor și propovăduitor al pocăinței, „înger în trup”, el este considerat în mod deosebit drept arhetipul vieții monahale.

                                       Sfintele Moaște !

Capul Sf. Ioan Botezătorul (icoană de la Mănăstirea "Schimbarea la Față", Brookline, Massachussets)

Părți din moaștele Sfântului Ioan Botezătorul se găsesc la:

• Biserica Sfântul Dimitrie, Neo Phaleron, Pireu, Grecia
• Biserica Sfântul Macarie din Alexandria, Egipt
• Catedrala Notre-Dame din Amiens, Franța
• Muzeul Benaki, Atena
• Muzeul Topkapi, Istanbul
• Moscheea Ummayazilor, din Damasc, Siria
• Mănăstirea Cetinje, Muntenegru
• Mănăstirea Sf. Ioan Botezătorul, Lipnița, jud. Constanța

În anul 2010 au fost descoperite moaște ale Sf. Ioan Botezătorul în Bulgaria, în orașul Sozopol.^[4]

Prăznuirile Sfântului Ioan Botezătorul

Biserica Ortodoxă are șase zile de prăznuire pentru Sfântul Ioan Botezătorul. În ordine calendaristică, cu începutul anului bisericesc (1 septembrie):

• 23 septembrie - Zămislirea sfântului Ioan Botezătorul
• 7 ianuarie - Soborul Sfântului prooroc, Înaintemergătorului și Botezătorului Ioan (a doua zi după Teofanie, 6 ianuarie)
• 24 februarie - Întâia și a doua aflare a Capului Înaintemergătorului și Botezătorului Ioan
• 25 mai - A treia aflare a capului Sf. Ioan Botezătorul
• 24 iunie - Nașterea sfântului Ioan Botezătorul, sărbătoare care în popor poartă numele de Sânziene sau Drăgaică.^[5]
• 29 august - Tăierea capului Înaintemergătorului (pe care Biserica a rânduit-o ca zi de post negru). 

Onomastică

Potrivit statisticilor Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 1.957.468 de cetățeni români, dintre care 1.429.887 bărbați și 527.581 femei, poartă numele Sfântului Ioan Botezătorul.
Din totalul româncelor, 369.219 se numesc Ioana, 140.333 - Ionela, 11.323 - Nela, iar 6.706 - Ionelia. Majoritatea bărbaților se numesc Ioan - 521.561, Ion - 418.448, Ionuț - 317.270, Ionel - 146.035, Nelu - 21.847 sau Ionică - 4.726.^[6]

Imnografie

La Zămislirea Sf. Ioan Botezătorul (23 septembrie):
Tropar, glasul al 4-lea:

Ceea ce mai înainte erai stearpă neroditoare, veselește-te; că iată ai zămislit pe sfeșnicul Soarelui, Cel ce va să lumineze toată lumea care pătimea cu nevederea. Dănțuiește Zaharia cu îndrăzneală strigând: Prooroc Celui Preaînalt este cel ce va să se nască!

Condac, glasul 1:

Se veselește luminat marele Zaharia, cu Elisabeta, soția sa cea întru tot mărită, după vrednicie zămislind pe Ioan Înaintemergătorul, pe care Arhanghelul l-a binevestit bucurându-se. Iar noi oamenii după datorie îl cinstim, ca pe un tăinuitor al darului.

La Soborul Înaintemergătorului Domnului (7 ianuarie):
Tropar, glasul al 2-lea:

Pomenirea dreptului este cu laude; iar ție destul îți este mărturia Domnului, Înaintemergătorule; că te-ai arătat cu adevărat și decât proorocii mai cinstit, că și a boteza în repejuni^[7] pe Cel propovăduit te-ai învrednicit. Drept aceea, pentru adevăr nevoindu-te, bucurându-te, ai binevestit și celor din iad pe Dumnezeu Cel ce S-a arătat în trup, pe Cel ce a ridicat păcatul lumii și ne-a dăruit nouă mare milă.

Condac, glasul al 6-lea:

De venirea Ta cea trupească temându-se Iordanul, cu frică s-a întors; și slujba cea duhovnicească plinind-o Ioan, cu frică s-a tras înapoi. Cetele îngerești s-au spăimântat, văzându-Te și toți cei din întuneric s-au luminat, lăudându-Te pe Tine, Cel ce Te-ai arătat și ai luminat toate.

La Nașterea sfântului Ioan Botezătorul (24 iunie):
Tropar, glasul al 4-lea:

Proorocule și Înaintemergătorule al venirii lui Hristos, după vrednicie a te lăuda pe tine nu ne pricepem noi, cei ce cu dragoste te cinstim că nerodirea celei ce te-a născut și amuțirea părintelui tău s-au dezlegat întru mărită și cinstită nașterea ta, și întruparea Fiului lui Dumnezeu lumii se propovăduiește.

Condac, glasul al 3-lea:

Ceea ce mai înainte era stearpă, astăzi pe Înaintemergătorul lui Hristos naște, și El este plinirea a toată proorocia că pe Cel pe Care proorocii mai înainte L-au propovăduit, pe Acesta în Iordan mâna punându-și, s-a arătat Cuvântului lui Dumnezeu prooroc, propovăduitor, împreună și Înaintemergător.

La Tăierea capului Înaintemergătorului (29 august):
Tropar, glasul al 2-lea:

Pomenirea dreptului cu laude... (A se vedea mai sus )

Condac, glasul al 5-lea:

Mărita tăiere a Înaintemergătorului, rânduială dumnezeiască a fost, ca și celor din iad să propovăduiască venirea Mântuitorului. Să se tânguiască Irodiada, care a cerut ucidere fără de lege; că nu legea lui Dumnezeu, nici viața cea vie a iubit, ci pe cea amăgitoare și vremelnică.

Iconografie

Dionisie din Furna^[8] arată că Sf. Ioan Înaintemergătorul se zugrăvește după cum urmează:
Sf. Ioan Botezătorul se zugrăvește ca un bărbat de vârstă mijlocie, cu barbă ascuțită, nu prea lungă, cu barba și părul închise la culoare și în neorânduială, purtând un veșmânt mițos (de păr de cămilă), iar pe deasupra purtând un himation (un fel de mantie prinsă cu o agrafă pe piept sau pe umăr) de culoare ocru deschis sau verde. Se zugrăvește singur, precum și în diferite scene din Evanghelie. Atunci când este zugrăvit singur, ori arătând spre Hristos, poartă înscrisul: „Pocăiți-vă, că s-a apropiat împărăția cerurilor!” sau „Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii!”
În reprezentări mai târzii (începând cu sec. al XVI-lea), atunci când este reprezentat singur, Sf. Ioan Botezătorul se zugrăvește purtând în mână o tipsie pe care este așezat capul său tăiat. Uneori mai este zugrăvit purtând și aripi, amintind de viața sa îngerească. Dionisie arată detaliat și cum se zugrăvesc diferitele scene și minuni din viața Înaintemergătorului. ^[9]
Poate cea mai cunoscută reprezentare a sa este cea de la Botezul Domnului, când este zugrăvit botezându-L pe Hristos. Atunci Domnul este zugrăvit intrat în râul Iordan până la brâu, iar pe lângă El niște pești. Sf. Ioan ține mâna dreaptă pe capul lui Hristos, iar mâna stângă este întinsă în sus; ține un toiag de cioban. Dionisie insistă că aici Sf. Ioan nu trebuie zugrăvit ca purtând ceva (de ex. o cochilie) în mâna dreaptă, cu care-L botează pe Domnul, ci doar mâna goală. Peste Domnul se coboară Duhul Sfânt în chip de porumbel, iar deasupra este cerul deschis, și se aud cuvintele: „Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru Carele am binevoit”, iar în jur sunt îngeri, stând cuviincios, cu mâinile ascunse sub veșminte, și mai în jos este reprezentat un bătrân în pielea goală, culcat, privind înapoi cu teamă, spre Hristos, care ține un potir din care toarnă apă (probabil o reprezentare antropomorfă a râului Iordan).
O altă reprezentare foarte cunoscută este cea din icoana Deisis, unde el și Maica Domnului sunt zugrăviți de o parte și de alta a lui Hristos – Dreptul Judecător (aceasta se așază adesea în centrul registrului al treilea al iconostasului – cel cu reprezentările apostolilor).
În biserici, el se poate picta, după cum arată Dionisie, „în naos, spre apus, sus pe arc sau în pronaos, pe una dintre bolți, ori pe tâmplă în stânga icoanei împărătești a lui Hristos, dacă tâmpla e largă”.