24 Iulie 2014, ora 12,30 !
La Mitropolia Iaşi,
lângă Racla cu Sfintele Moaşte ,
a Sfintei Cuvioase Parascheva !
O Rugăciune ruptă din inimă ,şi cu lacrimi fierbinţi , către Dumnezeu şi Maica Domnului, şi către Cuvioasa Parascheva , de la IAŞI , mi-a fost auzită !
O Mare Minune, ce urmează a se înfăptui !
Dragii mei, fraţi şi surori ,Întru Domnul !
Îmi doresc din tot sufletul meu ,ca să credeţi în aceste Cuvinte Dumnezeiesti,care ne spun nouă aşa:
"Tot ce la om este cu neputinţă,la Dumnezeu sunt cu putinţă !"
În locurile mele natale, din judeţul Iaşi, m-am reîntâlnit după mulţi ani, cu o veche prietenă, care are 40 de ani .
Este o fire veselă, si tare buna la suflet si credinciosa. Are o fetiţă Cristina care este în clasa a doua, iar pe prietena mea din copilărie, o cheama Maria.
După circa 15 ani de când nu ne-am văzut, Maria ,prietena mea de suflet, era tare tristă. Am întrebat-o ce se întâmplă, şi printre lacrimi şi sughiţuri ,îmi spune că îi este teamă pentru fetiţa ei, că va rămâne fără mamă, deoarece ea are Cancer la ambii sâni şi este malign. Ce poţi să-i spui unei mame tinere cu un copil de 8 anişori, când auzi o asemenea cumplită veste ?
Am plâns alături de ea, şi i-am promis că mă voi ruga din toată inima mea şi din tot sufletul meu, la BUNUL DUMNEZEU şi la MAICA DOMNULUI, ca să înfăptuiască O MINUNE, pentru ea si fetiţa ei Cristina.
Maria îmi spune că, este deja programată pentru operatia de mastectomie ,după care, o să urmeze tratamentul cu chimio-terapie.
Numai că, şi-ar dori măcar ca să mai trăiască,până când fetiţa ei,va creste mai mare, ca sa se descurce singură.
Nu stiu cum, dar am simţit în suflet ca să o asigur că nu va fi aşa crede ea , si ca va trăi până la bătrâneţe,după această operaţie.
I-am promis că Rugăciunea inimii mele, va ajunge negresit la Dumnezeu şi la Maica Domnului, si că sunt sigură că voi primi un semn. Iar semnul asteptat de mine, a venit chiar în 24 Iulie 2014 , când eu eram la CUVIOSA PARASCHEVA de la IAŞI, şi mă rugam la Sfintele Ei Moaşte.
Am mai rămas în Mitropolie, în Sfânta Casă a Lui Hristos, şi aproape fiind de Racla Sfântă, citeam Rugăciuni dintr-o Cărticică ce-o aveam la mine.
Brusc, ochii mi se închid fără voia mea, şi văd O Sală de operaţie, asa cu toate cum arată ea.
Pe masa de operaţie, o recunosc pe Maria. Era întinsă si acoperită cu un câmp steril de culoare albastră, şi deasupra ei, avea ca un abur alb ,transparent şi strălucitor foarte. Acest abur dens, alb stralucitor şi transparent, făcuse în jurul Mariei, ca un zid, de care sa nu poată trece nimic rău. I se făcuse deja anestezie generala si dormea.
Aud dragii mei, un glas care venea din Ceruri, şi care,răsuna precum Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, săvârşită de Preot în Sfântul Altar. Acest glas , răsuna ca un ecou puternic şi striga aşa :
"Şi acum , roaba Lui Dumnezeu Maria !"
Clipă în care ,o văd pe Maria întinsă pe masa de operatie ,cu capul spe sud, si deasupra ei, peste aburul dens strălucitor, acele becuri multe, necesare chirurgului care face operaţia. Mă întrebam în sinea mea, ce este, ce se întâmplă ? Şi cum Dumnezeu cunoaste până şi gândurile noastre, primesc un răspuns,chiar în clipa in care eu doar gandeam. Era un glas bucuros şi blând , care îmi spune un singur cuvânt :
"Operaţie !"
M-am cutremurat la propriu de cele auzite şi văzute, mi-am scos un carnetel din poşetă şi mi-am notat toate. Am sunat-o apoi pe Maria , rugându-o ca să ne întâlnim. A venit, i-am povestit toate cu lacrimi în ochi, şi i-am spus să fie sigură ,că Operatia ce urmează ca să o facă, va fi o reusită . Iar CANCERUL, chiar dacă este de natură malign, nu va mai apărea. Am plâns amândouă de bucurie, şi suntem ferm convinse amândouă, că acel abur dens, alb stralucitor si transparent care a făcut zid în jurul ei, este Duhul Cel Prea Sfânt care va purta mâna medicului chirurg, şi care va vindeca cu PUTEREA SA DUMNEZEIASCĂ , atât cicatricea trupească , cât mai ales ,pe cea sufletească !
Maria va fi cu siguranţă vindecată, prin MINUNEA LUI DUMNEZEU, pe care o va înfăptui prin mâna medicului chirurg.
Iar eu am rămas iarăşi uimită, de felul cum DUMNEZEU şi MĂICUŢA DOMNULUI, au auzit Rugăciunea mea pentru Maria,şi mi-au dat un Semn Divin, că va fi bine. Şi nu mă îndoiesc nicio clipă ,că va fi altfel.
Aşadar dragii mei, cereţi orice de la DUMNEZEU, chiar daca stiti că omeneste ,nu mai e nimic de făcut. Nu încetaţi să credeţi în Minuni ! Dumnezeu chiar aude Rugăciunile noastre, şi ni le împlineste fiecăruia ,după Credinţa şi Nădejdea,ce o avem în inima şi-n sufletul nostru.
Minunile există ! Dumnezeu şi Măicuţa Domnului există ! Cu adevărat, la RACLA SFÂNTĂ a Prea Cuvioasei Parascheva de la IAŞI, se înfăptuiesc MINUNI. Mergeti şi vă rugaţi Ei, si vă va fi mijlocitoare ,la Prea Sfânta Născatoare de Dumnezeu, precum şi la Mântuitorul nostru,Iisus Hristos !
Nu încetaţi ,ca să vă rugati ! Rugaţi-vă şi să credeţi că ceea ce aţi cerut ,se va împlini. În cazul prietenei mele Maria, DUMNEZEU va face O Minune, prin mâna medicului chirurg. Atunci când un chirurg operează, majoritatea dintre ei se închină la Dumnezeu şi la Maica Domnului, ca să fie ajutat,pentru a salva viaţa din mânile sale.
Medicii ,trebuie respectati şi remuneraţi aşa cum se cuvine. Dumnezeu lucrează prin mâna medicului ,şi îl ajută ca să vindece trupul, iar EL vindeca sufletul ,dar si Trupul ,ca sa se refacă.
Cu dragoste, Maria.
Draga mea, Marina ! Scrie-mi te rog un mail pe adresa: mariatecuci61@yahoo.com
RăspundețiȘtergereAici vom putea vorbi despre absolut orice ,care va ramane confidential. Astept cu drag ca sa -mi scrii. Marina, nu e nevie ca sa-mi cer voie sa-mi scrii. Cu mare drag citesc toate randurile. Scrie-mi ori de câte ori doresti şi cu mare drag iti voi raspunde.