CELE 10 PORUNCI DUMNEZEIESTI , ŞI EXPLICAŢIA LOR !

                            Cele  10 Porunci, 
                       şi  minunata explicaţie a lor !

                                  

             Cele 10 porunci Dumnezeiesti

                                                      Mareste imaginea.

Cele 10 porunci - Decalogul
1.  Eu sunt Domnul Dumnezeul Tau; sa nu ai alti dumnezei afara de Mine.
2.  Sa nu-ti faci chip cioplit, nici alta asemanare, nici sa te inchini lor.
3.  Sa nu iei numele Domnului Dumnezeului tau in desert.
4.  Adu-ti aminte de ziua Domnului si o cinsteste.
5.  Cinsteste pa tatal tau si pe mama ta, ca bine sa-ti fie si multi ani sa traiesti pe pamant.
6.  Sa nu ucizi.
7.  Sa nu fii desfranat.
8.  Sa nu furi.
9.  Sa nu ridici marturie mincinoasa impotriva aproapelui tau.
   10. Sa nu poftesti nimic din ce este al aproapelui tau.
                   

                    Explicația celor 10 porunci

În urma discuţiilor noastre despre Legea pe care trebuie s-o respecte tânărul din Evanghelie, ca să aibă viaţă veşnică, vin aici cu unele lămuriri.

După ce Dumnezeu i-a scos pe israeliteni din robia Egiptului, mergând ei spre Ţara Făgăduinţei, au ajuns la poalele Muntelui Sinai.
Acolo i-a oprit Dumnezeu, prin cuvântul lui Moise, şi le-a dat „tablele legii“, adică cele zece porunci sau decalogul (pe greceşte), care să le fie îndreptar pentru viaţa adevărată, curată, ce trebuie s-o ducă şi pe care porunci le ascultăm şi noi creştinii, ca fii ai lui Dumnezeu. (Exod –Ieşire – p. 20, vers. 1-17).
Să desluşim înţelesul învăţăturii fiecărei porunci.
Prima poruncă este aşa: „Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, Care te-a scos din casa Egiptului şi din robie. Să nu ai alţi dumnezei afară de Mine“.
Prin aceste cuvinte ni se aminteşte şi nouă, creştinilor, că Dumnezeu ne-a scos din casa robiei păcatului primordial ( strămoşesc) şi numai în El singur trebuie să credem. Dumnezeul cel Unul, preamărit în trei persoane. Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, Căruia trebuie să ne închinăm, căci nouă ne-a revelat Dumnezeu pe Sfânta Treime (Mt. 2, 16-17, Mc. 1, 10-11, Lc. 3, 27, I. 1, 22-23). Cea pe care cei Vechi, deşi o văzuseră, prin Avraam la stejarul din Mamvri, nu o înţeleseseră.

Porunca a doua: „Să nu-ţi faci ţie chip cioplit şi nici un fel de asemănare a nici unui lucru din câte sunt în cer, sus şi din câte sunt pe pământ jos şi din câte sunt în apele de sub pământ. Să nu te închini lor şi nici să slujeşti lor.“
Trebuie să ştim că pe atunci, se închinau popoarele păgâne fie la zei-statui, făcute de mâinile lor, fie la animale (boi, la egipteni; gâşte, la romani ş.a.) precum şi la soare, lună, stele şi la multe creaturi din ape şi de sub pământ; pe toate de care se temeau le socoteau zeităţi.
Porunca aceasta a fost interpretată de unii ca fiind împotriva icoanelor (iconoclaştii). Dar Sfinţii Părinţi, adunaţi într-un sinod ecumenic au dovedit folosirea icoanelor ca admisă de învăţătura creştină. (Chiar prima icoană – cu figura Maicii Domnului – a fost pictată de Sfântul evanghelist Luca. Noi ne închinăm chipului, nu materialului din care este făurită icoana (lemn, metal, vopsele…). Icoana este ca o carte, căci se află, din imagini, din viaţa sfântului ce-l reprezintă. În icoane au „citit“ neştiutorii de carte din trecut. Imaginile de pe pereţii bisericilor de la Mănăstirile Voroneţ, Modoviţa, Suceviţa, Arbore, Humor ş.a. sunt considerate ca fiind cărţile sfinţilor ale strămoşilor noştri. Că trebuie să ne închinăm la icoane, este şi faptul că multe icoane sunt făcătoare de minuni, dar nu materialul face minunea, ci, pentru credinţa puternică a celui care se roagă, sfântul respectiv imploră mila Domnului, Care răspunde prin minuni. Aşa ne-a învăţat Mântuitorul, când repeta vindecaţilor: „credinţa ta te-a mântuit“.
Domnul ne dă poruncă să nu credem decât în Unul Dumnezeu. „Pe cei ce Mă urăsc – adică ateii –, cei fără Dumnezeu, îi voi pedepsi pe ei şi pe copiii lor, până la al treilea şi al patrulea neam; iar pe cei care Mă iubesc şi păzesc poruncile Mele, Mă milostivesc de ei, până la al miilea neam“, adică „în veci“ (Exod 20, 5).
Porunca a III-a: „Să nu iei numele Dumnezeului tău în deşert, că nu va lăsa Domnul nepedepsit pe cel care ia în deşert numele Lui“. Deci: să nu juri strâmb, să nu fii mincinos. Mulţi jură strâmb, fie la vreun proces, fie în viaţa de toate zilele. Mereu auzim „zău“ sau „pe crucea mea…“ spus cu uşurinţă şi neadevăr. Îl iau pe Dumnezeu ca martor la minciuna lor, Îl nesocotesc pe Dumnezeu, Care este Dreptate şi Adevăr. Apoi se miră de ce l-o fi pedepsit Dumnezeu cu accidente, boli şi chiar moarte. „Să fie cuvântul vostru da, da şi nu, nu.“ ne îndeamnă Sfântul Apostol Pavel. Un adevărat creştin nu spune minciuni. Minciuna este condamnată de morala creştină. În „Faptele Apostolilor“ este un caz, când doi au jurat mincinos şi Sfântul Apostol Petru i-a făcut morţi pe amândoi (Fapte 5, 1-10).
Porunca a IV-a: „Adu-ţi aminte de ziua odihnei, ca să o sfinţeşti. Lucrează şase zile pe săptămână şi fă în acelea toate treburile tale. Iar ziua a şaptea este ziua Domnului Dumnezeului tău. Să nu faci în acea zi, nici un lucru, nici tu şi nici un om sau dobitoc al tău. Căci în şase zile a creat Dumnezeu toate câte sunt şi în ziua a şaptea S-a odihnit. De aceea a binecuvântat-o şi sfinţit-o.“ Aşadar nu vei munci nici tu, nici animalele care te ajută în muncă. Şi ele au nevoie de odihnă, de timp pentru refacere.
„Căci în şase zile a făcut Dumnezeu lumea“. (Aici cuvântul „zi“ nu înseamnă o zi din vremea noastră, căci zise psalmistul: „o mie de ani, ca o zi înaintea Ta, Doamne“.) În ziua a şaptea S-a odihnit, e ziua Domnului. Deci închin-o lui Dumnezeu. Înfrăţeşte-te cu ceilalţi creştini din biserică, citeşte rugăciuni sau alte cărţi religioase, discută despre învăţătura noastră creştinortodoxă, fă milostenie, plăcută lui Dumnezeu. Respectă această zi, că este o zi sfântă. (Unii însă cred că e ziua petrecerilor, a beţiilor, a lucrărilor urâte de oameni şi de Dumnezeu Unele creştine au obiceiul de a nu lucra nimic în ziua de vineri. Ele calcă porunca Domnului de a ţine duminica. Ziua de vineri, în amintirea patimilor Domnului Iisus Hristos se „serbează“ prin post, dar nu şi prin a nu lucra.)
Porunca a V-a: „Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, ca să-ţi fie ţie bine şi să trăieşti ani mulţi pe pământul pe care Dumnezeul tău ţi l-a dat ţie!“ Dumnezeu a ales ca cei doi părinţi să-ţi dea viaţă. Cinstindu-i pe ei, cinsteşti pe Dumnezeu Care aşa a voit. Iubindu-i şi ajutându-i pe ei, ei se roagă la Dumnezeu pentru tine, pentru ca viaţa ta să fie lungă şi cu sănătate. Dumnezeu ne făgăduieşte şi răsplată: „Ca să-ţi fie ţie bine şi să trăieşti ani mulţi pe pământ.“ O! dar câţi copii, crescând mari, uită de părinţi. Nu-i ajută, nu-i hrănesc, nu-i cinstesc. Aceştia să nu se mire că nu le merge bine! Dumnezeu îi pedepseşte pe cei care-I calcă poruncile.
Porunca a VI-a: „Să nu ucizi“! Să nu iei viaţa nimănui, că nu tu i-ai dat-o, ci Dumnezeu; deci nu i-o poţi reda, în caz că te-ai răzgândit omori creatura lui Dumnezeu, omori pe cel asemenea ţie. Dar nu-l omori pe om numai cu puşca sau cuţitul. Îl poţi omorî cu o vorbă rea, neadevărată. Nu-l încurajezi, când vezi că-şi pierde nădejdea. Sau cu vorba şi fapta ta îi omori idealul. Câţi soţi necinstiţi ucid inimile tovarăşilor lor de viaţă „călcând strâmb“. A dezamăgit pe cel care crezuse în el. Unii fac glume proaste, ce duc la moartea cui îi sunt adresate. Iată atâtea moduri de a omorî, chiar dacă nu curge, sânge. Omoară încrederea, dragostea, bucuria de a trăi, a naşte ura, transformând un om bun în neom. În Noul Testament, Sfântul Apostol şi Evanghelistul Matei (5, 21) ne redă cuvintele Mântuitorului: „Aţi auzit că s-a zis celor mai de demult „să nu ucizi“ iar cine va ucide vrednic va fi de osândă. Eu însă vă spun vouă: oricine se mânie pe fratele său vrednic va fi de osândă.“ şi oricine va jigni sau va supăra pe fratele său va fi condamnat „vrednic“ de gheena focului“.
Porunca a VII-a: „Să nu fii desfrânat“. Poruncile decurg unele din altele. Toate se leagă. A nu fi desfrânat înseamnă a pune frâu răutăţilor, greşelilor, spre care este îndemnat de către cel rău. În zilele noastre, desfrâul a luat avânt, a devenit o obişnuinţă. Marii bogătaşi îşi au şi o altă „legătură“ în afara căsniciei. Multora le „alunecă ochii“ de la fiinţele cărora le-a jurat credinţă sfântă. Sfântul Evanghelist Matei ne învaţă că „dacă se uită cu gând necurat la femeia altuia a şi săvârşit păcat, în inima sa. „Câţi nu beau, mănâncă peste măsură! Fumează, se droghează, nu postesc din îngâmfare? Sau fac gesturi urâte, se îmbracă dezgolindu-se, nu-şi pun frâu spre a dovedi decenţă, spre a da exemplul bun! Prin toate acestea ei atrag şi pe alţii în desfrâul lor şi se fac mai vinovaţi, căci duc şi pe alţii în păcat. Cei care rostesc cuvinte de ruşine nu-şi pun frâu gurii. Şi în câte alte feluri devin desfrânaţi!
Porunca a VIII-a: „Să nu furi!“ Să nu-ţi însuşeşti ce-i aparţine altuia! Şi asta, fără voia lor. Mulţi vor fi liniştiţi. „N-am furat nimic niciodată“. Dar şi hoţia are o sferă foarte largă. „A fura“ nu înseamnă numai a deposeda pe cineva de un obiect oarecare. Câţi nu fură soţul sau soţia altuia! Câţi nu împrumută un obiect (carte, bani…) şi nu mai restituie! Câţi nu scriu copiind ce au scris alţii şi le prezintă ca propriile lor idei! (această hoţie se numeşte „plagiat“). Mulţi fură ideile altora, fie scrise, fie desenate (tablouri, proiecte…), fie doar auzite. Chiar copiatul elevilor, a studenţilor sau nedeclararea dreaptă a ceva… este tot hoţie. Dar hoţia – în stil mare – a oamenilor de afaceri! Dar hoţiile la preţuri ale unor negustori! Dar încălcările de haturi, de hotare ale altor ţări! …Ce mare este gama furturilor!
Porunca a IX-a: „Să nu mărturiseşti strâmb împotriva aproapelui tău“. Toţi martorii falşi de la procese calcă această poruncă şi cad în păcat. Dar chiar şi în viaţa obişnuită, când spui minciuni despre un vecin, frate… e mărturie strâmbă. Această poruncă este ca o completare la porunca a treia.
Porunca a X-a: „Să nu doreşti casa aproapelui tău, să nu doreşti femeia aproapelui tău, nici ogorul lui, nici slujnica lui, nici boul lui, nici asinul lui, nici unul din dobitoacele lui şi nimic din câte are aproapele tău“. Este foarte clar. Să nu-ţi însuşeşti nu numai ce aparţine altuia, dar nici să nu doreşti, să nu râvneşti, să nu-l invidiezi că el are şi tu nu. Dacă te gândeşti bine, poate că Dumnezeu ţi-a dat ţie alt marte bun, mai folositor decât are aproapele tău: sănătate, înţelegere în casă, copii buni. Invidia ta te afectează pe tine în primul rând. Te înciudezi, te superi, nu mai ai linişte, îţi înveninezi sufletul şi-ţi distrugi bucuriile. Mulţumeşte lui Dumnezeu pentru ceea ce ţi-a dat. Laudă-L pentru marea Sa bunătate şi mai ales pentru atotputernicia şi înţelepciunea cu care conduce Universul şi roagă-te, cu smerenie, recunoscând în adâncul inimii cât eşti de mic faţă de Creatorul celor văzute şi nevăzut.
Dea Domnul ca aceste îndrumări să aducă ferire de orice greşeală, mulţumire sufletească şi bucuria vieţii veşnice!

Sănătate şi mântuire!
Prof. Laetiţia pr. LEONTE

About these ads