Dragii mei,
Ştim cu toţii că in fiecare an , la data de 20 iulie, sarbatorim pe SFANTUL ŞI PREA MĂRITUL PROOROC , ILIE TESVITEANUL !
Am adus aici, câteva ceva din PREDICA de la MAREA SA , SĂRBĂTOARE !
Predică la sărbătoarea Sfântului Prooroc Ilie Tezviteanul (20 iulie)
Viaţa
şi activitatea Sfântului Prooroc Ilie Tezviteanul o găsim în Sfânta
Scriptură în 3 REGI 17-22 şi 4 REGI 1-2. El era originar din Tezva
Galaadului, din seminţia lui Neftalim. Misiunea sa, cea dintâi a fost
aceea de a spune regelui Ahab următoarele cuvinte: ,,Viu
este Domnul Dumnezeul lui Israel, înaintea Căruia slujesc eu; în aceşti
ani nu va fi nici rouă, nici ploaie decât numai când voi zice eu!” (3
REGI 17,1).
După
aceea, se duse aproape de Iordan; acolo trebuia să bea apă din pârâul
Cherit, iar păsările de pradă, seara şi dimineaţa îi aduceau hrană. Cu
toate acestea pârâul a secat curând; glasul lui Dumnezeu trimise pe
prooroc la Sarepta, aproape de Tir şi Sidon, poruncind unei văduve să îl
hrănească. La porţile cetăţii află pe o văduvă, care aduna surcele;
deşi săracă, ea trebuia să-i poarte de grijă. El îi ceru puţină apă şi
văzând graba cu care i-o aducea, a îndrăznit să-i ceară şi o bucăţică de
pâine, iar văduva i-a răspuns că are numai un pumn de făină şi puţin
untdelemn şi că a adunat câteva vreascuri ca să gătească pentru ea şi
pentru copil şi apoi să moară. Mişcat de acest răspuns, Ilie o roagă să
gătească mai întâi pentru el şi apoi pentru ea şi pentru copilul ei,
căci: ,,Aşa zice Domnul Dumnezeul lui Israel: Făina din vas nu va scădea
şi untdelemnul din urcior nu se va împuţina până în ziua când va da
Domnul ploaie pe pământ” (3 REGI 17,18).
Ilie
a fost găzduit în casa văduvei şi se hrăneau prin minunea statornică,
iar într-o zi fiul văduvei se îmbolnăvi şi muri. Mama acestuia,
întristată, a crezut căci casa sa n-a fost vrednică a primi pe Sfântul
Ilie, şi-i zice: ,,Ce ai avut cu mine, omul lui Dumnezeu? Ai venit la
mine ca să-mi pomeneşti păcatele mele şi să-mi omori fiul?” (3 REGI
17,18).
Ilie
a luat copilul din braţele mamei sale şi l-a dus în odaia unde era el
şi punându-l pe pat s-a întins de trei ori asupra corpului copilului
şi-L striga pe Dumnezeu, rugându-L să întoarcă înapoi în trup sufletul
copilului. Glasul lui s-a auzit şi sufletul copilului s-a întors în
trup; copilul a înviat şi Ilie l-a dat mamei sale. Aşa s-a împlinit
cuvântul Mântuitorului, Care zice: ,,Cine primeşte prooroc în nume de
prooroc, plată de prooroc va lua şi cine primeşte un drept în nume de
drept, răsplata dreptului va lua” (MATEI 10,41).
Dacă
belşugul şi veselia erau în casa văduvei, nu era tot aşa şi în palatul
lui Ahab. Cei trei ani şi jumătate de foamete şi de secetă au trecut;
Ilie a primit poruncă de la Dumnezeu ca să se arate regelui lui Israel,
făgăduindu-i venirea ploii. El a plecat fără frică, iar pe cale îl
întâlneşte pe Obadia – mai-marele curţii şi-l trimite să-i spună lui
Ahab de venirea lui. La reproşurile lui Ahab, Ilie îi răspunde: ,,Nu eu
sunt cel ce aduce nenorocire peste Israel; ci tu şi casa tatălui tău,
pentru că aţi părăsit poruncile Domnului şi mergeţi după baali. Trimite
dar acum şi adună la mine în muntele Carmel tot Israelul, dimpreună cu
cei 450 de prooroci ai lui Baal şi cei 400 de prooroci ai Aşerei, care
mănâncă la masa Izabelei” (3 REGI 18,18-19).
Ahab
îndeplineşte porunca profetului, iar poporul alerga cu grămada la
muntele Carmel, pe malul Mării Mediterane. Apoi, îndreptându-se către
rege şi către popor, Ilie a zis: ,,Până când veţi şchiopăta de amândouă
picioarele? Dacă Domnul este Dumnezeu, urmaţi Lui! Şi dacă este Baal,
urmaţi aceluia (Poporul însă n-a zis nimic). Prooroc al Domnului am
rămas numai eu singur, iar prooroci ai lui Baal sunt 450 de oameni şi
prooroci ai Aşerei, 400. Daţi-ne doi viţei; ei să-şi aleagă unul, să-l
taie în bucăţi şi să-l pună pe lemne, dar foc să nu facă, iar eu voi
tăia în bucăţi pe celălalt viţel şi-l voi pune pe lemne şi foc nu voi
face. Apoi voi să chemaţi numele dumnezeului vostru, iar eu voi chema
numele Domnului Dumnezeului meu. Şi Dumnezeul Care va răspunde cu foc,
Acela este Dumnezeu” (3 REGI 18,21-24).
Ei
au făcut cum i-a învăţat Ilie. De dimineaţa până la amiază, amăgitorii
au chemat pe idolul lor, dar cu cât tăcerea dumnezeului lor era mai
mare, cu atâta ei strigau mai tare, jucând împrejur şi se împungeau cu
lăncile în cinstea lui, pe când Ilie plin de încredere şi de bucurie,
nădăjduia în îndreptarea poporului în ziua acea şi zicea preoţilor lui
Baal, chiar în batjocură, următoarele cuvinte: ,,Strigaţi mai tare, căci
doar este Dumnezeu! Poate stă de vorbă cu cineva, sau se îndeletniceşte
cu ceva, sau este în călătorie, sau poate doarme; strigaţi tare să se
trezească!” (3 REGI 18,27).
După
ce regele şi poporul s-au încredinţat că Baal avea ochi, dar nu vedea,
urechi şi nu auzea, a venit vremea să se arate şi puterea lui Dumnezeu.
Ilie a chemat poporul în jurul său, aşează pe un altar 12 pietre, după
numărul celor 12 seminţii ale lui Israel, a săpat împrejur un şanţ şi a
pus jertfa deasupra lemnelor. A poruncit să se toarne apă pe jertfă până
s-au umplut şanţurile din jurul jertfelnicului de apă, dupa care se
roagă, zicând: ,,Doamne Dumnezeul lui Avraam, al lui Isaac şi al lui
Israel! Auzi-mă Doamne, auzi-mă acum cu foc, ca să cunoască astăzi
poporul acesta că Tu singur eşti Dumnezeu în Israel şi că eu sunt
slujitorul Tău. Auzi-mă, Doamne, auzi-mă, ca să cunoască poporul acesta
că Tu Doamne eşti Dumnezeu şi că Tu le întorci inima la Tine!” (3 REGI
18,36-37).
Cele
din urmă cuvinte din călduroasa sa rugăciune răsunau încă, când a căzut
foc din cer şi a consumat toată jertfa şi lemnele şi pietrele şi
praful, secând toată apa de prin şanţuri. Văzând poporul această minune,
plin de mirare, a strigat: ,,Domnul este Dumnezeu! Domnul este
Dumnezeu!” (3 REGI 18,39).
Pentru
a completa minunile din ziua aceea memorabilă, trebuia o mare
binefacere: seceta trebuia să se sfârşească; cerul era senin, iar Ilie
avertizează pe rege că aude zgomot de ploaie; dar numai el auzea; începu
să se roage şi trimise pe servitorul său în vârful muntelui să
privească spre mare; nu era încă nici un nor. De şapte ori îl trimite
Ilie şi în sfârşit ucenicul aduce vestea că se zăreşte un norişor mic ca
un pumn. Îl trimite la Ahab să-i spună să plece acasă ca să nu-l apuce
ploaia.
Cerul
se întunecă, norii se îngrămădesc, vântul suflă şi ploaia cade în
torente, iar profetul merge pe jos după carul regelui, până la intrarea
în Israel.
După
minunile acestea văzute, binefaceri aşa de mari şi făgăduinţe solemne,
Ilie a crezut că idolatria a fost nimicită şi că religia cea adevărată
va înflori, dar s-a amăgit, căci Izabela, soţia lui Ahab, a pus preţ pe
capul său. Ilie mâhnit, părăseşte curtea şi se retrage la Beerşeba;
lăsând acolo pe ucenicul său, el singur se duse cale de o zi în pustie,
unde Moise cu israeliţii rătăcise aşa de mult. Se aşeză pe o piatră şi
dând curs gândurilor sale, plin de mâhnire şi de durere, văzând că
Dumnezeu este uitat de poporul Său, disperând de a mai îndrepta pe
Israel, strigă în tristeţea sa: ,,Îmi ajunge acum, Doamne! Ia-mi
sufletul că nu sunt eu mai bun decât părinţii mei!” (3 REGI 19,4).
Obosit
de drum îi veni somn şi adormi, iar Dumnezeu veghea asupra lui; de două
ori îl deşteaptă îngerul şi-l roagă să mănânce, căci calea pe care o va
străbate este lungă.
Deşteptându-se,
văzu mâncarea lângă el; această a doua mană a pustiului întări puterile
sale şi rătăcind 40 de zile, ajunse la Muntele Horeb. O peşteră îi
servea drept azil noaptea, iar mânia Izabelei trecuse; era nevoie ca
profetul să fie la postul său şi a doua zi, glasul dumnezeiesc îl
întreabă: ,,Ce faci aici Ilie?” (3 REGI 19,9), iar Ilie răspunde: ,,Cu
râvnă am râvnit pentru Domnul Dumnezeul Savaot, căci fiii lui Israel au
părăsit legământul Tău, au dărâmat jertfelnicile Tale şi pe proorocii
Tăi i-au ucis cu sabia, rămânând numai eu singur, dar caută să ia şi
sufletul meu!” (3 REGI 19,10).
Ilie
trebuia să ştie căci cu toate păcatele poporului său, Dumnezeu este
milostiv şi drept. Dumnezeu îi porunceşte să stea pe munte înaintea Sa.
Ilie se opreşte la gura peşterii; un vânt puternic zguduia muntele, dar
Dumnezeu nu era în acel vânt. Stâncile Horebului se cutremură din
temelie, dar Dumnezeu nu era în acel cutremur. Pară de foc săgeta şi
lumina marginea muntelui, dar Domnul nu era în acel foc.
În
toate aceste semne, Ilie nu văzuse preznţa divină; de frică intră
iarăşi în peşteră; ieşi din nou: totul era liniştit, un vânt uşurel
suflă în faţa lui şi în acel vânt simţi prezenţa Domnului Dumnezeu, şi
Dumnezeu l-a întrebat: ,,Ce faci aici, Ilie?” (3 REGI 19,13). La această
întrebare, profetul trebuia să spună din nou adevărul, zicând: ,,Cu
râvnă am râvnit pentru Domnul Dumnezeul Savaot, că au părăsit fiii lui
Israel legământul Tău, au dărâmat jertfelnicile Tale şi pe proorocii Tăi
i-au ucis cu sabia; numai eu singur am rămas, dar caută să ia sufletul
meu!” (3 REGI 19,14)
Dumnezeu
i-a poruncit să-şi reia misiunea sa şi să fie încredinţat, că
judecăţile Sale, deşi amânate, nu sunt pierdute; Dumnezeu îi vesteşte
urcarea pe tronul Siriei a lui Hazael, a lui Iehu în Israel şi a lui
Elisei la misiunea profetică; toţi trei – însărcinaţi cu răzbunarea lui;
iar ca să-l mângâie, Dumnezeu i-a spus că sunt încă în Israel 7000 de
închinători adevăraţi, care nu şi-au plecat genunchii idolilor. Astfel
plecă din Horeb şi veni la Abel-Meholo ca să-i încredinţeze lui Elisei
mantaua profetică, nelăsându-i timp decât să-şi ia rămas bun de la
familia sa.
Minunile
în deşert i-au arătat şi ne arată şi nouă astăzi căci Dumnezeu nu-i
părăseşte pe aleşii Săi; acest adevăr reiese şi din istorisirea biblică
cu via lui Nabot (3 REGI 21)
Nabot
era un om care avea o vie frumoasă ce se învecina cu marile grădini ale
lui Ahab, iar acesta voia s-o cumpere fie pe bani, fie să-i dea alta în
schimb. Nabot îi zice că nu o vinde pentru că este moştenire
părintească. Ahab se supără tare şi astfel Izabela pune pe câţiva oameni
de-ai lor să spună că Nabot a vorbit de rău pe Dumnezeu şi pe rege.
Nabot, pe baza mărturiilor mincinoase este condamnat la moarte şi ucis
cu pietre de către popor; iar după aceea, Ahab a luat cu uşurinţă via
lui. În urma uciderii lui Nabot Izreeliteanul, Ilie se prezintă înaintea
lui Ahab şi cu fermitatea şi demnitatea care îl caracterizează, îi
prezice sfârşitul, atât lui Ahab, cât şi sinistrei sale soţii – Izabela,
zicându-le: ,,Aşa zice Domnul: Iată voi aduna peste tine necazuri şi te
voi mătura şi voi stârpi din ai lui Ahab pe cei de parte bărbătească,
fie rob, fie slobod în Israel; şi voi face cu casa ta cum am făcut cu
casa lui Ieroboam, fiul lui Nabat şi cu casa lui Baesa, fiul lui Ahia,
pentru fărădelegea cu care M-ai mâniat şi ai dus pe Israel în păcat.
Câinii vor mânca pe Izabela pe zidul Izreelului” (3 REGI 21,21-23).
Profetul
a văzut cu mulţumire umilinţa regelui şi-l vesti că pedeapsa se va
amâna pe timpul domniei fiului său, astfel: ,,Să ştiţi deci că nimic din
ceea ce a spus Domnul împotriva casei lui Ahab n-a rămas neîmplinit.
Domnul a făcut ce zisese prin robul Său Ilie” (4 REGI 10,10)
Misiunea
profetului se apropia de sfârşit. Răsplata cea mare îl aştepta. Se duse
la Iordan împreună cu ucenicul său Elisei şi în prezenţa acestuia s-a
înălţat la cer într-un car de foc, cu trupul.
Toate aceste evenimente, Ilie le-a trăit aproximativ între anii 870-851 î.Hr.
Există
o strânsă legătură între Sfântul Prooroc Ioan Botezătorul şi Sfântul
Prooroc Ilie Tezviteanul. Ioan Botezătorul a fost Înaintemergătorul
Domnului în calitatea Sa de Mântuitor, iar Sfântul Prooroc Ilie va fi
Înaintemergătorul celei de-a doua veniri a lui Hristos, mai ales că el,
ca şi un alt drept al Vechiului Testament n-a trecut prin moartea
pământească.
Din
paginile Sfintei Scripturi aflăm că înainte de cea de-a doua venire a
lui Hristos, lumea va fi amăgită de un fals Mesia, Antihristul, adică
potrivnicul sau duşmanul lui Hristos.
Odată
cu venirea Antihristului, vor apărea şi proorocii Domnului, Ilie şi
Enoh, având drept scop întărirea duhovnicească a credincioşilor şi
înfruntarea lui Antihrist. Aceasta ne învaţă Revelaţia (Descoperirea)
dumnezeiască cuprinsă în Sfânta Scriptură, astfel:
,,Iată că Eu vă trimit pe Ilie proorocul, înainte de a veni ziua Domnului cea mare şi înfricoşătoare; el va întoarce inima părinţilor către fii şi inima fiilor către părinţii lor, ca să nu vin şi să lovesc ţara cu blestem” (MALEAHI 3,23-24);
,,Enoh, bine-plăcut Domnului fiind, s-a mutat cu trupul şi este pildă de pocăinţă neamurilor” (ÎNŢ. SIRAH 44,16);
,,Ilie într-adevăr va veni şi va aşeza la loc toate” (MATEI 17,11);
,,Şi
voi da putere celor doi martori ai Mei (Ilie şi Enoh) şi vor proorocii,
îmbrăcaţi în sac 1260 de zile. Aceştia sunt cei doi măslini în cele
două sfeşnice care stau înaintea Domnului pământului. Şi dacă voieşte
cineva să-i vateme, foc iese din gură şi mistuieşte pe vrăşmaşii lor; şi
dacă ar voi cineva să-i vateme, acela trebuie ucis. Aceştia au putere
să închidă cerul, ca ploaia să nu plouă în zilele proorociei lor şi
putere au peste ape să le schimbe în sânge şi să bată pământul cu orice
fel de urgie, ori de câte ori vor voi. Iar când vor isprăvi cu mărturia
lor, fiara care se ridică din adânc va face război cu ei şi-i va birui
şi-i va omorî. Şi trupurile lor vor zăcea pe uliţele cetăţii celei mari,
care se cheamă, duhovniceşte, Sodoma şi Egipt, unde a fost răstignit şi
Domnul lor. Şi din popoare, din seminţii, din limbi şi din neamuri vor
privi la trupurile lor trei zile şi jumătate şi nu vor îngădui ca ele să
fie puse în mormânt. Iar locuitorii de pe pământ se vor bucura de
moartea lor şi vor fi în veselie şi îşi vor trimite daruri unul altuia,
pentru că aceşti doi prooroci au chinuit pe locuitorii de pe pământ. Şi
după trei zile şi jumătate, duh de viaţă de la Dumnezeu a intrat în ei
şi s-au ridicat pe picioarele lor şi frică mare a căzut peste cei ce se
uitau la ei. Şi din cer au auzit glas puternic, zicându-le: Suiţi-vă
aici! Şi s-au suit la cer, în nori şi au privit la ei duşmanii lor”
(APOCALIPSĂ 11,3-12).
Din cuvintele citate în Apocalipsă, rezultă că Ilie şi Enoh:
- vor fi îmbrăcaţi în sac;
- vor prooroci 1260 de zile;
- vor avea stăpânire să închidă cerul ca să nu plouă pe pământ, în timpul proorociei lor;
- vor avea putere să prefacă apa în sânge şi să lovească pământul cu tot felul de urgii;
- atunci când vor sfârşi proorocia lor de 1260 de zile, Antihrist se va război cu oaste împotriva lor şi-i vor omorî şi trupurile lor vor zăcea trei zile şi jumătate neîngropate în Ierusalim;
- după trei zile şi jumătate vor învia şi se vor înălţa din nou la cer în văzul tuturor şi cei care îi vor vedea, se vor înfricoşa foarte tare.
În
această privinţă, Sfântul Ioan Damaschinul zice: ,,Vor fi trimişi Enoh
şi Ilie Tezviteanul (MALEAHI 3,23-24; MATEI 17,10-12; MARCU 9,11-12) şi
vor întoarce inima părinţilor către copii (MALEAHI 3,23-24), adică
sinagoga către Domnul nostru Iisus Hristos şi către predica Apostolilor,
dar ei vor fi omorâţi de Antihrist. Şi va veni Domnul din cer, în
chipul în care Sfinţii Apostoli L-au văzut mergând la cer (FAPTELE
APOSTOLILOR 1,11), Dumnezeu desăvârşit şi Om desăvârşit, cu slavă şi cu
putere (LUCA 21,27) şi va omorî pe omul fărădelegii şi pe fiul pierzării
cu Duhul gurii Lui (2 TESALONICENI 2,8). Aşadar, nimeni să nu aştepte
pe Domnul de pe pământ, ci din cer, după cum El Însuşi ne-a dat
încredinţare (MATEI 16,27; 25,31; LUCA 21,27)”.
Când
vor predica Ilie şi Enoh, îi va auzi tot pământul şi-i va vedea toată
lumea. Ei vor propovădui Dreapta Credinţă (Ortodoxia). Toate cuvântările
şi minunile lor vor fi văzute la televizor. Ei ne vor pregăti pentru
cea de-a doua venire a lui Hristos, ne vor întări în credinţă în vreme
de persecuţii, căci Biserica Ortodoxă în acele vremuri va fi crunt
persecutată, după cum zice Mântuitorul: ,,Căci va fi atunci strâmtorare
mare, cum n-a fost de la începutul lumii până acum şi nici nu va mai fi.
Şi de nu s-ar fi scurtat acele zile, n-ar mai scăpa nici un trup, dar
pentru cei aleşi se vor scurta acele zile” (MATEI 24,21-22).
Din toate cele expuse reiese că:
- trebuie să dăm o mare importanţă milosteniei cum a făcut văduva din Sarepta Sidonului;
- trebuie să luptăm împotriva păcatului lăcomiei;
- trebuie să-i cinstim în mod special pe aleşii şi slujitorii Domnului, cum a procedat tot această văduvă;
- trebuie să ne pregătim prin Credinţa Dreaptă (Ortodoxă) şi fapte bune pentru cea de-a doua venire a lui Hristos;
- nu trebuie să uităm că Sfântul Prooroc Ilie Tezviteanul este considerat de către poporul român şi Armata Română, ca ocrotitor al Forţelor Aeriene Române, precum şi a Aviaţiei Civile;
- este bine să-l avem pe Sfântul Ilie mijlocitor în rugăciune între noi şi Dumnezeu, aducându-i imne de laudă, zicând: ,,Bucură-te, Ilie, mărite prooroc şi Înaintemergător al celei de a doua veniri a lui Hristos!”. Amin.
- Cu dragoste, Maria
cine nu crede in povesti de adormit copii???ce sa zica? mai lasati balivernele..pacat de dvs ca aveti darul clarviziunii...mai bine va concentrate pe asta,religia e o minciuna..pentru naivi
RăspundețiȘtergereRELIGIA, ESTE CALEA ,ADEVARUL ŞI VIATA ! Este CUVANTUL lui DUMNEZEU ! Nu este o minciuna ! Pentru cei necredinciosi, pentru ATEI, este o minciuna din punctul lor de vedere ,. RELIGIIA, CREDINTA , CUVANTUL LUI DUMNEZEU, inseamna VIATA, MOARTE ŞI ÎNVIERE ! Inseamna DRAGOSTE, fata de Aproapele.CREDINTA, este LUMINA INVIERII LUI HRISTOS ! Asa ca ,nu mai spune ca sunt povesti de adormit copiii. CREDINTA , este ADEVARUL ABSOLUT, este tot ce ne inconjoara...etc, etc,
Ștergere