miercuri, 19 martie 2014

RĂSTIGNIREA !!! ULTIMILE CLIPE A LUI IISUS !!! DRUMUL SPRE GOLGOTA ŞI RĂSTIGNIREA MÂNTUIORULUI !

                                         Dragii mei,   

Cu toată dragostea sufletească vă voi împărtăşi aici, aşa cum BUNUL  DUMNEZEU mi-a îngăduit a vedea, ULTIMILE  CLIPE  din VIAŢA  LUI  IISUS  HRISTOS ,pe pământ.

                     DRUMUL  SPRE  GOLGOTA !!!   

 Noaptea din JOIA  MARE,   spre  VINEREA  MARE   din                                    SĂPTĂMÂNA  PĂTIMIRILOR  
                   MÂNTUITORULUI  IISUS  HRISTOS !
                         24 spre  25  Aprilie  2003 !

Abia venisem de la SFÂNTA  BISERICĂ, fiind JOIA MARE, când în toate SFINTELE  BISERICI  ORTODOXE, sau citit cele 12 EVANGHELII.
M-am băgat în pat, dar nu puteam adormi! 
M-a impresionat până în străfundul sufletului meu, câte a pătimit IISUS  HRISTOS, pentru ca noi sa ne mântuim.
Stând în pat cu ochii închişi, aud Glas, care spune aşa :

                    "Şi începuse a se ridica. 
                      Să vezi  om ,Îngeraş...!
                     Rămâi cu bine, rămâi cu bine, în Calea mântuirii.
                     Iar bărbăteşte  ne supunemşi noi bărbaţii "!

Şi din nou, aud alt Glas, care vorbeste cu IISUS aşa :

                     "Hai  DOAMNE! 
                       Hai DOAMNE ,întru  NUMELE  LUI !
                       Hai DOAMNE , că TE-o prea slăvi "!
                       Iată ! A toate pregătirii.
                       A Sfânta Învierii.
                       A Sfânta JOI "!

Clipă în care, văd cu ochii închişi, o încăpere în care toate încep a se cutremura în salturi ! Nu era ca un cutremur obisnuit, ci unul extrem de puternic, ci sălta toate câte erau în acea încăpere.
Şi totul continua, de parcă eu nici nu mai eram în pat. Eram prinsă în tot ce se petrecea cu IISUS  HRISTOS.
Aud din nou Glas :
                        "Amelamer , cunoscând pe Iona ...
                          C-a devenit îndelung răbdător .
                         Şi era  la  al  treilea ceas !
                         Când a născut , era  în Ierusalim !
                         În Cerul şi în Mâinile  Domnului "!
Şi alt Glas spune cu durere :

                 "Că voi spune..., că voi merge  de la ANA la CAIAFA !
                   Şi era la al treilea ceas ! 
                  Şi era  la al treilea  ceas , când a venit Mântuitorul "!

Şi văd O  SFÂNTĂ  ICOANĂ , pe ICONOSTAS !
O mână ia Sfânta Icoană , şi mi-o aduce în faţa ochilor mei ,şi astfel văd că în Sfânta Icoană ca de argint alb, este MAICA  DOMNULUI cu Pruncul Iisus pe braţul stâng. Preotul iese din Sfântul Altar şi rămâne între SFINTELE  UŞI  ÎMPĂRĂTEŞTI , şi cu mâna sa dreaptă binecuvintează pe credincioşi şi spune :

                 "UNICUL  ESTE  DUMNEZEU !
                   Cu Credinţă,  întru Credinţă şi cu Dragoste să vă apropiaţi "!
                   CU  CREDINŢĂ , CU  CĂINŢĂ ...
                  ÎNTRU  NUMELE  DOMNULUI , A  SFÂRŞIT  DOMNUL "!
Şi iaraşi aud glas, care comentează:

                 "Înţelepciune , care S-a declarat atunci...,
                   ÎL îneacă cu oţet bio-urzicat !

IIsus Hristos, a primit de la oameni ,în loc de apă ,oţet şi fiere.Dar iată că, aici ne spune...OŢETUL  avea şi urzică  în el, ca să fie usturimea mai mare.
Şi era ceasul meu, ora 0,14 noaptea de JOIA  MARE spre VINEREA  MARE.
Şi un alt glas de femeie cântă aşa :

                      "Oooo! Vremea !
                       Parcă am ştiut, ŞAPTE !
                       În vremea Răsăritului!
                      Şi martorii LUI  Israel, va  fi nevoie să facă..."!(şi glasul dispare ).
 Dar un alt glas, intreabă:
                     "Dar cine este ADEVĂRUL ???
                       Dar  BARABA, era tâlhar oare ?

Şi glasurile mulţimii strigă cu ură :

                       "EL  TREBUIE  SĂ  MOARĂ !!!
                         CĂ  S - A  FĂCUT  PE  SINE  ÎMPĂRAT "!

Şi alt glas, spune aşa :
                       "Mai mare sau mai mic, 
                        Pe aceste lucruri , pe care se săvârşeşte..."!

Clipă în care , văd cu ochii închişi, mă aflu chiar acolo, văd în mijloc de Rasărit, un deal mai înalt, sau UN  MUNTE nu prea înalt.
Eram aproape de acest MUNTE, spre care se urca circular.
Mulţime de popor, urcau spre acest MUNTE, şi în mijlocul mulţimii, mergea cu CRUCEA în spate , IISUS  HRISTOS ! 
MÂNTUITORUL avea O  CĂMAŞĂ  ROŞIE ,pe EL.
Era înfăşurat în acea cămaşă  roşie -vişinie !
Scumpul nostru  IISUS era desculţă, picioarele LUI, îi sângerau.
Crucea de pe umărul drept al MÂNTUITORULUI, era neşlefuită !!!
Era ca dintr-un trunchi de copac, de la care s-a luat coaja. 
CRUCEA era groasa ,înaltă de circa 2,5 m. Circumferinţa lemnului maro-gălbui, era cât TRUPUL  SFÂNT, care o ducea în spate.
CRUCEA  din LEMN masiv, era udă !!!
Pentru ca lemnul CRUCII să fie şi mai greu decât era, CRUCEA  a fost ţinută mai întâi în apă. Lemnul CRUCII, era îmbibat, saturat de apă. 
Oamenii, şi cei din faţa LUI  IISUS, şi cei din spatele  LUI  IISUS, îl loveau cu palmele, cu pumnii, ÎL biciuiau cu niste bice lungi de 2 m. Şi toate acestea le primea IISUS  HRISTOS, în timp ce căra in spate CRUCEA şi nu mai putea merge de greutatea CRUCII si de durere si de chinurile la care era supus de cei cărora le-a făcut mult bine. 
Lovit şi scuipat din toate părţile, IISUS  HRISTOS cade, cade la pământ! Crucea  grea din lemn ud, este şi ea la Pământ în dreapta LUI  IISUS HRISTOS.
Jos fiind, în mijlocul mulţimii furioase, cămaşa roşie-vişinie, a LUI  IISUS, se dă la o parte de pe spatele Mântuitorului.
Astfel văd pe spatele LUI, urmele bicelor, rănile  însângerate. O femeie se apropie de EL, şi ÎL loveste pe MÂTUITORUL cu palmele -i pe spatele gol şi însângerat.
IISUS o priveste drept în ochi, pe această femeie care-L loveste cu sălbăticie. Moment în care, femeia se sperie, rămâne uimită, stană de piatră ! ÎL priveşte speriată pe IISUS şi vede cum pe FRUNTEA  LUI ,însângerată a apărut O LUMINIŢĂ  albă, stralucitoare foarte, care pulsa ca o inimă.
Îmi este si mie arătată Luminiţa apărută pe Fruntea LUI IISUS, şi vad că în mijlocul FRUNŢII SALE, apăruse  O CIFRĂ !
Era  UN  TREI (3 ) ,întors cu faţa în jos, spre CHIPUL  LUI  IISUS.
UN  TREI , cu ferestrele-i deschise spre CHIPUL  LUI  IISUS.
UN  TREI, care stralucea ca si Soarele pe Cer, doar că era de un alb orbitor de strălucitor.TREIUL  întors in jos, pulsa ca o inimă.
Mântuitorul căzut la Pământ, privea cu o tristeţe de neimaginat spre locul unde se aflau 3 CRUCI ,la verticală, si până unde mai era foarte puţin ca si distanţă.
IISUS ,FIUL  LUI  DUMNEZEU ,mai avea puţin până la capătul drumului, unde urma să fie răstignit.
Faţa  LUI, era tare slabă si chinuită de suferinţă; era tare palid, iar barba LUI,era asa precum o vedem în Sfintele  Icoane.Părul Lui castaniu, chiar de culoarea castanelor coapte, era inelat si lunguţ până la umeri. Ochii LUI, de albastrul Cerului senin ,erau tare trişti şi suferinzi. Din ochii MÂNTUITORULUI curgeau lacrimi sfinte.
Priveste în dreapta  SA, vede CRUCEA  GREA, căzută lângă EL, apoi ca si cum s-ar fi bucurat că va scăpa de greutatea CRUCIIşi de batjocora mulţimii, priveste spre vârful MUNTELUI  ,până la care mai era foarte puţin.
SCUMPUL  nostru  MÂNTUITOR, era lovit din toate părţile, în mijlocul mulţimii, aşa căzut cum era !
Mulţimea de oameni se dezlănţuise şi-L loveau cu pumnii, cu picioarele, cu palmele peste faţă, ca EL să se ridice, biciuit pe spatele deja însângerat, dar EL , FIUL  LUI  DUMNEZEU şi al MAICII  PREA  CURATE FECIOARA MARIA, nu se mai putea ridica de jos.
Afară deja Cerul se transformase în amurg, Soarele  părea că nu mai exista ! Drumul pe care urca IISUS cu, Crucea în spate, era maro închis, ca si cu pământ uscat amestecat cu pietre.
Doar vreo 10 paşi, mai avea IISUS  de mers ,până  la vărful MUNTELUI , vârf ce era sub formă circulară şi galben la culoare, nu avea vegetaţie pe el.
Cerul  avea culoare  galbenă, la fel şi pământul era tot galben, şi în pofida acestui galben, se făcuse negru întuneric, doar galbenul CERULUI şi galbenul drumului si a vârfului Muntelui strălucea.
În clipa următoare, ÎL  văd pe IISUS  HRISTOS , răstignit pe vârful circular a acestui MUNTE.
De mijlocul TRULUI  LUI  IISUS, era legată o pânză albă . Piroanele ,4 la număr, era tare mari şi groase.La picioare IISUS HRISTOS avea bătute CUIELE  enorme, deasupra şi pe mijlocul labei piciorului, sub degete. În palme IISUS avea piroanele, chiar în podul palmei ,în mijloc. Grosimea Piroanelor erau cât grosimea degetului  mare de la mâini.
Sub tălpile picioarelor ţintuite în cuie, IISUS  avea prins de Cruce, ca un răftuleţ, ca si sprijin pentru tălpile picioarelor.
Aud Glasuri multe care strigă aşa :

                     "Scoală  şi ne păzeşte ...
                      Şi de puterea  TA, HRISTOASE  DUMNEZEULE "!

Alt Glas spune :

"Iar PILAT , a scris  UN  TITLU, şi l-a lipit de fruntea LUI  IISUS".

Şi văd o bentiţă albă pe fruntea  LUI  IISUS, ce era atât de subţire şi transparentă ,ca si foiţa de ţigară.
Chiar pe mijlocul frunţii LUI IISUS, era lipită bentiţa albă transparentă.
Şi vedeam cum pe bentiţa albă subţire, era scris cu litere întoarse invers de cum e firesc,cu negru ca şi culoare, litere ce aveau multe picioruşe, prea multe.
Înscrisul cu negru de pe bentiţă îmi este adus mai aproape. Şi de unde nu stiam să citesc cele scrise, brusc O LUMINĂ  aurie, transformă literele negre, scrisa in altă limbă, le face ca si scrise cu litere de aur, în româneşte.
Iar acum înţeleg cuvintele scrise de Pilat şi asternute pe bentită LUI  IISUS,acestea erau :
                                 " REGELE  IUDEILOR "!.

Chipul LUI  IISUS , era acum luminos si tare frumos.Părul LUI castaniu si ondulat, inelat, Îi acoperea uşor faţa . Capul LUI  IISUS, după ce ÎŞI dăduse sufletul în Mâinile LUI  DUMNEZEU  TATĂL, căzuse uşor spre umărul SĂU drept.
Aud Glas de femeie care spune :

                       "Banii  ăştia  de ciocolată îi vopsesc !
                         Preferat de Iudei, adică...care-i  George  Lazăr.
                        Şi I-au luat hainele ! 
                        Căci hainele-I , erau rămase doar.
                       Şi venind Doamne..., aruncă multe zaruri !
                        Şi împărţindu-le.....
                        Deci, când au venit ostaşii  mei, 
                         Auzindu-şi  armele...."!

Şi alt glas spune cu durere si dragoste totodată :

                      Şi la Mormânt..., şi nu TE-o omorât !
                      Aşaiiiiii!
                      L-au sculat...şi cu felinarul  în  mână.., 
                      Numai Răbdarea LUI  a mers,
                              dar acum a ieşit modelitatea,
                     Ieri ,a fost Istoria  satului.
                     Vă aşteptăm.!

Iar un glas, se miră de ceva şi zice:

                    "Uite cât e !!!
                     Uite ! Nu mai alegi decât jumătate din punga aceasta. 
                     Nici n-ai ce-alege de el !

Clipă în care văd cu ochii închişi, o pungă din hârtie, în care era orez cu boabe mari, circa 0,5 kg, şi o mână scoate orezul din pungă şi îl pune pe o masă.
Aud Glas, care spune :  "Şi după aceea , declanşează o amplă....
                                       Care este împotriva  evreilor.
                                      Dar ce este asta ?
                          Dar ,nu ştii  ce este în săptămâna PATIMILOR ? 
Şi iarăsi Glas, care zice :
                          "Întru oameni bună voire, 
                 Dar, tu vestile a cărui fapte se pregătesc, a copiilor...,
                 Credinţa ,ori judecata ortodocşilor crestini..!
                  Răbdătorule din oameni, şi de oameni  iubitor..."!
                  Pentru tot ce-ai făcut TU  DOAMNE, 
                  Frânt-au urechile TALE.., 
                  Însăşi  Răsărit "!

Şi glas rugător spune :
                 "Mă închin aici , ŢIE !
                  Şi ştiu DOAMNE, mântuieşte-mă ,după mulţimea bunătăţii  TALE  judecată !
                 Şi ne păzeşte  Doamne Iisuse  Hristoase !
                 Alături de picioarele TALE , curg spini..!

Şi-L văd pe IISUS  HRISTOS , răstignit pe Crucea foarte înaltă , pe vârful muntelui , iar TRUPUL  LUI, stralucea mai tare decât Soarele de pe Cer.
Acum Sfanta  CRUCE cu IISUS  RASTIGNIT, era ca si sub plafonul camerei mele, plutind în noapte, în mijlocul unui  Soare MARE AURIU. 
Sfânta Cruce cu tot cu IISUS, era prinsa total în LUMINA  rotundă aurie, ca un Soare.
Aud Glas, care spune aşa :

                 "Căci aşa a dat BUNUL  DUMNEZEU .
                                   ÎNVIEREA !
                  După care, dat-u -SA ,Moartea şi Învierea LUI "!
                               
Dragilor, aceasta a fost relatarea din noaptea de 24 spre 25 Aprilie 2003, când cu VOIA  MÂNTUITORULUI  , am văzut si am auzit toate aceste MINUNI, pe care vi le-am mărturisit şi vouă, cu toată dragostea si din toată inima mea.
Să ne închinăm şi noi MÂNTUITORULUI  HRISTOS, şi să-L implorăm, să ne ierte păcatele noastre şi să ne dăruiască Dragoste sufletească, Credinţă şi Nădejde.
Prin Dragostea ,pe care o dăruim Aproapelui nostru,împlinim PORUNCILE  DOMNULUI, şi astfel ne vom mântui sufletul.
Astfel ne jertfim şi noi, precum şi MÂNTUITORUL  nostru IISUS  HRISTOS, S-a jertfit pentru noi, prin MOARTE pe CRUCE.
Dăruiţi fraţilor, dragoste sufletească si veţi primi DRAGOSTE  DUMNEZEIASCĂ !
                                        Cu dragoste şi preţuire, Maria.
                     
                   

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu