sâmbătă, 15 martie 2014

SFÂNTA EVANGHELIE , DIN DUMINICA A DOUA DE POST !

                      Sfânta Evanghelie  de la Marcu !
                                    ( II , 1-12 )

În vremea aceea , a intrat iarasi IISUS în Capernaum după câteva zile şi s-a auzit că este în casă.Şi îndată s-au adunat aşa de mulţi, că nu mai puteau încăpea nici pe locul dinaintea uşii, iar Dânsul le grăia cuvântul lui Dumnezeu. Şi au venit la Dânsul aducând un slăbănog , pe care îl purtau patru inşi. Dar, neputând ei să se apropie de Dânsul din pricina mulţimii , au desfăcut acoperişul casei unde era IISUS şi prin spărtură au coborât patul în care zăcea slăbănogul . Atunci, văzând credinţa lor, IISUS a zis slăbănogului :
fiule, iartă-se ţie păcatele tale. Dar unii dintre cărturarii care erau acolo de faţă cugetau în inimile lor : de ce grăieste Acesta astfel de blasfemii ? Cine poate să ierte păcatele , decât numai singur Dumnezeu.Însă IISUS , cunoscând îndată cu duhul Său , că aşa gândeau ei în sinea lor, le-a zis : de ce cugetaţi acestea în inimile voastre ? Ce este mai lesne : a zice slăbănogului : iartă-se ţie păcatele tale , sau a zice : scoală-te , ia-ţi patul tău şi umblă ?
Dar ca să ştiţi că Fiul Omului are putere pe Pământ să ierte păcatele , a zis slăbănogului : ţie îţi poruncesc , scoală-te ia-ţi patul tău şi mergi la casa ta. Şi s-a sculat îndată şi , luându-şi patul , a ieşit afară înaintea tuturor , încât erau toţi uimiţi şi preamăreau pe DUMNEZEU, zicând : niciodată n-am văzut aşa ceva .

                 Slavă ŢIE  DOAMNE, Slavă ŢIE ! AMIN !

Dragii mei, să mergem la Sfânta Biserică si să trăim cu sufletul si cu inima această SFÂNTĂ şi Dumnezeiască  EVANGHELIE . Să auzim si noi GLASUL MÂNTUITORULUI, prin gura Părintelui ,care ne îndeamna sa ne luam şi noi Crucea noastra, şi să-I urmăm LUI HRISTOS ,trup şi suflet, inimă şi cuget.
Căci nu este grea ! DUMNEZEU, nu ne dă mai mult decât putem duce.                            Cu dragoste, Maria.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu