14 ţări caută un avion DISPĂRUT de două zile. Unde se află cursa MH370, cu cei 239 de oameni la bord? FOTO ŞI VIDEO
Un avion Boeing 777-200 al Malaysia Airlines, care efectua o cursă pe ruta Kuala Lumpur-Beijing, a dispărut de aproape două zile de pe radare, deasupra Mării Chinei, în spaţiul aerian al Beijingului. La bord se aflau 239 de persoane. Totuşi, nu a fost găsită nicio dovadă a prăbuşirii avionului alta decât două pete uriaşe de combustibil reperate în mare. Operaţiunile de căutare a avionului, la care participă mai multe ţări, continuă la această oră.
UPDATE 19:24 Posibile rămăşiţe ale avionului Boeing 777 al Malaysia Airlines, dispărut sâmbătă, au fost văzute în largul Vietnamului, a declarat duminică seara un oficial vietnamez, citat de AFP.
"Un avion vietnamez a anunţat că a descoperit două obiecte rupte, care par să apaţină unui avion" în largul insulei Tho Chu, a declarat acest oficial pentru AFP, sub acoperirea anonimatului.
Articolul iniţial:
Duminică a fost zi de rugăciune naţională în Malaysia. Indiferent de confesiune, oamenii s-au strâns se se roage pentru cei 239 de oameni care s-au îmbarcat într-un Boeing 777-200 şi nu au mai ajuns la destinaţie. Avionul a dispărut sâmbătă, la ora locală 2:40 (vineri, ora 20:40, ora României). Ultima dată când cursa MH370 a mai apărut pe radare, se afla în spaţiul aerian al Vietnamului, deasupra Mării Chinei. Potrivit unor informaţii culese de pe radarele militare ale Malaysiei, este posibil ca avionul să fi încercat să se întoarcă din drum înainte de dispariţie.
„Există o posibilitate reală ca avionul să se fi întors din drum”, a declarat azi şeful forţelor aeriene malaysiene, generalul Rodzali Daud, potrivit CNN.
Reprezentanţii companiei aeriene spun, însă, că aparatul este prevăzut cu sisteme de alertă, care s-ar fi declanşat în momentul în care avionul s-ar fi întors din drum. „Când avionul se întoarce în zbor, pilotul nu poate continua aşa cum era prevăzut”, a spus directorul Malaysia Airlines.
Aria în care se efectuează căutările a fost extinsă, duminică, după ce mai multe încercări de a găsi avionul au eşuat. În total, peste 40 de nave şi 20 de aeronave ale mai multor ţări particpă la această operaţiune. Dacă avionul s-a prăbuşit în mare, aceasta ar fi catastrofa aeriană cu cele mai multe victime de la prăbuşirea, în 2001, a avionul Airbus A-300 al American Airlines, în Statele Unite. Bilanţul a fost, în acest caz, de 265 de morţi.
Scenarii pentru cursa MH370
Căpitanul de zbor al MH370 nu a avut nicio comunicare cu vreun turn de control înainte de dispariţie, astfel că, în absenţa informaţiilor, sunt luate în calcul numeroase scenarii. Unul dintre ele îl reprezintă o avarie foarte gravă, care ar fi putut duce la prăbuşirea avionului. Boeingul a suferit o avarie la aripă în 2012, dar preşedintele Malysia Airlines a dat asigurări, într-o conferinţă de presă, că reparaţia a fost de cea mai bună calitate şi că aparatul era apt de zbor. „Aeronava a avut extremitatea unei aripi ruptă. O parte de aproape un metru de la capătul aripii, a fost distrusă, dar a fost reparată de Boeing, certificată de Boeing şi de mai multe autorităţi. Avionul era apt de zbor”, a spus Ahmad Jauhari Yahya, preşedintele Malaysia Airlines, în timpul unei conferinţe de presă.
O altă ipoteză luată în calcul în primele ore de la dispariţie a fost că avionul ar fi putut rămâne fără combustibil deasupra mării.
De asemenea, anchetatorii din Malaysia iau în calcul şi o ipoteză teroristă, pe fondul existenţei mai multor pasageri suspecţi la bord. Şi americanii au intervenit în această parte a anchetei, dat fiind că aveau trei cetăţeni la bord. FBI a subliniat, însă, că, deocamdată, nu există dovezi pentru a susţine scenariul unui atac terorist la bordul cursei MH 370. „Au fost mobilizate serviciile noastre de informaţii şi, bineînţeles, au fost informate agenţiile de contraterorism ale tuturor ţărilor vizate”, a declarat ministrul malaysian al Transportului, într-o conferinţă de presă.
Avioanele vietnameze care au participat la misiunile de căutare a Boeing-ului au reperat două urme foarte mari de combustibil în Marea Chinei de Sud, nereuşind însă să stabilească dacă proveneau de la cursa MH370. „Două dintre avioanele noastre a detectat două urme de carburant de o lungime de aproximativ 15 până la 20 de kilometri, paralele şi la distanţă de aproximativ 500 de metri una de cealaltă”, a declarat în direct pentru televiziunea publică generalul Vo Van Tuan, adjunctul şefului Statului Major al armatei vietnameze, citat de Mediafax.
Pasageri suspecţi
La bordul avionului Boeing 777-200, se aflau 227 de pasageri de 14 naţionalităţi şi 12 membri ai echipajului, cetăţeni malaysieni. Un italian şi un austriac figurau şi ei pe lista de pasageri, deşi nu erau la bord, ei reclamând furtul paşapoartelor lor. Biletele pe numele lor au fost cumpărate împreună de cei care le-au folosit. Luigi Maraldi (foto), un italian în vârstă de 37 de ani plecat în concediu, a aflat de la televizor de dispariţia avionului la bordul căruia figura şi el.
La fel ca în cazul austriacului Christian Kozel, paşaportul lui Maraldi fusese furat în Tailanda, în urmă cu doi ani. Interpolul a anunţat că încearcă să stabilească identităţile mai multor persoane de la bordul avionului dispărut care ar fi avut probleme cu paşapoartele, potrivit The Guardian.
Au aparut la stiri citeva informatii cum ca s a detectat din satelit un posibil fragment mai mare ... nu se poate confirma ce reprezinta acele imagini din Satelit dar pot identifica zona in saptamina ce urmeaza. Alte informatii se bat cap in cap ...unii implica o rapire ET altii o dezmint.Pare a fii fost ceva premeditat , totusi...suspecta disparitia brusa de pe radare si schimbarea traseului...
RăspundețiȘtergereMultumesc Mihai ! Când vor găsi dovezile si vor confirma detonarea Avionului in aer, nu prea departe de Pământ, o sa readucem în prim plan, ceea ce eu am scris despre acest avion. Multumesc mult ptr inf. Cu drag, MARIA
RăspundețiȘtergere