DUMNEZEU EXISTĂ !
CITIŢI !
Cu adevărat, am fost în somn şi am văzut SFANTUL MORMÂNT al LUI IISUS HRISTOS !
Aici, este numai CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU !
Nu sunt cuvintele mele, nu sunt versurile mele ! Nopţi albe am avut atunci când, LUMINA DUMNEZEULUI nostru m-a calauzit ca sa scriu aceste POEZII SFINTE !
Cum era LUMINA la care scriam?
ALBĂ ORBITOARE, ALBASTRĂ STRĂLUCITOARE , AURIU ORBITOR, VERDE de SMARALD ,ROŞU STRĂLUCITOR si TRANSPARENT.
Acestea sunt LUMINILE LUI DUMNEZEU care ,coboară şi rămân la mine, cu mine şi întru mine !
Nu aveam nevoie de LUMINA lumească !
Noapte fiind, scriam aceste versuri la LUMINA LUI DUMNEZEU care era peste tot !
Adica,era pe caiet, pe mâinile mele, în ochii mei, oriunde întorceam privirea, LUMINA LUI DUMNEZEU era peste tot.
În casă întuneric, în jurul meu era LUMINA DUMNEZEIASCĂ care, îmi lumina caietul şi îmi spunea versurile !
Mă sprijineam în cotul stâng, (rană făcusem )şi cu dreapta scriam. Când rămâneam în urmă, una dintre LUMINI se aşeza sub vârful pixului şi glas din CER auzeam care îmi spunea ce să scriu.
Dacă nu aţi fost la SFÂNTUL MORMÂNT, aflaţi dragilor din versurile Sfinte, cum este cu adevărat acolo ,ce se aude acolo şi ce se întâmplă acolo.
O CARTE SFÂNTĂ IA !
Când inima şi sufletul
Tare te vor durea,
O Carte Sfântă ia
Deschide-o şi citeşte,
Cu mintea ta gândeşte.
Cu sufletul te roagă
Cu inima curată,
Lasă-ţi ca să cuprindă
Fiinţa-ntreagă toată !
În ea găseşti căldura,
Căldura sufletească
Puterea cea trupească !
În ea, e eu-l tău,
În ea, e DUMNEZEU !
Când Soarele-a apus,
Tu în genunchi te-aşează,
Roagă-te Lui IISUS,
Ca să te lumineze.
Putere EL să-ţi dea
Şi-apoi ,de EL va crede
Te-o binecuvânta.
Ridică ochii către Cer,
Roag-O pe MAICA SFÂNTĂ
Pe pururea Maria,
Roag-O să îţi aducă
În suflet bucuria.
Căci tu ai nevoie
Mai mult ca niciodată,
A te ruga curat
Şi-apoi să fii iertată.
Căci singură-ai văzut
De te-ai rugat fierbinte,
Prin Cer tu ai trăit
Şi printre Cele Sfinte.
Căci de aici de Sus,
TATĂL a hotărât
Ca tu în somn să mergi,
La Sfântul Mormânt !
Acolo să te rogi
Cu lacrimile-n ochi
Lacrimi de bucurie ,
Căci Te-au ales pe tine !
Izvorul ce-l auzi,
Acolo Sus,pe colina Sfântă
Sunt lacrimile LUI IISUS ,
Lacrimi care dor.
Ce-n două mii de ani,
S-au strâns, în acest IZVOR !
De Lumea ar dori
Faţa ca să-şi întoarcă
La dreapta Ei CREDINŢĂ,
La Cer ,la Pocăinţă,
Acest Izvor de lacrimi
Acest IZVOR ce-i Sfânt,
Cu lacrimi de durere
Cu apa cristalină
Ce are în ea,
Puterea Cea Divină.
Atunci Ea va spăla
Păcatele omenirii ,
Şi-atunci noi vom afla
Secretul nemuririi !
De vreţi ca să scăpaţi
De greaua suferinţă,
Ca dreapta Judecată
De partea voastră fie,
Uitaţi-vă în suflet!
Priviţi ca-ntr-o oglindă
Şi spuneţi ce vedeţi?
Şi dacă mai aveţi
Un suflu de CREDINŢĂ,
Acum e timpul, să te regăseşti
Acum e timpul să te spovedeşti,
Şi-apoi ,cu SFINTELE TAINE, Tu să te-n împărtăşeşti !
Nu pune întrebări
Nu căuta răspunsuri !
Ci ia-le aşa cum sunt
Că-s de la DUHUL SFÂNT !
Căci SUS ,aici în CER
Nimenea nu întreabă,
Ci în genunchi se roagă
La BUNUL DUMNEZEU.
Că poate le-o ierta
Şi iertate or fi pe veci,
Păcatele lumeşti.
Dar tu ,acum trăieşti,
Pe Pământul Sfânt.
Te roagă ne-ncetat
Şi-atunci ,vei fi iertat.
Încearcă şi-ai să vezi
Că poţi a te ruga!
O Carte Sfântă ia
Ochii te-or ajuta
Ca să citeşti din ea.
Sufletul o pătrunde
Inima ta o plânge
Atunci când vei citi,
Şi singur tu vei şti
Cât ai greşit pe lume,
Şi-amarnic te-i căi .
Dar nu e prea târziu
De vrei să te căieşti
Şi să te spovedeşti.
În Cerurile-ntinse,
IISUS te va primi
Cu braţele -I deschise.
Spune la Lumea-ntreagă ,
Spune de ea se roagă
Mai mult ca niciodată
Cu inima curată
Cu sufletul curat,
Cu Eu-l ne-ntinat,
IISUS o va ierta
Şi-o binecuvânta,
Sufletele lor
Şi a copiilor.
C-acest Pământ ce-i Sfânt
De două mii de ani,
EL,l-o scutura de grelele păcate.
Şi tot ce-i viu în el
Şi tot ce-i viu pe el,
Din Cer, vor fi iertate !
Nu te-ndoi vreodată
Că, CERUL nu există !
Că este gol
Sau că-i pustiu
Şi nimeni nu te vede,
Când tu mereu greşeşti.
Căci nu-i adevărat
Amarnic te înşeli !
Nimic nu poate a se mişca
Pe Sfânt Pământ care trăieşti,
De DOMNUL SFÂNT nu vrea
Din Sferele Cereşti !
În fiecare clipă
În fiecare ceas,
EL pe Pământ trimite
PUTERILE Cereşti.
Ca DUHUL SFÂNT coboare,
Printre oamenii de pe Pământ
Şi lor a le insufla
Teama de tot ce-I Sfânt.
Astfel şi-or aminti
Astfel, nu vor greşi,
Şi cel mai rău Ateu
Va fi convins...
Că este DUMNEZEU !
De sus din Cer
El ne priveşte şi vede,
Pe fiecare cât greşeşte.
Dar vede şi pe cei care se roagă,
Şi pe cei ce vor a se-ndrepta,
Şi-atunci, la DREAPTA JUDECATĂ ,
Păcatele li s-or ierta !
Iar tu de-i fi luat
O Carte Sfântă-n mână,
Şi de vei fi citit
Apoi, de-i fi-nţeles
Taina din astă Carte,
Tu roagă-te curat,
Iar BUNUL DUMNEZEU
Pe tine te-o ierta
De grelele păcate.
Nu rătăci pe drum !
Adună-te, şi roagă-te,
La BUNUL DUMNEZEU.
Şi-atunci tu vei găsi
Chiar în sufletul tău,
Credinţa -n Cele Sfinte
Şi Taina care duce,
Trupurile -n morminte !
Atunci vei fi convins
De ce ai fost trimis,
Pe-acest Pământ.
Ce trebuie să faci
Cum trebuie să te rogi,
Şi să nu mai greşeşti
Precum în alte Vieţi.
Caută a te-ndrepta
O Carte Sfântă ia,
Citeşte ne-ncetat
Şi-atunci vei fi iertat.
Vei fi iertat de tot
Şi-n Vieţile ce-ai fost,
Când mult ai mai greşit
Şi ai păcătuit !
Întoarce-te acum
La dreapta ta CREDINŢĂ,
Şi roagă-L pe IISUS
Ca ţie să-ţi arate
Adevărata Cale !
Şi spune-I ne-ncetat ,
Căci singura-i jurat
CREDINŢĂ şi IUBIRE!
Spune-I că tu vei fi
Precum EL va dori,
Şi că vei respecta
În tot ce EL ,te va-ndruma.
Spune-I că rău îţi pare
Că nici nu ai cuvinte
Cât ai păcătuit,
Faţă de Cele Sfinte.
Roagă-L să te îndrume,
Azi într-o nouă Lume
O Lume mai curată,
Şi de păcate iertată .
O Lume-n care este
Aicea pe Pământ,
De Sus din Cer,
Şi chiar de EL trimis
DUHUL CEL SFÂNT !
Plângi şi te răcoreşte
Sufletul ţi-l căieşte,
Căci mult ai mai greşit
Atunci când n-ai crezut.
Acum eu ştiu
Că nu te mai-ndoieşti
De tot ce-i Sfânt,
De Tainele Cereşti !
Dar ai ,o DATORIE :
Să spui la -ntreaga lume
Că DUMNEZEU EXISTĂ !
Şi nu e cu putinţă
Ca Lumea, să se-ndoiască,
De Puterea Cerească.
Convinge-o să se-ntoarcă,
La tot ce este SUS.
La CEL, ce-n sufletele noastre
E Mântuitorul Lumii !
E BUNUL DUMNEZEU,
ŞI FIUL LUI, IISUS !
La Maica Sfântă Prea Curată
Ce cu ale Ei lacrimi adapă,
Pământu-ntreg , plin de păcate,
Rugându-SE neîncetat
Pentru a ne fi iertate !
Tu ia ,citeşte -o Sfântă Carte!
Şi crede cu tărie-n Ea
Şi-atunci IISUS te va ierta,
De grelele păcate .
O Carte Sfântă ia
Deschide-o ! Priveşte-te în Ea !
Căci singură -ţi vei vedea
Cum îţi arată al tău suflet,
Precum şi inima.
Citeşte,te căieşte
Roagă să fii iertat,
De marele păcat.
Acel al necredinţei !
Încearcă, de te-ndreaptă
Şi-atunci vei face parte
Din MARELE TĂRÂM,
Cel al FĂGĂDUINŢEI !
Aici nu sunt lacrimi
Nici loc de întristare.
Aici sunt bucurii,
Şi ape curgătoare.
Aici, e DUMNEZEU
Aici, e eu-l tău
Ce tu l-ai căpătat
Atunci când te-ai rugat.
Şi când în mâini aveai
Cartea cea Sfântă,
Cartea ce te-a-nvăţat
Cum să te rogi,
Ca tu să fii iertat
De marele păcat !
Dragii mei, acum înţelegeţi de ce scriu şi care este menirea mea !
BUCURIA mea, sunteţi voi toţi cei care, citiţi toate câte scriu, şi dintre voi toţi, măcar câţiva (minunat ar fi, cât mai mulţi ) câţiva să vă întoarceţi la CREDINŢĂ !
Să iubiţi pe DUMNEZEU si pe MAICA SFÂNTĂ,sa iubiti pe toţi SFINŢII din CERURI.
Şi neapărat dragilor,să vă iubiţi Aproapele!
Cu dragoste, Maria.
Superb, minunate versuri, Doamne miluiește-ne și ne mânuiește, Amin!
RăspundețiȘtergereDoamna Maria, nu va suparati! in versuri apar referinte la alte vieti ale unui om. despre ce poate fi vorba? ca nu exista reincarnare, asta este sigur, mi-a spus Duhovnicul meu
RăspundețiȘtergereCred ca se refera la vietile altor oameni de cand a facut DUMNEZEU LUMEA ! La DUMNEZEU toate trebuie talcuite,noi nu le intelegem. Cu drag !
ȘtergereDar, duhovnicul tău e tot un om, de ce crezi ca e sigur?!
ȘtergereCine stie ce exista cu adevarat noi știm ce ne învață preoți auzim cine știe cate sau perdut si cate nu se știu cu adevărat despre credința adevărată ... doar Dumnezeu stie... Daca greșesc Dumnezeu sa ma ierte de cele spune
ȘtergerePină sa ne naștem străbunici apoi bunici apoi părinți care ne-au scos din ei prin dragoste deci noi existtaan innainte sa ne naștem eram in bunici noștri acelea sunt viețile de aceea copii suferă pentru păcatele parintilor
ȘtergereDumnezeu sa ne lumineze mintea sa ne iubim unul pe altul cu adevarat si sa ascultam tot ce e scris in Cartea Sfanta .
ȘtergereDaca nu exista reincarnare,e grav! Maria,nu mai opri mesajele,nu detii doar tu adevarul
ȘtergereSa te ajute bunul Dumnezeu! Sa se adune cat mai multe ppersoane si sa se intoarca la dreapta credunta! Doamne ajuta! Oricum ai primit chemare catre noi in versuru! Pè mine m-a pus pe ganduri! Handuc M
RăspundețiȘtergerehttps://m.dcnews.ro/secretul-violent-ascuns-de-vatican-planeta-lovita-de-un-cutremur-de-opt-ore-semnele-apocalipsei-prezise-de-profeti_756866.html
RăspundețiȘtergereSECRETUL violent ASCUNS de Vatican. Planeta, lovită de un cutremur de OPT ore. "Semnele Apocalipsei", PREZISE de profeți
Foto: Pixabay
Sfârşitul lumii a fost prevestit de către profeţi încă din cele mai vechi timpuri, iar una dintre preziceri a fost ţinută secretă mult timp de către Vatican pentru a nu îngrozi lumea.
O profeție de la Vatican a fost ascunsă timp de 83 de ani pentru a nu panica lumea. Astfel, conform unui manuscris, cu 10 minute înainte de miezul nopții, un cutremur major va zgudui Terra timp de opt ore.
Această informație a fost comentată de Vatican, care susține că textul este de o violență extrem de greu de înțeles și că prezină numeroase semne care se vor arăta înaintea sfârșitului lumii, citează realitatea.net.
Secretul ascuns de Vatican,desi e scris in biblie: Dumnezeu este o civilizatie extraterestra,care a populat Terra si alte 2 planete
ȘtergereCe frumos doamna Maria Foarte frumoasă poezie, rugăciune nu stiu ce sa spun dar ma uns la suflet.
RăspundețiȘtergereNimic mai minunat pe acest pământ pentru un om.
Va multumesc,multumesc lui Dumnezeu și la Măicuță Domnului ca va ales.
Cu mult drag si multa sanatate va doresc.
secretul de la Fatima cred vorbeste de acest cutremur de 8 ore -DUMNEZEU SI MAICA DOMNULUI SA NE AIBE IN GRIJA-oricum toti avem un sfarsit pe pamant
RăspundețiȘtergereMarioara surioara, am fost 14 ani in iad si scos unu din 27. Sunt convins ca. Tatal. Ceresc are o misiune cu mine de intarire in vederea muceniciei. Am plans, a cata oara, de bucurie. Multumesc. Mariana scumpa. Va iubesc pe toti. Pa.pa.
RăspundețiȘtergereMa copii, invatati incet incet sa traiti cu soare, cu. Duh. Sfant, cu ierburi si nu veti putea fi pecetluiti si nici un virus ori otrava nu va va afecta, veti supra- vietui intr- un plan mai inalt. Pa.pa. ganditi- va la. Nil. Dorobantu . pa.pa.
RăspundețiȘtergere2 iulie 10:43-cu ierburi nu se rezolva probleme grele de boli imunologice sau vase infundate pe cord-nu mai da sfaturi ca nu esti medic-si d-na MARIA a ajuns la cutit daca a trebuit
RăspundețiȘtergereDuhovnicul meu, care a trecut la Domnul de praznicul Sfintilor Apostoli, si care a tainit cu Sfantul Parinte Arsenie Boca la Sinaia, mi a spus ca nu exista reincarnare. Deci intelesul cuvantului "vieti" este altul decat "reincarnari".
RăspundețiȘtergereElena sunt ANONIM 5-si eu am avut un duhovnic care a spus asa-reincarnarea este trecerea spiritului de la decedat la o persoana care se naste si este proprie asiaticilor -REINTRUPAREA este sufletul care trece prin mantuire si revine spiritul la TATAL CERESC apoi trimis pe pamant doar daca EL vrea-citeste LA MATEI CAPITOLUL 13/11 despre IOAN BOTEZATORULcare a fost in trup ILIE- cine are urechi de auzit sa auda sanatate si pace in suflet si in lume
RăspundețiȘtergereMa bucur pentru tine ca ai vazut aceste lumini de care scrii.
RăspundețiȘtergere