UIMITOR !!! IDEILE MARELUI FILOSOF PLATON , CURGEAU DE LA DUHUL CEL PREA SFÂNT !

                                         28  Ianuarie  2003 ,ora 6,10 dimineaţa !   
                                                                     Dragii mei,

Este uimitor, am rămas cu gura căscată la propriu ,când am găsit într-un caiet din 2003, o trăire despre MARELE  FILOSOF al Antichităţii, PLATON !
MARELE  FILOSOF PLATON, toate câte a scris şi a spus , a fost numai sub VEGHEREA  DUHULUI  CELUI  PREA  SFÂNT ! 
Deci ,în această  dimineaţă o Lumină albă, orbitor de strălucitoare mă cutremură cu tot cu pat ,şi brusc ,nu mai sunt cu sufletul în patul meu, ci sunt în mijlocul unei mari Mulţimi de Oameni. Mai la distanţă de mulţime dragilor, văd Un caiet de matematică , cu foi scrise, dar si cu foi nescrise, adică avea si foi albe.
Mulţimea de oameni ,nu se apropiau de acest Caiet de Matematică, ci doar priveau la ceea ce se întâmpla.
Aud un glas dragilor, care vine de sus, din Cerul prea senin şi strălucitor .
Glasul dragilor spunea răsunător de tare aşa :
  
                        "Ar trebui să-i dau lui PLATON , două mii de Idei ,acuma !
  dar un alt glas intrevine şi zice :
                                   Acuma  nu ! 
                  Sosesc eu ,la PLATON !   

Fraţilor ! Acum ,fiind lângă acel caiet de Matematică cu foi scrise pe partea stângă şi urma partea dreaptă a caietului ,care era albă foaia, văd O  MARE  MINUNE !
Pe foaia albă nescrisă, s-.a aşezat O Lumină roşie trandafirie , extrem de strălucitoare. 
Această Lumină  roşie dragilor, pulsa pe caietul de matematică , şi-l îndemna pe PLATON ca să scrie .  
Lumina Roşie dragilor , o vedea toată Mulţimea adunată. O vedeau de la distanţă, pentru că era mare şi stralucitoare.   
MARELE  FILOSOF  PLATON  fraţilor ,scria sub Inspiraţia  Duhului  SFÂNT ! 
Duhul Cel Prea  Sfânt , îi dicta lui Platon, toate ideile, pe care le asternea pe foaia de matematică.
Dragii mei, cred că acum mă credeţi când şi eu vă spuneam de multe ori, că scriam noaptea în caietele mele, auzeam glasul Lui Dumnezeu,şi nu aveam nevoie de veioză !
LUMINA  LUI  DUMNEZEU, roşie, verde de smarald, aurie sau albastra stralucitoare, stătea în permanenţă sub vârful creionului sau al pixului meu, şi scriam fară probleme în întuneric total. Ca si acum de altfel. Adeseori scriu noaptea in caietul de suflet, ce îl ţin lângă pernuţa mea, fără ca să aprind veioza.
Dragii mei, gândiţi-vă numai, cât de mare şi inimaginabilă pentru noi, este PUTEREA  LUI  DUMNEZEU !
Să credem în EL şi în Maica  Domnului, şi să ne închinăm cu toată fiinţa noastra ! Căci numai la DUMNEZEU şi la MAICA  DOMNULUI, ne este toată Mila şi Nădejdea noastră.
Am adus aici, de pe net, câte ceva despre PLATON !  
   

Platon - viața și opera - scurte considerații
(Istorie)
A considera opera lui Platon doar o speculatie, doar o pura creatie ideatica, fara valoare practica sau doar o forma a gandirii umane fara suport material, fara aplicatii practice, o simpla incercare de teoretizare si atat, reprezinta o falsa cunoastere a acestei opere. In cadrul istoriei psihologiei, momentul Platon este deosebit de important prin faptul ca acest autor antic, redand conceptia mentorului sau spiritual, Socrate, pregatea de fapt opera urmasului sau, elevului sau, Aristotel, cel care poate fi socotit pe drept cuvant parintele psihologiei, in contextul in care predecesorii sai erau inca tributarii unei gandiri mitice, el ridicandu-se la un grad superior de intelegere si interpretare a vietii psihice, a lumii in general.

                                    


                                       

                        Viata lui Platon

                                                   Mareste imaginea.

                                                             Viata lui Platon

Platon s-a nascut la Atena (sau Egina) in 7 Thargolion a primului an al Olimpiadei a 88-a, asadar in anul 427 i.Hr., sau, dupa altii, in 7 Thargolion Olimpiada a 87-a, adica in anul 428 i.H. 327, primind numele de Aristokles, ca fiu al lui Ariston si al Periktionei, care isi aveau originea intr-una dintre cele mai vechi si mai nobile familii din Atena. Ariston se tragea din familia regelui Kodros, iar Periktione, din familia lui Solon. Porecla de Platon i-a fost data mult mai tirziu de un maestru de gimnastica si aceasta din pricina figurii lui solide, a frumusetii, armoniei si sanatatii lui fizice. Din acest motiv nu este deloc surprinzator ca poporul grec l-a trecut pe Platon in legendele sale. Asa de ex. Olimpodor ne-a transmis legenda ca, indata dupa nasterea lui Platon, parintii acestuia l-au asezat pe Hymettos, in timp ce ei adu­ceau jertfa lui Pan, lui Apollo si nimfelor. In timpul acesta albinele zburau in jurul copilului si-i depuneau pe buze miere si de aceea acesta va vorbi mai tirziu asa de frumos si de inspirat. Iar dupa alta legenda si mai veche, Platon ar fi de origine divina. Aceste legende nu lamuresc decit faptul ca Platon a fost o personalitate uriasa.

Din acest motiv este foarte interesant sa urmarim pe Platon pe dru­mul educatiei sale. Platon a trait cu intensitate destinul asa de zbuciu­mat si schimbator al patriei sale. Se crede ca profesorii lui au fost Dionisius, Ariston din Argos, Drakon si Megillus din Agri-gent. Platon a luat parte la mai multe expeditii si lupte la Tangra, Corint si Delium. Dar aceste razboaie, expeditia in Sicilia si mai ales dezastrul suferit de Atena in razboiul impotriva Spartei, au contribuit in mare masura ca sa-i atraga atentia tinarului Platon asupra metehnelor de guvernamint ce stapineau in orasul sau natal. Desi, trebuie sa subliniem acest lucru, Platon isi iubea cu pasiune orasul in care vazuse lumina zilei. Se spune ca el ar fi zis, cu o ocazie oarecare, ca multu­meste zeilor pentru trei lucruri: ca s-a nascut barbat, ca el s-a nascut in Atena si, in sfirsit, ca el s-a nascut in timpul lui Socrate.

Faptul ca el a trait in preajma genialului intelept atenian a avut o importanta covirsitoare asupra evolutiei spirituale a lui Platon. Se stie ca Socrate a fost un dusman neimpacat al regimului oclocrat. Resenti­mentul lui Socrate fata de democratie era fundamentat pe o convingere doctrinara. Meteahna cea mare a democratiei era, dupa Socrate, ca in timp ce in viata cetateneasca in orice afacere hotaraste specialistul, in afacerile oficiale si in conducerea statului, dupa convingerea democra­tica, trebuie sa hotarasca numarul de voturi si nu intelegerea. Acest fel de a gindi era pentru Socrate o nebunie si din aceasta pricina el com­bate democratia. In aceasta tendinta antidemocratica Socrate se intil-neste cu tineretul atenian aristocrat. Probabil ca si aceasta l-ar fi deter­minat pe Platon sa-l urmeze pe Socrate.

Inainte de a-l cunoaste pe Socrate, Platon se ocupase - cum am re­marcat-cu poezia, in care, dupa spusa lui Zeller, ar fi ajuns foarte departe. De asemenea el a fost introdus in filozofia heracliteana de catre Cratylas. Dar se-spune ca, in clipa in care Platon l-a cunoscut, datorita lui Critias si Charmides, pe Socrate, a ars toate incercarile sale poetice si a urmat acestuia. Platon era in virsta de 20 de ani. Tinarul plin de entuziasm si cu o fantezie creatoare puternica a avut o ocazie buna de a-si disciplina gindirea in preajma logicianului Socrate, iar marimea de caracter a maestrului sau i-a trezit admiratia. Este mai mult ca posibil ca in acest timp el a facut cunostinta si cu alte directii filo­zofice. Deci Platon si-a cistigat o cultura imensa, fie prin educatia si instructia temeinica pe care o primise, fie prin influenta pe care a exer­citat-o asupra sa atmosfera spirituala in care el respira. Caci nu trebuie sa uitam ca educatia tinarului Platon se intimpla intr-o epoca in care Atena era sufletul cultural al lumii antice. Literatura creata de trage-dienii greci era in floare tocmai in timpul scolaritatii lui Platon. in ace­lasi timp cu genialele opere ale lui Sofocle, Eschil si Euripide sa mai jucau piesele lui Aristofanes, pe care Platon sigur ca le-a cunoscut. El a mai fost apoi influentat si de megaricul Euclide. Toate aceste influente au contribuit ca Platon sa ajunga la convingerea "ca nemurirea sufle­tului nu o poate cistiga inteleptul decit prin totala sa daruire in slujba Ideii".

Dar Platon n-a fost influentat numai de literatura, teatru si filozofie, ci si de artele plastice. In acest timp Stoua Poikile a fost infrumusetata  cu tablouri de catre celebrii pictori Polygnot si Pamainos, iar Phidias si Polokletos au impodobit Atena cu sculptori, ce si astazi fac obiectul admiratiei noastre. in gustarea acestor opere de arta a deprins si Platon maiestria de a descrie cu multa plasticitate ideile, devenind astfel cel mai mare "sculptor al ideilor" al antichitatii.

Desigur ca de mare importanta a fost mai ales influenta pe care Platon a suferit-o din partea filozofilor ca Euclide, prin care a cunoscut filozofia eleata, Simmias si Cebes, prin care el a cunoscut filozofia lui Philolaos si Heraclit. Trebuie sa mai subliniem faptul ca in acest timp infloreau in Atena sofistica si retorica. Platon a cunoscut temeinic sofis­tica, pe care el o va combate cu ardoare. De asemenea Platon com­bate si retorica timpului sau, din pricina ca retorii confundau retorica cu filozofia. Se mai crede ca Platon ar fi ascultat in Atena pe Zenon din Elea. Ca el a cunoscut temeinic filozofia eleata ne sta marturie dialogul Parmenides.

Dar influentele acestea au fost mult depasite de aceea a lui Socrate. Am vazut ca Socrate traia intr-o epoca in care in Atena facea mare dezastru individualismul cel mai cras. Sofistii, retori si multi poeti ai timpu­lui preamareau individul, pe care-1 considerau a fi substanta lumii mo­rale. Socrate se opune curentului acesta individualist prin aceea ca el cauta sa trezeasca spiritul autocunoasterii, fiindca certitudinea oricarei realitati morale se afla in cunoasterea legilor general-valabile, ce se afla in constiinta morala. Ce impresie uriasa trebuie sa fi facut aparitia lui Socrate asupra spiritului cu o rezonanta afectiva atit de mare ca a lui Platon ? Aceasta cu atit mai mult cu cit si Platon era martor al deca­dentei morale si religioase inlauntrul comunitatii de viata a poporului atenian. La aceasta decadenta au contribuit, desigur, si unii tragedieni, care si-au permis sa expuna in operele lor zei si eroi, care trezesc risul. Sofistii preamareau, cu cuvinte mari si umflate, posibilitatile individului si subiectivismul moral. Superstitiile cele mai copilaresti isi gasisera iarasi un pamint fertil in Atena. Socrate le combate cu un argument, care-l apropie de filozofii eleati, intrucit el face dovada ca virtutea si moralitatea sint cunoastere autentica. Sofistii au asezat pe tron, in locul ratiunii, intelectul cotidjan, al simplismului, iar cei care mai credeau in mistere au trimis in exil atit intelectul cit si ratiunea. Socrate are me­ritul de a le fi readus in patria lor si cu aceasta in cultura omenirii si de a le fi redat locul care li se cuvenea, ceea ce a insemnat ca el a ridi­cat ratiunea la rangul de domnitoare peste intelect si instinct. in preajma acestei personalitati uriase pe care Platon o urmeaza pe strazile si pie­tele Atenei, pentru a-i sorbi cuvintele si a-i patrunde sensul spuselor sale, el invata cu multa truda arta dialecticii si a descoperirii adevarului, pentru a-si cladi in lumea spiritului sau o lume noua si pentru a se trans­forma, cum zice Zeller, dintr-un poet diletant intr-un filozof veritabil. Opt ani a luptat Platon cu spiritul lui Socrate, asa cum Iacob a luptat cu in­gerul Domnului, si rezultatul acestei lupte a fost ca scinteia geniului, ce mocnea in sufletul lui Platon, s-a transformat intr-un incendiu urias. De aceea este si explicabil de ce Socrate este personajul principal in toate dialogurile platonice.

Dar si mai mult l-a zguduit moartea martirica a prietenului si ma­estrului sau iubit. Bolnav fiind, Platon n-a putut lua parte la ultimele discutii pe care Socrate le-a avut cu elevii sai. Dar aceasta drama, pe care a trait-o cea mai interesanta figura de filozof a antichitatii, a fost asa de hotaritoare, incit ea 1-a determinat pe Platon sa se salveze din lumea senzoriala intr-o lume suprasensibila, cum zice Zeller. De aceea dupa moartea lui Socrate nici o problema nu i-a mistuit sufletul lui Pla ton cu dogoarea ei mai mare decit problema politicii celui mai bun stat. Poate ca numai problema nemuririi sufletului l-a mai chinuit asa de mult. Plafon reprezinta ideea ca intre morala si politica exista o lega­tura existentiala. Pentru el etica este temeiul etern al politicii, caci aceasta convingere i-a intarit-o moartea eroica a lui Socrate. Acesta si-a aruncat viata in cumpana mortii, tocmai pentru a salva eternitatea va­lorilor etice. Din dialogurile platonice ajungem la concluzia ca sufletul mare al lui Socrate traieste mai departe tocmai fiindca in acesta era vie nostalgia dupa ceea ce are valoare eterna. Ceea ce a fost muritor in fiinta lui Socrate a disparut, dar in opera platonica a ramas ceea ce era in acesta vesnic si netrecator : Socrate oa prototipul inteleptului, ca paradigma pentru aceia care nazuiesc sa impreune adevarul cu viata si existenta.

Dupa moartea lui Socrate, il intilnim pe Platon la prietenul sau Euclid in Megara (399 i.Hr.). Cit timp a ramas el in Megara, nu stim nimic precis. De asemenea nu stim daca din Megara el s-a intors la Atena sau a plecat intr-o calatorie mai indepartata in Egipt. Dupa unii biografi Platon s-ar fi intors in Atena, unde el era insa indezirabil, pentru regi­mul democratic ce domnea acolo, caci se stie ca Platon intentiona sa in­locuiasca democratia cu aristocratia spirituala, ce se fundamenteaza pe o cultura morala si o credinta religioasa mai inalta. Este convingerea pe care Platon si-o cistigase in preajma lui Socrate, ca adevaratul con­ducator al poporului trebuie sa fie numai filozoful (inteleptul), asadar ratiunea. Minat de nazuinta de a se instrui si a asimila cit mai multa stiinta, Platon face in anii 395-390 i.Hr. calatorii mai indepartate in Kyrene si Egipt, Italia sudica si Sicilia. Asupra ordinei cronologice a acestor cala­torii parerile sint foarte diferite. Sigur este ca in Egipt el a facut cunos­tinta cu stiinta inalta a preotilor egipteni, iar in Kyrene, Platon face cu­nostinta cu vestitul matematician Theodorus, care il introduce in stiin­tele matematice. Caci, dupa marturia lui Produs, Platon a fost un emi­nent matematician. Dar mai importante si mai fructuoase au fost cala­toriile lui Platon in Italia de sud si Sicilia. in Tarent, Platon a facut cu­nostinta cu filozoful pitagoreian Architas, care l-a introdus si mai te­meinic in filozofia pitagoreica, decit au putut sa face acest lucru in Ate­na un Cebes ori Simmias. Iar in Sicilia, Platon se imprieteneste cu cumnatul tiranului Dyonisos (cel Batrin), cu Dion, si prin aceasta voia sa-l intereseze pe cel dintii pentru planurile sale politice. Dyonisos n-a aratat nici o intelegere pentru ideile politice ale lui Platon, asa se face ca filozoful ajunge in conflict cu acesta, care, ca sa scape de "incomodul moralist", il trata ca pe un prizonier de razboi, predindu-l ambasadoru­lui spartan Pollis, iar acesta il vindu ca sclav in Egina. Filozoful cirenaic Anniceris il rascumpara si-i darui libertatea. Dupa aceasta expe­rienta tragica Platon se intoarse in Atena.

Intors la Atena (361 sau 360)-se pare complet vindecat de orice ambitie politica-Platon se dedica numai filozofiei. Anniceris a refuzat sa primeasca suma de bani pe care el o platise pentru Platon, si cu aceasta s-a cumparat gradina Academos, unde Platon intemeie un fel de confrerie in gimnaziul de acolo. Este vestita Academie platonica, ce avea forma unei scoli superioare in Gimnaziul lui Akademos, iar for­ma ei interioara era o comunitate spirituala intre maestru si elevi cu o accentuata tendinta filozofica. Era vorba despre o comunitate intre per­sonalitati, care erau tinute laolalta de aceleasi idei filozofice : ideea in­telepciunii si a stiintei. In aceasta comunitate-straina de orice interes material-"filia" devine temelia unui raport moral-spiritual in care maestrul daruieste plin de iubire din bogatia sa spirituala, iar elevii se cultiva si se maturizeaza din prinosul acestui dar. "Prin comunitatea gin-dirii si a vointei de a produce adevarul impreuna, acesta este pentru Pla­ton, sensul oricarei prietenii si iubiri prin care oamenii trebuie sa se uneasca. Din aceasta unire a muritorilor, se produce mereu si mereu via­ta noua a ceea ce este nemuritor. In aceasta Academie era un altar inchinat muzelor si lui Eros ; acelui Eros platonic, care n-are nimic de-a face cu iubirea senzoriala, ci este reprezentantul nazuintei generale umane dupa Adevar, Frumos si Bine. Asadar dupa ceea ce este vesnic. Este nazuinta spiritualizata prin ratiune. Prietenia, iubirea si setea dupa stiinta se unesc in acest Eros si formeaza o forta, ce are menirea sa uneasca umanul cu divinul.

In aceasta Academie, Platon isi expune ideile sale filozofice, fie in­tr-o forma dialogica, cum facea Socrate, fie 'intr-o forma expozitiva. Odata pe luna si in zile anumite profesorii si elevii se adunau si orga­nizau cite un "symposion", in felul aceluia pe care-l descrie Platon in dialogul sau celebru cu acelasi nume. Platon nu era singurul profesor in Academie, ba chiar si elevii lui Platon au tinut cursuri. Dintre acestia amintim pe Speusippos, nepotul lui Platon si urmasul acestuia-la con­ducerea Academiei, Xenocrates din Calcedon, Menedemos din Phyra, Filippos din Opus, Eudoxos si Aristotel. Nu posedam lista tuturor con­ducatorilor Academiei, dar stim precis ca ea a durat 900 de ani, pina cind un edict al imparatului Justinian (529 i.Hr.) a dizolvat-o.

Afara de cursuri, Platon lucra asiduu la operele sale. Dialogurile platonice au fost scrise in mare parte in timp ce Socrate traia. Caracte­ristica acestora este ca aceste dialoguri nu se termina cu adevaruri ulti­me, apodictice, absolute, ci-dupa modelul socratic-cu intrebari si probleme chinuitoare, cu aporii, fiindca scopul acestora nu este sa in­vete,  ci sa trezeasca activitatea proprie  si sa  deprinda la filozofare.

Platon a mai fost tentat de doua ori sa-si realizeze planurile sale politice in Sicilia. Intentia lui Platon in a doua calatorie pe care a fa­cut-o in Sicilia, intrerupindu-si activitatea filozofica, a fost ca, impreuna cu prietenul sau Dion, sa determine pe tinarul conducator Dyonisius sa transforme tirania intr-o monarhee intemeiata pe legi.. Planul acesta n-a avut nici o sansa de izbinda, din pricina ca Dyonisius l-a suspectat pe Dion ca are intentia sa-l rastoarne. Dion a fost exilat, iar Platon a ra­mas fara nici o influenta. A treia calatorie a lui Platon in Sicilia a facut-o ca sa impace pe Dyonisius cu Dion. Nici de data aceasta Platon n-a avut nici un succes, ba era sa-1 coste chiar viata, daca n-ar fi intervenit pentru el Architas din Tarent.

Dupa intoarcerea la Atena, Platon s-a dedicat exclusiv filozofiei. In aceasta epoca isi au obirsia cele mai grele de sens dintre dialogurile sale, ca Parmenide, Solistul, Philebus si Legile. Platon s-a convins ca un filozof, cu principii ca ale sale, nu poate realiza nimic pe plan politic in Atena timpului sau si de aceea ia hotarirea "sa formeze oameni politici" cum se exprima Zeller. Dupa aceste esecuri politice Platon nu s-a mai ocupat de stiinta si filozofie. El a murit in virsta de 80 de ani (347 i.Hr.). Elevii sai i-au cinstit memora declarind ziua nasterii lui Platon drept o sarbatoare mare pentru Academie. Fara indoiala ca Platon a fost o personalitate mare si un filozof veri­tabil. Iata cum il descrie Goethe : "Platon se raporta la lume asemenea unui spirit fericit, caruia ii place sa gazduiasca un timp in aceasta lume. Si el nu e atat de preocupat sa faca cunostinta cu ea, fiindca el o presu­pune, cit mai ales sa-i comunice ceea ce el aduce cu sine si de ceea ce ea are nevoie. El patrunde in adincuri mai mult ca sa umple lumea cu fiinta sa, decit ca s-o cunoasca. Platon se misca spre inaltime, cu nostal­gia, ca sa participe la originea ei. Totul ceea ce el exteriorizeaza se ra­porteaza la un intreg etern, la un Bine, Adevarat, Frumos, ale caror imperative el cauta sa le trezeasca in fiecare piept" . Caci sufletul lui mare a fost miscat de nazuinta de a salva comunitatea de viata a poporu­lui grec. Prin aceasta nazuinta Platon a devenit un mostenitor autentic al lui Socrate, desi, dupa cum observa acelasi Zeller, Platon se va inde­parta intrucitva de maestrul sau mare. Spre deosebire de acesta, Platon elaborase un sistem filozofic, in care voia sa-si introduca elevii sai, si de aceea el avea nevoie si de alte mijloace mai subtile si mai savante, pentru a face acest lucru. Din acest motiv filozofia sa a trebuit sa se re­traga de prin pietele si strazile Atenei in incaperile unei scoli filozo­fice.

Platon preamareste si el puterea masurii pentru formarea vietii si a existentei insului. Dar el este departe de a admite simplitatea socratica, si dispretul fata de exteriorul si frumusetile vietii. Probabil ca il oprea sa faca acest lucru originea sa aristocratica, sau educatia lui artistica si interesul lui pentru intreaga realitate. Socrate a fost, cu toata aversiunea pe care el o nutrea fata de democratie, o figura foarte populara, in timp-ce personalitatea lui Platon ca si filozofia acestuia, au o trasatura aris­tocratica. Platon nici nu se adreseaza tuturor oamenilor fara nici o deo­sebire, ci numai unor alesi, care sint capabili sa fie initiati si sa se im­partaseasca din cultura, stiinta si viziunea platonica despre lume si viata. El se adresa "acelei aristocratii a inteligentei, pe care el cauta sa funda­menteze si statul sau" si care caracterizeaza intreaga sa personalitate. In Platon se unesc, intr-un chip minunat, cea mai indrazneata idealitate cu o perspicacitate rara a gindirii cit si aplecarea spre cele mai aride cer­cetari dialectice cu prospetimea creatiei artistice. Biografii si cunosca­torii filozofiei platonice au subliniat urmatoarele trasaturi esentiale ale caracterului lui Platon : o sensibilitate accentuata pentru frumos, inal­timea gindirii lui morale, stapinirea de sine, linistea sufleteasca si se­riozitatea principiilor pe care el si-a durat existenta sa. Este vorba des­pre "o frumusete morala si sanatate sufleteasca a intregii vieti pe care Platon insusi, ca un elin veritabil, o pretinde inainte de toate... si pe care el a realizat-o in personalitatea sa proprie intr-un chip exem­plar". Caracteristica filozofului autentic este legatura intima intre caracterul si nazuinta sa de a descoperi adevarul, pe care sa-l realizeze in viata si existenta sa proprie. Aceasta nazuinta o deprinsese Platon in preajma marelui sau maestru : Socrate.

Ca o concluzie, putem incheia aceasta caracterizare a vietii lui Platon, cu sublinierea faptului ca acesta a fost o natura "olimpiana-apolinica", un prototip al frumusetii morale, al masurii si al armoniei. Si "vraja personalitatii lui consta tocmai in aceasta inaltare solemna spre ceea ce este mai inalt si mai nobil pentru gindirea si vointa ome­neasca".