vineri, 12 iulie 2013

IATĂ , CREDINŢA ADEVĂRATĂ ! CĂ NE - A ÎNZESTRAT PE TOŢI , CU CREDINŢĂ !

                                                          Bună seara, dragii mei !

                                                               3 August 2005, ora 12,26 !

Eram la birou, şi brusc, aud GLAS, care spune ceva, tare minunat,citez :

                "IATĂ  CREDINŢA , ADEVĂRATĂ !
                 CĂ  NE-A  ÎNZESTRAT , PE TOŢI, CU  CREDINŢĂ  ADEVĂRATĂ !
                  CA  SĂ  NE  ATINGEM, ŢELUL  SUPREM "!

Dragii mei, ţelul nostru suprem, este să ne mântuim sufletul, în această viaţă.
Şi cum ne putem ,mântui, decât prin a merge la SFÂNTA BISERICA, prin a face fapte bune, prin POST şi Rugăciune, prin a dărui Dragoste  sufletească, semenilor noştri,prin a avea ,un comportament cuviincios, faţă de aproapele nostru;prin a înlocui, tristeţea, cu bucuria; cu bucuria duhovnicească,
Să nu ne adunăm, fraţilor, comori pe Pamânt, mai mult decât putem noi folosi ! Să avem ,mai multă grijă de suflet, decât de trup, de pântece.
Să avem grijă, să ne hrănim şi sufletul, cu Rugaciune, cu dragoste, prin a merge la SFANTA BISERICĂ, şi sa stam , la SFÂNTA şi DUMNEZEIASCA LITURGHIE. Să dăm sufletului, ce este al sufletului, şi trupului, cât sa supravieţuiască; să fim cumpătaţi în toate.
                                                 12  Iulie  2013, ora 6,23 dimineaţa !

Dormeam, şi brusc, aud GLAS, care spune aşa :

                 "AM  DIN  NOU , DRAGOSTE  ŞI - N  NEVOI , FAŢĂ  DE  UNUL ŢĂRII , DE  DUHUL SFÂNT "!
                   Duhul Sfânt, dragii mei, este ZIDITORUL  şi FACĂTORUL ,nostru, de VIAŢĂ !
Toţi, la SFÂNTUL BOTEZ, am fost pecetluiţi, miruiţi , cu  PECETEA DUHULUI SFÂNT, şi din acest moment, am devenit FII ai LUI  DUMNEZEU, înzestraţi cu ,CREDINŢA ADEVARĂTĂ, cu LUMINA ÎNVIERII LUI HRISTOS, pe care trebuie ,s - o menţinem, curată, imaculată, aşa cum am primit-o la SFÂNTUL BOTEZ.
Trebuie să ne păstrăm CREDINŢA, NĂDEJDEA şi DRAGOSTEA, în BUNUL DUMNEZEU şi-n MAICA DOMNULUI, precum şi în SFINŢII SĂI !
Păzind PORUNCILE LUI DUMNEZEU, împlinindu-le, ne ridicăm din punct de vedere spiritual, iar sufletul nostru, se bucură, şi trăieşte neîngrădit, în trupul nostru, de carne.
Iată ,dragii mei, ce îmi spune UN GLAS, ca să cer eu, de la BUNUL DUMNEZEU, citez :

                  "CERE , DRAGOSTE !
                    CERE , MULTĂ  DRAGOSTE , DE  LA ÎMPĂRATUL  HRISTOS  !"

Dragii mei, să cerem cu toţii, DRAGOSTE de la ÎMPĂRATUL HRISTOS, şi la rândul nostru,  să dăruim şi noi DRAGOSTE, celor de lângă noi, semenilor noştri, şi vom primi la rândul nostru, de la MULT PREA MILOSTIVUL DUMNEZEU, DRAGOSTE,; DRAGOSTE SFÂNTĂ, pe care, o putem dărui, fară teama, de a se sfârşi vreodată.
                                          Cu dragoste,
                                                               Maria

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu