X 17 August 2005, ora 5,44 dimineaţa !
Ca la o strafulgerare ,prin tot corpul, mă trezesc, şi aud GLAS, care spune numai lucruri frumoase şi impresionante, citez :
"DAR ,NU-I NEVOIE !
MIELUŞELUL MEU , ŞI-A ÎNVĂŢAT LECŢIA !
ŞI-A ÎNVĂŢAT , LECŢIA "!
Apoi ,imi aud propriul meu GLAS, care spune aşa :
"AŞA , SE SEMNEAZĂ.....(si un glas, intreaba):
CINE ?
iar eu raspund, fara de glas, :
MIELUŞELUL , LUI DUMNEZEU ! (vad scris, ca pe o carte, ce mi s-a pus, în faţa ochilor, de unde şi citeam:
ÎN MIJLOCUL , CERULUI ! ÎN MIJLOCUL ,CERULUI !
Si vad scris, pe un fond roşu ca focul, aşa :
"TRIUNGHI , ORI 3 ORI ,
Se TQ Qa TRIUNGHI , PLUS ŞAPTE !
Acestea erau scrise, pe un fond roşu , ca focul, scris cu auriu, si vad O MÂNĂ, care mi le ţine în faţa mea, si-mi spune mental, ca să mai citesc încă o dată, pentru a le ţine minte.Şi am mai citit incă o data, după care, am deschis ochii, ca la comandă, şi am notat, cele vazute şi auzite.
Puţin mai târziu, aud alt GLAS, care spune aşa :
"A ÎMPĂRĂŢI NOUĂ ,!
DA ! E ŞI - N PUTEREA NOASTRĂ !
MIE ,UNUIA AM GREŞIT,
ŞI RĂU ,ÎNAINTEA TA, AM FĂCUT "!
Dragii mei, atunci cand gresim, ne facem rău, noua inşine, si apoi, păcătuim în faţa LUI DUMNEZEU.
Ne putem îndrepta,dacă ne căim de cele făcute şi dacă ,nu mai repetăm aceleaşi greşeli.
DUMNEZEU, este BUN, şi IERTĂTOR, numai daca şi noua ne pare rau, de toate cate am facut rău, şi dacă ,prin SFANTA SPOVEDANIE, Îi cerem ,iertare.
Nu uitaţi, fraţilor ,că, întotdeauna, CREDINŢA , NĂDEJDEA ŞI DRAGOSTEA, sunt cele 3 virtuţi, fara de care, sufletul nostru, nu se poate mântui.
Cu dragoste, Maria
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu