SFÂNTA EVANGHELIE DIN DUMINICA A XXV A ,DUPĂ RUSALII !

Evanghelia de Duminică: pilda Samarineanului milostiv !

     ,,În vremea aceea a venit la Iisus un învăţător de lege, ispitindu-L şi zicând: Învăţătorule, ce să fac ca să moştenesc viaţa de veci? Dar Iisus a zis către el: Ce este scris în Lege? Cum citeşti? Iar el, răspunzând, a zis: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău şi din toată puterea ta şi din tot cugetul tău, iar pe aproapele tău, ca pe tine însuţi”. Atunci Iisus i-a zis: Drept ai răspuns; fă aceasta şi vei fi viu. Dar el, voind să se îndreptăţească pe sine, a zis către Iisus: Şi cine este aproapele meu? Iar Iisus, răspunzând, a zis: Un om cobora de la Ierusalim la Ierihon, şi a căzut între tâlhari, care, după ce l-au dezbrăcat şi l-au rănit, au plecat lăsându-l aproape mort. Din întâmplare, un preot cobora pe calea aceea şi, văzându-l, a trecut pe alături. De asemenea şi un levit, ajungând în acel loc, venind şi văzând, a trecut pe alături. Iar un samarinean, mergând pe cale, a venit la el şi, văzându-l, i s-a făcut milă şi, apropiindu-se, i-a legat rănile, turnând pe ele untdelemn şi vin, şi, punându-l pe asinul său, l-a dus la o casă de oaspeţi şi a purtat grijă de el. Iar a doua zi, scoţând doi dinari, i-a dat gazdei şi i-a zis: Ai grijă de el şi, ce vei mai cheltui, eu, când mă voi întoarce, îţi voi da. Deci, care dintre aceştia trei ţi se pare că a fost aproapele celui căzut între tâlhari? Iar el a zis: Cel care a făcut milă cu el. Iar Iisus i-a zis: Mergi şi fă şi tu asemenea” (Luca 10, 25-37).

                                        Fratilor,

Deloc întâmplător a rânduit Dumnezeu ca prima duminică din Postul Naşterii Domnului să fie duminica samarineanului milostiv. Postul Naşterii Domnului Hristos este prin excelenţă un post al darurilor, un post al milostivirii, şi tocmai de aceea pilda samarineanului milostiv vine ca un exemplu de dragoste pentru a fi urmat pe toată perioada postului. Pilda samarineanului milostiv este una dintre cele mai frumoase pilde spuse de Mântuitorul Hristos şi poate cea mai cunoscută de oameni şi cea mai pomenită, datorită mesajului uşor de înţeles, de reţinut şi de pus în practică.

Sfântul Ioan Gură-de-Aur spune că dacă Hristos nu ar fi făcut minuni, şi ar fi venit pe pământ spunând numai pilda aceasta, apoi să fie dat răstignirii, şi tot ar fi fost de-ajuns ca să schimbe cursul istoriei omenirii.

Duminica trecută, din cele citite din Sfânta Evanghelie, la Sfânta Liturghie, a fost pomenit un om nemilostiv, un om bogat care nu dădea, care nu avea bunăvoinţă faţă de cei lipsiţi. Şi am aflat din Sfânta Evanghelie – aceea cu săracul Lazăr şi bogatul nemilostiv – că bogatul nemilostiv s-a dus în iad. Dumnezeu vrea ca noi să fim milostivi şi să fim milostivi cum a fost samarineanul milostiv, un om pe care Domnul Hristos ni-1 recomandă şi nouă, ca să facem şi noi la fel ca el, să fim la fel ca samarineanul milostiv.

Vedem din Sfânta Evanghelie că Mântuitorul nostru Iisus Hristos a fost ispitit de diavolul în pustiu (Matei 4, 1-11), dar de multe ori a fost ispitit și de oameni, care erau cărturarii, saducheii, fariseii, arhiereii și legiuitorii (Matei 22, 15-18), ispitirile din partea lor, fiind întotdeauna  amestecate cu ură, cu vicleșug și cu fățărnicie, lucrări ale celui viclean.

La fel vedem și pe acest legiuitor din Sfânta Evanghelie venind cu viclenie și fățărnicie către Domnul, ispitindu-L și zicând: „Învățătorule, ce voi face să moștenesc viața cea veșnică?” (Luca 10, 25). Dar Domnul nostru Iisus Hristos, cunoscând viclenia legiuitorului care Îl ispitea, văzând pe legiuitor că una vorbește cu gura și alta plănuiește în inima lui, i-a răspuns la cuvintele sale, tot cu o întrebare, zicând: „În Lege ce este scris, cum citești?” (Luca 10, 26), încercând din cuvintele lui să-l învețe cele ce nu știa. Iar el a zis: „Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, și pe aproapele tău ca pe tine însuți.” (Levitic 19, 18; Matei 22, 37-40). Mântuitorul i-a zis: „Drept ai răspuns, fă aceasta și vei fi viu”.  „Cela ce crede în Mine, chiar de va muri viu va fi” (Ioan 11, 25). Numai că un credea acesta că Hristos era Dumnezeu. Nici în Moise un credeau: „De ați fi crezut în Moise, ați fi crezut și Mie” (Ioan 5, 46-47).

Dar legiuitorul vrând a se îndreptăți pe sine, a un se lăsa mai prejos, ispititor l-a întrebat pe Iisus: „Cine este aproapele meu?” (Luca 10, 29). Iată, altă întrebare pusă cu vicleșug lui Iisus. Oare legiuitorul nu știa cine este aproapele lui? Acesta ca un legiuitor și învățător de Lege, știa cu adevărat cine este aproapele lui, dar prin această întrebare vicleană, vroia să audă ce zice Domnul, fiindcă el socotea că numai cei din neamul iudeilor sunt aproapele lor, iar nu oricare om.

 Dar Preabunul nostru Mântuitor, vrând să-i arate cine este cu adevărat aproapele nostru, i-a răspuns cu pilda samarineanului milostiv cu omul căzut între tâlhari, zicând: „Un om oarecare, se cobora din Ierusalim la Ierihon și a căzut între tâlhari, care, dezbrăcându-l și rănindu-l, s-au dus lăsându-l abia viu” (Luca 10, 30). Mântuitorul nu a zis un iudeu, ci un om oarecare, ca prin aceasta să-i arate legiuitorului că orice om este aproapele nostru și de îl vom vedea în primejdie se cuvine cu toată dragostea a-l ajuta. Acest om a plecat dintr-o cetate să se ducă în  alta. Este vorba despre drumul dintre Ierusalim şi Ierihon care există şi astăzi, pentru că şi aceste două cetăţi antice există şi astăzi

Omenirea în ansamblu, ca şi fiecare om în parte,  coboară din Ierusalim în Ierihon. Ierusalimul simbolizează bogăţia spirituală a omenirii, este oraşul cheie al tuturor religiilor monoteiste, este simbol al trăirii sufletului în Dumnezeu. Strict etimologic vorbind, Ierusalim înseamnă „oraşul păcii” Toţi coborâm azi, ca şi atunci, în Ierihon. Ierihonul, pentru care de atâta timp se luptă islaeliţii cu palestinienii, este cel mai mănos pământ al Israelului, al Palestinei biblice; în lumea aceea unde deşertul e la el acasă, Ierihonul e o oază de prosperitate. Nu au evreii în tot statul atâta vegetaţie câtă este în Ierihon. Spre asta merge şi omenirea. A plecat , a întors spatele Ierusalimului, Bisericii, Templului, „Cetăţii Păcii”, şi se grăbeşte spre bogaţia holdelor pământului Ierihonului,se grăbeşte să aibă averi pământeşti, să aibă, să producă, să deţină. Ierihon, înseamnă „cetatea Lunii”. Coborâm din lumina mântuitoare a cetăţii păcii, spre întunericul nocturn, abia luminat de lună,de glasul conştiinţei pe care tare mult am dori să-l auzim tăcând. Coborâm spiritual, şi coborâm pe un drum pe care mişună tâlharii. În goana aceasta spre bogăţia Ierihonului, după ce nu ne mai pasă de spiritualitatea Ierusalimului, iată că suntem atacaţi de hoţi. ăi hoţii ne fură tot ce agonisisem în Ierusalim. Tot bagajul de cunoştinţe religioase, este dezbrăcat de pe noi, şi suntem lăsaţi abia suflând, bătuţi, pe margini de drum. Nici la bogăţiile materiale ale Ierihonului nu am ajuns, ne-am lipsit şi de cele spirituale ale Ierusalimului, şi zăcem dezgoliţi de nădejdi, plini de bubele pricinuite de păcate, părăsiţi adesea şi de cei cu care păcătuiam pe cale, ba chiar tâlhăriţi de ei.

Calea aceasta dintre Ierusalim și Ierihon este viaţa aceasta începând cu naşterea şi terminând cu moartea.

Şi în timp ce călătorea acel om, locul dintre Ierusalim și Ierihon era pustiu. Deodată, au apărut nişte criminali, nişte tâlhari. Şi ce i-au făcut? L-au oprit, l-au bătut, l-au jefuit, i-au luat toţi banii, l-au rănit şi l-au lăsat în drum ca pe-o cârpă lepădată, între viaţă şi moarte. Şi acest om căzut între tâlhari striga după ajutor.

Omul căzut între tâlhari, rănit și prădat de aceștia, simbolizează pe primii oameni Adam și Eva, care, fiind înșelați de diavol, au fost prădați ca de niște tâlhari de binecuvântarea lui Dumnezeu și de fericirea raiului Său, fiind alungați afară. Omul rănit din pildă, omul căzut între tâlhari, suntem fiecare dintre noi și întrega lume căzută în păcat.

Tâlharii sunt în primul rând demonii, diavolii, care urăsc, pizmuiesc, invidiază făptura lui Dumnezeu, chipul şi asemănarea Creatorului, care este omul, şi-l ispitesc tâlhărindu-l prin păcate.

Tâlharii din pildă sunt oamenii răufăcători, oamenii răi. Şi astăzi există astfel de tâlhari, dar nu întru totul asemănători cu cei din pildă. Astăzi nu mai există, decât poate izolat, tâlhari şi răufăcători care au un cuib al lor undeva în munţii prăpăstioşi sau în pădurile dese. Astăzi pe drumul care coboară de la Ierusalim spre Ierihon nu mai există tâlhari, dar în lumea noastră  există altfel de  tâlhari şi oameni răufăcători, aceia care se plimbă în voie pe stradă, la costum şi la cravată, cu poziţii înalte, respectbili,  dar care  tâlhăresc legal. Legile nu au putere să-i corecteze, nici să-i oprească de la furt. Aceștia au scornit, au inventat moduri variate şi rafinate de a tâlhări, inginerii financiare,  de a face rău, de a nedreptăţi pe ceilalți.

O altă  categorie de tâlhari nu trebuie căutaţi departe, fiindcă sunt foarte aproape de sufletul nostru. Aceştia sunt gândurile noastre cele rele, care înrobesc pe om până îl ucid. Sinele nostru, întors împotriva noastră. Noi, pentru noi înşine, suntem uneori  tâlhari, noi ne facem cel mai mare rău cu fiecare gând păcătos, cu fiecare patimă, fumatul, alocolul, drogurile, care ne costă aici, în ceea ce priveşte partea financiară, bunăstarea, sănătatea, onoarea, reputaţia, anii de viaţă, şi ne va costa în veşnicie, dacă nu ne vom îndrepta, dacă nu ne vom căi.  Pericol de moarte sufletească şi trupească!

Aşadar, omul căzut între tâlhari este neamul nostru omenesc, fraţi creştini, care este tâlhărit de diavolul prin păcate şi de răufăcători prin nedreptăți. De fapt în omul căzut pe cale se ascunde orice om care se află în suferinţă şi în nevoie.

Şi iată că pe calea aceea trecea un preot, care, în virtutea demnităţii sale, el ar fi trebuit să arate la strigătul acesta după ajutor un interes foarte viu. A arătat? În pofida slujirii sale sacerdotale, rabinul, preotul din Vechiul Testament trece pe alături. Poate că avea în minte evitarea întâlnirii cu chipurile criminalilor, care să-l jefuiască şi pe el, poate că s-a înspăimântat şi atunci a dat bice calului său şi a dispărut. Pe de altă parte exista o regulă care, înainte de slujbă oprea pe  preot să se atingă de ceva necurat. Să nu ne grăbim să-l judecăm pe preotul Vechiului Testament, căci nu doar preotul are datoria de a salva sufletele rănite. Fiecare dintre noi suntem chemaţi, să fim aproapele celui de lângă noi și poate că și noi am procedat la fel.

Şi iată că apare un al doilea personaj, un levit. Ce era levitul? Un fel de paraclisier, care iese cu lumânarea şi dă cădelniţa, sau un fel de diacon, un slujitor la Templul lui Solomon. Aşadar, trece un levit. Şi levitul arată vreun interes? Nici acesta nu arată vreun interes.

Amândoi, şi preotul şi levitul, s-au comportat aşa cum se comportă unii şoferi pe drumurile publice, care în ciuda obligațiilor legale, atunci când văd un accident, nu ştiu cum să plece mai repede. Se gândesc ca nu cumva să se blocheze drumul şi să nu mai poată ajunge mai repede acasă sau la serviciu sau acolo unde trebuie să ajungă.

Dar iată că apare şi o a treia persoană, pe care văzând-o omul căzut între răufăcători strigând după ajutor, că se apropie, s-a înspăimântat. De ce s-a înspăimântat? Pentru că vedea în persoana care se apropia pe duşmanul lui. Pentru că el era iudeu iar cel care se apropia, după haine se vedea că era samarinean. Şi iudeii cu samarinenii nu aveau legături, nu aveau relaţii sociale, nici măcar nu se salutau. Şi se gândea cel căzut între tâlhari, că acesta va veni şi-i va da ultima lovitură, o lovitură de moarte şi-l va omorî. Şi când colo, s-a întâmplat aşa? Nu s-a întâmplat aşa. Dimpotrivă. Samarineanul nu s-a mulţumit numai să privească la necazul omului, cum au făcut cei doi care au trecut mai departe cu nepăsare, ci el s-a apropiat de el, nu ca să privească sau să facă vreun  reportaj despre asta, ci ca să se încredinţeze de starea omului şi să vadă ce poate face pentru el.

Samarineanul, trecând pe lângă iudeul căzut între criminali şi tâlhari, se coboară de pe animalul său, de pe asin, şi-l îngrijeşte pe cel căzut între tâlhari. Îi spală rănile cu vin, i le unge cu untdelemn, pe care, bineînţeles, le avea cu el, de ce le-a luat nu ştim, dar, ştim că le-a întrebuinţat pentru binele celui căzut în suferinţă. Îi pansează rănile, folosind bandaje poate chiar din cămaşa pe care şi-o sfâşiase pentru asta. Asta a făcut samarineanul considerat duşman.

Samarineanul cel Milostiv, vindecă pe om de rănile păcatului, ungându-le cu untdelemn și cu vin. Untdelemnul este simbolul  Tainei  Sfântului  Maslu, slujba în care ne rugăm pentru sănătatea trupului şi a sufletului celui bolnav. Untdelemnul simbolizează darurile Duhului Sfânt, pe care oamenii le primesc imediat după Botez, prin Taina Mirungerii. Vinul, având şi multe alte proprietăţi curative, nu este aici doar simbolul medicamentului trupesc ci este simbol al medicaţiei sufleteşti. Vinul reprezintă Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos vărsat pe Crucea Golgotei pentru vindecarea și mântuirea omului, prezent în Taina Sfintei Euharistii sau Împărtășanii, care vindecă sufletele.

După ce i-a legat rănile, l-a pus pe animalul său, așa oferindu-i ceva din comoditatea lui, în înţelesul că el a trebuit să meargă pe jos,  l-a dus la un han, la o casă de oaspeţi și a avut grijă de el, nu a pus pe alţii să aibă grijă, n-a dormit toată noaptea, ci a stat şi l-a păzit ca un înger păzitor, l-a ocrotit, a avut grijă de el ca un medic, ca  o soră medicală, ca o asistentă, cu frică de Dumnezeu cu conştiinţa obligaţiei de serviciu, care stau la căpătâiul unui bolnav.

Iubiţilor, cine ne va salva și pe noi din suferința rănilor păcatelor noastre? Filosofia? Arta? Statul? Tehnica? Ştiinţele? Sistemele? Şcolile? Facultăţile? Doctoratele? Cariera? Nimic din toate acestea. Nu există salvare pe pământ şi în cer decât în, prin şi de la Domnul nostru Iisus Hristos. De ce? Pentru că nimeni nu l-a iubit vreodată pe om ca Domnul nostru Iisus Hristos. Pe Crucea Golgotei nu-L ţin crucificat numai piroanele răutăţii, barbariei şi nerecunoştinţei noastre, cât Îl ţine infinita Lui iubire faţă de noi. Iudeii L-au numit în batjocură „Rege al iudeilor”. Noi am zis „Împăratul Slavei”, pentru că El este Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor.

Domnul nostru Iisus Hristos este Samarineanul milostiv din pildă. Este Bunul Samarinean care-i vindecă pe toţi oamenii bolnavi trupeşte şi sufleteşte. El îi tămăduieşte pe toţi oamenii în „casa de oaspeţi”, în Sfânta Sa Biserică.  Aici se tămăduiesc rănile sufleteşti şi trupeşti. Aşa cum alergăm la spital atunci când suntem bolnavi, aşa atunci când ne conştientizăm păcatul, căderea în ispită, patima, viciul, trebuie să  alergăm la spitalul duhovnicesc, care este Biserica. Nicăieri în lumea aceasta, oriunde am alerga, nu vom găsi mângâierea, alinarea, întărirea, înviorarea, scăparea, vivificarea, învierea pe care ne-o dăruieşte Doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre în Spitalul Bisericii.

Eşti supărat? Vino la Biserică! Aici vei auzi cuvântul: „În lume necazuri veţi avea, dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea!”. Aici vei auzi: „Îndrăzneşte fiică! Credinţa ta te-a mântuit! Mergi în pace!”. Aici vei auzi: „Nu te teme! Crede numai…”. Aici vom auzi cuvintele Dumnezeului-Om Iisus Hristos, cuvintele de viaţă-făcătoare, cuvintele care înviază. Aici, în Spitalul Bisericii, lacrimile tale vor fi şterse de Samarineanul milostiv… Lacrimile tale, lacrimile orfanului, lacrimile văduvei, lacrimile tuturor nefericiţilor din această lume, aici vor fi şterse. Eşti iubitor de argint, iubitor de bani, lacom şi hrăpăreţ? Vino în Spitalul Bisericii! Medicament îţi va fi cuvântul: „Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui…” Şi ce nu va putea vindeca medicul, nici psihiatrul, nici psihologul, va vindeca Doctorul sufletelor şi al trupurilor: Samarineanul milostiv, Hristos Domnul. Eşti mânios? Vino în Spitalul Bisericii! Doctorul sufletelor, Samarineanul milostiv îţi va dărui medicamentul potrivit. Aici vei auzi: „Învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi avea odihnă sufletelor voastre…”. Aici vei auzi: „Mâniaţi-vă, dar nu greşiţi…”. Aici vei auzi: „Fericiţi cei blânzi, că aceia vor moşteni pământul…”. Aici ţi se va spune: „Iată, te-ai făcut sănătos! De acum să nu mai greşeşti!”.
Aşadar, de orice boală sufletească – şi nu numai trupească, am pătimi, să alergăm la Spitalul Bisericii. De ce? Pentru că Hristos nu este doar Doctorul trupurilor. Nu face doar minuni de vindecare trupească. El este şi Doctorul sufletelor. Vindecă şi patimile sau viciile.   Vindecă şi oferă medicamente nu din lumea aceasta, dar pentru lumea aceasta. Aici Hristos oferă „leacul nemuririi” – de care vorbeşte Sfântul Ignatie Teoforul, antidotul, medicamentul pentru a nu mai muri niciodată, Trupul şi Sângele Său.
Eşti în primejdie de moarte? Vino în Biserică, ca să-L auzi pe Hristos spunându-ţi: „Eu sunt Învierea şi Viaţa”. La el să alergăm toţi cei bolnavi. La Vitezda Tainei Sfintei Spovedanii, la Medicamentul nemuririi și aici să primim tămăduire sufletească de păcate şi de patimi – care este învierea cea dintâi, ca să ne învrednicim şi învierii celei de a doua în Împărăţia Sfintei Treimi.

Aşadar, iubiţi credincioşi, puneţi în inimile voastre la Duminica Samarineanului Milostiv că Biserica este Maica noastră, că Biserica este Spital, Spital pentru suflet şi trup, dar cu precădere un Spital duhovnicesc şi un laborator de sfinţenie.

În Biserică Hristos este pururea prezent. Casa Sa este deschisă pentru toți oamenii, indiferent de neam, vârstă, sex sau culoarea pielii, pentru că Dumnezeu iubește pe toți oamenii. În iubirea Sa părintească, toți oamenii sunt fii și fiice, frați și surori întreolaltă, fiecare fiind aproapele celorlalți.
De aceea, suntem datori să iubim și să ajutam nu numai pe rudenii, prieteni sau cunoscuți, ci pe orice om care are nevoie de dragostea și ajutorul nostru.

Casa de oaspeți este Biserica, singura păstrătoare a tainelor instituite de Mântuitorul Hristos. Casa de oaspeți unde este dus cel rănit este Biserica, unde toți cei păcătoși primesc iertare și vindecare de păcate, iar gazda simbolizează pe preoții Noului Testament, slujitorii lui Hristos si ai Bisericii Sale.

Dimineaţă, samarineanul i-a plătit hangiului şi l-a rugat să aibă grijă în continuare de cel căzut între tâlhari, până se va însănătoşi desăvârşit. Şi i-a făcut şi o făgăduinţă, o promisiune că atunci când se va întoarce, tot ce va mai fi cheltuit îi va da înapoi până la ultimul bănuţ.

Preotul creştin-ortodox are menirea de a avea grijă de sufletele date spre îngrijire; el a primit de la Dumnezeu doi talanţi, adică puterile trupului (cu tot cu abilitaţile de discernere) şi cele ale sufletului, sau  Sfânta tradiţie (cu tot cu slujbele ritului Ortodox-Răsăritean) şi Sfânta Scriptură, urmând ca tot ce va mai cheltuii preotul, timp, energie, sentiment, sănătate, să îi răsplătească Dumnezeu la a doua venire. Cei doi talanți simbolizează Vechiul și Noul testament, dar mai cu seamă Trupul și Sângele Domnului nostru Iisus Hristos, Sfânta Îmărtășanie.

 Îndemnul cuprins în pilda samarineanului milostiv este să arătăm iubire față de aproapele prin fapte, nu doar prin cuvinte. Pilda samarineanului milostiv nu conţine doar o istorioară frumoasă, ci ea trebuie să fie pentru noi toți un program, un îndemn la fapte bune, iar dacă lucrăm cu iubire și bucurie pentru mântuirea altora, lucrăm și pentru propria noastră mântuire, deoarece harul iubirii milostive a lui Hristos unește pe aproapele care ajută cu aproapele care este ajutat.