479 de-pilde-duhovnicesti-crestin-ortodoxe-pentru-minte ...
https://www.slideshare.net › teodoranab › 479-depildeduhovnicesticrestino...
5 mar. 2015 - Odată citite, în linişte, cu răbdare şi atenţie, aceste pilde îţi vor mângâia inima, îţi vor hrăni mintea şi îţi vor înălţa sufletul, omule. Fiecare pildă ...
..
Pilde, Minuni și Profeții din Sfânta Scriptură - Resurse Crestine
https://adevarprezent.org › pilde-minuni-si-profetii-din-sfanta-scriptura
21 apr. 2019 - MATEI 13:3-9, 18-23: “El le-a vorbit despre multe lucruri în pilde și le-a zis: “Iată, semănătorul a ieșit să semene. Pe când semăna El, unele ...
POARTA STRÂMTĂ ȘI CALEA ÎNGUSTĂ, POARTA LARGĂ ȘI CALEA LATĂ
MATEI 7:13, 14: “Intrați pe poarta cea strâmtă. Căci largă este poarta, lată este calea care duce la pieire și mulți sunt cei care intră pe ea. Dar strâmtă este poarta, îngustă este calea care duce la viață și puțini sunt cei care o află.”
“Calea cea lată spre pierzare … este numită astfel pentru că este cea mai ușoară pentru rasa umană degenerată. Ca păcătos condamnat la nimicire, Adam (și specia reprezentată în el) a pornit pe acest drum cu șase mii de ani în urmă și după nouă sute treizeci de ani a ajuns la sfârsitul lui — nimicirea. Pe măsură ce anii și secolele s-au scurs, cărarea în jos a devenit tot mai bătătorită și rasa a mers tot mai rapid spre nimicire, calea devenind zilnic tot mai sticloasă, noroioasă și alunecoasă datorită păcatului. …
De șase mii de ani rasa a urmat constant calea lată, în jos. Numai puțini, comparativ, au încercat să-și schimbe mersul și să-și refacă pașii. De fapt, să-și refacă toți pașii și să ajungă la perfecțiunea originară a fost imposibil, deși efortul unora de a face aceasta a fost lăudabil și nu fără rezultate binefăcătoare. De șase mii de ani păcatul și moartea au domnit necruțător peste omenire și au împins-o pe această cale lată spre nimicire. …
Deși prin Evanghelie a fost adusă la lumină o cale de scăpare de pe calea lată care duce la nimicire, marea masă a omenirii nu dau atenție veștii bune, pentru că sunt degradați de păcat și orbiți de Adversar. Celor care acceptă acum cu recunoștință făgăduința vieții, restabilirea la existența umană prin Cristos, le este arătată o cale nouă care a fost deschisă, prin care credincioșii consacrați pot trece dincolo de natura umană și pot fi schimbați la o natură mai înaltă — cea spirituală. Această cale nouă “pe care El ne-a deschis-o” nouă — preoțimii împărătești (Evrei 10:20) — a fost numită de Domnul nostru “Calea cea îngustă care duce la viață”.
Învățătorul nostru ne spune că din cauza îngustimii acestei căi mulți preferă să rămână pe drumul lat spre nimicire. “Ce strâmtă îdificilăș este poarta și ce îngustă este calea care duce la viață, și puțini sunt care o află!”
… Viața este un termen larg și cuprinzător, dar aici Domnul nostru îl folosește cu referire la cea mai înaltă formă de viață, aparținând naturii divine — nemurirea — premiul pentru care El ne-a invitat să alergăm.
… Din alte scripturi aflăm că răsplata promisă celor care merg pe calea îngustă este “firea dumnezeiască” — viața inerentă, viața în acel grad superlativ pe care numai natura divină o poate avea …
Din 1 Timotei 6:14-16 aflăm că natura nemuritoare sau divină a fost la început numai posesiunea divinității. Citim: “… până la arătarea Domnului nostru Isus Hristos, care va fi făcută la timpul ei îVeacul Milenarș de fericitul și singurul Stăpânitor, Împăratul celor care împărățesc și Domnul celor care stăpânesc, singurul care are nemurirea, care locuiește într-o lumină de care nu te poți apropia, pe care nici un om nu L-a văzut, nici nu-L poate vedea”. Toate celelalte ființe: îngeri, oameni, animale, păsări, pești etc., nu sunt decât vase, conținând fiecare măsura lui de viață și toate diferind în caracter, capacitate și calitate, după organismul pe care Creatorul a binevoit să-l dea fiecăruia.
Mai mult, aflăm că Iehova, singurul care a posedat inițial nemurirea, a înălțat mult pe fiul Său, Domnul nostru Isus, la aceeași natură divină, nemuritoare; deci acum El este reprezentarea exactă a persoanei Tatălui (Evrei 1:3). Astfel citim: “După cum Tatăl are VIAȚA ÎN SINE îdefiniția lui Dumnezeu a “nemuririi” — viața în sine — nu trasă din alte surse, nu dependentă de împrejurări, ci viața independentă, inerentăș, tot așa a dat și Fiului să aibă VIAȚA ÎN SINE” (Ioan 5:26). Deci, de la învierea Domnului Isus, două ființe sunt nemuritoare; și, uimitoare îndurare! aceeași ofertă i se face Miresei Mielului, aleasă fiind în timpul Veacului Evanghelic. Totuși, nu toți din numărul mare care sunt nominal din Biserică vor primi acest mare premiu, ci numai acea “turmă mică” de învingători care aleargă așa ca să-l obțină, care urmează îndeaproape în urmele Învățătorului, care, ca și El, merg pe calea îngustă de sacrificiu, chiar până la moarte. Aceștia, când se nasc din morți la înviere, au natură și formă divină. Această nemurire, natura divină independentă, existența prin sine, este viața la care duce calea îngustă. …
Nu numai că această chemare de sus la schimbare de natură este limitată exclusiv la Veacul Evanghelic, dar este și singura ofertă a acestui veac. …
Deși conduce la viață, la nemurire, calea îngustă ar putea fi numită o cale a morții, deoarece premiul ei se câstigă prin sacrificiul naturii umane chiar până la moarte. Este calea îngustă a morții spre viață. Fiind socotiți liberi de vina adamică și de pedeapsa cu moartea, consacrații își predau voluntar sau își sacrifică acele drepturi umane, socotite ca ale lor, pe care la timpul cuvenit le-ar fi primit împreună cu lumea în general. După cum “Omul Hristos Isus” Și-a dat sau Și-a sacrificat viața pentru lume, tot așa aceștia devin sacrificatori împreună cu El. Nu fiindcă sacrificiul Lui a fost insuficient și era nevoie și de altele, dar, deși sacrificiul Lui este cu totul îndestulător, acestora li se permite să servească și să sufere cu El pentru a deveni mireasa și moștenitori împreună cu El. Așadar, în timp ce lumea este sub condamnarea la moarte și moare cu Adam, această “turma mică”, prin procesul socotirii credinței și prin sacrificiu, deja descrise, se spune că moare cu Cristos. Ei se sacrifică și mor cu El ca ființe umane, pentru a deveni părtași cu El la natura și la gloriile divine; deoarece credem că dacă murim împreună cu El, vom și trăi împreună cu El. Dacă suferim împreună cu El, vom fi și glorificați împreună cu El. Romani 8:17 și 2 Timotei 2:11, 12. …
… Acesta este un gând de cea mai mare importanță pentru toți consacrații, deoarece, dacă am făcut legământ cu Dumnezeu să sacrificăm natura umană și dacă acel sacrificiu a fost acceptat de El, este zadarnic a încerca să-l luăm înapoi. Umanul este socotit de Dumnezeu ca mort acum și trebuie în realitate să moară, pentru ca niciodată să nu mai fie restabilit. Atunci, tot ceea ce se poate câstiga prin întoarcerea pentru a trăi dupa carne este puțină plăcere omenească în dauna naturii noi, spirituale. A 205:3-213:2
PROROCI MINCINOȘI
MATEI 7:15-20: “Păziți-vă de proroci mincinoși, care vin la voi îmbrăcați în haine de oi, dar pe dinăuntru sunt lupi răpitori. Îi veți cunoaște după roadele lor. Culeg oamenii struguri din spini sau smochine din mărăcini? Tot așa, orice pom bun face roade bune, dar pomul rău face roade rele. Pomul bun nu poate face roade rele, nici pomul rău nu poate face roade bune. Orice pom care nu face roade bune este tăiat și aruncat în foc. Așa că după roadele lor îi veți cunoaște.”
“… Prevenirea … pare să implice ideea de înșelare — de umblare ca oile, umblând printre oi și prezentându-se a fi oi, purtând haine de oi, dar nefiind niciodată oi adevărate. Obiectivul intrării lor în turmă este egoist, influența lor este aceea a unui lup printre oi. Un lup îngrijorează oile — intenția lui este să le omoare, să le sugă sângele.
Astfel pare să fie o clasă care, fără nici un motiv imaginabil, strică adevărul, făcând rău turmei, stârnind argumente care pun în confuzie turma, distrugându-le ca Noi Creaturi și târându-le la moarte. Se pare că a existat o astfel de clasă de-a lungul întregului Veac (Evanghelic; nota traducătorului) … .” R 5388:13, 14
“În timp ce Scripturile interzic poporului lui Dumnezeu să se judece unul pe altul, ele ne recomandă un alt fel de judecată. Noi nu trebuie să judecăm în sensul de a condamna, a da sentințe etc., celor care pretind a fi onești, sinceri, reverențioși, numai pentru că ei se deosebesc de ceea ce noi ne-am aștepta; Dumnezeu le cunoaște inimile și fiecare servitor trebuie să stea înaintea Învățătorului său sau să cadă în cele din urmă.
Dar deși nu condamnăm inima, trebuie să judecăm conduita exterioară. Pilda pe care o dă Domnul nostru în această lecție cu privire la adunarea strugurilor din tufe de mărăcini ilustrează acest punct. Poporul lui Dumnezeu este asemănat cu o viță de vie, care nu produce spini, ci ciorchini de rod savuros. Omenirea în general este asemănată cu mărăcinii, gata să zgârie, să sfâșie, să vatăme, la cea mai mică provocare, și se susține numai pe sine, neaducând rodul care va fi o binecuvântare pentru alții. Noi trebuie să facem deosebire între aceste caractere și poporul lui Dumnezeu: “După roadele lor îi veți cunoaște”. R 5029:7, 8.
Este de aceea inutil ca un om să ne spună că el și-a dat inima Domnului în deplinătatea consacrării și că a primit influențele sfințitoare ale Spiritului sfânt, și totuși îl găsim bucurându-se în păcat, având plăcere în inechitate, nedreptate, egoism și un curs al vieții păgubitor semenilor lui. Dacă inima lui ar fi schimbată, rezultatele ar fi vizibile în viața sa zilnică, deoarece “din plinătatea inimii vorbește gura”.” R 5029:10
“… Domnul nostru spune: “După roadele lor îi veți cunoaște”. El ilustrează aceasta sugerând că nu se pot aștepta struguri de la spini, nici smochine de la mărăcini, deși se spune că există un spin în Palestina pe care crește un fruct ce seamănă cumva cu strugurii și un fel de mărăcine ce are măciulie ce seamănă cu smochinele. Cu toate acestea, nimeni nu a fost în pericol de a fi indus în eroare de acestea, și nici vreunul din poporul Domnului să nu se îndoiască în privința caracterului și a roadelor vieții celor care sunt urmașii lui Cristos.
Gândul este că poporul adevărat al Domnului este de așa fel, că roada vieților lor este hrănitoare și împrospătătoare pentru toți care au tovărășie cu ei. Pe de altă parte, sunt persoane, care asemenea spinilor, întotdeauna împrăștie semințe, care vor cauza tulburare — doctrine false, presupuneri rele și erori; și sunt unii care asemenea mărăcinilor, în loc să aducă fructe împrospătătoare se întind continuu, ca să împiedice, să irite, să deranjeze, să necăjească, să distrugă, să-i strice pe cei cu care vin în legătură. Sugestia clară este că poporul Domnului ar trebui să aibă dificultate mică în a distinge între învățătorii falși care i-ar înșela și păstorii subordonați care cu bucurie își pun viețile în serviciul turmei. O clasă în continuu face necaz, care compromite, distruge. Cealaltă clasă ajută, construiește, consolidează, este făcătoare de pace.
… Domnul nostru dă o altă ilustrație mai puternică — punând în contrast, un pom sănătos cu unul bolnav sau rău, un creștin sănătos prin contrast cu unul fals și înșelat. El declară că un pom sănătos aduce roade bune, iar pomul rău sau bolnav roade nedorite, roade rele. Așa cum avem această mărturie în natură — merele sănătoase provin din merii buni, care sunt sănătoși. Cele deformate, cu viermi, care nu ne plac provin din pomi care sunt bolnavi, subnutriți, neîngrijiți, necurățați, atacați de viermi, etc.
În această ilustrație Domnul nostru pare să se refere la faptul că cei care sunt ucenicii Săi sănătoși și destul de potriviți la început pot deveni răi, pot să-și piardă puterea spirituală și rodnicia — grija lor. Lipsa hranei în sol va duce la boala pomului, la distrugerea lui. La fel creștinul care ar trebui să crească în cunoștință, este amenințat cu a scădea în spiritualitate, dacă nu are hrană spirituală bună. Așa cum pomul fără curățare ar dezvolta lăstari care l-ar strica și în cele din urmă ar distruge rodnicia, așa creștinul are nevoie de disciplină, curățare, ca să poată dezvolta caracterul și roadele Spiritului. Tatăl nostru ceresc este un mare gospodar și ne-a promis o grijă potrivită, cu toate că nu este exact cu noi, așa cum este cu pomii; din cauza înzestrării noastre mai înalte, a calității particulare de asemănare cu Dumnezeu, El se ocupă de noi diferit.
Într-o măsură considerabilă este datoria noastră să hotărâm ce hrană vom avea. Domnul ne oferă pământul bun al Adevărului, ploaia împrospătătoare a îndurării și hrana promisiunilor scumpe, dar este pentru fiecare din poporul Său, să le folosească și astfel să crească în îndurare, cunoștință și iubire. Așadar, noi nu-L putem mustra pe Gospodar, dacă nu ne atingem scopul și suntem neroditori din lipsă de hrană. Niciuna din bunele Lui promisiuni nu pot lipsi; orice slăbiciune poate fi în noi înșine. La fel este cu curățarea — Domnul va trimite pedepse, încercări, greutăți; dar cu voința noastră independentă este posibil să le depășim sau să cădem, să nu reușim să corectăm slăbiciunile, lipsurile și ceea ce a dezvoltat natura noastră. Este posibil, totuși, ca în ciuda faptului de a fi primit tot ceea ce am dezvoltat sau curățat, să ne punem afecțiunea, în case, pământuri sau prieteni pământești, obiecte sau indivizi, care asemenea lăstarilor din ilustrație ne-ar trage vitalitatea și să împiedice aducerea roadelor acceptabile.
Pomul bun nu poate face roade rele, nici pomul stricat sau putred nu poate aduce roade bune. În timp ce fiecare din poporul Domnului trebuie să se examineze pe sine însuși în față oglinzii Cuvântului lui Dumnezeu pentru a observa caracterul său propriu, dispoziția sa dacă este sau nu este asemenea standardului divin, totuși în această problemă a deciziei în privința rodului, dacă este bun sau rău, fiecare din poporul Domnului este chemat să folosească bunul simț în ce-i privește pe alții, cât și pentru el însuși — care sunt rezultatele, roadele, mărturia vieții mele și care este roada, rezultatele fraților mei, a vecinilor. Înștiințarea Domnului este că aceste teste sunt aplicabile în mod special la acei care ar fi conducătorii turmei Sale. Ei toți vor fi exemple, purtători ai rodului bun și aceste roade bune vor fi văzute ca un test al caracterului bun — un caracter în deplină armonie cu Domnul. Adevărat, toți suntem imperfecți și cu cele mai bune intenții noi nu putem face ceea ce am vrea, dar cei mai slabi dintre frații Domnului trebuie să aducă unele roade, pe care ceilalți frați le pot observa și aceste roade să fie aprobate de frați, în conformitate cu standardul divin, adică nu ale trupului, ci ale spiritului, ale voinței, ale intenției. Așadar, fiecare copil adevărat al lui Dumnezeu se va manifesta înaintea fraților și înaintea lumii, cinstit, credincios în ce privește intenția, cu o inimă, minte, voință consacrate, care vor căuta în toate lucrurile să facă voința Tatălui din cer. R 3747:3-8
CINE VA INTRA ÎN ÎMPĂRĂȚIA CERURILOR
MATEI 7:21-23: “Nu orișicine-Mi zice: “Doamne, Doamne!” va intra în împărăția cerurilor, ci cel care face voia Tatălui Meu care este în ceruri. Mulți Îmi vor zice în ziua aceea: “Doamne, Doamne! N-am prorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi demoni în Numele Tău? Și n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?” Atunci le voi spune: “Niciodată nu v-am cunoscut; depărtați-vă de la Mine, voi toți care lucrați fărădelege””.
“… Domnul nostru sugerează la sfârșit un număr mare de urmași nominali, lipsiți de Spiritul Lui, care nu aduc roada pe care El o vrea, care nu sunt membri din clasa celor chemați, aleși și credincioși, deși pe dinafară, cu numele toți sunt dintre aceștia. Din această clasă El spune că vor fi mulți. El arată spre zilele noastre, spunând: “în ziua aceea” — la încheierea acestui Veac, în timpul de încercare, în timpul când El va veni să-și adune mărgăritarele și să le glorifice ca Mireasa Sa, membrele Sale, asociații Săi în împărăție. Mulți, atunci — în zilele noastre — vor declara că Îl cunosc pe Domnul, că ei profețesc sau învață, că scot afară demoni, împotrivindu-se păcatului și numeroaselor forme ale răului, și că realizează lucrări mari, instituții de binefacere, colegii, seminare, etc. în numele Său. Versiunea revizuită (engleză; nota traducătorului) spune “prin numele Tău”, sugerând că numele lui Cristos este folosit mai degrabă ca o vrajă, pentru a-L invoca.
Cât de adevărată este această imagine pentru condițiile din timpul nostru! Cât de mulți iau numele Domnului în deșert, asociindu-l intreprinderilor lor, care sunt de multe ori în conflict direct cu Cuvântul și Spiritul Învățătorului. De ce folosesc numele Lui? Numai ca un talisman prin care să invoce, ca să le crească influența, să-și mulțumească mintea, să se convingă pe ei înșiși să creadă că făcând voia lor, împlinesc voia lui Dumnezeu. Cât de adevărat este aceasta în ceea ce privește aproape toate instituțiile religioase din timpul nostru! Să luăm bisercile, de exemplu, recunoscând mai mult sau mai puțin clar împotrivirea divină față de spiritul, crezurile, metodele și organizațiile lor — ei totuși nu sunt mulțumiți dacă nu leagă cumva numele lui Cristos de instituțiile și aranjamentele lor.
Dar timpul de încercare este aproape — Domnul îi va întreba în privința roadelor acestor sisteme; El nu va fi înșelat; da, va demasca roadele rele, ca toți să poată vedea că judecata Sa este dreaptă. Va fi clar că neglijarea Cuvântului Său a condus la degenerare, decădere — că vlăstarii ambiției lumești, mândria, bogăția, etalarea, etc., au fost cultivați în ciuda tuturor experiențelor grele, care puteau servi la curățirea lor. Va fi arătat că mulți din profeții Babilonului sunt profeți falși, ale căror învățături au condus greșit pe oameni și, în loc de a binecuvânta, au făcut rău, în loc de a lumina, au orbit. Va fi clar că mulți dintre ei sunt lupi răpitori în piei de oi, flămânzi de ambiție după renume și întâietate și onoarea oamenilor și dispuși să vândă interesele turmei pentru mărire personală. Se va arăta că mare parte din această invocare a numelui lui Isus a fost numai o mantie sub care, înșelând și fiind înșelați, au fost cultivate roadele sectare și nu iubirea, bucuria, pacea și Spiritul sfânt. Ziua va face cunoscut lucrul acesta, îl va arăta, îl va face vizibil. Întreaga lume va fi martoră în cele din urmă că numele lui Dumnezeu s-a dovedit a fi dezonorat și Cuvântul Său denaturat, pentru că învățătorii falși au căutat fiecare să câștige de la partea sa — de la denominația sa. Isaia 56:11.
Domnul niciodată nu a cunoscut sectele — niciodată nu le-a recunoscut, niciodată nu le-a autorizat; ele sunt de la oameni și pentru oameni, nu de la Domnul, nici pentru slava Domnului. Pretinzând că tot ce este din ceștinism li se datorează lor, ei sunt mândri și lăudăroși și nu-și dau seama că adevărata cauză a Domnului ar progresa mult mai bine fără ei în simplitatea bisericii timpurii, una în răscumpărare prin sângele prețios și în consacrare față de Răscumpărătorul. Adunarea clasei Miresei și lăsarea afară a restului va fi de fapt a zice, “niciodată nu v-am cunoscut, niciodată nu v-am recunoscut, niciodată nu v-am autorizat”; și aceste secte neautorizate vor cădea în marele timp de strâmtorare. Suntem bucuroși însă că miile și milioanele celori care au fost înșelați de către aceste sisteme false vor avea glorioasa ocazie în timpul Veacului Milenar să vină la o cunoștință a adevărului și la o înțelegere corectă a caracterului lui Dumnezeu, așa cum este descoperit în îndeplinirea planului Său îndurător. Astfel, mulți care pierd marele premiu pot avea încă o ocazie glorioasă pentru premiul sau favoarea mai mică a lui Dumnezeu în restabilire, etc. R 3747:11-R 3748:3
“… Domnul nostru ne spune că nu toți care-I pretind numele sunt frați adevărați. El spune: “Nu orișicine-Mi zice: “Doamne, Doamne va intra în împărăția cerurilor îvor fi recunoscuți ca și frați ai Lui și conmoștenitoriș, ci cel care face voia Tatălui Meu care este în ceruri”“. Astfel vedem că prin faptele noastre, nu numai prin declarațiile noastre suntem acceptați de Domnul. Iarăși El spune: “Care sunt frații Mei? … oricine va face voia Tatălui Meu care este în ceruri, acela Îmi este frate, soră”. Matei 7:21; 12:48-50.
Prin urmare, noi nu trebuie să ne așteptăm la “părtășia” cu toți cei care cheamă numele lui Cristos ca la o dovadă a părtășiei cu Tatăl și a faptului că suntem în lumină. Noi să ne așteptăm la această adevărată părtășie numai cu aceia care caută cu seriozitate să facă voia Tatălui, în a-I servi cauza și în a exemplifica instrucțiunile Cuvântului Său atât în faptele, cât și în declarațiile lor. Între toți aceștia trebuie să existe o legătură de părtășie și unire, fie că este ascunsă, fie că este deschisă. Acea legătură este o singură credință și un singur botez, într-un singur Domn.” R 5938:7, 8
O CASĂ PE O STÂNCĂ
MATEI 7:24-27: “… pe oricine aude aceste cuvinte ale Mele și le face, îl voi asemăna cu un om cu judecată, care și-a zidit casa pe stâncă. A căzut ploaia, au venit șuvoaiele, au suflat vânturile și au izbit în casa aceea; dar ea nu s-a prăbușit pentru că avea temelia pe stâncă. Însă oricine aude aceste cuvinte ale Mele și nu le face, va fi asemănat cu un om fără minte care și-a zidit casa pe nisip. A căzut ploaia, au venit șuvoaiele, au suflat vânturile și au izbit în casa aceea; ea s-a prăbușit și căderea i-a fost mare.”
“Această ilustrație sau pildă a unei case zidite pe stâncă și a alteia zidite pe nisip nu se referă la biserică și la lume, ci la două categorii din biserică. Nimeni altul nu este arătat în pildă decât acela care “aude aceste cuvinte ale Mele”. Lumea nu aude deloc mesajul Domnului nostru. Așa cum declară apostolul, lumea este surdă și oarbă față de lucrurile spirituale. Cei care ascultă și apreciază spusele Domnului reprezintă cel puțin o biserică nominală, și printre cei din biserica nominală sunt unii care sunt supuși Cuvântului Domnului, în timp ce alții sunt nesupuși. Cei supuși sunt zidiți pe stâncă, cei nesupuși pe nisip.
Cei care zidesc pe stâncă, așa cum explică Domnul nostru, sunt aceia care nu numai aud mesajul Său, ci și se supun acestuia, în măsura puterii lor. Să ne amintim cuvintele la care Se referă El — sunt cuvintele sau mesajul din Predica de pe Munte, care arată lucrurile care sunt binecuvântate de Dumnezeu, în contrast cu lucrurile care nu ar avea aprobarea Sa. Cei care fac, care se străduiesc, care se supun după cea mai bună pricepere a lor acestei învățături divine, mesajului din cer, își așază temelia care va fi permanentă, care le va fi o garanție împotriva tuturor furtunilor, greutăților și încercărilor din viața prezentă.
Cei care aud cuvintele Învățătorului și spun, “Da, Doamne”, dar care nu pun în practică lecțiile Învățătorului, nu sunt zidiți cum se cuvine pe stânca adevărului, pe Cristos. Ei zidesc speranța lor, credința lor, încrederea lor pe temelia care nu va rezista. Când adversitățile vieții vin asupra unora ca aceștia, speranțele lor vor fi săpate, credința lor se va prăbuși. Astfel ne învață Domnul că voința Sa nu este numai să cunoaștem, să fim informați doctrinar, ci că El caută o astfel de dezvoltare a caracterului care să ne aducă în armonie deplină cu învățăturile Sale, în armonie a inimii, și, în măsura în care suntem în stare, la supunere în toate afacerile vieții. Ceilalți, a căror credință este zidită pe cunoștință fără supunere, fără creștere în har, nu vor fi acceptați în Împărăție, nu vor fi membri ai clasei miresei, nu vor fi moștenitori împreună cu Fiul iubit al lui Dumnezeu.” R 3748:5-7
STOFĂ NOUĂ, HAINĂ VECHE
MATEI 9:16: “Nimeni nu pune un petic de stofă nouă la o haină veche; pentru că umplutura trage din haină și ruptura ar fi mai rea”.
“Motivul pentru lepădarea tuturor organizațiilor omenești și pentru nereformarea celei care ridică mai puține obiecții și chemarea tuturor celorlalte să intre în ea acum, este arătat de felul în care a tratat Domnul diferitele secte evreiești în secerișul sau sfârșitul dispensației lor; căci atunci, ca și acum, toate au fost respinse, iar “israeliții cu adevărat” au fost chemați afară din toate, la libertate, și au fost învățați voia și planul lui Dumnezeu prin diferite vase alese, prin propria alegere a lui Dumnezeu.
… un petic dintr-un material nou pe o haină foarte veche numai ar face slăbiciunea hainei mai evidentă, și prin inegalitatea rezistenței s-ar rupe mai tare … .” C 159:3-C 160:1
“… acum Domnul, în secerișul actual, când introduce lumina mai deplină a adevărului, în zorile Veacului Milenar, n-o pune ca un petic pe unul din vechile sisteme … fiindcă nici unul din ele nu este într-o stare potrivită să fie petecit sau să primească noile doctrine.” C 160:3
VIN NOU, BURDUFURI VECHI
MATEI 9:17: “Nici nu pun oamenii vin nou în burdufuri vechi; altfel burdufurile plesnesc, vinul nou se varsă și burdufurile se distrug; ci vinul nou îl pun în burdufuri noi și se păstrează amândouă”.
“… vinul cel nou pus în burdufuri vechi, care și-au pierdut toată elasticitatea, în mod sigur ar face rău, mai degrabă decât bine, căci rezultatul n-ar fi numai să spargă și să distrugă vechile burdufuri, ci și să piardă valorosul vin nou.” C 160:1
“… Domnul, în secerișul actual, când introduce lumina mai deplină a adevărului, în zorile Veacului Milenar, n-o pune ca vin nou în burdufuri vechi … fiindcă nici unul din ele nu este într-o stare potrivită să … primească noile doctrine. …
Calea cea mai potrivită și mai bună a fost cea urmată de Domnul nostru la prima venire. El a făcut o haină complet nouă din material nou și a pus vinul cel nou în burdufuri noi; adică a chemat pe israeliții cu adevărat (nesectari) și le-a încredințat adevărurile cuvenite atunci. Și așa este și acum: El cheamă pe cei flămânzi după adevăr din Israelul spiritual nominal; și este potrivit ca aceștia să accepte adevărul în felul propriu al Domnului și să coopereze cu El din inimă la planul Său, indiferent care sau câte burdufuri vechi sunt lăsate la o parte și sunt respinse ca nepotrivite să-l conțină” C 160:3, 4
SEMĂNĂTORUL ȘI SĂMÂNȚA
MATEI 13:3-9, 18-23: “El le-a vorbit despre multe lucruri în pilde și le-a zis: “Iată, semănătorul a ieșit să semene. Pe când semăna El, unele semințe au căzut lângă drum și au venit păsările și le-au mâncat. Altele au căzut pe locuri stâncoase, unde n-aveau pământ mult: au răsărit îndată, pentru că n-au găsit un pământ adânc. Dar, când a răsărit soarele, s-au veștejit și pentru că n-aveau rădăcini s‑au uscat. Și altele au căzut între spini: spinii au crescut și le-au înăbușit. Și altele au căzut în pământ bun, au dat roadă: un grăunte a dat o sută, altul șaizeci și altul treizeci. Cine are urechi de auzit să audă””.
“Ascultați deci pilda semănătorului. Când un om aude cuvântul împărăției și nu-l înțelege, Cel Rău vine și răpește ce a fost semănat în inima lui. Acesta este cel care a fost semănat lângă drum. Dar cel care a fost semănat în locuri stâncoase este cel care aude cuvântul și-l primește îndată, cu bucurie; dar n-are rădăcină în sine, ci este numai pentru un timp; și cum vine un necaz sau o prigonire din cauza cuvântului, îndată se împiedică. Și cel care a fost semănat între spini este cel care aude cuvântul; dar îngrijorările veacului acestuia și înșelăciunea bogățiilor înăbușă acest cuvânt și ajunge neroditor. Dar cel care a fost semănat în pământ bun este cel care aude cuvântul și-l înțelege; el aduce roadă și produce, unul o sută, altul șaizeci, altul treizeci.”
“ … “Sămânța este cuvântul lui Dumnezeu” (Luca 8:11). Felurile diferite de pământ reprezintă felurile diferite de inimi care vin în contact cu acel Cuvânt. Prin Cuvântul lui Dumnezeu înțelegem întreaga descoperire pe care Dumnezeu ne-a făcut-o — Biblia. Aceasta cuprinde, așa cum arată apostolul, “cuvântul vestit prin îngeri” — mesajele directe ale lui Dumnezeu în trecut către Avraam, Isaac, Iacov, Moise etc., inclusiv darea legii. Acești îngeri L-au reprezentat pe Dumnezeu, ca purtătorii Lui de cuvânt. Cuprinde și mesajele trimise prin profeți, când “oamenii sfinți ai lui Dumnezeu au vorbit conduși de Duhul Sfânt” (2 Petru 1:21). Și mai cuprinde învățăturile Domnului nostru Isus și ale apostolilor Săi, pe care El i-a autorizat să vorbească în numele Său, așa cum este scris: “Dumnezeu … la sfârșitul acestor zile ne-a vorbit prin persoana Fiului”, și Fiul a declarat în privința apostolilor că aceia care i-au auzit pe ei, L-au auzit pe El, aceia care i-au primit pe ei, L-au primit pe El, după cum aceia care L-au auzit și L-au primit pe El, L-au auzit și L-au primit pe Tatăl (Evrei 1:1, 2; Matei 10:40)”. R 3764:1
“Astfel deci, putem spune că creștinătatea este câmpul de grâu în care Domnul a semănat Cuvântul Său. În creștinătate deci, și nu în lumea păgână, unde Cuvântul n-a mers niciodată, trebuie să căutăm cele patru feluri de rezultate aduse în atenția noastră în pildă. În creștinătate unii sunt ca marginea drumului, sau cărările tare bătătorite prin experiențele vieții; uneori prin prea mare prosperitate și nepregătiți să primească mesajul lui Dumnezeu, din lipsă de apreciere a acestuia. Dacă unii de felul acesta aud mesajul, acesta nu intră în inimă: este pentru ei numai o auzire mintală, ei au puțin interes față de el. La început, este adevărat că pot aprecia armonia și anumite frumuseți și aspecte logice ale adevărului, dar ei nu și-l vor însuși, nu va intra înăuntrul lor, ei nu sunt deschiși să-l primească. Nu peste mult timp vine dușmanul; Satan, adversarul fură de la ei fiecare element al adevărului pe care cândva l-au văzut sau l-au apreciat. Adevărul nu este pentru unii ca aceștia, chiar dacă, fiind pe drum, unele boabe au căzut pe ei.
Această clasă de oameni se pot găsi în orice comunitate, în aproape fiecare casă. Ei nu sunt în mod special de blamat, totuși putem compătimi cu ei, regretând incapacitatea lor de a primi mângâierea și harul Cuvântului lui Dumnezeu. Aceste inimi nu sunt potrivite pentru împărăție sub condițiile prezente …
Cei care aud cuvântul — locuri stâncoase
… clasa de ascultători din creștinătate (ca locurile stâncoase; nota traducătorului) nu numai că văd ceva din frumusețea planului lui Dumnezeu, dar ei îl primesc cu bucurie, dau toate dovezile de aducere a multă roadă. Noi ne spunem nouă înșine: eu cred că persoana aceea este un adevărat creștin și va fi unul dintre învingători. Dar nu putem vedea așa cum vede Dumnezeu, noi nu cunoaștem inima, superficialitatea naturii lor nu se dezvăluie până când, ridicându-se împotrivire, soarele persecuției distruge și veștejește rezultatele. Noi suntem înclinați să fim descurajați, în special dacă am ajutat la semănarea seminței și am așteptat rezultate mari. Domnul în această pildă ne previne împotriva descurajării, asigurându-ne că El cunoaște mai înainte că în măsură considerabilă sămânța va cădea pe inimi cu teren stâncos, unde, având puțină hrană susținută de un caracter slab, ea se va ofili repede și nu va duce niciun rod la coacere.” R 3764:5-7
“Pământul care produce spini mari este bogat, și dacă ar fi în întregime folosit pentru producția de grâu, ar aduce roadă multă. Astfel este, explică Domnul nostru, cu unii care aud mesajul lui Dumnezeu privitor la împărăție — ei sunt caractere bune, puternice, profunde, ar fi creștini nobili și ar aduce multă roadă spre lauda Stăpânului și spre onoarea lor personală dacă ar fi în întregime devotați Domnului. Dar vai! talentele, influența, resursele, timpul — puterea inimii lor, puterea pământului, sunt absorbite în altă direcție — în producerea de planuri și ambiții pământești ale căror interese sunt în contradicție cu interesele împărăției. Pilda arată că acolo unde spinilor li se permite să rămână, interesele împărăției vor suferi. Acesta este un alt fel de a spune că acei care au auzit despre Domnul și-L iubesc, se înșeală când presupun că ei îi pot iubi atât pe Domnul cât și lumea; acesta este un alt fel de a ni se spune că nu-I putem sluji lui Dumnezeu și Mamonei, că nu putem produce atât spini cât și grâu. Inimile noastre trebuie să fie cu totul date numai Domnului; trebuie să-L iubim cu toată inima, cu tot sufletul, puterea, mintea noastră, altfel nu putem produce roada pe care El o cere de la ucenici.” R 3764:9
“Cei care aud cuvântul — pământ bun
Îi mulțumim lui Dumnezeu că în providența și îndurarea Sa, unele dintre inimile noastre au fost brăzdate adânc de plugul experienței, al necazului, al dezamăgirii în ce privește afacerile și condițiile pământești. Mulțumiri fie-I aduse Lui, de asemenea, dacă pământul inimilor noastre este adânc și în stare să primească și să aprecieze adevărul, Cuvântul împărăției. Îl lăudăm pe El dacă am învățat de necesitatea pentru stabilirea împărăției Sale și am auzit invitația și am primit sămânța adevărului, care ne invită să devenim moștenitori ai lui Dumnezeu, împreună moștenotori cu Isus Cristos, Domnul nostru, și care ne face să cunoaștem termenii și condițiile părtășiei în suferințele Sale, dacă este să avem părtășie și în gloria Sa care va urma. Mulțumiri să-I fie aduse Lui de asemenea, dacă inimile noastre au fost în atitudinea de a răspunde la aceste lucruri și n-au fost invadate de mintea dublă a grijilor pentru afaceri, pentru lucrurile gospodărești, etc.
Fără îndoială, în pământurile cele mai bune pot fi găsite semințe de spini și scai. O, de-am putea primi sămânța bună în măsură așa de abundentă încât să înăbușe spinii, încât să ne separe complet de lume, de spiritul ei, de ambițiile ei, de țelurile ei și să ne sfințească pe deplin pentru iubirea și serviciul Celui care ne-a chemat din întuneric la minunata Sa lumină.
Dragi frați, nu numai să ne asigurăm că inimile noastre sunt pământ bun și că am primit și dezvoltăm sămânța bună, Cuvântul împărăției, dar și să căutăm să aducem multă roadă. Văzând că unii din aceștia pot aduce treizeci, unii șaizeci, unii o sută spre lauda Stăpânului, să hotărâm că prin îndurarea lui Dumnezeu, care știm că este a noastră și ne va ajuta, vom fi din aceia care vor aduce roadă o sută — după cea mai mare capacitate și măsură a noastră de a servi Regelui nostru … .” R 3764:11-R 3765:2
GRÂUL ȘI NEGHINA
MATEI 13:24-30, 36-43: “Împărăția cerurilor a fost asemănată cu un om care a semănat sămânță bună în țarina lui. Dar, în timp ce oamenii dormeau, a venit vrăjmașul lui, a semănat neghină între grâu și a plecat. Dar când paiul a crescut și a făcut rod, a apărut și neghina. Robii stăpânului casei au venit și i-au zis: “Domnule, n-ai semănat sămânță bună în țarina ta? De unde are, dar, neghină?” El le-a zis: “Un vrăjmaș a făcut lucrul acesta.” Și robii i-au zis: “Vrei, deci, să mergem s-o smulgem?”. “Nu”, le-a zis el, ca nu cumva culegând neghina, să smulgeți și grâul împreună cu ea. Lăsați-le să crească împreună până la seceriș; și la timpul secerișului, voi spune secerătorilor: “Culegeți întâi neghina și legați-o în snopi ca s-o ardem, iar grâul srtângeți-l în grânarul meu.””
“… Ucenicii Lui s-au apropiat de El și I-au zis: “Lămurește-ne pilda cu neghina din țarină”. Și El răspunzând le-a zis: “Cel care seamănă sămânța bună este Fiul Omului. Țarina este lumea; sămânța bună sunt fiii împărăției; neghina sunt fiii Celui Rău. Vrăjmașul care a semănat-o este Diavolul; secerișul este sfârșitul veacului; secerătorii sunt îngerii. Deci, cum se smulge neghina și se arde în foc, așa va fi și la sfârșitul veacului. Fiul Omului va trimite pe îngerii Săi și ei vor culege din împărăția Lui toate pricinile de păcătuire și pe cei care practică fărădelegea și-i vor arunca în cuptorul de foc; acolo va fi plânsul și scrâșnirea dinților. Atunci cei drepți vor străluci ca soarele în împărăția Tatălui lor. Cine are urechi de auzit să audă.””
“În acest seceriș, grâul și neghina trebuie să fie separate; deși ambele aceste clase, înainte de separare, alcătuiesc biserica nominală. Grâul sunt copiii adevărați ai Împărăției, adevărații consacrați, moștenitorii, în timp ce neghina este cu numele, dar nu în realitate Biserica lui Cristos sau viitoarea mireasă. Neghina este clasa menționată de Domnul nostru, cei care-L numesc Domn, dar nu-L ascultă (Luca 6:46). La înfățișarea exterioară cele două clase sunt adesea atât de asemănătoare încât se cere o examinare atentă pentru a face deosebire între ele. “Țarina este lumea” în pildă, iar grâul și neghina împreună (neghina mai numeroasă) ceea ce uneori se numește “Lumea Creștină” și “Creștinătatea” …
… la timpul secerișului trebuie să ne așteptăm la o lucrare generală de separare, înainte interzisă … .” C 136:2-C 137:1
“Adevărul cuvenit acum este secera în acest seceriș, întocmai cum o seceră asemănătoare a fost folosită în secerișul iudaic. Secerătorii, îngerii* sau mesagerii sunt acum urmașii Domnului, întocmai cum o clasă asemănătoare au fost secerătorii în secerișul iudaic. Și deși altora, în tot cursul veacului, li s-a spus să nu încerce separarea grâului de neghină, totuși celor care acum sunt pregătiți, vrednici și ascultători, li se va arăta planul și aranjamentul Domnului atât de clar încât ei vor recunoaște glasul Lui în timpul secerișului, spunând: “Trimiteți secera” adevărului prezent și “adunați-Mi pe credicioșii Mei care au făcut legământ cu Mine prin jertfă!”” C 139:1
“Grâul nu urma să fie legat în snopi: la început boabele au fost semănate separat și independent, ca să fie asociate numai cele de același fel, în condiții asemănătoare. Dar pilda declară că unul dintre efectele secerișului va fi să adune și să lege neghina înainte de “ardere” sau de “timpul de necaz”.” C 140:1
“Este o greșeală însă, pe care mulți o fac, a presupune că arderea neghinei într-un cuptor de foc, unde va fi plânsul și scrâșnirea dinților (Matei 13:42) se referă fie la un foc literal, fie la un necaz de după viața actuală.
… nimicirea neghinei nu înseamnă distrugerea actuală sau viitoare a tuturor indivizilor care compun clasa neghinei. Înseamnă mai degrabă o distrugere a pretențiilor false ale acestei clase.
… Ea este rodul erorilor.” C 145:2-C 146:2
“Dacă vreți să fiți unul dintre sfinții învingători, trebuie să fiți acum unul dintre “secerătorii” care mânuiesc secera adevărului. Dacă sunteți credincioși Domnului, vrednici de adevăr și vrednici de comoștenire cu El în slavă, vă veți bucura să aveți parte cu Secerătorul principal în secerișul actual …” C 183:2
GRĂUNTELE DE MUȘTAR
MATEI 13:31, 32: “Împărăția cerurilor se aseamănă cu un grăunte de muștar, pe care l-a luat un om și l-a semănat în ogorul său. Grăuntele acesta, în adevăr, este cea mai mică dintre toate semințele; dar după ce a crescut este mai mare decât ierburile și se face un copac, încât păsările cerului vin și își fac cuiburi în ramurile lui.”
“… pilda — ilustrație a împărăției în condiția ei prezentă de dezvoltare embrionară este intenționată să arate că dintr-un început foarte mic, biserica nominală a acestui Veac Evanghelic va ajunge la proporții considerabile. Începutul ei este asemănat cu o sămânța mică de muștar, care ajunge la mărimea cea mai mare din clasa ei de ierburi. Totuși această dezvoltare mare nu înseamnă obligatoriu avantaj sau ceva în mod special de dorit, ci din contră devine un dezavantaj prin aceea că păsările cerului se adăpostesc în ramurile lui și îl murdăresc. “Păsările cerului”, in … pilda semănătorului au reprezentat pe Satan și agenții săi, și credem că suntem îndreptățiți să facem o aplicare asemănătoare aici, și să interpretăm că biserica semănată de Domnul Isus a progresat rapid și foarte mult și că datorită realizărilor ei, a puterii ei etc., Satan prin reprezentanții săi a venit și s-a adăpostit în diferitele ramuri ale bisericii. … Ele au venit nu pentru beneficiul copacului sau arbustului seminței de muștar, ci pentru beneficiul lor … propriu.” R 2634:12
“… Din acea mică sămânță avem o mare instituție astăzi cu multe ramuri denominaționale …
Într-adevăr, neglijarea predicării acestei Evanghelii a “căii înguste” este cea care a adus astfel de prosperitate creșinismului nominal și l-a făcut un loc de dorit pentru păsările văzduhului — Satan și cei înșelați de el — să-și facă loc în ramurile lui, să fie viața adevărată a eclesiasticismului. Aceasta pare să fie aceeași ilustrație pe care același Mare Învățător ne-o dă în Apocalipsa 18:2. Acolo citim că sistemele nominale sunt reprezentate simbolic ca Babilon; și acolo citim: “A ajuns … o închisoare a oricărui duh necurat, o închisoare a oricărei păsări necurate și urâcioase””. R 5049:14-R 5050:1
“… Oare dintre toți delincvenții și înșelătorii bărbaților și femeilor câți sunt în mod declarat membri ai Bisericii lui Cristos și chiar își folosesc declarația ca o haină sub care să promoveze planuri rele? …
Babilonul a conținut atât din cei mai buni cât și din cei mai răi, atât crema cât și drojdea din populația lumii civilizate. Crema este clasa mică a celor consacrați cu adevărat, în mod trist amestecați cu marea masă a celor doar declarați și cu drojdea celor murdari, criminali; dar în condiții favorabile clasa cremei va fi separată în secerițul actual, ca pregătire pentru a fi glorificați.” C 162:1, 2
ALUATUL
MATEI 13:33: “Împărăția cerurilor se aseamănă cu un aluat pe care l-a luat o femeie și l-a ascuns în trei măsuri de făină, până s-a dospit tot.”
“Aici avem iarăși o ilustrație a dezvoltării și pregătirii Bisericii Domnului în timpul Veacului Evanghelic, pentru gloria Împărăției care va urma.
În această pildă ne este adusă în atenție prevederea Domnului nostru în privința lucrurilor necesare poporului Său în timpul acestui Veac Evanghelic — El nu l-a lăsat fără o rezervă potrivită de hrană. Cele trei măsuri de făină, echivalente cu o efă, a constituit o rezervă bună, generoasă pentru casă. Asemenea tuturor provederilor Domnului, aceasta a fost bună și curată, dar așa cum în alte pilde adversarul a introdus impuritate, falsitate etc., tot așa și în aceasta a pus aluat în făină. Aluatul reprezintă stricăciune peste tot în Scripturi; în toate celelalte exemple de folosire scripturală este reprezentat ca ceva rău, impuritate, ceva ce pângărește. De exemplu, israeliții trebuiau să îndepărteze tot aluatul, toată impuritatea în timpul Paștelui, ca să se poată apropia mai mult de Domnul în sfințenie etc. Și Domnul nostru Isus Se referă la aluat ca la stricare, poruncindu-le ucenicilor Săi: “Păziți-vă de aluatul făriseilor” — păziți-vă de doctrinele false, de influențele stricate, care provin de la cărturari și farisei. Și apostolul Pavel descrie aluatul ca un lucru rău spunând: “Măturați aluatul cel vechi” Exod 13:7; Luca 12:1; 1 Corinteni 5:7.
N-ar părea rațional ca Domnul nostru să fi folosit aici cuvântul aluat, așa cum presupun creștinii în general, într-un sens bun, cum că ar da de înțeles un har al spiritului sfânt. Din contră, recunoaștem consecvența în toate învățăturile Sale și putem fi tot așa de siguri că n-a folosit aluatul ca un simbol al sfințeniei, după cum n-a folosit lepra ca să simbolizeze sfințenia.
Atunci cum vom aplica această pildă? Răspundem că harul lui Dumnezeu dat poporului Său la începutul acestui veac, (1) credința dată sfinților odată pentru totdeauna, (2) nădejdea pusă înaintea noastră în Evanghelie, (3) dragostea, legătura desăvârșirii, însumează cele trei măsuri ale prevederilor Domnului pentru poporul Său — prin care ei, dacă se împărtășeau, aveau să devină tari în Domnul și în puterea tăriei Lui. Dar treptat s-a ridicat o femeie, o femeie falsă reprezentată în Apocalipsa ca o prostituată și ca “Izabela, femeia aceea”. Acest sistem romano-catolic a obținut mare putere peste cele trei măsuri de făină prevăzute pentru casa lui Dumnezeu și a început să amestece cu ele aluatul impurității sale. Rezultatul a fost că toată hrana familiei, toate învățăturile sfinte au fost contaminate cu învățăturile lui false — nimic n-a fost lăsat nepătat și curat, așa cum ne-a fost transmis la început prin apostoli. Credința dată odată sfinților a fost desfigurată de toată asemănarea ei cu simplitatea originală; speranța pusă înaintea noastră în Evanghelie a fost schimbată într-o cu totul altă speranță, diferită de cea originală; spiritul Domnului, iubirea, a fost denaturată într-o iubire egoistă a crezurilor oamenilor și a instituțiilor oamenilor. Vai, nu este de mirare că toată creștinătatea este bolnavă spiritual, din cauza acestei falsificări a rezervei de hrană.
Din acest punct de vedere putem vedea ușor puterea și semnificația declarației Învățătorului, că la întoarcerea Sa Se va încinge și Își va servi poporul, și că va trimite prin servitorii Săi lucruri noi și vechi din depozitul harului Său, “hrană la timp”.” R 2635:1-5
COMOARA ASCUNSĂ
MATEI 13:44: “Împărăția cerurilor se aseamănă cu o comoară ascunsă într-un ogor. Omul care o găsește, o ascunde; și de bucuria ei, se duce și vinde tot ce are și cumpără ogorul acela.”
“… Domnul nostru, “Omul Hristos Isus”, S-a consacrat, S-a jertfit, Și-a dat pentru om tot ce a avut. … Ogorul reprezintă lumea, precum și pamântul însuși (Efeseni 1:14). În această lume Domnul nostru a văzut o comoară — în mod profetic El a văzut rezultatul operei de răscumpărare, eliberarea multora din robia stricăciunii la deplina libertate a fiilor lui Dumnezeu (Biserica din acest veac și cei vrednici din lume în veacul care vine). Pentru această comoară a fost cumpărat ogorul. Vorbind despre rezultatul răscumpărării și despre lucrarea răscumpărării așa cum aceasta va fi în final îndeplinită până la încheierea Veacului Milenar, profetul vorbind despre Domnul nostru spune: “Va vedea rodul muncii sufletului Lui și va fi mulțumit” (Isaia 53:11). Domnul nostru a fost pe deplin mulțumit să-Și dea viața și tot ce a avut atunci, ca să cumpere lumea.” E 440:1
“… toți cei care I se alătură, ca membri ai clasei Împărăției, participă la acea cumpărare a ogorului și a comorii. Matei 13:44″ D 648:1
PILDA MĂRGĂRITARULUI
MATEI 13:45, 46: “Împărăția cerurilor se mai aseamănă cu un negustor care caută mărgăritare frumoase. Și când găsește un mărgăritar de mare preț, se duce și vinde tot ce are și-l cumpără.”
“… Noi suntem asemenea negustorului care a căutat mărgăritare frumoase și care atunci când a găsit un mărgăritar de mare preț a vândut tot ce a avut și a cumpărat acel mărgăritar. … Împărăția cerurilor, Împărăția mesianică cu slava și onorurile ei și cu privilegiile ei legate de ridicarea omenirii la perfecțiune umană, constituie marele premiu special pentru acest Veac Evanghelic. Niciodată înaintea acestui veac nu a fost posibil să se câștige acest premiu; și posibilitatea câștigării lui se va termina la sfârșitul acestui Veac.” SM 681:1
“… Oricine posedă acest mărgăritar va fi în armonie cu Dumnezeu.” SM 681:3
“După ce ne-am consacrat pe deplin Domnului, tot ceea ce avem este a Lui; și noi suntem numai administratorii Lui care trebuie să-I dăm socoteală pentru folosirea timpului, a influenței, a mijloacelor, a puterii noastre și a tot ce avem … .” SM 683:3
“… Deci dacă dorim să fim câștigătorii premiului trebuie să lucrăm … .” SM 684:1
NĂVODUL
MATEI 13:47-50: “Împărăția cerurilor se mai aseamănă cu un năvod aruncat în mare, care prinde tot felul de pești. După ce s-a umplut, l-au tras la mal și, stând jos, au strâns în vase ce este bun și au aruncat afară ce este rău. Tot așa va fi și la sfârșitul veacului: îngerii vor ieși, vor despărți pe cei răi din mijlocul celor drepți și-i vor arunca în cuptorul de foc; acolo va fi plânsul și scrâșnirea dinților.”
“Această pildă reprezintă Biserica creștină nominală ca împărăția nominală de perspectivă a lui Dumnezeu — năvodul aruncat în mare (lume) care a adunat pești (oameni — Matei 4:19) de toate felurile (creștini adevărați, creștini pe jumătate înșelați și amăgiți și mulți fățarnici), care, când este plin (la împlinirea timpului lui Dumnezeu), este tras la mal. Arată că nu “toate felurile” adunate în Biserica nominală sunt potrivite pentru Împărăție, indiferent pentru ce altceva ar putea fi potrivite; că la încheierea veacului — în timpul secerișului — chemarea sau invitația la un loc în Împărăție va înceta prin aranjamentul lui Dumnezeu, așa cum este reprezentat prin tragerea năvodului la mal, și că atunci pescarii vor începe altă lucrare — și anume, o lucrare de separare, divizare, care va realiza adunarea felului dorit și respingerea altora care sunt nevrednici de favoarea la care au fost chemați: “căci mulți sunt chemați, dar puțini sunt aleși”. Matei 22:14.
Lucrarea de separare din această pildă este aceeași cu cea arătată în pilda grâului și a neghinei, care ne învață să așteptăm o întrerupere a semănării (a chemării) și o schimbare de la acea lucrare la lucrarea recoltării. Servitorii Domnului, care sub îndrumarea Lui vor schimba astfel lucrarea, în ambele pilde sunt numiți îngeri — mesageri speciali ai lui Dumnezeu … Și … “adevărul pe care-l avem”, adevărul secerișului este acum mijlocul Domnului pentru încercare și despărțire.” C 214:1-215:1.
UMBLAREA PE MARE
MATEI 14:22-33: “Îndată Isus a silit pe ucenicii Săi să intre în corabie și să treacă înaintea Lui de partea cealaltă, până va da drumul mulțimilor. După ce a dat drumul mulțimilor, S-a urcat pe munte să Se roage, singur la o parte. Se înnoptase și El era singur acolo. Dar corabia era deja la multe stadii departe de țărm, bătută de valuri în mijlocul mării, căci vântul era împotrivă. Când se îngâna ziua cu noaptea, Isus a venit la ei, umblând pe mare. Și ucenicii, văzându-L umblând pe mare, s-au înspăimântat și au zis: “Este o nălucă!” Și de frică au țipat. Dar Isus le-a zis îndată: “Îndrăzniți, Eu sunt; nu vă temeți!” “Doamne”, I-a răspuns Petru, “dăcă ești Tu, poruncește-mi să vin la Tine pe ape.” “Vino!” i-a zis Isus. Și Petru s-a coborât din corabie și a mers pe ape ca să ajungă la Isus. Dar când a văzut că vântul era puternic, s-a temut; și fiindcă începea să se afunde, a strigat, zicând: “Doamne scapă-mă!” Îndată Isus a întins mâna, l-a apucat și i-a zis: “Puțin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit?” Și după ce s-au suit ei în corabie, vântul s-a potolit. Cei care erau în corabie au venit și s-au închinat înaintea lui Isus, zicând: “Cu adevărat, Tu ești Fiul lui Dumnezeu!””.
“Domnul nostru, după ce mulțimea s-a împrăștiat, a căutat pe munte singurătatea în rugăciune. Deși El uneori S-a rugat cu ucenicii în auzul lor, așa încât ei au înregistrat cuvintele din rugăciunea Sa, este evident că El n-a fost mulțumit numai cu aceste ocazii, ci în mod frecvent L-a căutat pe Tatăl singur, așa cum i-a sfătuit pe ucenicii Săi să facă spunând: “Intră în cămăruța ta îcamera ta proprieș … și roagă-te Tatălui tău care este în ascuns” (Matei 6:6). Toți creștinii au înțeles din experiență valoarea unei asemenea comuniuni personale cu Tatăl ceresc, și nu suntem surprinși că Domnul nostru Isus a simțit nevoia unei comuniuni asemănătoare. Cunoștința Sa despre Tatăl și părtășia Sa cu El înainte de a fi fost făcută lumea, departe de a-L mulțumi și de a face inutilă rugăciunea, mai degrabă I-a mărit dorința de părtășie și comuniune în continuare, în special că era singur în lume — chiar și preiubiții Săi ucenici, nefiind încă concepuți de spirit (Ioan 7:39), nu puteau să intre în părtășie cu El în privința lucrurilor spirituale, nici să aprecieze încercările care I-au venit ca om perfect, într-un fel în care ele nu vin pentru omenirea căzută. El avea nevoie de o asemenea părtășie cu Tatăl ceresc pentru împrospătarea zelului Său, pentru menținerea caldă a iubirii și a devotamentului Său, care au fost baza conscarării și sacrificiului Său zilnic ca om, chiar până la moarte.
Nu se face nici o aluzie că Domnul nostru Și-a petrecut mult timp în rugăciune dimineața și seara, totuși putem presupune în mod rezonabil că niciodată n-a neglijat să caute fața Tatălui; dar aceste scurte perioade zilnice de părtășie și rugăciune au fost în mod evident completate cu ocazii asemenea celei menționate în această lecție, în care Domnul nostru a petrecut se pare o parte considerabilă din noapte în rugăciune și comuniune cu Tatăl. În aceasta este o lecție pentru poporul Domnului. Datoriile vieții, care ne apasă zilnic, nu trebuie neglijate; (dar) fiecare trebuie să simtă, așa cum a spus Domnul nostru: “trebuie să fiu în cele ale Tatălui Meu”, și aceasta ar implica, în mod obișnuit, rugăciuni scurte, pe care Domnul nostru le-a recomandat, spunând: “Când vă rugați să nu folosiți repetări fără rost, ca păgânii, care gândesc că, dacă spun o mulțime de cuvinte vor fi ascultați. Să nu vă asemănați cu ei; căci Tatăl vostru știe de ce aveți nevoie, mai înainte de a-I cere voi” (Matei 6:7, 8). Și rugăciunea dată ca exemplu ucenicilor Săi este scurtă. Totuși, în măsura în care simțim importanța marii lucrări în care prin favoarea Domnului suntem privilegiați să fim colaboratori cu El, inimile noastre trebuie să fie și vor fi atrase spre perioade de comuniune spirituală; nu în mod necesar rugăciune în sensul de a face cereri la Tatăl, pentru că multe astfel de momente vor fi fără îndoială dedicate mulțumirii pentru îndurările și favorurile deja avute, și pentru promisiunile îndurătoare pe care ne bazăm credința pentru viitor, și dedicate comuniunii cu Domnul în sensul de a medita la voința Sa pentru noi și cum Îl putem servi mai acceptabil și mai plăcut Lui.
În timp ce Domnul nostru era astfel în comuniune cu Tatăl, iar apostolii care vâsleau aveau dificultăți cu înaintarea, s-a pornit un vânt mare din față, care a făcut lacul foarte violent, agitat, cu valuri mari. Ioan, care era unul dintre cei din corabie, ne spune că înaintaseră numai cam douăzeci și cinci sau treizeci de stadii (între două mile și jumătate și trei mile) de la țărm în cele câteva ore cât au vâslit. Aceasta era ceea ce este considerat a patra strajă din noapte, adică între trei și șase dimineața. În timp ce astfel vâsleau din greu, obosiți și somnoroși, au văzut lângă ei figura unui om umblând pe apă și se părea că avea de gând să treacă pe lângă corabia lor (Marcu 6:48-50). Unii dintre ei au strigat de frică, gândind că văzuseră o ființă supranaturală și că aceasta prevestea ceva calamitate, dar era Isus care le-a vorbit și le-a liniștit temerile.
Îndrăzneala credinței lui Petru a fost atunci cel mai uimitor arătată prin cererea sa ca Domnul să-l cheme să meargă pe apă; și primind permisiunea, credința lui a fost așa de puternică încât a mers câțiva pași, până când, probabil înfricoșat de îndrăzneala sa și de agitația apei, a început să se scufunde și a strigat către Domnul după ajutor, pe care l-a primit prin atingerea mâinii Domnului. Dacă miracolul cu pâinile a dovedit autoritatea supraomenească a Domnului nostru, la fel și această manifestare a puterii Sale a dovedit aceasta; și dacă prima a ilustrat puterea Sa de a-Și ocroti poporul de lipsă și de a le satisface toate nevoile, aceasta din urmă a arătat că puterea divină este fără limită și este în stare să-Și apere poporul în toate furtunile și greutățile și încercările vieții.
Aceasta este o lecție bună pentru noi, să ne-o aplicăm în mod individual, înțelegând, cum toți trebuie să înțelegem, că Domnul nostru ne-a hrănit supranatural cu hrană spirituală, și că în timpul întunericului nopții care este înaintea zorilor Mileniului și a luminii soarelui, se vor ridica furtuni și greutăți, care ne-ar strivi fără ajutorul Domnului. Trebuie să ne amintim că nu numai vânturile și valurile naturale se supun puterii și poruncii Sale, ci că toate furtunile și talazurile necazului și persecuției care ne-ar putea împiedica și obosi, sunt sub controlul Său. Cu cât suntem mai mult în stare să înțelegem aceasta, cu atât mai mult vom avea bucurie și pace, fiindcă credința noastră va fi cu atât mai puternică în El, care este în stare să ne ajute și care a promis că în cele din urmă va face așa, și că între timp toate lucrurile vor fi conduse pentru binele nostru cel mai înalt, dacă rămânem în El.
Dar corabia și cei doisprezece care vâsleau din greu, și furtuna și întunericul nopții, toate ilustrează încă mai perfect experiențele poporului Domnului ca întreg — nu experiențele unei biserici sectare, ci experiențele acelei unice biserici adevărate al cărei Cap este Domnul, “Biserica celor întâi-născuți, care sunt scriși în ceruri” (Evrei 12:23). Această biserică adevărată a avut într-adevăr un timp furtunos după ce s-a despărțit de Domnul ei care S-a înălțat la Tatăl. Întunericul a venit asupra lor — întunericul erorii și al superstiției; și marele adversar, prin anticrist și prin mulți anticriști mai mici, au stârnit de-a lungul acestui Veac Evanghelic o mare furtună împotriva puținilor credincioși ai Domnului. Dificultățile poziției lor i-a făcut să-și îndrepte fiecare efort spre a face progres împotriva unei asemenea opoziții înspăimântătoare, despre care unul dintre apostoli declară: “Lupta noastră nu este înumaiș împotriva sângelui și cărnii, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor acestor întunecimi, împotriva duhurilor răutății în locurile cerești” (Efeseni 6:12). Această luptă împotriva influențelor contrare a continuat de-a lungul nopții Veacului Evanghelic și biserica încă n-a ajuns în port și nici furtuna nu s-a potolit încă.
Așa cum Domnul nostru a venit la ucenici în toiul furtunii, în a patra străjă din noapte (adică dimineața devreme), tot așa a doua Sa venire în zorile Milenare este pentru biserică și să “o ajute”, să o scape de munca ei grea și de oboseală și primejdie, așa cum spune profetul: “Dumnezeu o ajută în revărsatul zorilor” (Psalm 46:5). Și așa cum felul venirii Domnului la ucenicii Săi a fost diferit de cel la care s-au așteptat ei, tot așa felul venirii Sale a doua diferă de ceea ce s-a așteptat, și Petru pare să reprezinte o clasă care este în viață acum, la sfârșitul veacului, care fiind deplin convinși de prezența Domnului, sunt privilegiați să meargă spre El prin credință. Dar așa cum credința lui Petru n-a fost pe măsura acelei împrejurări, dacă Domnul nu venea să-l salveze, la fel acum, toți credincioșii vor avea nevoie de mâna întinsă a Învățătorului pentru ușurarea lor, altfel s-ar scufunda în descurajare, din lipsă de credință.
Nu este oare aici o lecție bună pentru toți cei care au lucrat cu credincioșie la stăpânirea de sine și în serviciul Domnului, să-și aducă toate gândurile și cuvintele și faptele în acord deplin cu voința lui Dumnezeu în Cristos și care, ca popor al Domnului întâmpină serioase împotriviri din partea lumii, a trupului și a adversarului? Lecția de aici, în armonie cu cele expuse în altă parte în Scripturi, este că puțin progres poate face poporul Domnului dacă Învățătorul nu li se alătură; și că atunci binecuvântarea și privilegiile lor vor fi pe măsura credinței lor. Prin urmare, cât de puternic ne vorbesc acestea nouă, în privința credincioșiei continue și a creșterii în credință, nu în noi înșine ci în Domnul, și în privința eliberării finale a tuturor celor care-și pun încrederea în El.
Din relatarea lui Ioan aflăm că de îndată ce Domnul și Petru au urcat în corabie, vântul și furtuna au încetat și corabia a fost în port. La fel va fi cu poporul Domnului, “turma mică”; de îndată ce credința lor va fi fost pe deplin încercată, la a doua prezență a Domnului, El Se va alătura numărului lor, și imediat încercările și furtunile, greutățile și împotrivirile se vor sfârși, iar limanul dorit al stării cerești va fi fost atins, împărăția va fi venit. Deci, curaj dragi frați marinari, pe marea experiențelor, căutând să vă întăriți chemarea și alegerea! Să observăm cu grijă cuvintele Învățătorului către Petru, și care se aplică în mod special la noi, și anume, că tot ceea ce ne va împiedica în mersul nostru pentru a-L întâlni pe Domnul este lipsa credinței. “Puțin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit?”” R 2649:9-R 2650:7
GHEENA — FOCUL ȘI VIERMII
MATEI 18:8, 9: “Și dacă mâna ta sau piciorul tău te face să te poticnești, tai-o și leapăd-o de la tine. Este mai bine pentru tine să intri în viață șchiop sau ciung, decât să ai două mâini sau două picioare și să fii aruncat în focul cel veșnic. Și dacă ochiul tău te face să te poticnești, scoate-l și leapădă-l de la tine. Este mai bine pentru tine să intri în viață numai cu un ochi, decât să ai amândoi ochii și să fii aruncat în gheena focului.”
“… Învățătura este aceasta: Dacă ai în structura ta ceva drag ca o mână dreaptă, picior sau ochi, care este posibil să te facă să te poticnești și să nu intri în Împărăție, ar fi mai bine să elimini acea tendință, indiferent cât te costă, indiferent cât este de prețios, indiferent cât de tare se ține de cârceii vieții tale. N-ar fi mai bine să intri în viață decât să mergi în focul Gheenei, adică în distrugere, Moartea a Doua? În mod sigur aceasta este adevărat. După ce am pus mâinile pe coarnele plugului, după ce am devenit chiar urmași ai lui Isus, trebuie să mergem mai departe și să fim acceptați ca învingători, sau altfel pierim.
Desigur că în Împărăție nu va fi nimeni cu un singur ochi, dar ilustrația este aceeași. Dacă ne-ar costa tăierea unora din membrele noastre, desigur că ar merita să plătim pentru a câștiga viața veșnică în glorie, chiar desfigurați astfel, mai degrabă decât să avem parte de consecințele Morții a Doua, distrugerea totală. Lecția este că, după ce am început ca urmași ai lui Cristos, și după ce am intrat într-un contract și am primit o parte din răsplată, Spiritul sfânt, favoarea divină, nu ne putem retrage din contract; trebuie să continuăm spre viață veșnică sau spre moarte veșnică.” R 5130:16-R 5131:1
OAIA RĂTĂCITĂ
Matei 18: 10-14: “Feriți-vă să nu disprețuiți nici măcar pe unul din acești micuți; căci vă spun că îngerii lor în ceruri văd pururea fața Tatălui Meu, care este în ceruri. Fiindcă Fiul Omului a venit să mântuiască ce era pierdut. Ce gândiți? Dacă un om are o sută de oi și una din ele se rătăcește, nu lasă el pe cele nouăzeci și nouă pe munți și se duce să caute pe cea rătăcită? Și dacă se întâmplă s-o găsească, adevărat vă spun că are mai multă bucurie de ea decât de cele nouăzeci și nouă care nu se rătăciseră. Tot așa, nu este voia Tatălui vostru cel din ceruri să piară unul măcar din acești micuți.”
“Această declarație, cu privire la cele o sută de oi … se referă la toți “acești micuți” ai Domnului, la toți care au devenit urmașii Săi, oile Sale. Dacă unul dintre ei s-ar poticni, unul dintre ei s-ar rătăci, Domnul în providența Sa nu-l va abandona, ci îl va curăța dacă este posibil să fie recuperat. Și toți care sunt în armonie cu Domnul vor avea același gând și interes unul față de altul, că vor fi dispuși să cheltuie și să fie cheltuiți în recuperarea unui frate din cursa adversarului. Versetul 14 prezintă problema foarte clar, spunând: “Tot așa, nu este voia Tatălui vostru din ceruri să piară unul măcar din acești micuți”. Deci, așa cum explică apostolul, cine întoarce pe un păcătos de la rătăcirea căii lui, va mântui un suflet de la moarte și va acoperi o mulțime de păcate (Iacov 5:20). Aceasta nu se referă la sufletele din lume în general, care sunt încă sub sentința morții, ci se referă la sufletele credincioșilor care prin credință au fost îndreptățiți și consacrați Domnului. Dacă vreunul s-ar retrage, s-ar poticni în vreun fel, toți credincioșii ar trebui să fie energici în străduința lor de a-l recupera pe unul ca acesta, a-l aduce înapoi la deplina armonie cu Domnul.
Avem asigurarea Lui mai departe că nu este voința Tatălui ca ei să piară, și prin urmare putem avea încredere că se va face pentru ei tot ce este rezonabil și potrivit, mai degrabă decât să fie abandonați. Spiritul acesta care ar lucra în casa credinței printre “cei micuți”, i-ar conduce pe toți, nu să se lupte ca să arate care dintre ei este cel mai mare, ci mai degrabă i-ar conduce spre a se ajuta reciproc, pentru ca fiecare să poată câștiga premiul chemării de sus. În conformitate cu acest gând, că Domnul nu vrea ca aceștia să piară, El a prevăzut ca aceia dintre consacrații Săi care nu urmează voluntar în lucrarea de sacrificiu, să nu fie abandonați, ci să fie trecuți prin experiențe grele, așa cum sunt reprezentați prin “marea mulțime”, care își vor spăla hainele și le vor albi în sângele Mielului. Ar fi fost mai bine, desigur, dacă erau așa de iubitori, loiali și zeloși încât să-și sacrifice cu bucurie interesele pământești pentru a le câștiga pe cele cerești; dar chiar dacă ei nu fac tot ce le stă în putere ca să-și îndeplinească legământul, Domnul este îndurător față de ei și nu vrea ca vreunul din ei să piară. El se va ocupa de ei, ca să fie trecuți prin astfel de experiențe care în cele din urmă să-i încerce și să-i verifice, și dacă vor fi credincioși sub încercare, îi va scoate învingători.” R 3798:5, 6
P.S.
Prieteni dragi,
Pentru EDITAREA celorlalte doua volume ale ADEVARULUI DUHULUI SFANT, am nevoie de ajutorul vostru financiar.
Stiu ca mai este timp pana la vara viitoare,dar va rog din
suflet, ca impreuna sa incepem a pune caramida cu
caramida la zidirea Cuvantului LUI DUMNEZEU !
Va multumesc din toata inima pentru ajutorul vostru la
cele 3 volume scoase, si ma rog din tot sufletul pentru
voi toti si pentru cei dragi voua,ca sa va binecuvinteze
BUNUL DUMNEZEU si MAICUTA DOMNULUI DARUL vostru cât de mic si sa vi-l înmulteasca.
Sanatate sa va daruiasca si mantuire sufletului !
Contul pentru strainătate:
Cod Bic Raiffeisen Bank : RZBRROBU
Cod IBAN: RO71 RZBR 0000 0600 1504
7307
Contul pentru România:
Cod IBAN: RO71 RZBR 0000 0600
1504 7307
Mare Rasplata veti avea in CERURI de la BUNUL
DUMNEZEU si de la MAICUTA DOMNULUI pentru faptul
că, ma ajutati ca sa scriu si sa scot CARTILE cu
ADEVARUL DUHULUI SFANT !
Asa cum stiti deja,toti Donatorii vor primi
gratuit toate CARTILE ,toate volumele.
DUMNEZEU si MAICUTA DOMNULUI sa va
apere cu mila si cu dragostea Sa, si sa va
inmulteasca DARUL vostru pentru zidirea
CUVANTULUI LUI IISUS HRISTOS ! AMIN!
Dragilor,
Am redus pretul CARTILOR, pentru ca
fiecare dintre voi sa poata cumpara orice
volum doreste,iar eu sa pot strange
banutii pentru urmatoarele doua volume
pe care urmeaza ca sa le editez.
Iata linkul cu site-ul pe care puteti comanda CARTILE
ADEVARULUI DUHULUI SFANT:
Adevarul Duhului Sfant Vol 1- 20 lei,Adevarul Duhului Sfant vol 2 - 20 lei,si Adevarul Duhului Sfant /Viata Extraterestra vol 3 -10 lei.
20 Lei 20 Lei
.
.
10 Lei.
La SALA DALLES -ANTICARIAT ,am lasat cateva CARTI din toate cele 3 volume.
DONATORII sunt rugati sa sune la 0747226236 si vor primi toate CARTILE absolut GRATUIT !
Cititorii si doritorii pot suna tot la cest numar pentru a ne da toate datele,ca sa le trimitem CARTILE dorite prin posta sau fan curier.
Si totusi ,daca nu ati reusit sa ajungeti la LANSAREA din 11 - 12 august,puteti merge ca sa va procurati CARTILE dorite de la ANTICARIAT.
Deasemenea,ma puteti suna la 0747226236,pentru COMANDA CARTI,sau imi puteti scrie in privat pe Facebook : Maria Ghiorghiu.ro ,si pe maill : mariatecuci61@yahoo.com.
Deasemenea,ma puteti suna la 0747226236,pentru COMANDA CARTI,sau imi puteti scrie in privat pe Facebook : Maria Ghiorghiu.ro ,si pe maill : mariatecuci61@yahoo.com.
Va multumesc din inima !
Cu dragoste,cu iubire si cu aleasa recunostinta pentru voi toti cititorii Blogului DUMNEZEU EXISTA -MARTURII ,dar si pentru toti Prietenii de pe FACEBOOK si nu numai.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu