joi, 10 iulie 2014

UN RECHIN CARE ÎNGHITE TOTUL ÎN CALEA SA , VINE DINSPRE APUS SPRE RĂSĂRIT !

                                       10  Iulie  2014 ,ora 16,30 !

Şi tot astăzi ,stând în pat cu ochii închişi  văd un Cer de ziuă, un Cer senin.
Dar sub Cer, ca şi cum Cerul ar fi coborât deasupra Pământului la nivelul Blocurilor celor mai înalte, alunecă ca şi cum ar fi în apă, dinspre Apus spre Răsărit , precum stă Curcubeul ,dintr-o parte a Cerului ,în cealaltă parte, tot aşa era întins un imens şi înfricoşător RECHIN !
                  RECHINUL , avea o Gură imensă , larg deschisă, iar dinţii săi, o parte mărunţi, dar şi din loc în loc ,colţi mari , privindu-i te făcea ca să te înfricoşezi.
Aşa cum în apă Rechinul înghite tot ce întâlneşte în calea sa, tot aşa şi sus sub Bolta Cerească ,RECHINUL înghiţa tot timpul câte ceva, ce eu nu vedeam. Dar el se pare că alunecând cu gura deschisă spre Răsărit, mereu se repezea la căte ceva din calea sa, si înghiţea. Dar eu nu vedeam ce ! Iar el culegea totul !
                                         
                                                 
Aşa aluneca Rechinul sub Bolta Cerească ,cu o aşa gură deschisă, dar cu mult mai mare, şi cu mult ,mai mulţi dinţi, mai mărunţi şi colţi mari, fioroşi !
Îi vedeam luciul pielii lui, de parcă ar fi înotat prin apă în acele momente.  
Iar lungimea lui, era imensă ! Putea să se lungească ,de la Apus până la Răsărit .
Dragilor,chiar înspăimântătoare a fost şi pentru mine această trăire.
Credeam că nu se mai termină ! Era ca si cum RECHINUL ,ar fi traversat si camera mea, pe sub plafon.
Când s-a terminat totul , am tresărit puternic la propriu, am deschis ochii şi mi-am notat toate câte am văzut.
Dragii mei, eu nu stiu ce înseamnă acest RECHIN  , care înghiţea totul în calea sa, şi care traversa Cerul, dar cred că ,după părerea mea, nu este nimic bun în asta.
Să nădăjduim însă ,în BUNUL  DUMNEZEU şi în MAICA  DOMNULUI , că va fi bine pentru noi care, suntem cu toţii  FIII  LUI  DUMNEZEU !
DUMNEZEU  este DRAGOSTE şi IUBIRE, dar EL  este însă şi BUN  ,dar şi Drept !
    Fiecare ,vom primi după faptele noastre , după Credinţa  noastră!
                                     Cu dragoste, Maria.

2 comentarii:

  1. in contextul a ceea ce v-am mai prezentat si am discutat par a avea legatura aceste viziuni cu revarsarile de ape , ploi masive , furtuni etc...Tineti minte ca acel rechin aparut ca si imagine (Dintii uriasi..) in Bulgaria era la fel pe timp de furtuna. cam asa cum este si saptamina asta la noi. Se pare ca n aceasta dimensiune si-au facut aparitia diverse Creaturi de acest tip : Serpi uriasi , balauri , Rechini pe CER !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Aşa este Mihai ! Ferească Dumnezeu ! Pentru că acest RECHIN traversa Cerul României ! Pentru că acest RECHIN de astăzi, traversa si camera mea. Ceea ce înseamnă că în ROMÂNIA va fi greu....

      Ștergere