Cele  10 Porunci,  
                       şi  minunata explicaţie a lor !
                                   
             Cele 10 porunci Dumnezeiesti
Cele 10 porunci - Decalogul
1.
  Eu sunt Domnul Dumnezeul Tau; sa nu ai alti dumnezei afara de Mine.
2.
  Sa nu-ti faci chip cioplit, nici alta asemanare, nici sa te inchini lor.
3.
  Sa nu iei numele Domnului Dumnezeului tau in desert.
4.
  Adu-ti aminte de ziua Domnului si o cinsteste.
5.
  Cinsteste pa tatal tau si pe mama ta, ca bine sa-ti fie si multi ani sa traiesti pe pamant. 
6.
  Sa nu ucizi. 
7.
  Sa nu fii desfranat.
8.
  Sa nu furi.
9.
  Sa nu ridici marturie mincinoasa impotriva aproapelui tau.
  
10.
 Sa nu poftesti nimic din ce este al aproapelui tau.
                    
                    Explicația celor 10 porunci
      
  
În urma discuţiilor noastre despre Legea 
pe care trebuie s-o respecte tânărul din Evanghelie, ca să aibă viaţă 
veşnică, vin aici cu unele lămuriri.
După ce Dumnezeu i-a scos pe israeliteni din robia Egiptului, mergând
 ei spre Ţara Făgăduinţei, au ajuns la poalele Muntelui Sinai.
Acolo i-a oprit Dumnezeu, prin cuvântul lui Moise, şi le-a dat 
„tablele legii“, adică cele zece porunci sau decalogul (pe greceşte), 
care să le fie îndreptar pentru viaţa adevărată, curată, ce trebuie s-o 
ducă şi pe care porunci le ascultăm şi noi creştinii, ca fii ai lui 
Dumnezeu. (Exod –Ieşire – p. 20, vers. 1-17).
Să desluşim înţelesul învăţăturii fiecărei porunci.
 Prima poruncă este aşa:
Prima poruncă este aşa: „Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, Care te-a scos din casa Egiptului şi din robie. Să nu ai alţi dumnezei afară de Mine“.
Prin aceste cuvinte ni se aminteşte şi nouă, creştinilor, că Dumnezeu
 ne-a scos din casa robiei păcatului primordial ( strămoşesc) şi numai 
în El singur trebuie să credem. Dumnezeul cel Unul, preamărit în trei 
persoane. Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, Căruia trebuie să ne închinăm, 
căci nouă ne-a revelat Dumnezeu pe Sfânta Treime (Mt. 2, 16-17, Mc. 1, 
10-11, Lc. 3, 27, I. 1, 22-23). Cea pe care cei Vechi, deşi o văzuseră, 
prin Avraam la stejarul din Mamvri, nu o înţeleseseră.
 Porunca a doua:
Porunca a doua: „Să nu-ţi faci ţie chip cioplit şi 
nici un fel de asemănare a nici unui lucru din câte sunt în cer, sus şi 
din câte sunt pe pământ jos şi din câte sunt în apele de sub pământ. Să 
nu te închini lor şi nici să slujeşti lor.“
Trebuie să ştim că pe atunci, se închinau popoarele păgâne fie la 
zei-statui, făcute de mâinile lor, fie la animale (boi, la egipteni; 
gâşte, la romani ş.a.) precum şi la soare, lună, stele şi la multe 
creaturi din ape şi de sub pământ; pe toate de care se temeau le 
socoteau zeităţi.
Porunca aceasta a fost interpretată de unii ca fiind împotriva 
icoanelor (iconoclaştii). Dar Sfinţii Părinţi, adunaţi într-un sinod 
ecumenic au dovedit folosirea icoanelor ca admisă de învăţătura 
creştină. (Chiar prima icoană – cu figura Maicii Domnului – a fost 
pictată de Sfântul evanghelist Luca. Noi ne închinăm chipului, nu 
materialului din care este făurită icoana (lemn, metal, vopsele…). 
Icoana este ca o carte, căci se află, din imagini, din viaţa sfântului 
ce-l reprezintă. În icoane au „citit“ neştiutorii de carte din trecut. 
Imaginile de pe pereţii bisericilor de la Mănăstirile Voroneţ, Modoviţa,
 Suceviţa, Arbore, Humor ş.a. sunt considerate ca fiind cărţile 
sfinţilor ale strămoşilor noştri. Că trebuie să ne închinăm la icoane, 
este şi faptul că multe icoane sunt făcătoare de minuni, dar nu 
materialul face minunea, ci, pentru credinţa puternică a celui care se 
roagă, sfântul respectiv imploră mila Domnului, Care răspunde prin 
minuni. Aşa ne-a învăţat Mântuitorul, când repeta vindecaţilor: 
„credinţa ta te-a mântuit“.
Domnul ne dă poruncă să nu credem decât în Unul Dumnezeu. „Pe cei ce 
Mă urăsc – adică ateii –, cei fără Dumnezeu, îi voi pedepsi pe ei şi pe 
copiii lor, până la al treilea şi al patrulea neam; iar pe cei care Mă 
iubesc şi păzesc poruncile Mele, Mă milostivesc de ei, până la al miilea
 neam“, adică „în veci“ (Exod 20, 5).
 Porunca a III-a
Porunca a III-a:
 „Să nu iei numele Dumnezeului tău în deşert, că nu va lăsa Domnul 
nepedepsit pe cel care ia în deşert numele Lui“. Deci: să nu juri 
strâmb, să nu fii mincinos. Mulţi jură strâmb, fie la vreun proces, fie 
în viaţa de toate zilele. Mereu auzim „zău“ sau „pe crucea mea…“ spus cu
 uşurinţă şi neadevăr. Îl iau pe Dumnezeu ca martor la minciuna lor, Îl 
nesocotesc pe Dumnezeu, Care este Dreptate şi Adevăr. Apoi se miră de ce
 l-o fi pedepsit Dumnezeu cu accidente, boli şi chiar moarte. „Să fie 
cuvântul vostru da, da şi nu, nu.“ ne îndeamnă Sfântul Apostol Pavel. Un
 adevărat creştin nu spune minciuni. Minciuna este condamnată de morala 
creştină. În „Faptele Apostolilor“ este un caz, când doi au jurat 
mincinos şi Sfântul Apostol Petru i-a făcut morţi pe amândoi (Fapte 5, 
1-10).
 Porunca a IV-a:
Porunca a IV-a:
 „Adu-ţi aminte de ziua odihnei, ca să o sfinţeşti. Lucrează şase zile 
pe săptămână şi fă în acelea toate treburile tale. Iar ziua a şaptea 
este ziua Domnului Dumnezeului tău. Să nu faci în acea zi, nici un 
lucru, nici tu şi nici un om sau dobitoc al tău. Căci în şase zile a 
creat Dumnezeu toate câte sunt şi în ziua a şaptea S-a odihnit. De aceea
 a binecuvântat-o şi sfinţit-o.“ Aşadar nu vei munci nici tu, nici 
animalele care te ajută în muncă. Şi ele au nevoie de odihnă, de timp 
pentru refacere.
„Căci în şase zile a făcut Dumnezeu lumea“. (Aici cuvântul „zi“ nu 
înseamnă o zi din vremea noastră, căci zise psalmistul: „o mie de ani, 
ca o zi înaintea Ta, Doamne“.) În ziua a şaptea S-a odihnit, e ziua 
Domnului. Deci închin-o lui Dumnezeu. Înfrăţeşte-te cu ceilalţi creştini
 din biserică, citeşte rugăciuni sau alte cărţi religioase, discută 
despre învăţătura noastră creştinortodoxă, fă milostenie, plăcută lui 
Dumnezeu. Respectă această zi, că este o zi sfântă. (Unii însă cred că e
 ziua petrecerilor, a beţiilor, a lucrărilor urâte de oameni şi de 
Dumnezeu Unele creştine au obiceiul de a nu lucra nimic în ziua de 
vineri. Ele calcă porunca Domnului de a ţine duminica. Ziua de vineri, 
în amintirea patimilor Domnului Iisus Hristos se „serbează“ prin post, 
dar nu şi prin a nu lucra.)
 Porunca a V-a:
Porunca a V-a:
 „Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, ca să-ţi fie ţie bine şi să 
trăieşti ani mulţi pe pământul pe care Dumnezeul tău ţi l-a dat ţie!“ 
Dumnezeu a ales ca cei doi părinţi să-ţi dea viaţă. Cinstindu-i pe ei, 
cinsteşti pe Dumnezeu Care aşa a voit. Iubindu-i şi ajutându-i pe ei, ei
 se roagă la Dumnezeu pentru tine, pentru ca viaţa ta să fie lungă şi cu
 sănătate. Dumnezeu ne făgăduieşte şi răsplată: „Ca să-ţi fie ţie bine 
şi să trăieşti ani mulţi pe pământ.“ O! dar câţi copii, crescând mari, 
uită de părinţi. Nu-i ajută, nu-i hrănesc, nu-i cinstesc. Aceştia să nu 
se mire că nu le merge bine! Dumnezeu îi pedepseşte pe cei care-I calcă 
poruncile.
 Porunca a VI-a:
Porunca a VI-a:
 „Să nu ucizi“! Să nu iei viaţa nimănui, că nu tu i-ai dat-o, ci 
Dumnezeu; deci nu i-o poţi reda, în caz că te-ai răzgândit omori 
creatura lui Dumnezeu, omori pe cel asemenea ţie. Dar nu-l omori pe om 
numai cu puşca sau cuţitul. Îl poţi omorî cu o vorbă rea, neadevărată. 
Nu-l încurajezi, când vezi că-şi pierde nădejdea. Sau cu vorba şi fapta 
ta îi omori idealul. Câţi soţi necinstiţi ucid inimile tovarăşilor lor 
de viaţă „călcând strâmb“. A dezamăgit pe cel care crezuse în el. Unii 
fac glume proaste, ce duc la moartea cui îi sunt adresate. Iată atâtea 
moduri de a omorî, chiar dacă nu curge, sânge. Omoară încrederea, 
dragostea, bucuria de a trăi, a naşte ura, transformând un om bun în 
neom. În Noul Testament, Sfântul Apostol şi Evanghelistul Matei (5, 21) 
ne redă cuvintele Mântuitorului: „Aţi auzit că s-a zis celor mai de 
demult „să nu ucizi“ iar cine va ucide vrednic va fi de osândă. Eu însă 
vă spun vouă: oricine se mânie pe fratele său vrednic va fi de osândă.“ 
şi oricine va jigni sau va supăra pe fratele său va fi condamnat 
„vrednic“ de gheena focului“.
 Porunca a VII-a:
Porunca a VII-a:
 „Să nu fii desfrânat“. Poruncile decurg unele din altele. Toate se 
leagă. A nu fi desfrânat înseamnă a pune frâu răutăţilor, greşelilor, 
spre care este îndemnat de către cel rău. În zilele noastre, desfrâul a 
luat avânt, a devenit o obişnuinţă. Marii bogătaşi îşi au şi o altă 
„legătură“ în afara căsniciei. Multora le „alunecă ochii“ de la fiinţele
 cărora le-a jurat credinţă sfântă. Sfântul Evanghelist Matei ne învaţă 
că „dacă se uită cu gând necurat la femeia altuia a şi săvârşit păcat, 
în inima sa. „Câţi nu beau, mănâncă peste măsură! Fumează, se droghează,
 nu postesc din îngâmfare? Sau fac gesturi urâte, se îmbracă 
dezgolindu-se, nu-şi pun frâu spre a dovedi decenţă, spre a da exemplul 
bun! Prin toate acestea ei atrag şi pe alţii în desfrâul lor şi se fac 
mai vinovaţi, căci duc şi pe alţii în păcat. Cei care rostesc cuvinte de
 ruşine nu-şi pun frâu gurii. Şi în câte alte feluri devin desfrânaţi!
 Porunca a VIII-a:
Porunca a VIII-a:
 „Să nu furi!“ Să nu-ţi însuşeşti ce-i aparţine altuia! Şi asta, fără 
voia lor. Mulţi vor fi liniştiţi. „N-am furat nimic niciodată“. Dar şi 
hoţia are o sferă foarte largă. „A fura“ nu înseamnă numai a deposeda pe
 cineva de un obiect oarecare. Câţi nu fură soţul sau soţia altuia! Câţi
 nu împrumută un obiect (carte, bani…) şi nu mai restituie! Câţi nu 
scriu copiind ce au scris alţii şi le prezintă ca propriile lor idei! 
(această hoţie se numeşte „plagiat“). Mulţi fură ideile altora, fie 
scrise, fie desenate (tablouri, proiecte…), fie doar auzite. Chiar 
copiatul elevilor, a studenţilor sau nedeclararea dreaptă a ceva… este 
tot hoţie. Dar hoţia – în stil mare – a oamenilor de afaceri! Dar 
hoţiile la preţuri ale unor negustori! Dar încălcările de haturi, de 
hotare ale altor ţări! …Ce mare este gama furturilor!
Porunca a IX-a: „Să nu mărturiseşti strâmb împotriva
 aproapelui tău“. Toţi martorii falşi de la procese calcă această 
poruncă şi cad în păcat. Dar chiar şi în viaţa obişnuită, când spui 
minciuni despre un vecin, frate… e mărturie strâmbă. Această poruncă 
este ca o completare la porunca a treia.
 Porunca a X-a:
Porunca a X-a:
 „Să nu doreşti casa aproapelui tău, să nu doreşti femeia aproapelui 
tău, nici ogorul lui, nici slujnica lui, nici boul lui, nici asinul lui,
 nici unul din dobitoacele lui şi nimic din câte are aproapele tău“. 
Este foarte clar. Să nu-ţi însuşeşti nu numai ce aparţine altuia, dar 
nici să nu doreşti, să nu râvneşti, să nu-l invidiezi că el are şi tu 
nu. Dacă te gândeşti bine, poate că Dumnezeu ţi-a dat ţie alt marte bun,
 mai folositor decât are aproapele tău: sănătate, înţelegere în casă, 
copii buni. Invidia ta te afectează pe tine în primul rând. Te 
înciudezi, te superi, nu mai ai linişte, îţi înveninezi sufletul şi-ţi 
distrugi bucuriile. Mulţumeşte lui Dumnezeu pentru ceea ce ţi-a dat. 
Laudă-L pentru marea Sa bunătate şi mai ales pentru atotputernicia şi 
înţelepciunea cu care conduce Universul şi roagă-te, cu smerenie, 
recunoscând în adâncul inimii cât eşti de mic faţă de Creatorul celor 
văzute şi nevăzut.
Dea Domnul ca aceste îndrumări să aducă ferire de orice greşeală, mulţumire sufletească şi bucuria vieţii veşnice!
Sănătate şi mântuire!
Prof. Laetiţia pr. LEONTE
About these ads
 
-Referitor la:
RăspundețiȘtergere2. Sa nu-ti faci chip cioplit, nici alta asemanare, nici sa te inchini lor.
Noi ne închinăm chipului, nu materialului din care este făurită icoana (lemn, metal, vopsele…).
De aici rezulta ca cel ce se inchina in fata icoanei nu se inchina lemnului (care de multe ori este rama dar poate fi si suport vopselei), vopselei ori argintului, ci chipului celui reprezentat in respectiva pictura.
Deci ne rugam unui chip si nu Domnului Dumnezeu, ne rugam la sf. Gheorghe, Dumitru, Ioan, Vasile, si ce mai este.
Cum ramane sa nu te inchini decat lui Dumnezeu?
Alexandru Dragomir25 august 2014, 10:43
Ștergere´´Cum ramane sa nu te inchini decat lui Dumnezeu?´´
pentru ca ai intrebat si pentru a rezolva pentru todeauna aceasta dilema AICI versete CLARE DE CE ii s-a spus lui MOISE aceste lucruri
raspunsul este :
pentru ca DUMNEZEU NU A FOST VAZUT ( nu se aplica PROFETILOR SI APOSTOLILOR care L-AU VAZUT ca scris este ´´ fericiti cei curati cu inima CA EI VOR VEDEA PE DUMNEZEU ) si in VT AU FOST PUTINI CARE L-AU VAZUT SI L-AU DESCRIS CU AMANUNTE SI ORICINE POATE SA CERCETEZE SI SA VADA ce si cum ADEVARUL .... POPORUL NU L-A VAZUT, DECI POPORUL SA NU FACA VREUN CHIP SI ALTE BAZACONII , DAR MOISE NU A FOST PRINTRE EI SI EL L-A VAZUT , DE ASTA LA SCHIMBAREA LA FATA L-A VAZUT PE DUMNEZEU TATAL SI IN FIUL SAU IISUS HRISTOS SI DA MARTURIE CELOR 3 APOSTOLI , SFIRSIND ASTFEL LEGEA SI MAI DA MARTURIE CIND LEGEA A FOST DESFINTATA SI VENIND HARUL PRIN SI DE CATRE IISUS HRISTOS PRIN IMPLINIRE - CHIVOTUL LEGII VECHI ESTE TRUPUL SI SANGELE LUI HRISTOS( ASTA E USOR DE VAZUT si multi NU STIU iar acum stiti aceasta taina .... LEGEA VT NU MAI EXISTA IN IISUS HRISTOS .....DE ASTA a primit PORUNCA POPORUL sa NU IL FACA VAZUT ,NEVAZINDU-L ----UN INDEMN FOARTE SIMPLU SI CORECT .....REPET .. POPORUL NU L-A VAZUT DECI SA NU IL REPREZINTE in tot felul de bazaconii CA SI PAGINII ....
SI VERSETELE CARE CERTIFICA ACEST ADEVAR DISCUTAT SUNT :
12.Iar Domnul v-a grăit de pe munte din mijlocul focului; şi glasul cuvintelor Lui l-aţi auzit, iar faţa Lui n-aţi văzut-o, ci numai glasul I l-aţi auzit.
13.Atunci v-a descoperit El legământul Său, cele zece porunci, pe care v-a poruncit să le împliniţi, şi le-a scris pe două lespezi de piatră.
14.În vremea aceea mi-a poruncit Domnul să vă învăţ poruncile şi legile Lui, ca să le împliniţi în ţara aceea în care intraţi ca s-o stăpâniţi.
15.Ţineţi dar bine minte că în ziua aceea, când Domnul v-a grăit din mijlocul focului, de pe muntele Horeb, n-aţi văzut nici un chip.
CONCLUZIA SIMPLA
POPORUL SA NU FACA CHIP CU ASEMANAREA TUTUROR DE PE PAMINT , caci NUMAI PROFETII AU VAZUT CHIPUL SI LA EI NU SE APLICA .... DE ASTA CHIVOTUL LEGII A FOST FACUT VAZUT EXACT CUM S-A ARATAT PRIN CUVINTE .....
INDEMN POPORULUI LUI ISRAEL in continuare
16.Să nu greşiţi dar şi să nu vă faceţi chipuri cioplite, sau închipuiri ale vreunui idol, care să înfăţişeze bărbat sau femeie,
17.Sau închipuirea vreunui dobitoc de pe pământ, sau închipuirea vreunei păsări ce zboară sub cer,
18. Sau închipuirea vreunei jivine, ce se târăşte pe pământ, sau închipuirea vreunui peşte din apă, de sub pământ;
19. Sau, privind la cer şi văzând soarele, luna, stelele şi toată oştirea cerului, să nu te laşi amăgit ca să te închini lor, nici să le slujeşti, pentru că Domnul Dumnezeul tău le-a lăsat pentru toate popoarele de sub cer.
deci poporul lui israel SA NU FACA chip cioplit si alte lucurURI ca NU L-A VAZUT PE DUMNEZEU ..... deci SA NU CONFUNDE CU ALTE CUVINTE FACIND aceste greseli CU ALTE POPOARE PAGINE CARE FAC ACESTE LUCRURI ... in zielel noastre SE CONFUNDA DESEORI asta cind oamenii NEINBATATI spun ca ´´ paginii s-au inspirat de la evrei sau evrei de la pagini ..
aviz amatorilor si amatoarelor
crestin ortodox
ICOANA este VEDEREA LUI DUMNEZEU deci LEGEA VECHIUL TEAMENT nu se aplica PENTRU CA NOI CRESTINII L-AM VAZUT PE DUMNEZEU CACI FIUL LUI DUMENZEU -IISUS HRISTOS NI L-A FACUT CUNOSCUT SI NI L-A ARATAT
AVIZ AMATORILOR SI AMATOARELOR
CRESTIN ORTODOX
"Sa nu-ti faci chip cioplit"=sa nu-ti cioplesti in imaginatia ta impresia ca esti mai frumos, mai destept, mai cinstit, mai bogat, mai vrednic, mai protejat, mai merituos (sau mai asemanator cu Dumnezeu)... decat ceilalti.
RăspundețiȘtergere"Sa nu te inchini lor"= sa nu traiesti cu acele conceptii, sa nu faci sacrificii pentru asta.
Cind a fost scrisa a-VI-a porunca a lui Dumnezeu, Dumnezeu a spus asa : " Sa Nu ucizi de dragul de a ucide !" Aceasta este porunca Adevarata .
RăspundețiȘtergere"Fiindca n-ativazut nici un chip in ziua cand v-a vorbit Domnul din mijlocul focului ,la Horeb,vegheati cu luare aminte la sufletele voastre,sa nu cumva sa va stricati si sa va faceti nun chip cioplit,sau o infatisare a vreunui idol,sau chipul vreunui om sau chipul vreunei femei....." (DEUTERONOM 4)Mesajul este foarte clar.Minuni face si amagitorul,inselatorul omenirii ,ca sa indeparteze oamenii de Dumnezeu.
RăspundețiȘtergere