Noapte de 5 spre 6 octombrie 2013, ora 1,15 !
Cu doar 4 ore în urmă, scriam aici pe BLOG, despre comuna IZVOARELE, judeţul Galaţi, unde ,zeci de Cutremure au loc zilnic, iar locuitorii acestei zone, şi - aşa năpăstuiţi de la INUNDAŢII, trăiesc cu frica-n sân,că-i va înghiţi Pământul de vii.
Astă noapte, în timp ce scriam pe BLOG, PERICOPA EVANGHELICĂ de astăzi, brusc ochii mi se închid şi văd : Pământul denivelat ,cu iarbă verde pe el, care începe a se cutremura tare şi tot mai tare, până la puternic. Apoi ,văd în inima Pământului ! Aici , pământul este împărţit în două părţi; este rupt în două precum am rupe o pâine în două părţi, şi le-am aşeza pe masa, la distanţă de câţiva zeci de centimetri între ele.
JUMĂTATEA de pământ dinspre VEST, este mai înaltă decât JUMĂTATEA de pământ dinspre EST. Este ca si cum ne-am pune sub picioare un scăunel de 50cm de înalt. ,iar JUMĂTATEA ESTICĂ, fiind mai jos, atunci când se loveste de cea VESTICĂ, face PĂMÂNTUL de se cutremură.
Precum bate vantul, precum se izbesc valurile MĂRII NEGRE de mal, tot aşa se izbeşte JUMĂTATEA ESTICĂ de pământ,de jumătatea VESTICĂ.
Fraţilor ! PĂMÂNTUL este secţionat în două falii mari !
Acestea au mare distanţă între ele !
În momentul ciocnirii celor două falii de PĂMÂNT, precum este aceasta culoare roşie, pe care am vrut în mod special să v-o arăt, în acel moment ,UN LICHID VÂSCOS, ca o smântână de vâscos, de culoare ROŞIE, acopera partea VESTICĂ de pământ, acolo sub scoarţa lui, şi astfel PĂMÂNTUL alunecă, alunecă tare.
Partea vestică de Pământ, a ramas ca o hoaşcă, adică ca o pâine de la care am scos miezul.Are doar scoarţă deasupra, gol la mijloc şi scoarţă dedesupt.
În clipa în care, partea estică loveste încontinuu acolo, partea vestică ,apare acea substanţă, sau lichid roşu, consistent ca şi o vopsea rosie, care acopera scoarţa de deasupra golului, o înveleşte în acel lichid vâscos roşu, ca pe un tort, PĂMÂNTUL ALUNECĂ, o ia la vale, iar acel lichid roşu , este din belşug, sub PĂMÂNTUL care s-a spart în mai multe bucăţi. PLUTEŞTE dragii mei, pluteşte în acel lichid roşu, ca peştele în baltă, aşa se întâmplă cu scoarţa pământului din IZVOARELE. De aceea cum spun oamenii, PĂMÂNTUL se ridică, bolboroseşte şi se cutremură continuu, pentru că, este mai înalt, este rupt de partea estică, şi a apărut golul între scoarţa PĂMÂNTULUI, precum şi acel lichid roşu vâscos, care îmbracă ,bălteşte pe toată această parte VESTICĂ.
Mai simplu, un exemplu ar fi, o cutie de chibrituri, din care am scos cutiuţa cu beţele de chibrituri şi a rămas carcasa. Aşa este pământul în satul IZVOARELE.
La ciocnirea celor două falii, vestică cu estică,apare substanţa roşie, acopera carcasa vestică, apoi se retrage, şi iar se ciocneşte ca valurile mării, moment în care ,apare acel lichid roşu, şi tot aşa se intampla încontinuu.
Nu există fraţilor, scăpare ! Oamenii trebuie de urgenţă evacuaţi!
Pământul alunecă pe acea substanţă roşie vâscoasă, precum alunecăm noi pe gheaţa ca din sticlă.
Măcar în al 12 -lea ceas, poate va vedea cineva, ceea ce eu scriu, şi nu de la mine, ci de la BUNUL DUMNEZEU, şi va da crezare acestor cuvinte, apoi ,vor face o faptă bună!
Vor evacua pe locuitorii din zona IZVOARELE jud. GALAŢI, de......URGENŢĂ !
Lipiţi fraţilor, două bucăţi de pâine la loc!
Sub una de la care aţi scos miezul puneţi ulei, ca să plutească în ulei şi aşezaţi-o mai sus cu două palme faţă de cealaltă, care stă uscată pe masă,şi încercaţi să o faceţi ca mai înainte, în condiţia în care, partea cea zdravănă, loveşte în golul de la partea care pluteşte în ulei, şi a cărei coajă s-a subţiat ! Tot aşa ,este şi cu Pământul de la IZVOARELE !
O să vă mai spun, mai multe despre acest subiect într-un alt articol.
Acum trebuie să merg la SFANTA BISERICĂ !
Cu toţii ar trebui să mergem, ca să ne rugăm, pentru noi ,pentru cei de la IZVOARELE, şi pentru semenii noştri.
Cu dragoste, Maria.
P.S. CUTREMURUL de astăzi dimineaţă de 5,5, pe care eu l-am văzut şi astă pe 4 octombrie, are o strânsă legătură cu cel pe care l-am văzut astă noapte la 1,15, şi este strans legat, ca o mănuşă pe mână, de ceea ce se întâmplă, în satul IZVOARELE din JUDEŢUL GALAŢI !
Draga Maria...nici nu stiu ce as putea sa-ti mai spun decat ca sunt convinsa ca cei care citesc ceea ce tu scrii,au inceput deja sa creada in Puterea lui Dumnezeu..nu spune nimeni nimic pt ca nu stiu cum sa reactioneze,necunoscandu-te,nu pt ca nu cred...
RăspundețiȘtergereEu care te cunosc catusi de putin uneori simtca cuvintele nu isi au rostul,dar restul...?
O Duminica frunoasa si linistita sa avem cu totii!
Cu drag Daniela