MAMICILOR ! SA NU FACETI, CA MINE !!! SE SPUNE CA, ATUNCI CAND, SUNTEM APROAPE DE MOARTE, NE VEDEM, TOATA VIATA, PRECUM AI DESFIRA UN GHEM DE ATA ! ASA ESTE ! IATA, POVESTEA MEA !

                                                  IANUARIE 1987 !
                       ATENTIE, MAMELOR CARE ALAPTEAZA !!!

Era o iarna grea, geroasa, iar eu abia nascusem, pe fetita mea CRISTINA, care avea doar 2 luni.
Aveam, 25 de ani, si dupa nastere, voiam sa slabesc, si sa revin, la silueta dinainte, de sarcina.
Deci, alaptam, dar nu ma hraneam corespunzator si suficient. Intr-o noapte, 7 ianuarie 1987, abia alaptasem, fetita si,deodata, mi s-a facut rau, aveam febra, frisoane, nu puteam respira; nu intra aer in plamani. Zapada, era mare afara, era ger, era ora 11 noaptea; sotul meu, era innebunit, nu stia ce sa-mi faca. In mijlocul camerei, aveam ,o caldare cu apa, si fiindca ,nu puteam respira, imi turnam apa ,pe mine, pe fata, pe cap, ca sa simt,ceva rece, pe fata.
Sotul meu, a sunat la SALVARE, dar SALVAREA , nu mai venea, desi, putea sa ajunga, la blocul meu, in doar 3 min, asa de aproape era. Timpul trecea, iar eu, simteam ca parasesc ,puterile. Imi venea doar, sa oftez si sa ma intind, incontinuu. Inima mea, isi incetinise bataile, nu stiu , daca, iar macar 30 pe min. Ii spuneam sotului meu, ca eu mor, si sa aiba grija de fetita. El plangea, eu am deschis, geamul, de la etajul 3, strigam, in noapte: AJUTOR ! AJUTOR ! MOR ! NU MA LASTI SA MOR, CACI NU ARE CINE, SA-MI CREASCA FETITA !
Dar, nimeni, nu a deschis, fereastra, ca sa vada ce se intampla, si sa se ofere, sa ma duca ,cu masina lor, la spital. Noi, nu aveam masina, pe-atunci.
Deci, ii spuneam sotului meu, ca daca, eu ma asez pe pat, si nu ma plimb, prin camera, sigur mor. Incercam sa ma incurajez, singura. La un moment dat,(precum face, gaina,cand o taiem, si se zbate,dandu-si ultima suflare),asa ma intindeam eu, stand in picioare, si-i spuneam sotului meu, ca nu mai rezist, si ca, nu-mi mai simt mainile, corpul, parca sunt de gheata, si ca, ma seaz pe pat. In urmatoarea clipa, imi vad, toata viata, care se perinda, prin fata ochilor, ca si cum ,am da drumul la un ghem de sfoara, si el se desface, se desface, cu viteza, asa imi vedeam eu, viata, de pe la doi anisori, pana in clipa de fata! Ma vedeam ,as cum aratam, pe toate treptele vietii si ce faceam, pana in clipa de fata. In maxim, 5 secunde, imi vazusem, tot firul vietii, nu ma mai durea nimic, nu mai puteam deschide gura, sa vorbesc. Inca, mai puteam sta ,in picioare.
Dar, ca dintr-un adanc, aud, batai puternice in usa; sotul le deschide, ii vad ca se reped spre mine, ca sa nu cad, imi iau tensiunea, si auzeam, ca este 6;mi-au administrat ceva pe loc, si m-au luat cu targa si m-au dus la spital, unde ,mi-au pus perfuzii, la ambele maini. In circa 4 ore, imi revenisem complet, eram slabita, dar puteam respira si vorbi. Am cerut voie, sa mi se aduca fetita si s-o alaptez, mi-au adus-o ,tocmai pe seara. Era flamanda, mititica, ca voia sa ma manance cu totul !Am stat 3 zile, in spital, si cand, m-am intors acasa, nu mi-a mai trebuit, sa fac CURA DE SLABIRE, caci ,era sa mor, si din acest motiv, facusem , O CADERE ,drastica de calciu, urmata de celelalte..consencinte .
Mamicilor, sa nu faceti ca mine ! Sa aveti grija de copilasi, sa-i alaptati la san, si dupa aceea, cand nu mai alaptati, puteti sa faceti si cura de slabire, dar cu mare grija.
                                Cu multa dragoste, si cu multa pretuire,
                                                                                            Maria