Dragii mei,
În această perioada minunată, ne gândim cu toţii la Nasterea Pruncului Iisus Hristos ,din Prea Curata Fecioara Maria.
Dar iata, am să vă povestesc O Mare Minune pe care am trăit-o în noaptea de 19 -20 Decembrie 2014, în timp ce mă rugam în colţisorul meu de Rai, adică ,cel din camera mea !
Cu lacrimi Îi spuneam Mântuitorului ,cât de mult îmi este dor de EL si cât de tare îmi doresc ca să fac numai Voia SA !
Şi mă rugam cu ale mele cuvinte ,dar şi plângeam mocnit.
Închid ochii în timpul Rugaciunii mele si continui ca să mă rog.
Brusc, văd un Cer de noapte albastra violet, chiar în faţa mea la doar un braţ întins.
Pe Cerul de noapte albastra de pe care lipseau Stelele si Luna, apare în carne si oase,Însuşi Iisus Hristos, Domnul şi Mântuitorul nostru.
Într-un nor oval ,rupt ca din Soare si de un auriu stralucitor foarte, stătea în picioare Iisus Hristos.
Are la pieptul Său o Carte si este îmbracat cu vesminte roşii cu verde închis.
Iisus mă priveste ,îmi zâmbeste si Îşi întoarce privirea spre dreapta Sa.
În această clipă ,Iisus dispare ca si atras de un magnet puternic in Cerul din Cer, iar acolo unde El privise ,apare dragii mei ,acelaşi Cer albastru violet, transparent si stralucitor .
Iar pe Cer dragilor, chiar deasupra capului meu, apare în mod tainic Duhul Cel Prea Sfânt .
Este un Porumbel alb si pufos care străluceste sub Bolta Cereasă si care a venit în zbor deasupra capului meu.
Duhul Cel Prea Sfânt împrăştia raze albe orbitoare si zbura pe loc. Auzeam fratilor, pana si fâlfăitul Aripilor Porumbelului alb.
Vedeam numai strălucire dumnezeiască si m-au podidit lacrimile de bucurie .
Duhul Cel Prea Sfânt după ce a stat preţ de câteva secunde dând din aripile Sale pe loc, a disparut tot asa in mod tainic precum a si apărut.
Mâini multe si nevăzute dragii mei, construiau din crengi de Brad verde ,crengi dumnezeiesti de frumoase, construiau un gard precum sunt cele de la oi. Un gard din ramuri de brad, ce alcatuia o curte sub Cerul albastru violet.
Ramurile de Brad dragii mei, erau de un verde închis si foarte dese. După ce ocolul a fost gata o altă Mână nevăzută construieste cât ai clipi, O INIMĂ din ramuri de Brad si mi-o aduce mai în faţa mea, ca sa o vad mai bine.
În mijlocul inimii de Brad ,a apărut un frumos si minunat CERB care s-a scuturat o singură dată ,apoi a început a privi spre Răsărit, acolo unde dispăruse Iisus Hristos si Duhul Sfânt sub Chip de Porumbel alb, pufos si orbitor de strălucitor.
Ramurile de Brad dragii mei, erau toate presarate cu auriu stralucitor, un auriu precum Soarele în mijlocul verii.
Iar la Poarta de la Gradina Raiului ,o Mână nevăzută asează ramuri de brad pudrate cu auriu ,ca din Soare luat.
Dragii mei, CERUL SFÂNT este pregătit de primirea Pruncului IISUS HRISTOS.
Asa precum ne pregătim noi ca să întâmpinăm NASTEREA DOMNULUI, cu dragoste, cu Post si Rugaciune si pregătind bucate alese, cu atât mai mult ,Îngerii Lui Dumnezeu pregătesc Raiul, împodobindu-l cu ramuri de Brad presarate cu auriu,adica ,cu lumina Duhului Sfant.
Cand totul a fost gata ,COLINDELE SFINTE au inceput cu - O CE VESTE MINUNATĂ,cantate dumnezeiesc de frumos de CETELE de INGERI, atat de frumos cantau ,incat, răsuna tot Cerul si Pământul.
Îngerii Lui Dumnezeu cântau si se veseleau !
Dragii mei, să ne veselim si noi si sa asteptam cu mare dragoste si cu bucurie infinită , NASTEREA DOMNULUI nostru Iisus Hristos!
Crăciunul fratilor, trebuie să fie în inima noastră şi în sufletul nostru.
Sa nu-i uităm pe cei săraci si sărmani ,să facem în asa fel încât, si la ei să vină Mos Crăciun cu daruri de suflet, precum si cu o vorbă dulce ,care sa le mai aline din suferinţă.
Sa daruim bucurie celor intristati, sa daruim hrana celor flamanzi şi sa nu lasam niciun copilas din cei pe care îi cunoastem ,fara o portocala sau fara o jucarioara.
Cu dragoste, Maria.

Cristul promis oamenilor din Vechiul Testament drept rege si conducator dar pentru Vremuri Grele Critice pentru omenire nascut
RăspundețiȘtergeredin neamul pastorului David ajuns regele iudeilor
Asa ca nu curge lapte si miere ci scrisnitul dinților-craciun.
Ce minunat doamna Maria!!!!🙏
RăspundețiȘtergereMai este puțin și serbam și Nașterea Domnului Nostru Iisus Hristos.
Sa ne bucuram și să fim fericiți că sa născut Mântuitorul Sufletelor Noastre 🙏
in ceruri nimeni nu stie cum este ,noi oamenii avem doar avertizari pt ce se intampla pe pamant de la DUMNEZEU -CRACIUNUL este sarbatoarea nasterii LUI IISUS HRISTOS care nici ea nu este datata! clerul a facut doar presupuneri cu care religiile crestine au fost de acord- sa nu exageram- cer scuze
RăspundețiȘtergere