24 Martie 2005 ora 5,26 dimineaţa !
O lumină albă sub formă de fulger, imi pătrunde prin creştet şi de aici prin tot corpul. Astfel ma trezesc si vad cu ochii închisi ceva ce aduce, cu un Panou şcolar, şi pe care scria ceea ce şi auzeam de la un Glas . Citez :
"Noul Testament !
Vechea Lege !
Actualizând vechea Lege ..."!
Clipă în care, văd cu ochii închişi ,.SFANTA ICOANĂ cu MAICA DOMNULUI cu PRUNCUL IISUS HRISTOS , în Sfanta Biserică pe solee , în dreapta SFINTELOR UŞI, cum privim noi din Sfanta Biserică.
Brusc ca prin topire, Chipul Maicii Domnului cu Pruncul dispare şi apare MÂNTUITORUL ca şi în carne şi oase, in veşminte lungi ,albastre cu mantie roşie, cu părul castaniu precum castanele coapte, şi părul Său ondulat, inelat. Ochii Lui IISUS erau precum albastrul Cerului senin, sau precum vesmantul Său.
IISUS privea în Sfanta Biserică, şi în acel moment îmi aud propriul Glas, care imploră pe Dumnezeu aşa :
"Dă-mi mie Doamne ! Dă-mi mie Doamne , Prea Sfântă Treime !
Luminează-ne pe noi "!
Şi în această clipă, sunt în faţa Sfintei Icoane cu Mântuitorul, şi fără voia mea, lacrimile îmi curg si îngenunchez în faţa Sfintei Icoane, şi glasul meu, continuă şi zice :
"Prea Sfântă Treime !
Luminează-ne pe noi "!
Şi văd cum Cerul se deschide spre Apus, este bleu albastru şi din Cer coboara până la mine, până în Sfanta Biserică, UN FULGER alb, ondulat ,încât părea a fi O Scară de Lumină !
Deci ,aşa cum eram în genunchi, şi cu lacrimi pe obraji, privesc la SCARA de Lumină orbitoare, ce unea Cerul cu Pământul.
Un alt Glas, strigă tare aşa :
"Veniţi să ne închinăm Lui Hristos !
Cu înţelepciune, cu dragoste..."!
Dar nu a durat mult şi Scara de Lumină ce unea Cerul cu Sfanta Biserică ,dispare împreuna cu IISUS HRISTOS, care era pe solee. Iar eu privesc acum, doar la SFANTA ICOANA cu Mantuitorul !
Dragii mei, cu înţelepciune ,cu dragoste, să venim cu toţii ca să ne închinăm Împăratului Hristos şi Împărătesei Cerului,Pururea Prea Curata Fecioara Maria.
Sufletul nostru are nevoie de închinare, precum avem noi nevoie de aer, ca sa respiram ! Sufletul nostru, respira prin Rugaciunea curată adusă Lui Dumnezeu şi Maicii Domnului.
De multe ori aţi simţit in suflet şi -n inimă, că parcă nimic nu mai este bun, nimic nu mai e frumos, nimic nu ne mai atrage,şi totul pare fără sens în viaţă.
Eiiii, aflaţi că acela este Sufletul ,care strigă după Creator ! Iar Creatorul este DUMNEZEU ! Şi cum putem ajunge la DUMNEZEU, decât prin RUGĂCIUNE curată, prin Post şi Fapte bune?
Aşadar, să-i dăm trupului mai puţin decât cere, iar sufletului nostru să-i dăm toată fiinţa noastra, prin RUGACIUNEA SFANTA, catre DUMNEZEU şi MAICA DOMNULUI !
Cu dragoste si preţuire,
Maria.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu