7 Noiembrie 2002 , ora 3,20 noaptea !
Ca de fiecare dată, Lumina albă a Lui Dumnezeu mă trezeşte şi astfel ,aud nişte cuvinte foarte mari şi văd ceva ce mi-a dat fiori la propriu.
Deci, aud un glas care spune aşa :
"Banatul !
Banatul, e privit că a ajuns la o stare de spirit
mai tare cu omul şi el.
Mai e privit ,ca o coajă de copac "!
Clipă în care văd cu ochii închişi , O Lumină galbenă ,extrem de strălucitoare care a venit din Cerul senin, şi a ajuns pe Pământul înverzit. Lumina Galbenă nu era hotărâtă , parcă nu ştia unde să se aşeze exact.
Într-un final Lumina aurie , se hotărăşte şi se împarte în două părţi egale . O parte se aşează în stânga , şi cealaltă parte în dreapta. Şi între aceste DOUĂ LUMINI ca de Soare , a apărut o dungă neagră . .
Deci , tot Pământul pe care îl cuprindeam cu ochii ,arăta aşa ca mai sus.
Pe mijlocul lui, Pământul era barat cu O Dungă neagră de la un capăt la altul. O Dungă neagră, despărţea Pământul în 3 părţi.
Două părţi de Soare şi mijlocul de la un capăt la altul negru.
Un negru ,chiar ca O Coajă de copac , aşa cum ne spune acel Glas în citatul de mai sus.
Dragii mei, de ce ne spune acel Glas că Banatul va arăta ca O Coajă de copac ,eu nu ştiu ! Dar trecerea timpului, ne va scoate la iveală dezlegarea acestor cuvinte.
Cu dragoste, Maria.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu