Predică la Duminica a XXVIII-a după Rusalii
( Despre chemarea lui Dumnezeu cea în multe feluri )
Chemarea lui Dumnezeu este veşnică mai înainte de facerea lumii
(Efeseni 1, 4; 3, 11; II Tesaloniceni 2, 13; II Timotei 1, 9)
Iubiţi credincioşi,
Pilda Sfintei Evanghelii, ce s-a citit astăzi, ne vorbeşte în chip
tainic despre chemarea lui Dumnezeu la cina cea mare, care este
Împărăţia lui Dumnezeu. Chemarea sau vocaţia, "este o strigare tainică
din partea lui Dumnezeu, prin care cheamă sufletele să vină la El" (Dicţionar al Noului Testament, op. cit., p. 4).
Să ştim, de asemenea, că chemarea lui Dumnezeu este de multe feluri
şi că vechimea ei este veşnică, mai înainte de întemeierea lumii
(Efeseni 3, 11). Că de la începutul lumii simţite şi văzute şi pînă la
sfîrşitul ei, Dumnezeu nu va înceta a chema pe aleşii Săi (Matei 24, 31;
Marcu 13, 27). Aşa vedem din dumnezeiasca Scriptură că Dumnezeu a ales
şi a chemat pe Noe şi i-a poruncit să facă corabie înainte de potop
(Facere 6, 8-14); aşa a chemat Dumnezeu pe Avraam (Facere 12, 1-3); aşa a
chemat pe Moise (Ieşirea 3, 1-4) şi pe poporul lui Israel (Deuteronom
7, 21, 13, 4); aşa a chemat Dumnezeu pe David de la turmele oilor şi l-a
uns împărat peste Israel (I Regi 16, 12-13); şi tot aşa a chemat
Dumnezeu pe sfinţii prooroci (Psalmi 88, 3; 104, 26; Ieremia 1, 8).
La plinirea vremii a venit Mîntuitorul nostru Iisus Hristos şi a
chemat pe sfinţii Săi apostoli (Marcu 3, 13-19). Încă se vorbeşte în
Sfînta Scriptură şi de chemarea Bisericilor (I Petru 5, 13) şi de
chemarea credincioşilor (Romani 16, 13; I Petru 1, 2). Au fost însă şi
chemări personale şi particulare, precum a fost alegerea şi chemarea lui
Solomon la împărăţie (I Paralipomena 22, 3-6) şi chemarea marelui
Apostol Pavel de către Mîntuitorul (Fapte 9, 3-18). Se mai arată prea
luminat în Sfînta şi dumnezeiasca Scriptură despre chemarea lui Iisus
Hristos ca Mesia (Isaia 4, 2; 6, 7; 19, 1-8; Matei 12, 18; I Petru 2,
6).
În Sfînta Scriptură observăm că pricinile chemării lui Dumnezeu sînt
felurite: după voinţa şi după prevederea lui Dumnezeu (Romani 8, 28-29);
fără de privire la merite (Romani 9, 11; II Timotei 1, 9); după harul
lui Dumnezeu (Romani 1, 5-6) pentru slava lui Dumnezeu (Efeseni 1, 5);
pentru înfierea prin Iisus Hristos (Efeseni 1, 5); spre dobîndirea
mîntuirii (I Tesaloniceni 5, 9; II Tesaloniceni 2, 13); spre slava
veşnică (Romani 8, 29); pentru supunerea lui Hristos (I Petru 1, 2);
spre a fi asemenea chipului lui Iisus Hristos (Romani 8, 28-29) şi spre a
fi sfinţi fără prihană în dragoste (Efeseni 1, 4).
Dar şi mijloacele prin care se fac chemările lui Dumnezeu sînt, de
asemenea, diferite. Să ştim că chemarea credincioşilor este lucrul lui
Dumnezeu (Efeseni 4, 1; I Tesaloniceni 1, 4-6); chemarea lui Dumnezeu se
face prin Duhul Sfînt (Zaharia 7, 12; Fapte 13, 2), şi prin Iisus
Hristos (Isaia 55, 5; Matei 11, 28; Ioan 7, 37; 12, 32; Romani 1, 7).
Chemarea lui Dumnezeu se face prin Evanghelie (II Tesaloniceni 2, 14);
prin mijlocirea creaturilor Lui (Psalmi 18, 1-4; Romani 1, 20) şi prin
aleşii Săi (IV Regi 22, 13; Ieremia 7, 24; 25, 27) Să mai ştim că
chemarea lui Dumnezeu este după alegere (Romani 9, 30), neschimbată şi
nemincinoasă din partea Lui (Romani 11, 29; I Tesaloniceni 5, 24).
Iată pe scurt pricinile şi mijloacele prin care se face chemarea lui
Dumnezeu. Care este scopul pentru care ne cheamă Dumnezeu? Iată cu ce
scop ne cheamă: Chemarea Lui ne îndeamnă la pocăinţă (Matei 9, 13; Marcu
2, 17); ne povăţuieşte la împăcarea cu El (Isaia 27, 5; II Corinteni 5,
20); ne îndeamnă la sfinţenie (Romani 1, 7; I Corinteni 1, 2); ne
cheamă de la întuneric la lumină (Fapte 2, 6-18; I Petru 2, 9); din
moarte la viaţă (Ioan 5, 24-25); ne cheamă la libertate şi la pace
(Galateni 5, 13; II Corinteni 7, 13; Romani 14, 19). Chemarea lui
Dumnezeu ne uneşte cu Iisus Hristos la una şi aceeaşi nădejde (I
Corinteni 1, 9; Efeseni 1, 18), la moştenirea slavei (Evrei 9, 15;
Efeseni 1, 18), şi la împărăţia slavei lui Dumnezeu (I Tesaloniceni 2,
12).
Oare omul poate să primească şi să refuze chemarea lui Dumnezeu? Da,
poate. Pentru că Dumnezeu l-a făcut pe om liber şi l-a lăsat în mîna
sfatului său (Înţelepciunea lui Solomon 2, 23; Inţelepciunea lui Isus
Sirah 15, 14), şi cu arma bunei voiri ne-ai încununat pe noi
(Psalm 5, 12). Acest lucru ni-l arată şi cuvintele Domnului nostru Iisus
Hristos care zice în Sfînta Evanghelie: "Cine voieşte să vină după
Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie" (Matei
16, 24).
Dacă aţi ascultat cu atenţie Sfînta Evanghelie ce s-a citit astăzi,
aţi auzit cum toţi cei chemaţi la cina cea mare, s-au lepădat de cină,
punînd diferite motive. Unul că şi-a cumpărat ţarina şi se duce să o
vadă, altul că şi-a cumpărat cinci perechi de boi şi merge să-i încerce,
iar altul că şi-a luat femeie şi nu poate merge (Luca 14, 18-20).
Iată şi pedeapsa lui Dumnezeu asupra celor ce refuză să primească în
mintea şi inima lor chemarea lui Dumnezeu. Aceştia mai întîi se
îndepărtează de harul lui Dumnezeu şi în ziua Judecăţii de apoi vor lua
mai mare pedeapsă decît Sodoma şi Gomora (Matei 10, 14-15; Marcu 6, 11).
Cei ce refuză chemarea lui Dumnezeu, ajung la orbire spirituală
(Fapte 28, 24-27; Romani 1, 21; 11, 7-10); ajung la rătăcire spirituală
(Fapte 28, 24-27; Romani 11, 8-10) şi la împietrirea inimii lor (Marcu
16, 14). Aceştia vor lua pedepse vremelnice (Isaia 65, 12-15) şi de nu
se vor pocăi vor ajunge la osînda veşnică (Ioan 12, 48; Evrei 2, 1-3;
12, 25).
Iubiţi credincioşi,
În cele ce urmează vom vorbi şi despre cele mai de pe urmă chemări,
care le va face Domnul la sfîrşitul lumii şi în ziua Judecăţii de apoi.
Mai întîi să arătăm cum va chema Dumnezeu cerul şi pămîntul, după
mărturia Sfîntul Duh care zice: "Chema-va cerul de sus şi pămîntul ca să
judece pe poporul Său" (Psalm 49, 5).
Această chemare a cerului şi pămîntului se va face în ziua cea mare a
Judecăţii de apoi. Milioane de trîmbiţe purtate de ceata Începătoriilor
vor suna cu mare glas şi înfricoşat la porunca Domnului, chemînd la
judecată cerul de sus, adică nenumărata mulţime a îngerilor, şi pămîntul
de jos, adică toate popoarele pămîntului, pe toţi păcătoşii din iad şi
pe înşişi demonii care i-au înşelat pentru a-i da morţii.
În faţa divanului de judecată al lui Hristos vor sta toţi drepţii şi
păcătoşii ca să dea seama de cele ce au lucrat prin trup, bune sau rele,
precum a zis Sfîntul Apostol Pavel şi Evanghelia lui Hristos (Matei 16,
27; Romani 14, 18; II Corinteni 5, 10).
De aceea zice dumnezeiasca Scriptură că "va chema cerul de sus",
adică toate puterile din ceruri şi toţi îngerii împreună cu sufletele
tuturor drepţilor, care, la glasul trîmbiţelor, se vor coborî din cer să
stea înaintea Domnului slavei, Iisus Hristos, Mîntuitorul nostru, ca să
vadă şi să audă cum va răsplăti Dumnezeu fiecăruia, după lucrurile lui
(Matei 16, 27).
Atunci glasul trîmbiţelor, va suna în sus şi în jos. În sus, ca să
cheme din cer toate puterile cerului, pe toţi îngerii şi pe toţi
drepţii; iar în jos, glasul lor va ajunge pe pămînt şi pînă în iad. Pe
pămînt, ca să deschidă toate mormintele şi să învie toţi oamenii care au
murit cu trupul de la începutul lumii; iar la iad, ca să cheme pe toţi
diavolii şi pe toţi păcătoşii la judecata cea preasfîntă şi preadreaptă a
lui Dumnezeu. Iată ce zice despre aceste trîmbiţe ale cerului Sfîntul
Ierarh Grigorie Teologul: "Înfricoşat este glasul trîmbiţelor acelora la
care se vor supune stihiile, care vor despica pietrele, vor deschide
mormintele, vor descoperi cele mai dedesubt, vor zdrobi porţi de aramă,
vor dezlega şi vor risipi legăturile morţilor" (Uşa pocăinţei, cartea a II-a, Pentru judecata viitoare, 1812).
La chemarea acestor trîmiţe va chema Dumnezeu cerul de sus şi
pămîntul de jos, ca să aleagă pe cei drepţi de cei păcătoşi, precum
alege păstorul oile de capre (Matei 25, 32), spre a merge unii la viaţa
veşnică, iar alţii la munca veşnică (Matei 25, 46).
Dar să auzim, fraţii mei, şi cea mai de pe urmă chemare ce o va face
Mîntuitorul nostru Iisus Hristos către aleşii Săi, în ziua Judecăţii de
apoi. Această prea fericită chemare, ne-o arată dumnezeiasca Evanghelie,
zicînd: Atunci va zice Împăratul celor de-a dreapta Sa: Veniţi
binecuvîntaţii Tatălui Meu, de moşteniţi Împărăţia cea făgăduită vouă de
la întemeierea lumii, căci flămînd am fost şi Mi-aţi dat să mănînc,
însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau, străin am fost şi M-aţi primit,
gol am fost şi M-aţi îmbrăcat, bolnav am fost şi M-aţi cercetat, în
temniţă am fost şi aţi venit la Mine (Matei 25, 34-36).
Deci, vedeţi, că chemările lui Dumnezeu sînt veşnice şi mai înainte
de facerea lumii şi de la începutul lumii acesteia văzute şi simţite,
pînă la sfîrşitul ei şi pînă în ziua Judecăţii celei de apoi!
Auzind de chemările lui Dumnezeu cele în multe feluri despre care am
vorbit pînă aici, să fim cu mare atenţie, cu luare aminte şi cu mare
frică de Dumnezeu, cînd glasul conştiinţei noastre ne cheamă la pocăinţă
şi la părăsirea răutăţilor noastre. Căci conştiinţa noastră este cea
mai vie trîmbiţă care neîncetat ne cheamă din lăuntrul nostru la
pocăinţă, la îndreptarea şi la calea cea sfîntă a mîntuirii.
O, de ar da Dumnezeu să auzim în toată vremea glasul acestei
trîmbiţe, adică glasul conştiinţei noastre, care mereu ne cheamă la
pocăinţă spre mîntuirea sufletelor noastre. O, de ne-ar lumina Dumnezeu
să auzim glasul conştiinţei care strigă din lăuntrul nostru, zicînd:
Omule, părăseşte păcatele tale! Omule, vine moartea şi te găseşte în
păcate şi vei fi osîndit în focul cel veşnic! Omule, trezeşte-te la
pocăinţă şi vezi în ce stare eşti, că nu ştii ziua şi ceasul în care te
va chema Domnul din această trecătoare viaţă! Auzi, omule, ce zice
dumnezeiasca Scriptură: Astăzi de veţi auzi glasul Lui, să nu vă învîrtoşaţi inimile voastre
(Psalm 94, 8). Ascultaţi ce zice această trîmbiţă, care pururea strigă
din lăuntrul nostru: Ce faci, omule, unde mergi? De ce te încurci cu
grijile lumii? De ce îţi împlineşti poftele trupului tău? De ce stai
nespovedit, fără pocăinţă, ca şi cum ai fi nemuritor?
Auzi glasul Sfintei Evanghelii care zice: Privegheaţi şi vă rugaţi, fiţi gata că nu ştiţi în care ceas vine sfîrşitul!
Şi iarăşi: "Pocăieşte-te, omule, ca să întîmpini pe Mirele sufletelor
noastre, cu candela milosteniei şi a toată fapta bună aprinsă, ca să nu
te găsească asemenea fecioarelor celor fără de minte, care au rămas
afară de cămara Mirelui Ceresc" (Matei 25, 11-12).
O, fraţii mei, dacă ne-am trezi pînă mai avem vreme să auzim glasul
acestei trîmbiţe, adică al mustrării conştiinţei noastre şi dacă acest
glas al lui Dumnezeu care ne cheamă la pocăinţă şi la părăsirea
păcatelor, nu l-am trece cu vederea, ce mare fericire am avea şi în
veacul de acum şi în cel viitor!
Acest glas al lui Dumnezeu este conştiinţa noastră, este trîmbiţa cea
tainică şi sfîntă care călătoreşte cu noi în viaţa de aici, şi pururea
ne cheamă din lăuntru spre a ne trezi şi pocăi. Conştiinţa este pîrîşul
care mereu ne pîrăşte pe calea acestei vieţi, şi ne mustră cînd greşim.
Despre acest pîrîş zice, într-un anumit fel, Sfînta Evanghelie: Împacă-te cu pîrîşul tău pe cale, ca nu cumva pîrîşul să te dea judecătorului (Matei 5, 25; II Corinteni 3, 5; Galateni 6, 4).
Iubiţi credincioşi,
În Sfînta Evanghelie de astăzi, Iisus Hristos Mîntuitorul lumii ne
cheamă pe toţi la Cina Sa cea mare. Ne cheamă la ospăţul credinţei
adevărate. Să nu ne împotrivim nici unul, nici să părăsească cineva
Biserica Ortodoxă, mama noastră care ne hrăneşte din învăţătura dreptei
credinţe, şi să meargă la cina sectelor care se înmulţesc mereu şi
înşală pe mulţi.
Ne cheamă Hristos la ospăţul pocăinţei, la masa mîntuirii. Să nu
amînăm pocăinţa, spovedania, rugăciunea, milostenia, Sfînta
Împărtăşanie, grija pentru suflet, că în ceasul în care nu gîndim, Fiul Omului va veni!
Ne cheamă Iisus Hristos la ospăţul Sfintei Liturghii. În fiecare
sărbătoare auzim toaca, clopotele bisericilor şi preoţii satelor care ne
cheamă la cina cea mare a Sfintei Liturghii. Oare de ce nu venim măcar
Duminica şi la marile Sărbători cu toţii la biserică?
De ce punem motive că "ne-am cumpărat ţarine", adică griji
pămînteşti, că "ne-am cumpărat cinci perechi de boi", adică ne-am robit
de patimi cele cinci simţiri, şi că "ne-am luat femeie", adică ne-am
dedat la beţii şi desfrînări, mai ales Duminica şi de aceea nu putem
veni la ospăţul Sfintei Liturghii în sărbători, să ospătăm împreună cu
Mîntuitorul Hristos, cu Maica Domnului şi cu toţi sfinţii din cer? Căci
vedem la Sfînta Liturghie, Duminica, mai mult bătrîni şi văduve, dar
tinerii şi copiii dumnevoastră unde sînt? De ce nu vin cît mai mulţi la
slujbele bisericii, la Sfînta Liturghie? Hristos din cer se jertfeşte pe
Sfînta Masă, sfinţii şi îngerii din cer cîntă cu noi în biserică,
Mîntuitorul ospătează cu noi şi ne hrăneşte cu scumpul Său Trup şi
Sînge, iar cei mai mulţi dintre fiii Bisericii noastre stau acasă, se
duc la beţii, merg la petreceri imorale, la tot felul de păcate şi
ospătează cu necredincioşii, cu beţivii, cu sectanţii şi cu slugile
întunericului?
Vai celor ce lipsesc Duminica fără motiv binecuvîntat de la biserică,
de la cina cea mare a Sfintei Liturghii, că cină mai mare ca jertfa
liturgică şi Sfînta Împărtăşanie şi ca citirea sfintelor cărţi nu este
alta pe pămînt!
Ajunge o săptămînă de lucru, de osteneală pentru trup. Să participăm o
zi pe săptămînă, Duminica, în Biserica Domnului la Sfînta Liturghie.
Destul ne ostenim pentru trup, să ne ostenim acum şi pentru suflet, că
în curînd vom pleca la marea judecată să dăm socoteală de toate. Oare nu
tocmai Duminica se fac cele mai multe păcate, petreceri, nunţi, beţii,
certuri şi desfrînări?
Să lăsăm dar tot păcatul şi să ne pocăim de păcatele noastre.
Creşteţi-vă copiii în frica Domnului, rugaţi-vă mai mult şi veniţi la
biserică, la cina cea mare a Mîntuitorului Hristos. De vom face aşa, şi
pe pămînt vom fi fericiţi şi mulţumiţi, şi în cer cu îngerii, cu sfinţii
şi cu Însuşi Hristos vom cina în vecii vecilor. Amin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu