PREDICĂ LA MAREA SI SFANTA ZI , A SFINTILOR SI DREPTILOR PĂRINŢI DUMNEZEIESTI - IOACHIM ŞI ANA !

 

                 9 Septembrie  2023!

Sfintii si Dreptii Parinti Ioachim si Ana; Sfantul Cuvios Mucenic Severian; Sfantul Cuvios Teofan Marturisitorul; Sfantul Cuvios Onufrie de la Veronam!

                      

Sfintii si Dreptii dumnezeiesti parinti Ioachim si Ana

Sfantul si dreptul Ioachim a fost din semintia lui Iuda, tragandu-si neamul din casa lui David imparatul in acest chip: din neamul lui Natan fiul lui David s-a nascut Levi, iar Levi a nascut pe Melhie si pe Pamfir; Pamfir a nascut pe Varpafir, iar Varpafir a nascut pe Ioachim, tatal Nascatoarei de Dumnezeu. Acesta petrecea in Nazaretul Galileii, avand sotie pe Ana din semintia lui Levi, din neamul lui Aaron, fiica lui Mathan preotul care a preotit in zilele Cleopatrei si ale lui Casopar, imparatii Persilor, mai inainte de imparatia lui Irod, fiul lui Antipater. Iar Mathan avea femeie pe Maria din semintia lui Iuda din Betleem si a nascut cu dansa trei fiice: pe Maria, pe Sovia si pe Ana.

Deci, s-a maritat cea dintai Maria, in Betleem, si a nascut pe Salomeea. S-a maritat si Sovia, cea de-a doua, de asemenea in Betleem, si a nascut pe Elisaveta, maica lui Ioan Inainte Mergatorul. Iar a treia, Sfanta Ana, maica Preasfintei Nascatoarei de Dumnezeu, a fost precum am zis, sotia lui Ioachim in pamantul Galileei, din cetatea Nazaret. Aceasta insotire de neam mare, Ioachim si Ana, vietuind dupa lege, drepti au fost inaintea lui Dumnezeu; iar fiind indestulati cu bogatia cea materialnica, mai presus de toate aveau pe cea duhovniceasca. Si asa, cu toate bunatatile se infrumusetau ei, umbland in toate poruncile Domnului fara de prihana. Iar la tot praznicul deosebeau din averile lor doua parti, din care o parte o dadeau lui Dumnezeu la bisericestile trebuinte, iar cealalta parte la saraci. Si atat au placut lui Dumnezeu, incat i-a invrednicit pe ei sa fie nascatori Fecioarei celei fara de prihana, pe care mai inainte a ales-o Lui spre maica.

Din aceasta esta cunoscuta viata lor cea sfanta, placuta lui Dumnezeu si cinstita, ca li s-a dat lor fiica cea mai sfanta decat toti sfintii si decat heruvimii mai cinstita, care mai mult decat toti a pla-cut lui Dumnezeu. Ca nu era in acea vreme pe pamant, intre oa-meni, mai bine primiti lui Dumnezeu decat acesti doi, Ioachim si Ana, pentru viata lor cea neprihanita. Astfel ca un dar ca acesta nu li s-ar fi daruit lor daca nu ar fi prisosit dreptatea si sfintenia lor mai mult decat a altora. Ci, precum singur Domnul avea sa se in-trupeze din Preasfanta, Preacurata Maica, asa se cadea ca si Maica Domnului sa se nasca din parinti sfinti si curati. Caci, precum si imparatii isi fac porfirele lor, nu din postav simplu, ci din panzeturi tesute cu aur, asa si Imparatul ceresc a voit sa aiba pe Maica Sa cea Preacurata, intru al carei trup ca intr-o porfira imparateasca avea sa se imbrace, nu din neinfranate insotiri, ca din niste postav prost, ci din parinti curati si sfinti, ca dintr-o tesatura de aur. Maica Domnului de demult a fost preinchipuita prin sfantul cort, despre care a poruncit Dumnezeu lui Moise sa-l faca din postav mohorat, rosu si din vison, intrucat cortul a simbolizat pe Fecioara Maria in care, salasluindu-se Dumnezeu, dupa cum este scris, avea sa petreaca cu oamenii. "Iata cortul lui Dumnezeu este cu oamenii si El va locui cu dansii" (Apoc. 21, 3).

Deci, materialul mohorat si rosu, precum si visonul din care s-a alcatuit cortul inchipuiau pe mama Maicii lui Dumnezeu, care din curatie si din infranare s-a nascut.

Dumnezeiasca vointa, mai intai, a tinut multa vreme insotirea acestor sfinti fara de fii, ca prin zamislirea si nasterea unei fecioare ca aceasta sa se arate si puterea darului lui Dumnezeu, si cinstea celei nascute, si vrednicia parintilor ei. Pentru ca a face sa nasca pantecele cel neroditor si sterp, aceasta este puterea darului dumnezeiesc, fiindca aici nu firea, ci Dumnezeu Cel ce biruieste firea dezleaga legaturile nerodirei. A se naste din cei neroditori si stra-ini, aceasta este cinstea celei nascute, care a iesit nu din parinti care s-ar fi sarguit la fapte trupesti, ci din cei infranati, fiind ei la batranete; pentru ca petrecusera in insotire, neavand fii, cincizeci de ani. Se arata si aici vrednicia parintilor Maicii Domnului, ca dupa lunga lor nerodire au nascut pe bucuria a toata lumea. In acest lucru Sfintii Ioachim si Ana s-au asemanat Sfantului Patriarh Avra-am si sotiei lui, cinstitei Sara, care la batranete a nascut pe Isaac, dupa fagaduinta. Iar noi zicem ca mai mult decat Avraam este aici, ca pe cat este mai mare Fecioara Maria decat Isaac, pe atat mai mare este vrednicia lui Ioachim si a Anei, decat a lui Avraam si a Sarei. Dar la aceasta vrednicie nu au ajuns pana ce nu au rugat pe Dumnezeu in amaraciunea sufletului lor si in mahnirea inimii, cu mult post si cu rugaciuni. Ca inainte merge mahnirea si apoi vine bucuria. Si inainte mergatoare a cinstei este necinstea si povatu-itoare spre cistigarea celor bune este cererea, rugaciunea cu lacrimi catre Dumnezeu.

Cand se mahneau ei mult si se tanguiau pentru nerodirea lor, a adus Ioachim daruri Domnului Dumnezeu in biserica Ierusa-limului la un praznic mare, in care toti fiii lui Israel aduceau daru-rile lor lui Dumnezeu. Iar Isahar, arhiereu fiind atunci, n-a voit sa primeasca darurile lui Ioachim si l-a defaimat cand le-a adus, ocarandu-l pentru nerodire: "Nu se cade a primi din mainile tale daruri, ca esti fara de fii, neavand dumnezeiasca binecuvantare, pen-tru oarecare tainuite pacate ale tale". Asemenea si un oarecare evreu, din semintia lui Ruvim, aducand darurile sale cu ceilalti oa-meni, a ocarat pe Ioachim, zicandu-i: "De ce apuci inaintea mea, aducand darul lui Dumnezeu? Nu stii ca esti nevrednic sa aduci cu noi daruri, de vreme ce nu ai lasat semintie in Israel?"

Acestea auzindu-le Ioachim s-a mahnit si s-a dus de la biserica Domnului foarte intristat, rusinat si defaimat si i s-a intors lui praznicul acela in plangere si bucuria praznicului aceluia in tanguire. Si nu s-a intors atunci la casa lui, de mahnirea cea mare, ci s-a dus in pustie, la pastorii turmelor sale, si acolo a plans pentru doua lucruri: pentru nerodire si pentru defaimare si ocara. Apoi, adu-candu-si aminte de Sfantul Avraam stramosul, caruia i-a dat Dumnezeu fii dupa ce imbatranise, a inceput a se ruga Domnului cu dinadinsul, ca si el de aceeasi binecuvantare sa se invredniceasca, ca auzit si miluit sa fie, ca sa se ridice ocara lui dintre oameni si sa se dea rod insotirei lui la batranete, precum oarecand lui Avraam, ca sa poata a se numi tata de fii, iar nu ca un neroditor si lepadat de Dumnezeu sa rabde de la oameni ocara. Si a adaugat la rugaciune post, patruzeci de zile, nevrand sa guste paine. "Nu voi da - zicea - gurii mele hrana, nici ma voi intoarce la casa mea, ci lacrimile me-le sa-mi fie mie hrana si pustia aceasta casa, pana ce va auzi si ma va cerceta pe mine Domnul Dumnezeul lui Israel".

Asemenea si Ana, femeia lui, in casa sezand si instiintandu-se ca arhiereul nu a vrut sa primeasca darurile lor, ocarandu-i pentru nerodire, si ca barbatul ei, de mahnire, lasand-o pe ea, s-a dus in pustie, plangea cu nemangiiate lacrimi. "Acum - zicea - sunt mai ticaloasa decat toti: de Dumnezeu lepadata, de oameni defaimata si de barbat lasata. Deci de care lucru mai intai voi plange? Oare pentru vaduvia mea sau pentru nerodire? Oare pentru saracia mea sau ca nu m-am invrednicit a ma numi maica?" Si se tanguia cu amar in toate zilele acelea. Iar o slujnica a ei, anume Iudit, o man-giia pe ea, dar nimic n-a sporit, pentru ca cine putea sa o consoleze pe dansa?!

Odata, tanguindu-se, a intrat in livada sa si, sezand sub un co-pac de dafin, a suspinat din adancul inimii. Si ridicandu-si cu lacrimi ochii sai spre cer, a vazut in copac un cuib de pasare avand pui mici. Si de acolo, luand pricina de mai mare durere a inimii, a ince-put a striga: "Vai, mie, celei lipsite! Ca eu singura sunt mai paca-toasa intre fiicele lui Israel! Eu singura decat toate mai defaimata intre femei. Toate isi poarta rodul pantecelui pe mainile lor, toate de fiii lor se mangiie, iar eu singura sunt straina de acea mangiiere. Vai, mie! Ca toate in biserica lui Dumnezeu se primesc cu darurile si au cinste pentru a lor nastere de fii, iar eu singura de la biserica Dumnezeului meu sunt lepadata. Vai, mie! Cine mai este ca mine? Nici cu pasarile cerului nu m-am asemanat, nici fiarelor pamantului, pentru ca acelea sunt roditoare inaintea ta, Doamne Dumnezeule, iar eu neroditoare ma aflu. Nici pamantului nu m-am asemanat, caci acela rasare si-si creste semintele sale si, roduri aducand, Te binecuvanteaza pe Tine, Tatal cel ceresc, iar eu sunt singura si fara de fii pe pamant. Vai mie, Doamne, Doamne! Eu, pacatoasa, singura am saracit de facerea de roade. Tu, Cela ce ai dat Sarei oa-recand, la batranetele cele prea adanci, fiu pe Isaac; Tu, Cela ce ai deschis pantecele Anei, mama lui Samuil, proorocul tau, cauta acum spre mine si asculta rugaciunile mele! Adonai Savaot! Stii ocara nerodirii, deci singur sa-mi dezlegi durerea inimei mele si sa deschizi jghiaburile pantecelui si pe cea neroditoare sa o arati rodi-toare, ca pe cea nascuta in dar sa o aducem Tie, binecuvantand, cantand, si cu un gand slavind milostivirea Ta".

Unele ca acestea cu plangere si cu tanguire graindu-le, iata in-gerul Domnului i s-a aratat ei, zicandu-i: "Ano, Ano, s-a auzit ruga-ciunea ta si suspinurile tale au strabatut norii, iar lacrimile tale au ajuns inaintea lui Dumnezeu si, iata, vei zamisli si vei naste pe fiica cea prea binecuvantata, pentru care se vor binecuvanta toate semin-tiile pamantului. Printr-insa se va da mantuire la toata lumea si se va chema numele ei Maria".

Deci, auzind aceste cuvinte ingeresti, Ana s-a inchinat lui Dumnezeu si a zis: "Viu este Domnul Dumnezeu, ca de voi naste prunc, il voi da pe el spre slujba Lui, ca sa fie slujind si laudand nu-mele Lui cel sfant ziua si noaptea, in toate zilele vietii sale". Apoi, umplandu-se de negraita bucurie, Sfanta Ana a alergat la Ierusalim cu sarguinta, ca acolo multumita si rugaciunile sale sa le dea lui Dumnezeu, pentru cercetarea Lui cea milostiva.

In acelasi ceas, acelasi inger s-a aratat lui Ioachim in pustie, zicandu-i: "Ioachime, Ioachime, a auzit Dumnezeu rugaciunea ta si a voit sa-ti dea tie darul Sau ca, iata, femeia ta, Ana, va zamisli si va naste tie o fiica, a carei odraslire pe pamant la toata lumea va fi bucurie! Si acesta sa-ti fie tie semnul adevaratei mele bune vestiri: sa mergi in Ierusalim la biserica Domnului si acolo vei afla, la portile cele de aur, pe sotia ta Ana, careia aceeasi bucurie i s-a vestit". Deci, se mira Ioachim de aceasta buna vestire ingereasca si preamarea, multumind lui Dumnezeu cu inima si cu gura de o milostivire ca aceasta a Lui. Apoi a alergat degraba, bucurandu-se si veselindu-se, la biserica Domnului si, precum i-a zis ingerul, a aflat pe Ana la portile cele de aur rugandu-se lui Dumnezeu, careia i-a spus de buna vestire ingereasca. Asemenea si ea i-a spus lui ca a vazut si a auzit de la inger spunandu-i pentru zamislire. Deci, proslavira pe Dumnezeu Cel ce a facut cu dansii o mila ca aceea, Caruia, inchinandu-I-se in sfanta biserica, s-au intors la casa lor. Si a zamislit Sfanta Ana in ziua a noua a lunii lui decembrie, iar in septembrie, la opt zile, a nascut pe fiica cea preacurata si bine-cuvantata Fecioara Maria, pe incepatoarea si mijlocitoarea mantuirii noastre, de a carei nastere cerul si pamantul s-au bucurat.

Si a adus Ioachim lui Dumnezeu daruri mari, jertfe si arderi de tot si s-a binecuvantat de arhiereu, de preoti, de leviti si de tot poporul ca s-a invrednicit de binecuvantarea lui Dumnezeu. Deci a facut Ioachim ospat mare in casa sa si toti se veseleau, laudand pe Dumnezeu.

Apoi, crescand Fecioara Maria, o pazeau parintii ei ca lumina ochilor, stiind din descoperire dumnezeiasca ca va sa fie lumina a toata lumea si innoire a firii omenesti. Deci o cresteau pe ea pre-cum se cadea aceleia care avea sa fie mama a Mantuitorului nostru, nu numai iubind-o pe ea ca pe o fiica dorita de multi ani, ci si cin-stind-o ca pe o stapana a lor, pentru ca-si aduceau aminte de inge-restile cuvinte cele zise pentru ea si inainte vedeau in duh cele ce erau sa fie intru dansa. Pentru ca Fecioara, fiind plina de harul lui Dumnezeu, de acelasi har si pe parintii sai in taina ii imbogatea, nu intr-alt chip, ci precum soarele cu razele sale lumineaza stelele ce-rului, impartindu-le lor lumina sa. Asa Maria cea aleasa, ca un soare stralucea pe Ioachim si pe Ana cu razele darului celui dat ei, incat erau plini de duhul lui Dumnezeu si cu dinadinsul credeau implinirea cuvintelor ingeresti.

Apoi, cand era de trei ani, prin dumnezeiasca porunca au dus-o pe ea cu slava in biserica Domnului, petrecand-o cu faclii, si au dat-o pe ea lui Dumnezeu ca dar precum se fagaduisera. Iar dupa ducerea ei, trecand cativa ani, Sfantul Ioachim a trecut din aceste de aici, avand varsta de optzeci de ani, iar Sfanta Ana, fiind vaduva, a lasat Nazaretul si a mers la Ierusalim si acolo petrecea aproape de fiica sa cea prea sfanta, rugandu-se in biserica lui Dumnezeu. Petrecand in Ierusalim doi ani, s-a odihnit in Domnul, avand saptezeci si noua de ani.

Deci, o, cat de binecuvantati sunteti, sfintilor parinti Ioachim si Ana, pentru cea prea binecuvantata fiica a voastra! Inca indoit san-teti binecuvantati pentru Domnul nostru Iisus Hristos, in Care s-au binecuvantat toate neamurile si toate semintiile pamantului. Cu drept cuvant v-au numit pe voi Sfanta Biserica parinti ai lui Dumnezeu. Pentru ca pe Cel ce S-a nascut din fiica voastra cea prea sfanta, Dumnezeu Il cunoastem, Caruia acum, in cea cereasca ina-inte stare aproape fiind, rugati-va ca si noi sa nu fim departati de bucuria voastra care petrece in veci. Amin.

Unii zic cum ca Mathan, tatal Sfintei Ana si mosul dupa ma-ma al Preasfintei Nascatoarei de Dumnezeu, ar fi nascut pe Iacov, tatal lui Iosif teslarul. Dar aceasta este o greseala, care mi se pare a fi iesit de acolo ca la evanghelistul Matei, in cap. I, se pomeneste Mathan, tatal lui Iacov, asa: Eleazar a nascut pe Mathan, iar Ma-than a nascut pe Iacov, iar Iacov a nascut pe Iosif, barbatul Mariei. Oarecare socotind ca acelasi Mathan este tatal lui Iacov si tatal ce-lor trei fiice - Maria, Sovia si Ana, au scris ca nu Mathan au nascut pe Iacov si pe cele trei fiice; ci altul este acesta si altul acela. Pentru ca acesta a fost din semintia lui Levi, din fiii lui Aaron, preot, iar altul cel de la Evanghelie. Acela era din semintia lui Iu-da, din casa lui David imparatul, al douazeci si treilea de la neamul lui David si al lui Solomon, pe care Sfantul Epifanie, in cuvantul la nasterea Preasfintei Nascatoarei de Dumnezeu si Sfantul Ioan Da-maschin in cartea 4, cea pentru credinta, in cap. 15, scriu asa: "Din semintia lui Solomon, fiul lui David, s-a nascut Mathan. Acesta a nascut pe Iacov, tatal lui Iosif, si a murit, si a luat Melhi pe femeia lui, pe mama lui Iacov, din semintia lui Natan, fiul lui David, fiul lui Levi, fratele lui Pamfir, care a fost tata lui Varpafir si mos lui Ioachim, iar stramos era Preasfintei Nascatoarei de Dumnezeu. Si a nascut Melhi, din mama lui Iacov pe Ili, si era Iacov din samanta lui Solomon, iar Ili era din samanta lui Natan. Deci, si-a luat femeie si a murit fara de fii. Iar dupa dansul Iacov, care era fratele lui de o mama, dar nu de un tata, i-a luat pe femeia lui, deoarece legea poruncea: De va muri cineva neavand fii, sa ia fratele lui pe femeia lui si sa ridice samanta fratelui sau. Deci, dupa acea lege, a luat Iacov pe femeia fratelui sau si a nascut pe Iosif teslarul, logodnicul Preasfintei Nascatoarei de Dumnezeu; si era Iosif fiul amandorura; al  lui Iacov dupa fire, iar al lui Ili dupa lege. Pentru aceasta, Sfantul evanghelist Luca, scriind de neamul lui Hristos, a pus lui Iosif pe Ili tata, graind pentru Hristos: Fiind precum se parea, fiu al lui Iosif, al lui Ili, al lui Mathan. Pe Ili il pune in locul lui Iacov. Iar cum ca Mathan, preotul, cel ce a nascut trei fiice, nu acela era pe care Evanghelistul in neamul lui Hristos il pomeneste, din aceasta se arata cu dinadinsul. Sfantul Evanghelist Luca scrie pentru Zaharia, tatal Inainte Mergatorului Ioan, asa: A fost in zilele lui Irod, imparatul Iudeii, un preot, anume Zaharia, si femeia lui din fiicele lui Aaron, numele ei Elisaveta. Iar pe Elisaveta a nascut-o Sovia, fiica lui Mathan preotul si era Mathan mos Elisavetei dupa mama. Deci, de ar fi fost Mathan unul si acelasi cel din cartea neamului lui Hristos, apoi n-ar fi zis evanghelistul, "femeia lui din fiicele lui Aaron", ci cu adevarat ar fi zis, femeia lui din fiicele lui David, de vreme ce Mathan cel din cartea nasterii era pus nu din casa lui Aaron, ci din a lui David, din samanta lui Solomon. Dar de vreme ce acest Mathan preotul, altul era de cel din cartea nasterii, nu din David, ci din Aaron tragandu-si semintia sa, pentru aceea evanghelistul Luca, de nepoata lui, de Sfanta Elisaveta, femeia lui Zaharia a scris: "Femeia lui era din fiicele lui Aaron!"

De aici se dovedeste ca altul este Mathan cel din cartea nas-terii, care a nascut pe Iacov tatal lui Iosif, si  altul este Mathan acesta preotul Domnului, care a nascut cele trei fiice: pe Maria, pe Sovia si pe Ana, maica Preasfintei Nascatoarei de Dumnezeu. Aceasta se instiinteaza si de Sfantul Mucenic Ipolit, pe care Nichi-for Calist in cartea 2, cap. 3, il aduce marturie. Acela, scriind de neamul Preasfintei Nascatoarei de Dumnezeu, pomeneste pe Ma-than preotul, mosul dupa mama al Preasfintei Nascatoarei de Dumnezeu, ca a nascut trei fiice. Iar nu pomeneste ca acel preot ar fi nascut pe Iacov, tatal lui Iosif, ci numai fiicele, iar fiu nici unul. Si inca sa mai stim si aceasta, ca semintia lui Iuda si casa lui David nu erau preoti, ci numai semintia lui Levi si casa lui Aaron.

Aratat este deci ca altul era tatal lui Iacov, si altul, tatal celor trei fiice.

Nu fara trebuinta mi se pare sa stim si aceasta ca in asezamantul cel vechi a poruncit Dumnezeu sa nu-si ia lor femei din alta semintie, nici femeile sa nu se marite in alta semintie, ci fiecare in mostenirea sa sa se insoare. Drept aceea aici se va mira cineva, de ce Mathan preotul si-a luat femeie din alta semintie, din semintia Iudei? Asemenea si Sfantul Ioachim, fiind din casa lui David, a luat pe Sfanta Ana din fiicele lui Aaron. Oare n-a gresit, calcand porunca Domnului? N-a gresit! Ca desi altor semintii ale lui Israel le-a fost poruncit ca fiecare in al sau neam sa se insoare si sa se marite, insa, precum Sfantul Epifanie marturiseste, nu era oprita semintia Iudei ca sa se uneasca cu a lui Levi; casa cea imparateasca sa fie rudenie cu casa cea preoteasca, la care lucru incepator a fost cel mai dintai arhiereu Aaron, care a luat pe Elisaveta, fiica lui Aminadav, sora lui Naason, care atunci era domn in Iudeea. Asemenea si Iodae, arhiereul cel ce a luat pe Iosavet, fiica lui Ioram, imparatul Iudeii, sora lui Ohozie.

Aceasta s-a facut cu randuiala lui Dumnezeu, ca Preacurata Fecioara sa fie fiica si imparateasca si arhiereasca, fiindca avea sa nasca pe Hristos, imparatul si arhiereul.

Sfantul Cuvios Onufrie de la Vorona

Intre numerosii parinti ce au sfintit pamantul tarii noastre prin inalta lor viata duhovniceasca se numara si Cuviosul Onufrie, cel mai mare sihastru al tinuturilor botosanene, vietuitor al Schitului Sihastria Voronei. Despre viata acestui cuvios parinte se cunosc foarte putine amanunte, el voind sa fie cunoscut lui Dumnezeu, iar nu oamenilor. Din unele insemnari de pe manuscrisele copiate de el si de ieroschimonahul Nicolae, care a vietuit impreuna cu el, stim ca s-a nascut in jurul anului 1700, in Rusia, probabil intr-o familie nobila, caci a ajuns sa fie guvernator al unui tinut.

 

Dorind viata pustniceasca si aprinzandu-se cu dumnezeiasca ravna, a lasat familia, onoarea rangului si patria sa in jurul anului 1749, venind in tinuturile Moldovei. Il atrasese aici renumele unor mari pustnici, nevoitori in osteneli tacute si smerite, ascunsi de ochii lumii in adancul codrilor. A cercetat numeroase manastiri, culegand cu harnicie, asemeni unei albine, sfaturi ziditoare de suflet, deprinzand lepadarea de sine si urmarea lui Hristos, dar, mai ales, invatand de la fiecare parinte intalnit lucrarea cea placuta lui Dumnezeu. Fara indoiala, se ocupa si cu citirea Scripturii si a altor carti folositoare, pe care le va copia mai tarziu cu multa ravna si rabdare, impodobindu-le cu o scriere frumoasa.

A vietuit astfel timp de 15 ani, crescand duhovniceste in preajma unor alesi parinti duhovnicesti, precum Vasile de la Poiana Marului si Paisie Velicicovski. Acesta din urma il va afla pe Cuviosul Onufrie la Manastirea Dragomirna, in jurul anului 1763, la venirea sa din Muntele Athos. Intre cei doi se va infiripa o stransa prietenie duhovniceasca, povatuindu-se unul pe altul pentru a deprinde desavarsita rugaciune a inimii, Cuviosul Paisie fiindu-i si duhovnic, iar dupa ce s-au despartit, legatura lor sufleteasca a continuat prin scrisori, pentru ca amandoi petreceau intru acelasi duh. Auzind de alti pustnici romani si rusi sporiti duhovniceste, care vietuiau in codrii Voronei, va intra in anul 1764 in obstea Schitului Sihastria Voronei, retragandu-se in pustie spre linistire.

Timp de 25 de ani va vietui intr-o pestera pe malul paraului Vorona, intr-o aspra nevointa, petrecand in smerenie, infranare, tacere si neincetata rugaciune. Manca doar o data in zi, dupa apusul soarelui, iar noaptea o petrecea priveghind, atipind doar doua-trei ore pe un scaun, pentru odihna trupului dupa cum marturiseste Ieromonahul Nicolae, care vietuia si el in codrii Voronei. Fagaduindu-se intru totul Domnului Hristos, a imbracat schima cea mare, pe care o va primi din mana duhovnicului sau, staretul Paisie, in anul 1774, la Manastirea Dragomirna, revenind apoi in locul nevointelor sale, la pestera din preajma Sihastriei Voronei.

Astfel va starui cuviosul fara odihna in chemarea numelui preadulcelui Iisus, pentru a stinge toata patima trupului, invrednicindu-se de vederea luminii dumnezeiesti si primind roua Duhului Sfant. Facand inima sa locas neprihanit Mantuitorului Hristos, se va bucura intru adancul ei de mari bucurii si mangaieri duhovnicesti, odihnindu-se cu lacrimile cele aducatoare de bucurie. Si urcand in scurt timp pe treptele sfinteniei, pe multi ii folosea cu vietuirea sa aleasa, cu rugaciunea si cu sfatul sau, fiind binecuvantat de Dumnezeu cu darul deosebirii gandurilor. Si atat monahii, cat si credinciosii de rand il cautau, minunandu-se de blandetea si intelepciunea sa. Astfel pe multi i-a indreptat pe calea cea buna, risipind cursele vrajmasilor si aratandu-se facator de minuni inca din timpul vietii sale. Iar cand a savarsit calatoria cea buna si a sosit timpul sa incredinteze curatul sau suflet Stapanului Hristos, a fost vestit mai inainte de aceasta.

In noaptea Sfintelor Pasti, dorind a se impartasi pentru ultima data cu Trupul si Sangele Mantuitorului, un inger s-a aratat preotului Nicolae Gheorghiu din satul Tudora, aflat in apropiere, si i-a cerut sa ia cu sine Sfintele Taine si sa mearga la robul lui Dumnezeu Onufrie. Acelasi inger il va calauzi pana la pestera  cuviosului, pe care il va afla foarte slabit. Si cerand sa mearga la Sihastrie, dupa cateva zile a adormit intru Domnul, la 29 martie 1789, fiind inmormantat de catre cativa calugari in livada, la radacina unui mar. Nu dupa mult timp, la mormantul cuviosului au inceput sa se petreaca fapte minunate, care adevereau sfintenia sa.

Multi au vazut lumanari arzand si au auzit glasuri cantand in acel loc, iar o data, ratacindu-se trei calugari prin padurile din jur si lasandu-se noaptea, au fost calauziti de o lumina puternica pana la pestera unde s-a nevoit cuviosul. In iarna anului 1846 s-a aratat din nou puterea facatoare de minuni a Cuviosului Onufrie. Pe cand domnitorul Mihail Sturza se afla la vanatoare a gasit un fruct mare si frumos la radacina marului ce strajuia mormantul cuviosului, l-a luat cu sine si l-a dat fiicei sale care era bolnava de epilepsie. Cu harul lui Dumnezeu, aceasta s-a vindecat de boala.

Minunandu-se, domnitorul se va intoarce la Vorona si, afland despre viata nevoitorului pentru Dumnezeu, va porunci sa se dezgroape osemintele lui si sa fie asezate spre cinstire intr-o racla in altarul bisericii Manastirii Vorona. Zece ani mai tarziu, in urma unui vis in care insusi Cuviosul Onufrie s-a aratat staretului Manastirii Voronei, arhimandritul Iosif Vasiliu, cerandu-i sa fie dus in Sihastrie, racla cu sfintele sale moaste a fost asezata intr-o firida din pronaosul bisericii "Bunavestire" din Sihastria Voronei,  unde se afla si astazi. Aici vin sa se inchine multi credinciosi, Cuviosul Onufrie continuand sa savarseasca numeroase minuni pentru cei care ii cer ajutorul cu multa credinta si smerenie.

Cu ale lui sfinte rugaciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi! Amin!

Sfantul Mucenic Severian

Imparatind Liciniu, rau credinciosul imparat, cand sfintii patruzeci de mucenici au fost prinsi de Agricola, dregatorul Sevastiei, si aruncati in temnita, atunci era acolo un barbat anume Severian, de neam boieresc, crezand in Dumnezeul nostru Iisus Hristos. Acesta, adeseori cercetand in temnita pe sfintii mucenici, ii intarea pe dansii spre nevointa muceniceasca cea pentru Hristos. Iar ei, de dragostea cea spre Dumnezeu atat s-au aprins ca de foc, incat nici iezerul Sevastiei n-a putut sa stinga vapaia cea dumnezeiasca dintr-insii. Asa au stat, cu un suflet marturisind numele lui Iisus Hristos inaintea prigonitorului si pana la moarte s-au nevoit pentru dansul. Iar dupa ce au patimit si si-au luat cununile mucenicesti acei patruzeci de rabdatori de chinuri, atunci a sosit si vremea sfantului Severian ca sa iasa la aceeasi nevointa si lupta, la care pe altii, cu cuvintele, ii indemna. Pentru ca apropiindu-se clevetitorii de dregatorul ii zisera: "Cinstea marilor nostri zei se micsoreaza in cetatea aceasta de catre Severian care nu numai singur nu-i cinsteste pe ei si nu li se inchina, dar si pe multi altii ii sfatuieste ca sa ocarasca si sa defaimeze pe zeii nostri. Si crezand singur in cel rastignit, ii invata si pe ceilalti la aceeasi credinta, si, iata, nu putin popor a tras in urma sa. Deci, de nu-l vei pierde pe acesta, apoi, toata cetatea se va intoarce dupa dansul si se vor mania zeii pe cetate si o vor lasa pe ea. Apoi si imparatul, cand va auzi despre aceasta, nu ne va cruta pe noi".

Atunci Lisie, care inlocuia in dregatorie pe Agricola, auzind acestea, a trimis pe slujitori ca sa-l prinda pe  Severian si sa-l aduca la el. Iar ostasul lui Hristos, neasteptand pana ce vor veni trimisii ca sa-l prinda pe el, apucand inainte de venirea lor, a mers singur si, stand inaintea dregatorului, a inceput cu limba sloboda a grai catre dansul zicandu-i cu indrazneala: "Dar au nu-ti ajunge tie pierzarea ta, o, boierule, ci si sufletele noastre voiesti sa le pierzi si ca pe o dobinda sa le dai dracilor tai? Ci sa stii ca ai nimerit aici peste bar-bati tari, iar nu peste nerabdatori si fricosi. Pentru ca mie, precum graieste Pavel invatatorul meu, viata imi este Hristos, si moartea un cistig" (Fil. 1,21).

Deci Lisie, auzind aceste cuvinte indraznete ale sfantului, a tacut putin, apoi, uitandu-se la cei ce erau de fata si cu mana ara-tand spre Severian, a zis cu manie: "Luati-l pe el si cu vane de bou crude sa-l bateti, ca sa invete a grai cu blandete inaintea stapanirii!"

Iar batut fiind sfantul, se veselea ca s-a invrednicit a lua rane pentru Hristos si cuvintele psalmistului avandu-le ca pe o racorire, in durerile batailor sale, canta: "Pe spatele mele au lucrat pacatosii; indelungat-au faradelegea lor". Iar prigonitorul, vazand ca ostenisera slujitorii, iar pe mucenic mai luminat la fata si mai imbarbatat il vedea, a poruncit ca sa inceteze a-l mai bate. Apoi a zis catre dan-sul: "Iata, poti sa cunosti din bataile ce le-ai suferit, ca nici o man-giiere, nici o fericire iti aduce tie Hristosul tau". Iar mucenicul i-a raspuns: "De n-ar fi ochii tai sufletesti intunecati cu intunericul ne-dumnezeirii, ti-as arata tie cat de multe bunatati imi mijlocesc mie, de la Hristosul meu, patimirile mele. Iar acum ce sa mai fac, aprinzand celui orb lumina sau cantare cantand surdului? De n-ai fi fost orb si surd, o, judecatorule, ai fi cunoscut darul lui Hristos si puterea care ma intareste pe mine".

Acestea si mai multe altele graind sfantul, spre mai mare manie s-a pornit prigonitorul si, spanzurand pe mucenic de un lemn, a poruncit ca sa-i strujeasca trupul cu unghii de fier. Iar el, intr-acea cumplita durere aflandu-se, se ruga zicand: "Iisuse Hristoase, Cel ce ai fost rastignit pe cruce si ai surpat mandria vrajmasului si pana acum esti laudat pentru toate lucrurile tale minunate, vino ca sa-mi ajuti mie si sfarima bratul chinuitorului, iar madularile mele cele rupte aduna-le, si-mi da mie ca bine sa trec nevointa muce-niciei".

Deci, se schimbau slujitorii cei ce chinuiau pe sfantul si chinuindu-l mult, l-au dezlegat de pe lemn si l-au dus in temnita dupa porunca prigonitorului. Iar sfantul mucenic, mergand la temnita, prea dulce ritor s-a aratat; ca si cum nu simtea durerile, se lauda cu ranile cele suferite pentru Hristos si, mergand prin mijlocul cetatii, catre multimea poporului ce privea la dansul, cu fata luminoasa si cu glas dulce, aratandu-si ranile sale, graia: "Priviti-ma, oamenilor, si in ce fel de buna norocire sunt acum, intelegeti. Voua, socotesc, vi se pare ca sunt mai ticalos si mai misel decat toti ca nu numai de dregatoria mea cea vremelnica si de bogatie m-am lipsit, ci si de singura sanatatea mea. Dar eu sunt cu mult mai fericit decat voi toti, pentru ca ranele mele acestea pentru Hristos Iisus, Domnul meu, imi sunt mai dulci decat toate dulcetile cele pamantesti. Curgerea aceasta a sangelui si rusinea mai cinstita-mi este mie decat porfira cea imparateasca. Chinul aceasta mai primit imi este mie decat toate desfatarile voastre pe care voi le iubiti; iar dregatoria mea cea dintai si bogatia ce era, au nu este desertaciune, praf si inselaciune a lumii acesteia pe care eu ca o tina de la picioarele mele o scutur, suindu-ma la cea mai mare vrednicie muceniceasca si luand bogatia cea neimputinata?

Pentru ca numai a ma numi eu mucenic al lui Hristos mai slavit imi este decat imparatestile titluri, si a mi se rapi bogatiile mele pentru Hristos, mai de mult pret si mai bogat lucru imi este decat vistieriile tuturor imparatilor celor pamantesti. Dar unde mai socotesti sanatatea mea cea trupeasca, taria alcatuirilor, frumusetea fetii, ce era mai inainte? Au nu-i o durere, o slabanogire si ceva de care nu-si poate cineva face idee ca madularele mele, acestea cand nu erau ranite pentru Hristos si sangiurile nu se varsasera, mi-erau mie ca niste legaturi si temnite sufletului meu si nu ca niste madulare ale mele? Iar acum imi sunt mie madulare cand pentru Hristos se taie. Acum trupul meu este sanatos si tare cand pentru Hristos se bate, frumusetea mea este cu mine, cand ma vedeti pe mine neavand chip omenesc, ci cu totul sunt ca o rana, precum si Domnul meu Iisus Hristos, de la picioare pana la cap a fost ranit. Si cu atat mai mult ma bucur in patimirile mele, cu cat implinesc in trupul meu ceea ce a lipsit patimirii lui Hristos. Voi cei ce vedeti ranile mele, sa va ganditi la rasplatirile care vin pentru dansele. Nu este cu putinta nici a ajunge cu mintea, nici a spune cu cuvintele bunatatile acelea pe care Imparatul cel fara de moarte le da si a-cum celor ce patimesc pentru dansul, si la ceruri le pastreaza pe ele in veci. Si numai a patimi pentru dansul este dulce, dar a muri pen-tru dansul este si mai dulce. O, prietenilor, de este aici cineva de ai nostri, de se afla cineva din cei credinciosi, robi ai lui Hristos, in mijlocul acestui popor necredincios, vazandu-ma pe mine asa rab-dand pentru Domnul, intariti-va inimile voastre, imbarbatati-va si sa nu fiti fricosi, ca nu cumva sa va rupa pe voi de la prea dulcele Iisus, Domnul nostru, nici un chin! Sa nu va infricoseze pe voi sa-bia cea spre voi ascutita, cuptorul cel infocat sau furia fiarelor. Sa nu va amageasca pe voi imbunarea chinuitorului, fagaduinta daruri-lor sau a boierilor. Pe acestea toate sa le calcati cu picioarele voas-tre, ca pe niste gunoaie, ca sa imparatiti cu Hristos".

Acestea graindu-le el, in urma era lume multa ascultand cu-vintele lui cele folositoare, pana ce a fost dus la temnita si aruncat fiind intr-insa, ca intr-o camara luminoasa dantuia, sarutand locul acela pe care sfintii patruzeci de mucenici pentru Hristos au sezut, cei cu care vorbea mergand mai inainte adeseori. Iar inchis fiind in temnita, a petrecut intr-insa cinci zile si iar a fost scos la judecata; iar Lisie, ca un lup imbracat in piele de oaie, se arata a-i fi mila de sfantul si cu viclesug a inceput a grai catre dansul: "Stiu toti zeii, Severiane, ca mi-e jale de tine si foarte ma minunez ca tu, om bun fiind si frumos la chip si cinstit, de buna voie te lipsesti de lumina aceasta dulce. Laud taria ta si barbatia daca ai fi folosit-o pe aceasta impotriva vrajmasilor; dar a te lupta cu fierul, cu focul, cu fiarele si cu pietrele si a-ti pierde puterea ta, este lucru fara de minte cu adevarat ca, iata, virtutea ta este sfarimata si trupul zdrobit". Acestea le zicea nelegiuitul, vrand ca in viclesug sa amageasca pe ade-varatul placut al lui Hristos, insa el cu barbatie i-a raspuns: "Nu-ti fie mila de trupul meu cel ranit de batai, ci, de voiesti, mai mari munci inca sa-i adaogi. Nu numai sa-l bati si sa-l strujesti, ci si cu pietre striveste-l si cu foc arde-l, si orice voiesti si poti, fa; dar sa stii, ca nu ma vei intoarce pe mine de la Dumnezeu. Si, mai intai, tu te vei osteni, muncindu-ma pe mine, decat eu rabdand pentru Hristosul meu".

Iar prigonitorul, lepadand viclesugul, s-a plecat iar la obisnuita sa manie si a poruncit ca sa bata pe sfantul cu pietre peste gura, zi-candu-i: "Nu purta pe Hristos pe limba ta, nici supara urechile bo-ierului cu pomenirea numelui aceluia". Iar sfantul, cu gura sfarimata de bataia pietrelor, a raspuns: "Ticalosule, cela ce candva in sufletul tau ai facut locas al diavolilor, nici cu auzul nu poti suferi numele lui Hristos!".

Apoi, iar a poruncit prigonitorul ca sa-l spanzure pe el, si cu unghii de fier sa-i strujeasca trupul. Deci, cumplit strujit fiind sfan-tul, a grait: "Singura rana care o socotesc ca este grea, este aceea de a ma desparte de Hristos; iar acestea toate imi sunt mie mai mult dulceata decat durere, pentru ca despartindu-ma pe mine de la cele pamantesti, ma impreun cu Hristos". Iar boierul a zis catre dan-sul: "Severian, jertfeste zeilor si te voi scapa de munci". Iar el nu i-a raspuns nici un cuvant, ci incetisor in sinesi graia: "Nu sunt vrednice patimirile lumii de acum de slava ce va sa se arate". Iar dre-gatorul socotind-o lui aceea ca este ocara, ca, adica, nu-i raspundea lui, alt chin a scornit asupra lui. Luandu-l pe el de pe lemn, l-a dus la zidul cetatii si legandu-i o piatra grea pe grumaji, iar alta de picioare, si pe dansul incingandu-l cu funia de pe zid, a poruncit sa-l spanzure pe el. Si asa spanzurat fiind sfantul si-a dat sfantul sau suflet in mainile purtatorului de nevointa Hristos, Domnul sau. Iar sfantul lui trup, oarecare din credinciosi luandu-l noaptea, l-au dus la mosia sa. Iar cand s-au apropiat de satul in care era casa Sfantului Severian, cu psalmi si cu cantari ducandu-l cu cinste, atunci a iesit intru intampinarea lui tot poporul, batranii si tinerii cu sargu-inta, unii pe altii intrecand, care mai de care sa ia binecuvantare de la mult patimitorul lui trup. Ramasese in casa numai femeia unei slugi a lui, plangand deasupra trupului barbatului sau, pentru ca unul din robii sfantului mucenic murise atunci si zacea neingropat. Deci, se tanguia pentru dansul femeia lui, zicand catre cel mort de parca ar fi fost viu: "Iata stapanul nostru se apropie de casa si toti au iesit in intampinarea lui, numai tu nu iesi si eu din pricina ta; scoala-te deci si mergi sa intampini pe stapanul tau!" Iar acestea graindu-le ea cu plangere, indata s-a sculat mortul ca din somn si a mers inaintea moastelor sfantului mucenic Severian si, intam-pinandu-l, a  cazut la sfintele lui moaste, cu bucurie sarutand pe stapanul sau. Deci, tot poporul, vazand pe mortul inviat prin venirea mucenicului, s-a mirat si a proslavit pe Dumnezeu si cu mai multa osardie s-a lipit de sfantul.

Apoi, era intre dansii nedumerire pentru ingroparea trupului sfantului, nestiind unde sa-l puna pe el. Pentru ca unii ziceau ca acolo, iar altii aiurea este cuviincios loc de ingroparea lui. Deci, era pe moastele sfantului o cununa de flori frumos impletita si, iata, fara de veste a zburat un vultur si apucand cununa aceea zbura incet si nu departe a sezut. Iar poporul mergea dupa el si apropiindu-se de vultur, el iar zbura mai departe cu cununa aceea, iar ei il urmau si asa i-au adus pe ei pana la pustia din apropiere si a sezut pe un munte inalt la un loc foarte frumos si acolo punand acea cununa, a zburat de la ochii lor. Iar lumea, gasind cununa pe mun-te, cunoscu ca acolo vrea Dumnezeu ca sa puna trupul sfantului mucenic. Si, luandu-l pe el cu cinstea cea cuviincioasa, l-au ingropat pe muntele acela, unde la mormantul lui multi bolnavi s-au tamaduit.

Iar cel care, inviind, a iesit in intampinarea sfantului, a trait dupa invierea sa cincisprezece ani, sezand langa mormantul stapanului sau, si dupa aceea, cu pace s-a sfarsit. Deci pentru toate acestea se cuvine sa dam slava lui Dumnezeu unuia in Treime: Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.