La multi Ani România !
La mulţi Ani Români ,de pretutindenea !
- Aniversăm astăzi un moment crucial din istoria poporului nostru: Unirea Principatelor Moldova şi Ţara Românească, la 24 ianuarie 1859, eveniment ce a pus piatra ...
- Evenimente anterioare. La 1 ianuarie 1848, domnitorul muntean Gheorghe Bibescu face primul pas spre unirea Principatelor, desființând Vama din Focșani, care era ..
.
.
24 Ianuarie 1859 – Unirea Principatelor Române. LA MULŢI ANI ROMÂNIA, LA MULŢI ANI ROMÂNI !
Th.Aman-Hora Unirii la Craiova
Unirea Ţării Româneşti cu Moldova, înfăptuită la 24 ianuarie 1859,reprezintă actul politic care stă la baza României moderne.Imprejurările istorice nu au permis unirea simultană a celor trei ţări române,astfel ca statul naţional român s-a format treptat, unirea din 1859 desavarsindu-se în 1918, când lupta pentru unitatea poporului român a fost încununată de victorie.
Ideea de unire a fost exprimată clar şi puternic înca in timpul revoluţiei de la 1848,iar după
revoluţie,aceasta a devenit problema centrală,dominantă,a vieţii
politice româneşti,o idee care a pus în mişcare toate paturile sociale.
Generaţia care a înfăptuit marele ideal al Unirii din 1859 şi care înfăptuise revoluţia de la 1848, avea în frunte patrioţi înflăcăraţi,
intre care s-au distins: Mihail Kogălniceanu,Vasile Alecsandri,Costache
Negri,Alexandru Ioan Cuza,Vasile Mălinescu,Constantin A. Rosetti,
fraţii Ion şi Dumitru Brătianu, Dimitrie Bolintineanu,Cezar Boliac,
Nicolae Orăşanu ş.a.
Fruntaşii revoluţionari de la 1848, au întreprins o amplă acţiune de propagandă în favoarea Unirii, atât în ţară cât şi în străinătate.
Răspândiţi în diverse capitale europene (Viena,Frankfurt,Paris,Londra,Constantinopol), patrioţii romani au desfăşurat actiuni laborioase si entuziaste, pentru creerea un curent international de opinie în sprijinul cauzei româneşti.
Unirea Principatelor Române – o problemă europeană.
In vara anului 1853 izbucneşte războiul Crimeii, început de
Rusia împotriva Imperiului Otoman, eveniment care aduce în prim plan
politic internaţional chestiunea orientală, inclusiv situaţia
Principatelor Dunărene, unirea acestora fiind una din problemele
importante puse in fata Congresului de pace de la Paris (1856), reunit
dupa infrangerea Rusiei.
Reprezentanţii statelor participante la Congres, au luat atitudini
diferite faţă de viitorul regim politic si juridic al Principatelor
Române.
In sprijinul Unirii s-au pronunţat Franţa,Rusia,Sardinia şi Prusia;o împotrivire netă au manifestat Turcia şi Austria.
Favorabilă Unirii în timpul lucrărilor
Congresului,Anglia va reveni ulterior la poziţia sa tradiţională de
sprijinitoare a Turciei.
Adoptarea poziţiilor faţă de problema Principatelor era determinată de evidente interese statale.
Franţa lui Napoleon al III-lea voia să-şi asigure în sud-estul Europei un debuşeu economic şi un bastion al influenţei sale politice;Rusia vedea în Unire un mijloc de a slăbi Imperiul Otoman;Sardinia şi Prusia,susţinând cauza românilor, pledau indirect pentru unificarea Italiei şi Germaniei;Anglia era interesată în menţinerea Imperiului Otoman ca forţă opusă Rusiei;Turcia, puterea suzerană,se temea că Moldova şi Muntenia odata unite îşi vor dobândi şi independenţa politică,aşa cum se va întâmpla de altfel, după mai puţin de două decenii.
Austria considera că statul naţional român ar duce la
intensificarea luptei de eliberare a românilor din Transilvania,doritori
să se alăture fraţilor lor de peste Carpaţi.
Datorită poziţiilor divergente,Congresul din 1856 nu a
putut ajunge la un acord asupra Unirii Principatelor, dar s-a creat însă
posibilitatea ca poporul român să se pronunţe în privinţa viitorului
sau.
In Tratatul de pace se prevedea ca poziţia romanilor din Principate să fie consultată prin intermediul unor Adunări (divanuri) ad-hoc, special constituite în acest scop.
Totodată s-a stabilit ca cele două ţări romanesti, rămânând sub suzeranitatea Turciei,să intre sub garanţia colectivă a puterilor semnatare ale Tratatului de le Paris.
Se pune capat astfel protectoratului si influentei hotaratoare exercitata de cateva decenii de Rusia.
In timpul constituirii si consultării Adunărilor ad-hoc,
fiecare din cele două Principate urmau să fie conduse de un caimacam
numit de Inalta Poartă.
Congresul a mai hotărât ca sudul Basarabiei (judeţele
Cahul,Ismail,Bolgrad),parte a Basarabiei acaparate in 1812 de Rusia, să
reintre în componenţa Moldovei.
De asemenea Congresul a stabilit unele măsuri economice şi juridice importante pentru romani, printre care libertatea navigaţiei pe Dunăre şi neutralizarea Mării Negre.
In acest scop, se aproba crearea unei Comisii europene a Dunării ,cu sediul la Galaţi.
Pe temeiul cererilor exprimate în Adunările ad-hoc şi al constatărilor
făcute în Principate de o comisie specială europeană de informare
instituită de Congres,urma să se convoace la Paris o conferinţă a
puterilor europene, care să conceapa o altă legislaţie în locul
Regulamentului organic.
Adunările ad-hoc (1857) . Convenţia de la Paris din 1858.
Pregătirile şi alegerile pentru Adunările ad-hoc s-au desfăşurat în condiţii diferite în cele două ţări.
In Ţara Românească,fostul domn, caimacamul Alexandru Ghica, a adoptat o
poziţie de înţelegere faţă de partida unionistă.In Moldova
insa,caimacamul N. Vogoride, agent al Turciei şi al Austriei, a recurs
la la un adevărat regim de teroare si intimidare, pentru a zădărnici
Unirea.
Au fost interzise gazetele favorabile Unirii şi întrunirile politice, s-au făcut destituiri din funcţii şi arestări masive .
Au fost de asemenea falsificate listele electorale şi alegerile din iulie 1857.
Comisia de informare de la Bucureşti a primit numeroase telegrame, memorii şi apeluri, in urma carora Turcia a fost silita să anuleze alegerile falsificate.Noile alegeri au condus la o victorie covârşitoare a candidaţilor unionoşti,care cu două excepţii, au fost aleşi pretutindeni.Rezultate asemănătoare se obţinuseră şi în Muntenia.
In Adunările ad-hoc au fost aleşi toţi fruntaşii unionoşti,revoluţionari de la 1848: Mihail Kogălniceanu,Costache Negri,Alexandru Ioan Cuza,Vasile Alecsandri,Vasile Mălinescu,Anastase Panu,în Moldova,C. A. Rosetti,fraţii Ştefan şi Nicolae Golescu,A. G. Golescu,fraţii Ion şi Dumitru Brătianu,Chr. Tell,Gh. Magheru,în Muntenia.
Pentru prima dată,ţărănimea îşi trimitea aleşii săi într-o
adunare reprezentativă a ţării: Ion Roată,Tănase Constantin,Gheorghe
Lupescu,Mircea Mălieru ş.a.
Adunările ad-hoc şi-au început lucrările în septembrie 1857,la Iaşi şi la Bucureşti.
Dezbaterile au demonstrat forta mişcării unioniste si voinţa poporului român de a-şi făuri statul său naţional.
Solemnitatea deschiderii Adunării Ad-Hoc din Ţara Românească, litografie de Carol Popp de Szathmáry
Intr-o atmosferă de mare avânt patriotic,Adunările ad-hoc au
adoptat,în luna octombrie 1857 rezoluţii asemănătoare,in care cereau cu
hotărâre Unirea Principatelor într-un singur stat cu numele de
România,respectarea drepturilor,a autonomiei şi a neutralităţii acestui
stat şi o Adunare Obştească care să reprezinte “toate interesele
naţiei”.
Chestiunea agrară a fost si ea prezentă în discuţiile deputaţilor din ambele Adunări.
In jalba deputaţilor pontaşi moldoveni,al cărei prim semnatar era razesul Ion Roată din ţinutul Putnei,erau înfăţişate în imagini impresionante starea ţărănimii şi temeiurile revendicărilor sale.
Se cerea ca “săteanul să fie pus în rândul oamenilor”,să fie interzisă bătaia,să fie înlăturate boierescul (claca),beilicurile şi birul pe cap,iar satele să-şi aibe…dregătorii aleşi chiar din sânul lor”.
Rezoluţiile Adunărilor ad-hoc au fost trimise Comisiei speciale.Aceasta a alcătuit un raport,pe care l-a înmânat Conferinţei reprezentanţilor celor şapte puteri,care s-au întrunit în mai 1858,la Paris.
Convenţia semnată la 7 august 1858,ca urmare a lucrărilor Conferinţei,prevedea ca cele două ţări să se numească Principatele Uite ale Moldovei şi Ţării Româneşti,fiecare cu câte un domnitor,guvern şi o Adunare Legiuitoare proprie si înfiinţarea unei Curţi de Casaţie comune pentru ambele Principate,cu sediul la Focşani.
Convenţia mai cuprindea o serie de prevederi care corespundeau intereselor modernizarii tarii: desfinţarea privilegiilor şi a rangurilor boiereşti (deci egalitatea tuturor cetăţenilor în faţa legilor),responsabilitatea ministerială etc;se recomanda,de asemenea,o nouă lege a relaţiilor dintre proprietari şi ţărani.
”Stiţiile electorale”, trecute în anexa convenţiei,stabileau modalitatea alegerii membrilor Adunării elective pe baza unui cens foarte ridicat.
Act internaţional, noua Convenţie era totodată şi o legiuire fundamentală pentru Principate,ceea ce de fapt însemna încetarea valabilităţii juridice a Regulamentului organic.
Convenţia va rămâne în vigoare până în anul 1864.
Deoarece puterile Europei nu îndepliniseră in intregime dorinţa fundamentală a românilor,exprimată prin Adunările ad-hoc,se impunea o acţiune internă a întregului popor,care să realizeze Unirea şi să pună Europa în faţa unui faptîmplini
Infăptuirea Unirii prin alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al Moldovei şi Ţării Româneşti
Alegerile de deputaţi în Adunările elective s-au desfăşurat
sub semnul unor înverşunate înfruntări între forţele partidei naţionale
unioniste şi forţele antinationale, potrivnice Unirii.
Elementele antiunioniste erau avantajate de sistemul de vot impus prin
Convenţie,care restrângea corpurile elective din cele două ţări la
câteva mii de alegători.
In timp ce alegerile din Moldova au adus în Adunarea electivă o
majoritate a Partidei Naţionale, în Ţara Românească reacţiunea a obţinut
majoritatea.
Cortegiul domnesc trece pe sub turnul Mitropoliei
In ziua de 5 ianuarie 1859, Adunarea electivă de la Iaşi a ales ca domn
al Moldovei pe candidatul partidei naţionale, Alexandru Ioan Cuza.După
alegerea din Moldova, privirile natiunii erau aţintite spre Bucureşti
unde Adunarea electivă şi-a deschis lucrările la 22 ianuarie 1859.
Incă din prima zi, in Bucuresti,peste 30.000 mii de oameni mobilizaţi de tinerii unionişti, se adunaseră în faţa clădirii unde avea loc Adunarea electivă.
Erau prezenţi tăbăcari,măcelari,meseriaşi,negustori,ţărani din Bucuresti si in satele judeţelor Ilfov şi Dâmboviţa,elevi ai claselor superioare şi din învăţământul de specialitate.
Mulţimea manifesta vehement împotriva partidei reacţionare,care susţinea alegerea lui Gh. Bibescu.
In această atmosferă incendiara,în noaptea de 23/24 ianuarie,deputaţii
partidei naţionale au convocat o şedinţă la hotelul “Concordia”, unde au
hotărât să propună Adunării ca domn al Ţării Româneşti, tot pe
Alexandru Ioan Cuza,domnul Moldovei.
In dimineaţa zilei de 24 ianuarie, la ora 11,reprezentanţii Partidei
naţionale au propus ţinerea unei şedinţe secrete pentru desemnarea
candidatului.
Propunerea făcută de Vasile Boerescu pentru persoana lui
Al. I. Cuza a fost acceptată în unanimitate, deputaţii conservatori
fiind nevoiţi să cedeze voinţei poporului.Unirea era condiţionată de
alegerea lui Cuza şi în Ţara Românească. Şi a fost ales, într-o explozie
de entuziasm popular!
Trecându-se la vot,toate cele 64 de buletine purtau numele celui ales la 5 ianuarie în Moldova.
Prin propriile-i forţe, poporul român realizase Unirea şi întemeiase statul său naţional !
“Unirea naţiunea a făcut-o”, avea să declare M. Kogălniceanu în 1862.
Ziua de 24 ianuarie se înscria pentru totdeauna în istoria Patriei noastre ca “Ziua renaşterii naţionale”.
Punând bazele României moderne,Unirea din 1859 a însemnat o etapă esenţială pe drumul unităţii naţionale,a cărei întregire deplină avea să se înfăptuiască în 1918.
Consolidarea Unirii
Imediat după 24 ianuarie 1859, principalul ţel al politicii
domnitorului Cuza, a fost obţinerea recunoaşterii de către puterile
garante a dublei sale alegeri şi desăvârşirea unităţii politice şi
administrative a tânărului stat naţional.
In martie 1859,reprezentanţii Franţei,Rusiei,Sardiniei,Prusiei şi Angliei, l-au recunoscut oficial pe Cuza ca singurul domn al Principatelor.
Alexandru Ioan Cuza a dat o atenţie deosebită unificării armatei.Un prim pas în acest sens a fost concentrarea unităţilor militare moldovenesti si muntene într-o tabără militară unică la Floreşti,în primăvara şi vara anului 1859.
Ostirea unificată avea datoria să apere autonomia ţării
împotriva unei eventuale intervenţii străine şi să fie oricând pregătită
pentru obţinerea independenţei naţionale.
In domeniul afacerilor externe se înregistrau de asemenea succese importante,
politica innoitoare dusa de domnitor avand un mare impact in
strainatate si conducand la intensificarea activitatilor diplomatice
ale Romaniei.
Principatele Unite, deşi se aflau în stare de dependenţă faţă de Imperiul otoman,au inceput sa duca tot mai mult o politică externă proprie si sa se manifeste din ce in ce mai puternic in concertul natiunilor lumii.
In anul 1860 se înfiinţează prima agenţie diplomatică română (la Paris) şi se încheie Convenţia telegrafică cu Rusia, cea dintâi convenţie internaţională a Principatelor
Turcia şi Austria şi-au dat acordul abia în septembrie acelaşi an. După tratative anevoioase, în noiembrie 1861,Turcia a recunoscut unirea completă a Moldovei si Tarii Romanesti, dar numai pe timpul vieţii lui Cuza.
La 20 noiembrie (pe stil vechi) 1861, Înalta Poartă a adoptat “Firmanul de organizare administrativă a Moldovei şi Valahiei”, prin care a admis unirea politică şi administrativă a Principatelor Ţara Românească si Moldova ca teritoriu autonom, aflat în componenţa Imperiului Otoman.
Pe 11 decembrie 1861 Alexandru Ioan Cuza, domn al Moldovei şi totodată domn al Ţării Româneşti (cu guverne şi adunări separate până la acea dată), a dat publicităţii Proclamaţia prin care a adus oficial la cunoştinţă că “naţionalitatea română este întemeiată”.
La 22 ianuarie(pe stil vechi) 1862, s-a format primul guvern unitar al României.
Două zile mai târziu, pe 24 ianuarie 1862, adunările Moldovei şi Ţării Româneşti, reunite în şedinţă comună, au proclamat oraşul Bucureşti drept capitală a întregii ţări.
Foto: Pictura lui Theodor Aman – „Unirea Principatelor”
La multi ani ROMANIA!!! La multi ani dragi romani!!!
RăspundețiȘtergereDoamne Dumnezeule,te rugam din toata inima,sa ocrotesti tarisoara noastra,care este atat de greu incercata! Iti multumim!