PREDICA PĂRINTELUI CLEOPA , LA MAREA SI SFÂNTA SĂRBĂTOARE A SFINTILOR TREI IERARHI !

                                                            30 Ianuarie 2016 !

                      PREDICA  PĂRINTELUI  CLEOPA , 
              la Marea şi Sfânta  Sărbătoare,
                           a Sfinţilor  Trei Ierarhi, 
                         Vasile , Grigorie  şi Ioan.


                                               


Începutul înţelepciunii este frica de Dumnezeu şi priceperea este ştiinţa Celui Sfînt (Pilde 9, 10)
Iubiţi credincioşi, Cu mila şi cu îndurarea Preabunului nostru Dumnezeu Cel în Treime închinat şi mărit, am ajuns şi în anul acesta la prăznuirea marilor ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Cuvîntătorul de Dumnezeu şi Ioan Gură de Aur. De aceea ne-am adunat astăzi la Sfînta Biserică pentru a cinsti după cuviinţă pe această treime de ierarhi, apărătorii Preasfintei Treimi, pe care îi laudă toată creştinătatea. Cinstim astăzi pe Sfinţii Trei Ierarhi Vasile, Grigorie şi Ioan, lauda Ortodoxiei, cununa Bisericii lui Hristos, apostolii pocăinţei, tîlcuitorii cei mai adînci ai Sfintei Scripturi. Lăudăm astăzi pe aceşti trei mari ierarhi, învăţători şi luminători ai lumii, vase alese ale Sfîntului Duh, părinţi ai evlaviei noastre, păstori plini de rîvnă ai creştinilor, dascăli ai dreptei credinţe, hrănitorii săracilor, apărătorii văduvelor şi povăţuitorii călugărilor.
Sfinţii Trei Ierarhi sînt cele trei vîrfuri ale ierarhiei Bisericii Ortodoxe, care au întrecut cu înălţimea vieţii şi a învăţăturii lor pe mulţi şi ca nişte apostoli după Apostoli au strălucit în lume. Toţi trei fiind luminaţi de Duhul Sfînt, au avut aceeaşi înţelegere a Bisericii, au întărit canoanele şi învăţăturile dumnezeieştii Scripturi. Aceste trei vase ale Duhului Sfînt, pline de sfinţenie şi binecuvîntate cu darul facerii de minuni şi al frumoasei vorbiri, au mărturisit în lume dreapta credinţă, au explicat dogmele Bisericii, au îmbogăţit sfintele slujbe şi au vindecat şi alinat multe boli şi suferinţe trupeşti şi sufleteşti ale oamenilor. Fiind luminaţi de Dumnezeu şi dăruiţi cu multă înţelepciune, au uimit pe filosofii timpului lor, au mustrat pe împăraţii răucredincioşi, au smerit pe cei mîndrii, au împărţit la săraci averile bogaţilor, au mustrat cu mare îndrăzneală păcatul, mai ales necredinţa, eresul, mîndria, desfrîul, lăcomia şi zgîrcenia, scriind multe învăţături creştineşti. Ei au lăsat Bisericii lui Hristos, pe lîngă viaţa lor sfîntă, zeci de cărţi teologice, care apără dogmele ortodoxe şi viaţa morală şi care formează un mare tezaur al lumii creştine.
Şi acum să vă amintesc pe scurt viaţa şi faptele fiecăruia din cei trei sfinţi ierarhi:
Sfîntul Vasile cel Mare a văzut lumina zilei în Cezareea Capadociei (Turcia de astăzi), dintr-o familie aleasă de creştini. Părinţii săi, Vasile şi Emilia, au avut zece copii. Îndemnaţi de Dumnezeu, au dat pe Vasile din copilărie la învăţătura cărţii, crescîndu-l de mic în frica lui Dumnezeu.
Fire adînc gînditoare, evlavioasă, tăcută, Sfîntul Vasile a străbătut cu multă uşurinţă toată învăţătura cea ritoricească şi filosofia ce se putea oferi pe atunci de cea mai înaltă şcoală a faimoasei Atene. Aici s-a împrietenit cu marele Grigorie; aici a uimit pe dascălii săi; aici a deprins "firea filosofiei, care este - după cum singur spunea - gîndul morţii".
Îndemnat de Duhul Sfînt, a plecat apoi să viziteze toate mînăstirile şi pustietăţile Egiptului, iar de aici s-a dus la Ierusalim să se închine la Mormîntul Domnului. După ce a primit botezul în rîul Iordanului, s-a dus în Cezareea Capadochiei - patria sa - unde a fost făcut preot. Dar el, iubind mult liniştea şi rugăciunea, s-a retras în părţile Pontului, unde a întemeiat o aleasă mînăstire, cu viaţă de obşte. Venind aici şi Sfîntul Grigorie, au trăit împreună cele mai alese clipe de bucurii duhovniceşti, pe care apoi adesea şi le aminteau unul altuia. Aici au scris împreună neîntrecute cuvinte ascetice despre rugăciune, post, viaţă de obşte, preoţie, dragoste etc.
Nevoia în care se afla Biserica din Cezareea, strîmtorată de eretici, l-a silit pe marele Vasile să lase pustia şi să vină în ajutorul Bisericii lui Hristos. În scurtă vreme, fiind ales episcop, cu multă putere şi osîrdie, biruieşte pe începătorii eresurilor, împacă pe ortodocşi, uneşte Biserica dezbinată, mîngîie inimile păstoriţilor, hrăneşte pe cei săraci din hambarele bogaţilor, adapă pe cei însetaţi din izvoarele bunei credinţe.
Sfîntul Vasile era mare, nu atît ca statură, cît mai ales cu darul ce era într-însul, cu viaţa sa aspră, cu mintea sa adînc gînditoare. Avea şi darul facerii de minuni, cu care adesea scotea duhurile necurate din oameni, vindeca boli grele, spunea cele viitoare. Viaţa lui era mai mult îngerească decît omenească. Neîncetat se ruga, învăţa mereu, mîngîia pe toţi. Pentru aceasta s-a făcut doctor bolnavilor, hrănitor flămînzilor, păstor adevărat al oilor celor risipite.
Aur pentru sine nu strîngea, dar cu aurul învăţăturilor sale pe toţi îi îmbogăţea. Haine bune nu purta, dar pe toţi săracii Capadociei îi îmbrăca. Pîine de prisos pe masă nu avea, dar nimeni nu se întorcea de la el flămînd şi nemiluit.
Cine altul ca Sfîntul Vasile a purtat atîta grijă de cei săraci, cine a făcut ca el din Cezareea o adevărată casă de oaspeţi pentru străini, cu spitale pentru bolnavi, cu azile pentru bătrîni şi locuri de vindecare pentru suferinzi. Apoi îi înfrunta pe împăraţi, îi ruşina pe eretici, îi smerea pe filosofi, uimea pe ritori, pe călugări îi povăţuia, pe văduve le asculta, pe necredincioşi îi aducea la credinţă, pe păcătoşi îi primea şi cu canon de pocăinţă îi vindeca.
Fiind din tinereţe bolnăvicios, în anul 379, Sfîntul Vasile cel Mare s-a mutat la Domnul în vîrstă de 51 de ani, după ce a păstorit Biserica lui Hristos, mai bine de opt ani.
Sfîntul Grigorie Teologul s-a născut în oraşul Nazianz, aproape de oraşul Cezareea Capadociei. Părinţii săi, Grigorie şi Nona, fiind binecredincioşi, l-au crescut de mic în buna credinţă, dîndu-l la învăţătura cărţii. Iubind mai mult frumuseţea vorbirii, a învăţat şi a deprins mai mult ca oricare meşteşugul retoricei, de la cei mai aleşi dascăli ai Atenei.
Întors la Nazianz, a fost făcut preot de tatăl său, ce era episcop acolo, apoi s-a retras cu Vasile la o mînăstire întemeiată de ei în Pont. Fiind chemat de tatăl său şi de nevoile Bisericii împresurată de eretici, Sfîntul Grigorie s-a reîntors în Nazianz. După multă stăruinţă, fiind făcut episcop de însuşi prietenul său, Vasile, nu a primit scaunul cel încredinţat lui, ci petrecea lîngă bătrînul său tată, ajutîndu-l să biruiască pe înverşunaţii eretici.
Fiind iubitor de linişte, nu a primit episcopia Nazianzului, dar cu gura sa cea plină de dar şi cu măiestria cuvîntului, pe toţi ereticii i-a îmblînzit şi i-a adus la credinţa cea adevărată. Apoi, fiind ales episcop al Constantinopolului, marele Grigorie a făcut aici adevărate minuni. Cine a vorbit mai frumos ca Sfîntul Grigorie? Cine a apărat mai bine dogmele Bisericii? Cine a rostit cuvinte mai înalte despre Duhul Sfînt, despre dragoste, despre credinţa cea adevărată? Cine a uimit în Sinodul al II-lea Ecumenic pe toţi episcopii? Cine a ruşinat pe filosofi şi a smerit pe ritori, mai mult ca el, cu adîncimea gîndirii sale şi cu dulceaţa vorbirii?
Dornic de singurătate, după doisprezece ani de păstorie, se retrage în satul său natal, Nazianz, pentru a vorbi numai cu Dumnezeu, pe care Îl iubea atît de mult.
Cu toate că Sfîntul Grigorie Teologul era o fire mult mai sensibilă, adînc gînditoare, însetată după linişte, nimeni nu a vorbit vreodată mai frumos ca el din amvonul bisericii, nimeni nu a apărat mai cu tărie dogma Preasfintei Treimi, nimeni nu s-a ridicat mai mult cu vorbirea de Dumnezeu, decît Sfîntul Grigorie. Din aceste pricini s-a şi numit "Teolog", adică "Cuvîntător de Dumnezeu".
Împăcat cu sine şi cu Dumnezeu, în anul 389, Sfîntul Grigorie Teologul trece la Domnul în vîrstă de 60 de ani, lăsînd Bisericii un nepreţuit tezaur de cuvinte şi învăţături dogmatice.
Sfîntul Ioan Gură de Aur s-a născut în vestita cetate Antiohia Siriei, din părinţi creştini, Secund şi Antuza. Fiind singur la părinţi, a fost dat la învăţătura cărţii, la cei mai aleşi dascăli ai vremii de atunci. Murind tatăl său din tinereţe, fericitul Ioan şi-a ales viaţa cea îngerească, retrăgîndu-se la o mînăstire şi de aici într-o peşteră, unde singur s-a nevoit în post şi rugăciune patru ani.
Fiind apoi hirotonit preot de episcopul Flavian, slujea cu multă osîrdie în Biserica cea Mare a Antiohiei. Aici rostea neîncetat cuvinte de învăţătură, de pocăinţă şi de mîngîiere poporului însetat, încît s-a făcut cunoscut în toată cetatea. Pentru buna lui învăţătură şi frumuseţea vorbirii a fost numit de toată creştinătatea "Gură de Aur". Ales patriarh al Constantinopolului, Sfîntul Ioan, deşi a primit cu sila această mare cinste, a păstorit turma lui Hristos cu mare osîrdie, timp de nouă ani, ducînd-o la vreme la apă şi hrănind-o cu cuvintele sale cele aurite.
Sfîntul Ioan Gură de Aur, zis şi Hrisostom, a întrecut pe toţi dascălii Bisericii noastre, nu atît prin înălţimea cuvintelor, nu prin asprimea învăţăturilor, cît mai ales prin dulceaţa vorbirii sale, atît de curgătoare şi pe înţelesul tuturor. Nimeni nu a vorbit mai mult ca Sfîntul Ioan Hrisostom despre pocăinţă, despre folosul rugăciunii, despre mergerea cît mai regulat la biserică, despre păcat, despre moarte, despre judecată şi răsplata viitoare. Nimeni nu a tîlcuit mai bine ca el Sfînta Scriptură. Nimeni nu a hrănit turma sa cu mai multe învăţături, nimeni nu a apărat mai bine pe săraci şi pe văduve, nimeni nu s-a nevoit cu postul şi rugăciunea mai mult decît Sfîntul Ioan Gură de Aur.
El era păstorul cel adevărat, tatăl săracilor, apărătorul văduvelor, mîngîietorul sărmanilor, hrănitorul flămînzilor, mustrătorul boierilor, primitorul izgoniţilor şi învăţător prealuminat a toată lumea. Doctor minunat al sufletelor, el ştia să scoată cu cuvîntul spinii patimilor din inimile oamenilor şi apoi să pună alifie pe răni, prin învăţăturile sale cele aurite.
Dar, ca întotdeauna, curajul şi îndrăzneala cuvintelor sale i-au adus multe necazuri şi încercări la sfîrşitul vieţii. Astfel, izgonit din scaun şi exilat de împărat şi de soţia sa, Eudoxia, marele dascăl şi păstorul cel bun, Sfîntul Ioan Gură de Aur, moare în grea suferinţă, departe de oile sale în anul 407, avînd pe buze aceste cuvinte: "Slavă lui Dumnezeu pentru toate!"

Iubiţi credincioşi, După ce am amintit, pe scurt, viaţa Sfinţilor Trei Ierarhi, să vă spun în puţine cuvinte cum a luat naştere praznicul de astăzi.
Pe vremea împăratului bizantin Alexios Comnenul (secolul XI), s-a născut o neînţelegere între credincioşii din Constantinopol, privind cinstirea Sfinţilor Trei Ierarhi. Unii dintre ei cinsteau mai mult pe Sfîntul Vasile, zicînd despre el că este mai înalt în cuvinte, ca unul ce a încercat şi a ispitit firea lucrurilor prin sine, şi cum că era atît de îmbunătăţit, încît puţin lipsea de a-l asemăna cu îngerii. Nu făcea pogorămînt legii, nici nu ierta cu uşurinţă, ci era aspru, neavînd la el nici un lucru pămîntesc. Aceştia îl micşorau pe Sfîntul Ioan Gură de Aur, ca şi cum ar fi fost oarecum împotriva marelui Vasile, fiindcă era îngăduitor şi atrăgător la pocăinţă. Alţii înălţau pe dumnezeiescul Hrisostom, precum că ar fi fost în învăţături mai iertător şi sfătuia cu uşurinţă pe toţi, chemîndu-i la pocăinţă. Pentru aceasta îl cunoşteau mai mult ca pe Sfinţii Vasile şi Grigorie, atît pentru mulţimea cuvintelor celor curgătoare de miere, cît şi pentru iscusinţa cugetărilor.
Alţii cinsteau mai mult pe Sfîntul Grigorie, ca cel ce a întrecut prin înţelepciune, prin frumuseţea vorbirii şi prin învăţătura elinească pe toţi dascălii cei vestiţi. Ziceau, deci, că înţeleptul Grigorie îi întrecea pe toţi şi de aceea i se cuvenea întîietatea. Din această pricină s-au împărţit şi credincioşii, încît unii se chemau ioaniteni, alţii vasiliteni, iar ultimii grigorieni.
Văzînd Sfinţii Trei Ierarhi că se dezbină Biserica din cauza lor, s-au arătat în vis şi în chip văzut, cîte unul deosebit, apoi toţi trei împreună, lui Ioan, mitropolitul cetăţii Evhaitelor, un păstor îmbunătăţit şi preaînţelept, zicîndu-i:
"După cum ne vezi, noi sîntem una la Dumnezeu şi nu este între noi nici o ceartă sau împotrivire, ci fiecare fiind călăuziţi de dumnezeiescul Duh, am învăţat şi am scris spre mîntuirea cea de obşte şi folosul oamenilor. Tot ce am învăţat noi am dat şi altora spre înmulţirea talantului nostru şi nu este între noi nici unul întîi sau al doilea, ci, dacă veţi vorbi de unul, cei doi urmează. Deci, scoală-te şi porunceşte acestora ce se ceartă şi se dezbină din cauza noastră, să nu se mai certe pentru noi, căci pentru aceasta şi noi ne-am sîrguit, atît în viaţă, cît şi după moartea noastră să împăcăm lumea şi s-o aducem la unire. Deci rînduieşte-ne la toţi trei o zi, cînd ţi se va părea de cuviinţă şi ne fă praznic cuviincios odată. Apoi spune şi celorlalţi creştini, care vor fi mai pe urmă, că noi sîntem una la Dumnezeu şi vom fi mijlocitori în cer înaintea Preasfintei Treimi, pentru mîntuirea celor ce vor săvîrşi praznicul şi pomenirea noastră".
Zicînd acestea i se părea lui Ioan că Sfinţii Trei Ierarhi se urcă la cer, strălucind cu lumină nemărginită şi chemîndu-se unul pe altul pe nume. Deci, sculîndu-se arhiereul evhaitenilor, a făcut precum i-au poruncit Sfinţii Vasile, Grigorie şi Ioan, potolind mulţimea şi pe toţi care se certau pentru ei. Astfel, Sfîntul Episcop Ioan, aflînd că în luna ianuarie se prăznuiesc toţi aceşti sfinţi: în ziua întîi, Sfîntul Vasile, la 25, Sfîntul Grigorie şi la 27, Sfîntul Ioan Gură de Aur, i-a unit pe toţi trei, la 30 ianuarie, făcîndu-le slujbă, canoane, tropare şi cîntări de laudă precum se cuvenea. Deci, de aproape zece secole avem în Biserică sărbătoarea Sfinţilor Trei Ierarhi.
Sîntem datori deci, fraţilor, să ţinem cu evlavie această sărbătoare şi să cinstim pe făcătorii noştri de bine, mulţumindu-le după putere, căci după datorie, nu putem. Să cinstim cu cuvinte de laudă pe cei trei cuvîntători de Dumnezeu şi să le urmăm credinţa, rîvna pentru Biserică, dragostea lor pentru oameni, viaţa lor sfîntă. Dar cum vom putea lăuda îndeajuns pe aceşti mari sfinţi, dascăli şi ierarhi ai Bisericii? Atît se cuvine să zicem, că dacă nu s-ar fi ostenit atît de mult aceşti sfinţi cu viaţa, cu cuvîntul şi cu scrisul, nu ar fi scăpat creştinătatea de slujirea idolească, de eresurile cele cumplite împotriva Preasfintei Treimi şi de atîtea tulburări şi grele păcate care nelinişteau obştea creştinilor. Dar Dumnezeu a rînduit de sus pe aceşti mari luminători să trăiască tocmai atunci cînd Biserica lui Hristos era învăluită şi tulburată şi înăuntru şi în afară.
Aceşti oameni cereşti şi îngeri pămînteşti, trîmbiţele adevărului, preaînţelepţi ritori, tunetele dumnezeirii celei nezidite, s-au sîrguit să smulgă trecutul şi să risipească pe luptătorii împotriva dreptei credinţe, alungînd cu praştia cuvintelor lor pe lupii cei răi, care dezbinau Biserica dreptmăritoare. Aceşti trei mari ierarhi şi păstori, cu înţelepciunea şi darul dat lor de Dumnezeu, au surpat zidurile cele rele ale vrăjmaşilor şi au smerit înţelepciunea elinească ce se ridica împotriva cunoştinţei de Dumnezeu, schimbînd şi prefăcînd totul spre bine, netezind şi îndreptînd pe cele strîmbe, risipind toată asuprirea şi nedreptatea.
Treimea pămîntească a Sfinţilor Ierarhi, ne-a învăţat a ne închina Treimii celei mai presus de minte şi a mărturisi, după cum scrie în Crez, un singur Dumnezeu, închinat în trei persoane: Tatăl, Care este nenăscut şi pricina a toate; Fiul, născut din Tatăl şi Duhul Sfînt, Care este purces din Tatăl şi făcut cunoscut nouă prin Fiul. Nu sînt trei Dumnezei, ci un Dumnezeu în trei persoane, care au aceeaşi fiinţă şi prin care s-au făcut toate cele văzute şi nevăzute.
Dar să lăsăm pe alţii să le spună înţelepciunea, adînca cunoştinţă, postul, rugăciunea, milostenia şi celelalte fapte bune pe care le aveau Sfinţii Trei Ierarhi. Noi să ne minunăm de grija lor cea mare care o aveau pentru mîntuirea oamenilor, pentru că de aceasta se îngrijeau mai mult decît toate, cunoscînd că prin fapte bune păstrează omul asemănarea cu Dumnezeu.
În ce fel au miluit Sfinţii Trei Ierarhi pe mulţi oameni, o să înţelegem din cele ce urmează: Dumnezeu a făcut lumea aceasta pentru oameni, iar aceşti sfinţi au tîlcuit firea tuturor făpturilor şi prin aceasta oamenii au cunoscut pe Ziditorul. Cerurile spun slava lui Dumnezeu prin frumuseţea şi mărimea lor, iar aceşti minunaţi dascăli explică cerurile şi pămîntul, adică lumea cea văzută şi nevăzută, cum este aşezată, rînduiala ei şi care este pricina pentru care le-a creat Dumnezeu. Ne-a dat Preabunul Dumnezeu, Testamentul Vechi şi Nou spre mîntuirea noastră, şi aceşti mari sfinţi ne-au explicat mai bine ca toţi Sfînta Scriptură şi ne-au îndemnat să păzim poruncile Domnului.
Mîntuitorul S-a întrupat pentru noi, iar sfinţii aceştia ne tîlcuiesc şi ne fac cunoscută taina răscumpărării noastre prin întrupare, prin moarte şi înviere. A trimis Hristos pe Sfinţii Apostoli să propovăduiască în lume cunoştinţa de Dumnezeu, să piardă idolatria şi să întoarcă lumea la dreapta credinţă în Dumnezeu. A trimis pe Sfinţii Trei Ierarhi să propovăduiască adevărata credinţă, să izgonească din oameni întunericul necredinţei, să ruşineze pe eretici şi să aducă la Hristos cît mai multe suflete.
Iubiţi credincioşi, Vedeţi grija Sfinţilor Trei Ierarhi pentru unitatea Bisericii? Vedeţi grija lor pentru mîntuirea oamenilor? Atît în viaţă cît şi după moarte, sfinţii se îngrijesc de unitatea Bisericii, de păstrarea cu sfinţenie a dreptei credinţe, de sporirea noastră în fapte bune şi de mîntuirea lumii. Vedeţi cum a rînduit pronia dumnezeiască pe aceşti mari ierarhi, tocmai în secolul IV, secolul cel mai lovit de eresuri şi dezbinări, pentru a apăra unitatea credinţei în Biserică, pentru a salva creştinătatea de eresuri şi de idolatrie, pentru a smeri filosofia păgînă şi a întări dogmele dreptei credinţe în lume?
N-au putut suferi Sfinţii Trei Ierarhi dezbinarea Bisericii lui Hristos, ei care se jertfiseră să menţină corabia Bisericii în pace, să sporească sfînta credinţă, să risipească eresurile şi să cureţe sufletele oamenilor de patimi. De un gînd cu ei sînt toţi sfinţii şi îngerii din cer, ca şi toţi păstorii şi creştinii ortodocşi. Toţi se roagă înaintea Preasfintei Treimi pentru biruinţa Evangheliei, pentru pacea în lume şi mîntuirea sufletelor noastre.
Însă la această unitate creştină, în familie, în Biserică şi în lume, trebuie să contribuie fiecare dintre noi. Gîndiţi-vă cît de mare păcat face un creştin - bărbat sau femeie - care strică pacea şi unitatea familiei. Majoritatea divorţurilor de astăzi sînt tocmai din această cauză. Ei bine, aceşti creştini care distrug familia cuiva şi lasă copii orfani pe drumuri, sînt blestemaţi de Dumnezeu şi nu vor primi mîntuirea aşa uşor.
Gîndiţi-vă la aceşti creştini care sar gardurile Bisericii lui Hristos, care leapădă Sfînta Cruce, Sfintele icoane, Sfintele Taine şi tot ce avem mai scump. Aceştia, nu numai că se duc la adunările sectelor, dar intră şi în casele ortodocşilor, cu scopul de a-i dezbina, de a semăna tulburare, îndoială şi să atragă cîţi mai mulţi la eresul lor. Nu sînt ei oare asemenea lui Arie şi celorlaţi începători de eresuri? Toţi aceştia nu se pot mîntui pînă nu se reîntorc în Biserică, de unde au plecat. Ei sînt îndemnaţi la dezbinare de diavolul, care nu poate birui decît în tulburare, ură şi îndoială. De aceea se şi numeşte vrăjmaşul nostru, "diavol", care înseamnă "împotrivnic". Toţi cei ce se împotrivesc adevărului, luminii, Bisericii, păstorilor, sfinţilor şi explică Evanghelia după capul lor, sînt fii ai celui rău care a dezbinat pe îngeri în cer şi dezbină mereu lumea pe pămînt.
Să ne ferim, fraţilor, de cei ce dezbină şi tulbură casele, sufletele, obştea şi Biserica Domnului şi să ne rugăm permanent pentru unitatea ei. Dar, uneori, chiar copiii aceleiaşi mame se ceartă, se dezbină între ei. Aceasta este şi mai rău. La fel şi în Biserică, se dezbină uneori credincioşii noştri. Unii zic că ţin sărbătorile pe stil vechi; alţii zic că sînt în "Oastea Domnului". Alţii zic că s-au pocăit şi nu sînt ca ceilalţi fii ai Bisericii. Oare de ce această dezbinare? Numai diavolul, vrăjmaşul cel de obşte se bucură de neunirea noastră!
Să nu ne dezbinăm unii împotriva altora, fraţilor. Toţi sîntem ai lui Hristos, toţi sîntem fiii Bisericii, dacă ascultăm de ea şi de păstorii ei. Toţi sîntem ostaşii lui Hristos, dacă ducem lupta cea bună cu răbdare pînă la capăt. La Dumnezeu se mîntuiesc cel mai greu ereticii şi cei mîndri, dacă se întorc cu căinţă la Biserică. Iar cel mai uşor se mîntuiesc cei smeriţi, care ascultă şi iartă pe toţi.
Să rugăm pe Sfinţii Trei Ierarhi Vasile, Grigorie şi Ioan, care sînt foarte cinstiţi în ţara noastră şi au la Iaşi cea mai frumoasă biserică din Europa închinată lor, să se roage înaintea Preasfintei Treimi pentru întărirea dreptei credinţe, pentru pacea şi unitatea Sfintei Biserici şi pentru mîntuirea sufletelor noastre. Amin.

                                                            Cu dragoste, Maria.